New alphabet for kids

Publicitate

Cu mortu’n casă… adică, pe balcon

Scris de Zaqk

Acum vreo cativa ani vine rostul de o plecare in Munchen, pentru o saptamana, delegatie normala, trecuta ca si pregatire profesionala, desi numa’ asta nu era. Dar mai putin important. Ceea ce conteaza este ca pe atunci, becher frumos si tanar cum eram – acum am imbatranit, restul a ramas la fel – beneficiam de ajutorul parintilor care mai veneau in vizita, mai trageau o curatenie generala in toata casa – mie revenindu-mi doar treaba cu intretinutul ulterior – spalau haine si tot ce mai era de rezolvat pe acolo.

Eu aveam avion duminica la pranz. Sambata dimineata ma trezesc cu ei – parintii – la usa. Si incepe distractia: curatenie, aspirat, aerisit, geamuri, tot tacamul. Duminica la pranz eu ma sui in taxi si plec la aeroport. Ei au ramas in urma, mama-mea cu ganduri sa spele si asternuturile patului, sa le puna pe balcon, timp suficient sa se usuce pana ma intorc eu.

Trece saptamana si ma intorc din delegatie. Ajung acasa, adulmec incantat mirosul de curatenie din toate camerele si ma uit pe geam pe balcon unde lenjeria de pat statea frumos la intins. Mi-e lene sa o adun atunci, asa ca o mai las o saptamana. Nu imi pun probleme, ca oricum balconul e inchis iar geamul lasat deschis pentru a primeni aerul este cu sita. Deci sigur 100%. Asta nu era chiar 100% adevarat, dupa cum am aflat mai tarziu.

Mai trece o saptamana si consider ca e timpul sa adun lenjeria de pat. Ies pe balcon si surprind un miros slab de amoniac. Hmmm… oare de unde o fi? Ma uit la geam, geamul in regula, sita la locul ei. Incep sa adulmec prin balcon si, in spatele unei cutii, mi se pare mie ca simt mirosul mai puternic. Dau cutia la o parte si gasesc vinovatul, un porumbel mort de ceva timp incat a avut suficient ragaz sa dezvolte si niste viermusori frumusei pe toata suprafata lui. Printre penele negre se vedeau indivizii cum colcaiau. Eh… acum e acum.

Prima problema: de unde naiba a aparut? Cauza era simpla si nu mi-a luat mult sa imi dau seama. Apartamentul era destul de recent cumparat si nu era inca renovat (renovare care a mai durat o gramada de timp ulterior, pentru ca am facut singur chestiile). Balconul fusese inchis de fostul proprietar  – sau de unul din fostii proprietari – din motive de porumbei. La etajul 10 gasesti multi din astia si nu ai vrea sa iti lase surprize in balcon, de exemplu. Ceea ce s-a intamplat, insa, a fost ca un geam lateral s-a spart cumva, lipsindu-I o bucata destul de mare din ea. Prevazator, peste ea a fost lipita temeinic, in urma cu mai multi ani, o folie de plastic pentru a-I tine pe sobolanii zburatori departe de interiorul balconului, numai ca, datorita timpului, lipitura a iesit din parametrii normali, facand usor pentru porumbel sa intre, dar prostul nu a mai stiut sa si iese, ca de… minte de gaina.

A doua problema: indepartarea cadavrului. Prima incercare a avut un success deosebit. Mi-am luat inima-n dinti si manusi de cauciuc pe mana si am incercat sa il prind pe individ de aripa, moment in care am ramas cu aripa in mana, cu viermi imprastiati pe podea si cu o nevoie stringenta de a vomita. Ceea ce am si facut, imediat ce am ajuns in baie, prelung, cu icneli, cu reveniri si arsuri in gat, dureri de burta si ce-o mai fi fost. Apoi m-am intors in balcon, inarmat cu o clema de haine pusa pe nas, cu crema chinezeasca sub nas si tot nu era suficient.

In cele din urma, nici nu mai stiu cum, am reusit. Mortul era in punga, pus bine, punga peste punga peste punga. 2 sticle cu domestos si-au gasit sfarsitul in coltul in care, cu nici 2 ore in urma, trona mortaciunea. Tot ce era pe balcon la uscat a trecut la spalat. De 3 ori! Programul maxim, la 90 de grade! Eu n-am mai mancat pana luni. Era sambata dimineata… Mirosul de mortaciune din minte mi-a disparut mai tarziu, dar am trecut peste, ca sa nu mor de foame, precum vizitatorul meu.

