Arhive blog

Cum moare

Scris de Melancolique

Pasiunea. Chiar așa: cum moare pasiunea? De fapt, ce dracu mai este și pasiunea asta? Răspunsuri sunt atât de multe încât nici măcar nu pot să găsesc o definiție care să-mi aparțină așa că mă mulțumesc să copy/paste-uiesc puțin din prietenu DEX. Ia să vedem ce zice el PASIÚNE, pasiuni, s. f. 1. Stare afectivă și intelectuală deosebit de intensă și stabilă, manifestată ca o tendință care polarizează procesele psihice ale omului, determinându-l prin intensitatea efectelor sau prin permanența acțiunii lor. ◊ Loc. adv. Cu pasiune = înflăcărat, entuziast; intens. 2. Înclinație vie, însoțită de plăcere pentru obiectul studiat sau pentru profesiunea exercitată. Dorință, aspirație. 3. Dragoste puternică față de o persoană (de sex opus). 4. Tendință puternică și nestăpânită însoțită de o preocupare excesivă și obsedantă pentru satisfacerea unor dorințe (reprobabile); patimă, viciu. S. (Concr.) Ceea ce constituie obiectul unei pasiuni (1-4). 6. Gen muzical înrudit cu oratoriul, dar al cărui text este întotdeauna inspirat din patimile evanghelice; bucată muzicală aparținând acestui gen. [Pr.: -si-u-] – Din fr. passion, lat. passio, -onis, germ. Passion.
Sursa: DEX ’98

Din toate explicațiile de mai sus o să mă opresc la una singură și cred că te-ai prins deja că este vorba de cea de la nr.3 😀 Cei care citesc această postare și în plus se află și într-o relație sunt rugați să contrazică tot ce va fi scris sub rândul ăsta, dacă pot, ceilalți luați un pix și-o foaie și pregătiți-vă să notați, vă poate fi de folos pe viitor.

Bun, să-ncepem! Relațiile între oameni încep să se contureze undeva în perioada adolescenței, vorbim despre relații care implică atracție fizică, nu despre prietenii sau simpatii. Cam atunci începi să realizezi că e bine să împarți cu cineva bucurii, necazuri, secrete sau lucruri intime, cu alte cuvinte, cauți o persoană prin intermediul căreia să-ți ușurezi sufletul, aceasta știind despre tine mai mult decât orice altă persoană, un psiholog cu care te futizezi. Grozav, dar asta este perioada cea mai frumoasă din viața unui cuplu…Este foarte mic numărul celor care se căsătoresc din interes și apoi divorțează, majoritatea celor care ajung la tribunal din acest motiv fiind cu siguranța la un moment dat un astfel de cuplu despre care ți-am zis mai sus. O pereche de oamenii care rezonează și care simt viața cu aceeași inimă. Și totuși ajung să se despartă. De ce? Te-ai întrebat vreodată? Cum la început, doi oamenii care acum divorțează, păreau o singură persoană, iar acum parcă nu s-au cunoscut niciodată? E simplu: moare pasiunea care înainte ținea lipite două suflete și care dădea fluturi în stomac.  ”Dar cum se ajunge să moară pasiunea?”-ai putea să întrebi tu acum. Urmează 3 motive inevitabile pentru care gravitația orizontală-pasiunea-ajunge să se rodeze atât de mult încât se transformă în antipatie.

1.Prima beție – este valabilă în majoritatea cazurilor la bărbați. Am un prieten care spunea așa: ”Să nu te însori până nu te-mbeți muci cel puțin o dată și până nu vezi ce face prietena ta în cazul ăsta”. Foarte adevărat aș spune eu căci, atunci când bea, omul își arată adevărata față. Unii sunt veseli, alții devin violenți, dar, cu siguranță, toți trebuie să ajungă acasă. Și ce poate fi mai umilitor pentru o tânără domnișoară decât să fie văzută carând un bețivan pe stradă? E adevărat, cu asta vezi dacă ai pe cine să te bazezi și cu cine te înhami la drum, de ambele părți, darrrr…bulește pasiunea. Nu cunosc vreo femeie careia să i se întărească sfârcurile când vede vreun alcoolist. Ați zice că e vina bărbaților în exemplul ăsta, nu? Nu întotdeauna…căci și femeile se îmbată. Și noi bărbații chiar nu avem o problemă să cărăm femei băute în cârcă. Ne antrenăm din copilărie cu alți prieteni, nu asta e problema noastră. Femeile bete au un mare defect, de la urechea internă cred. Vomită. E, pentru bărbați, asta e clar moartea pasiunii.

