Cu dus-întors

Dragii mei,  de obicei prezentările ne vin de undeva, din înaltul cerului. Astăzi însă, ceaţa deasă a făcut imposibilă comunicarea cu muza. Dar cum marinarii n-au nevoie de mare prezentare (se ştie! :D), ne-am gândit să lăsăm textul să vorbească. Aşadar, în aplauzele dumneavoastră furtunoase, intră-n scenă Sailorman!!

Scris de Sailorman

Am să vă povestesc o întâmplare din lungile mele peregrinări pe ape. Ca să vedeţi că Zeul mării e uneori român.

S-a petrecut undeva în  Oceanul Indian, în largul coastelor Arabiei, într-o după-amiază de  Crăciun (că deh! nu toţi sărbătorim Crăciunul acasă, alături de cei dragi).  Admiram împreună cu un coleg siajul şi valurile de 3-4 metri ce legănau nava dintr-un bord în altul. La un moment dat, am observat o dâră de ulei pe apă, chestie care ne-a cam pus pe gânduri, deoarece asta ar fi putut înseamna o problemă tehnică,  sau -de ce nu?- efectul  cognacului consumat până în acel moment.

La o privire mai atentă,  am observat că într-adevăr sursa era la noi; nu, nu era de vină cognacul ci tava de scurgere a uleiului, care era murdară şi înfundată. Aşa că ne-am luat inima în dinţi şi, cu gândul la pedepsele uriaşe pentru poluare, am hotarât, fără să anunţăm pe nimeni, să oprim noi, „grinpicii” mărilor, blestemata aia de scurgere.  La a doua vedere, lucrurile nu mai păreau aşa de simple. Nava mică -şi, deci, puntea expusă la apă – era scăldată de valuri dintr-o parte în alta, aşa că exista neşansa să fim udaţi din cap până-n picioare;  nu că asta ne-ar fi topit, ci ne-ar fi trezit din euforia dată de licoarea arămie în care am investit totuşi ceva bănuţi… Am lăsat deci tricourile şi pantofii pe o balustradă, aliniate frumos, şi am pornit aşa minim echipaţi, dar hotărâţi, către prora, unde urma să remediem probema.

Cum însă socoteala de acasă nu se potriveşte cu cea din târg, ne-am trezit luaţi de un adevărat „tată al valurilor”, care ne-a aruncat fără milă peste bord. Şi n-a dat pescăruşul din aripi de trei ori, că  zeul Neptun, în mărinimia lui, a trimis imediat un alt val care ne-a adus înapoi la bord, pentru că – nu-i aşa? – conform regulamentelor în vigoare „este interzisă părăsirea navei în timpul mersului„.

Uzi din cap până-n picioare, cu dureri de gioale şi de coaste, am reuşit în cele din urmă să oprim nenorocita aia de scurgere!  Întorşi la locul unde ne lăsasem  hainele, pantofii şi -mai ales- paharele,  am găsit un matelot filipinez, speriat la culme, care, gândind că ne-am decis să ne încheiem socotelile cu lumea asta, era gata să dea alarma. Ptiu, drace! Unii oameni pur şi simplu nu înţeleg că şi beţi fiind, simţul datoriei nu dispare la un marinar adevărat!