Ciobi-sme

Scris de Teo

Ştiţi, poate, unii dintre voi, cum e cu chefurile studenţeşti de prin cămine. La alea mai pe bune, sau nebune, găseşti ce nici nu ţi-a trăznit prin cap sau, dimpotrivă, tot ce-ţi trebuia: de la umor, alcool, zgomot şi muzică, până la fumuri de ţigară sau fumuri de femei…

Frigid chiar din născare sau prin vocaţie să fii şi cu şasiul obosit şi tot începi să simţi cum ţi se-aprinde beculeţul şi îţi toarce motoraşul.

Nu eram noi şi nici n-am devenit, ulterior, chefliii şi nici singuraticii cetăţii. Dar ne plăcea să evadăm, din când în când, din atmosefera de dictat a lunii de „stresiune”, pe care o sfidam cu salturi din tipare, fiecare după puteri, imaginaţie şi doza de ţicneală.

Cum toţi îl cunoşteau şi mai ceva decât pe Duckadam după penalty-urile apărate în 1986, lumea se entuziasmă ca turnesolul colorat când îl văzu pe Ciobi croindu-şi drum, cu gesturi largi, pocnind din degete, spre cele câteva tăvi cu clătite. Era un chef pe cinste…

‒ No ce faci, ungure, sari peste masă la desert?

‒ Păi tare bune şi acestea, că nehaliţii ăştia doi cu care am avut ghinionul să nimeresc în cameră mi-au devorat conserva de costiţă cu babe de fasole. Da’ o să iau mai multe, bine? Până nu se termină, că ele trag cu ochi frumoşi la mine.

‒ Ia câte vrei, Atilă, da’ vezi că-s…

‒ Az Isten boszom meg! Asta-i cu sare!!!

‒ Păi asta mă tot pregăteam să-ţi spun, că-s cu surprize unele, cum ai norocul să le nimereşti şi regula e să mănânci ce-ţi cade, n-ai voie să le-arunci decât dacă dansezi Lambada-n fundul gol

‒ Adică trebe s-o mănânc acum? Dar e greţoasă şi are sare multă. La dracu’ să vă duceţi, v-o mai lăsat ungurii sare în mine şi-acum vă răzbunaţi şi pe urmaşii lor!

‒ Hai, ia şi papă, Ciobi, nu toate sunt aşa, ziceai şi că ţi-e foame, poate oi nimeri vreuna cu dulceaţă sau cu brânză!

‒ Păi hunii nu renunţă-aşa uşor, se-mbăţoşă el mândru, în timp ce-nfulecă, flămând, înc-o clătită. Dar e cu ketschup care pişcă tare rău la mine, trebe să scuip, are piper, vreau apăăă!!!

‒ De scuipi, dansezi Lambada-n fundul gol şi-ţi vede şi Imola părul de pe fund, m-am repezit să-l pun în gardă. Mai bine mai încearcă una, e imposibil să mai dai peste surprize, cred că le-ai terminat pe toate!

‒ Mi-e foameee! Asta e ultima şi vă reclam şi la Consiliul Europei, că-nfometaţi şi însetaţi minorităţile!

Deodată însă-l văd senin şi-mi zic că e aproape imposibil, pesemne o fi luat-o razna, s-o fi obişnuit cu gustul… Dar molfăia cuminte, nu crâcnea.

‒ Ei, cum e, ai nimerit cu gem?

‒ Nuuu, n-are chiar nimic, e goală şi e super, numai că parcă are gust de pàlincă ori de ceva alcool anume…

‒ Fugi, mă, că ţi se pare! Ţi-am zis că o să ai noroc, vezi? E fără sare sau piper sau ketschup, putea fi şi mai rău! Mai vrei?

‒ Nu mai, m-am săturat, am zis că merg la învăţat, mâine examen greu aşteaptă dimineaţă…

‒ No baftă! O să călcăm pe vârful degetelor la întoarcerea în cameră, să nu-ţi stricăm odihna, mai zisei eu mânzeşte… Dar pân-atunci, dă muzica mai tareeee!!!