2. Baia – ai trecut peste prima bețivăneală și nu ai fugit, ăsta e al doilea hop. V-ați mutat împreună, puteți să mergeți în plua goală prin casă, futere fără să îi bagi mâna-n gură să nu te audă bunică-ta din camera cealaltă, ba mai mult, acum ai liber cât vrei tu s-o tragi de țâțe când trece pe lângă tine spre bucătărie sau când își schimbă maioul. Ce mai vrei, e paradisul pe pământ? Asta ți-ai dorit mereu, însă nimeni nu te-a pregătit de acasă pentru prima căcare a nevestei. Vedeți voi fetelor, noi, bărbații, nu puteam să ne imaginăm că voi, femeile, faceți și caca. Pentru noi, voi intrați în baie numai să vă aranjați și să vă spălați, hai…cel mult să faceți pișu. Dar nu caca!  Și totuși sunteți oameni și voi și la un moment dat, după 3-4 zile de concubinaj, vă hotărâți să mergeți să scoateți nămolul de pe șanț. Asta e singura armă cu care o amantă poate învinge o nevastă. Noi suntem simpli, nu înșelăm că nu suntem înțeleși sau că n-avem parte de sex oral, nu. Înșelăm pentru că amantele nu fac caca. Paiunea și căcarea pur și simplu nu au loc în aceeași propoziție, darămite în aceeași cameră. Și totuși unii trec și peste asta, eu unul am reușit :-D, și ajung la ultimul hop.

3.Timpul – este ultima barieră în calea pasiunii. Oricum cu cât înaintăm în vârstă descoperim la partenerul de viață multe lucruri care ne plac sau poate și mai multe care nu ne plac deloc, dar cumva reușim să trecem peste cele neplăcute și ajungem să avem pe la 60-70 ani o relație care seamănă mai mult cu o prietenie. Și sunt sigur că așa este cel mai bine, e puțin mai ciudat să-ți imaginezi doi septuagenari iubindu-se la pielea goală. Dar până să ajungi la 70 de ani într-o căsnicie, trebuie să treci de o vârstă critică ce diferă de la om la om, dar care oscilează undeva între 40-45 de ani. La bărbați, asta e perioada când mergi la baie și vezi doar un jet galben de sub burta crescută atent cu bere, iar la femei, cei trei colăcei de sub țâțe le obligă să umple cada cu apă doar de două degete conform Principiului lui Arhimede în ceea ce privește fluidele. La asta se mai adaugă și gravitația care face pielea să se lase, mai pui și ridurile și chelia, vergeturile și gata. S-a dus dracu pasiunea. Și știi ceva? Exact așa trebuie să fie. Nu fugi să cauți ceva mai tânăr, nu vei întineri. Caută să faci loc prieteniei și lasă pasiunea să plece. Ai avut destule șanse să fii pasional, dar nu ai putut pentru că el era beat ca un porc sau pentru că ea a vomitat pe pantofii tăi.

Așadar, pasiunea este, se pare, doar o prietenie în devenire, pentru cei mai fericiți, iar pentru cei mai puțini fericiți, o ” tendință puternică și nestăpânită însoțită de o preocupare excesivă și obsedantă pentru satisfacerea unor dorințe (reprobabile); patimă, viciu.”


Cum am ruinat o zi de 8 Martie

Scris de dr. Gregorie Casă

Cu ceva ani în urmă, pe când eram un tânăr medic stagiar la o clinică renumită, iar actuala mea asistentă Helga încă nu era vizibilă cu ochiul liber de pe Stația Spațială ce orbitează în jurul Pământului, am cunoscut un medic mai în vârstă care, văzându-mă băiat deștept, m-a luat sub aripa lui ocrotitoare. Doctorul Kaplan, așa îl voi numi de aici înainte, devenise în scurt timp nu numai mentorul meu profesional ci și un fel de tată spiritual. Dumnealui mă iniția cu răbdare și pricepere în tainele specialității sale medicale dar îmi dădea și sfaturi despre viață, mai ales cum să mă port cu femeile, cum să le cuceresc și cum să casc bine ochii atunci când sunt în pericol să mă îndrăgostesc lulea și să ajung la scena aceea cu ” de bună voie și nesilit de nimeni”.

Doctorul Kaplan se apropia de 50 de ani de viață și părea să aibă o vastă experiență nu numai în practica medicală dar și în acest domeniu al relațiilor cu femeile. Era foarte popular cu asistentele, le făcea ochi dulci și făcea glume ușor indecente cu fiecare, dar ele nu se puteau supăra, deoarece mentorul meu era o persoană carismatică. În ciuda acestui aspect, doctorul Kaplan avea o viață de familie solidă: era căsătorit de mulți ani cu aceeași femeie și ambii erau fericiții părinți a trei fete și al unui băiat. Doamna Kaplan era casnică și se ocupa cu precădere de cele ale gospodăriei și de creșterea copiilor, două dintre fiice fiind deja la vârsta adolescenței. Își permiteau acest lucru, deoarece doctorul Kaplan câștiga suficienți bani pentru a întreține lejer o familie așa de numeroasă. Deși nu o văzusem niciodată, aș putea spune că o cunoșteam destul de bine pe soția mentorului meu, deoarece dumnealui, împărtășindu-mi din experiența sa de viață, ajungea inevitabil la diverse povești din căsnicia sa. ” Trebuie să înveți să fii bărbatul în casă, să te impui”, îmi povestea doctorul Kaplan. ” Nevasta trebuie să stea cât mai mult în baie, la spălat rufe, la bucătărie să gătească, în dormitor să ne satisfacă și să treacă foarte rar prin sufragerie, doar  atunci când o chemi să îți aducă o bere rece sau papucii și ziarul. Notează asta, tinere domn!”