Peste o oră, în care uitasem şi de griji, adică şi de Ciobi, o oră-n care până şi clătitele se terminaseră, încă lucizi, mai s-amuţim când ghici cine trânteşte uşa ca buzduganul de perete…

‒ Nu pot să-nvăţ, nu pot să dorm, e gălăgie multă foarte şi sunt ameţit! Mi-e foame! Şi mai vreau clătite!

Pus la cămaşă şi cravată, cu un sacou verzui ca stema celor din UDMR şi încălţat cu cei mai lustruiţi pantofi din tot căminul, Ciobi al meu se revolta din prag ca Gheorghe Doja şi semăna perfect, în ipostaza asta, cu fiecare ursuleţ ce ne privea morocănos, gălbui, dintr-un albastru infinit al boxerilor largi.

‒ Să fiu al naibii, se auzi într-un sfârşit! E-n budigăi, nu are pantaloni, l-aţi imbătat, nebunilor, să cânte muzicaaaa!!!

Whishbone Ash

Scris de Alexandru

Dacă-i miercuri, e muzică de calitate.

Wishbone Ash s-au format în octombrie 1969  .

Martin Turner (ch bass) şi  Steve Upton (drms).Neputind sa se hotarasca asupra celor doi chitaristi Andy Powel şi Ted Turner s-au gindit sa incerce cu amindoi,doar pentru a vedea cum este.

Muzica lor contine  elemente de rock progresiv,  folk  şi  muzica clasica

Albume:

1970 – Wishbone Ash

1971 – Pilgrimage

1972 – Argus

1973 – Wishbone Four

1974 – Theres The Rub

1976 – Locked In

1976 – New England

1977 – Front Page News

Etc.

Noroc – o minunatie de pret

Sburatorului ii place berea de la Supermarket:

Supermarket este un cuvant care imi este foarte antipatic. Uneori ma si apuca rasul cand imi amintesc cu cata invidie priveam peste granite si le asteptam sa ajunga si aici… mi se parea ca civilizatia avea sa inceapa si sa se sfarseasca datorita lor.

Intre timp a ajuns sa realizez ca nu este altceva decat un loc spoit putin, in care lucratorii sunt platiti foarte prost, iar furnizorii sunt jupuiti la un loc cu clientii, ambele categorii avand soarta celor de pe spatele carora se iau sapte curele.

Chiar daca este un pacat sa profiti de prostia altora, trebuie sa recunosc faptul ca am reusit si eu sa trag pe sfoara (in forma continuata!) un supermarket. Concret, am trait ca in comunism, consumand bere mai ieftina decat apa timp de doua saptamani, nefiind capabil sa refuz oferta pe care am descoperit-o din greseala: la un flacon de bere de 2,5 litri se oferea o doza de 0,5 litri gratuit, doar ca la casa era taman pe dos… cum sa refuzi asa ceva?

Doar prima data am avut procese de constiinta, apoi insa mi-am amintit  de cate ori am descoperit la casa preturi mult mai mari decat cele de raft. Am hotarat sa lupt impotriva acestei forme de capitalism salbatic cu paharul de bere in mana. Iar lupta a fost foarte grea… pana in ziua in care s-a epuizat stocul de la oferta, moment in care nici berea nu a mai fost (parca) la fel de buna.

Acum trag speranta sa ma caute producatorul ca sa-mi plateasca acest articol, in natura, ca sa se poata spune ca toti buimacii au “Noroc”.

Basm scurt

VirtualKid a prins o poveste nemuritoare despre printesa cea frumoasa:

Ar fi vesel, daca nu ar fi trist, daca se poate spune asa…

A fost o data un print care intr-o zi a intrebat o preafrumoasa printesa:

-Vrei sa fii sotia mea? Si ea a spus:

-Nu !

De atunci printul a trait multi ani fericiti si poate mai traieste si astazi, umbland la vanatoare si pescuit, haladuind cu prietenii prin coclauri, band mult vin si imbatindu-se de cate ori pofteste, jucand table toata ziulica, lasandu-si hainele imprastiate in sufragerie, facand sex cu toate curvele, vecinele si prietenele, besindu-se dupa pofta inimii, cantand si scarpinandu-se indelung la coa▒▒.