Eu îl ascultam cu admirație pe Kaplan, îi invidiam stilul acela de bărbat-cocoș care face legea în ograda sa și care mai poftea din când în când la câte o puicuță din ograda vecină, pentru că da, domnul doctor mai înghesuia câte o asistentă amețită prin diverse cotloane ale spitalului. Mi se confesa des despre aceasta dar și despre aventurile lui înainte de căsătorie, despre ce femei a avut el parte și cum a reușit doamna Kaplan să-i pună capac și să reușească să-l facă să se însoare cu ea. ”Am iubit-o și o iubesc”, îmi zicea doctorul, ”dar nu mă pot abține să nu calc și pe alături. Trebuie să fii deștept, Greg! Nu trebuie să bănuiască nimic acasă. Și chiar dacă află, ce naiba, trebuie să înțeleagă că doar suntem bărbați și suntem poligami din naștere! Uite, nevastă-mea a aflat de câteva aventuri de ale mele și nu zice nici pâs! Am învățat-o să fie docilă și ascultătoare”

Eram departe să mă gândesc la căsătorie la vârsta aceea. Tânăr fiind, eram atras de anumite colege de vârsta mea, dar eram prea timid pentru a le arăta că le doresc. Mă confesam însă lui Kaplan care știa toate tertipurile despre cum să cucerești o femeie și să o aduci în așternutul tău. Sfaturile lui au dat roade și, în scurtă vreme, mi-am construit o reputație de cuceritor. Maestrul meu era mulțumit de mine, atât din punct de vedere al practicii medicale pe care o învățam de la dânsul, dar și din punct de vedere al modului în care aplicam sfaturile și tacticile de Don Juan pe care le deprindeam de la dumnealui. Aș putea spune că mă vedea ca pe fiul lui, ca pe urmașul său în toate aspectele vieții profesionale și personale.

Era ceva care totuși îmi ridica semne de întrebare: deși trecuse aproape un an de când intrasem sub aripa ocrotitoare a doctorului Kaplan, dânsul nu mă invitase niciodată acasă la el să-i cunosc familia. Pe doamna Kaplan și pe cele patru odrasle, le-am cunoscut doar din poze, descrieri, povești și doza zilnică de destăinuiri casnice ale profesorului meu.  Nu am îndrăznit niciodată să mă autoinvit, lăsând acest aspect la discreția mentorului meu  care, cu siguranță, va găsi momentul potrivit pentru a-mi face cunoștință cu familia sa.

Ei, bine, ocazia a venit mai repede decât mă așteptam: conducerea clinicii hotărâse să organizeze o mare petrecere de 8 Martie, cu ocazia Zilei Femeii, prilej cu care toți angajații și colaboratorii erau invitați să participe împreună cu perechile lor: soți, soții, iubite sau iubiți, după caz. ”Ah, cu siguranță, nevastă-mea nu va veni… Nu-i plac petrecerile,  doar știi asta. Preferă să stea acasă, să-mi calce cămășile și să pregătească de mâncare pentru a doua zi.”, mi se confesa Kaplan la vederea afișului enorm expus în holul de la parter. Îmi era ciudă și parcă simțeam un fel de compasiune pentru femeia aceea. Nu puteam să cred că într-o zi așa de specială cum este cea de 8 Martie, dumneaei să se ocupe de ceea ce face în fiecare zi: călcat, gătit, spălat, îngrijit copii, iar domnul doctor să flirteze cu asistentele și doctorițele mai tinere care vor veni singure la petrecere. Și atunci, mi-a trecut prin cap îndoiala: nu cumva Kaplan nu-și anunțase soția în legătură cu acest eveniment? Hmmm.. Trebuia să aflu acest lucru neapărat…

Într-una din pauze, am luat repertoarul cu numere de telefon ale clinicii și am sunat acasă la doctorul Kaplan. Mă rugam din tot sufletul ca doamna Kaplan să fie acasă și să răspundă ea personal, nu vreo servitoare de a lor. Telefonul sună de câteva ori apoi se auzi o voce feminină. ”Sărut mâna cu doamna Kaplan, vă rog!” am cerut eu, cu voce schimbată. ”La telefon, cine sunteți?” întrebă vocea feminină ce la celălalt capăt al firului. Interesant… deși din poveștile profesorului meu doamna Kaplan era descrisă ca o femeie docilă, tăcută și dominată complet de soțul ei, vocea de la telefon era puternică, melodioasă și ușor poruncitoare. ”Sărut mâna, sunt de la Clinică și v-am sunat în legătură cu petrecerea de mâine seară ce are loc la sediul nostru… Vroiam să știm dacăăă… dacă aveți preferințe legate de așezarea la masă sau de cei cu care sunteți învecinați… e totul în regulă?” A urmat o clipă de tăcere apoi întrebarea nedumerită: ”Petrecere? Ce petrecere? Soțul meu nu mi-a zis nimic de nici o petrecere! Cred că e o greșeală!”  Ah, deci avusesem dreptate! Acum trebuie să o dreg cumva, mi-am spus. ” Doamnă Kaplan, nu este nici o greșeală, dar… cred că soțul dumneavoastră vrea să vă facă o surpriză, de aceea nu v-a spus ÎNCĂ de petrecerea organizată mâine seară… Vă așteptăm așadar! La revedere!” am zis eu repede și am închis, înainte să las loc la noi întrebări.  Simțeam că pământul se învârtește cu mine… Doamne, ce am făcut? Dacă am făcut vreo gafă? Și totuși… dacă profesorul Kaplan vrea ÎNTR-ADEVĂR să-i facă o surpriză soției lui și să-i zică de petrecere în ultima clipă? Ufff… gândul acesta din urmă mă mai liniștea.

În dimineața zilei de 8 Martie, toată lumea vorbea la cafea despre petrecerea de diseară. Singurul tăcut și îngândurat era doctorul Kaplan, care acuza o ușoară indispoziție cauzată de o inexplicabilă durere de cap. În clipa în care m-a zărit pe hol, a zâmbit cumva forțat și m-a întrebat dacă vin diseară la petrecere. ”Nu cred că e cazul să pierzi vremea, va fi plicticos, te asigur” îmi șopti doctorul Kaplan. ” Mai bine te vezi cu o gagică, mergeți la un film, ceva și apoi… știi tu… fără prizonieri!” mă sfătui el, făcându-mi cu ochiul și bătându-mă pe umăr. ” Nici eu nu știu dacă vin”, îmi zise el în continuare, ”mai ales că… nevastă-mea… nu se simte prea grozav și cred că nici eu”, încheie doctorul Kaplan îndepărtându-se în grabă și tușind de câteva ori.

Voi fi scurt în a povesti ceea ce a urmat. Deși totul s-a întâmplat cu mulți ani în urmă, nu îmi face plăcere să-mi amintesc detaliile, deși totul este încă viu în mintea mea. Cu toate că i-am lăsat de înțeles mentorului meu că nu mă duc la petrecere, am fost acolo. Știam că va veni însoțit de doamna Kaplan și eram ros de curiozitatea de a o vedea pe femeia aceea, vroiam să văd cât de mult se potrivește adevărata doamnă Kaplan cu cea din poveștile soțului ei.

Perechea mult așteptată de mine și-a făcut apariția la vreo oră de la deschiderea petrecerii. Uimitor! Doamna Kaplan, o frumusețe rece, înaltă și dominatoare s-a dovedit a fi o prezență deosebită la brațul unui doctor Kaplan de nerecunoscut. Bărbatul acela falnic și carismatic care polariza toată atenția personalului feminin din clinică în viața de zi cu zi, se transformase într-un bătrânel gârbovit, cu zâmbet stânjenit care la brațul soției lui părea un cățel ținut în lesă. Faptul că eram și eu prezent acolo a fost o lovitură pentru el și atunci mi-am dat seama de ce nu vroia sub nici un chip ca nici eu și nici cei de la clinică să nu-i cunoaștem consoarta. Doamna Kaplan a atras atenția tuturor, prin lumina diafană pe care o radia, dar mai ales prin modul autoritar în care îl trata pe soțul ei, neprecupețind nici un moment în care să nu facă aluzii ironice legate de modul în care distinsul domn Kaplan uitase să-i spună de petrecere.  Mai mult, îl muștruluia tăcut pe soțul ei când acesta încerca să răspundă pe furiș ocheadelor trimise de vreo asistentă sau doctoriță trecută, în secret, în palmaresul amoros al doctorului Kaplan. Toată lumea râdea pe furiș, în fața acestui spectacol grotesc, în care rolul doctorului Kaplan era de a spune doar: ”Da, draga mea! Desigur, draga mea! Te mai servesc cu ceva? Auuuu! Nici nu știu cum o cheamă pe domnișoara aceea, crede-mă!”

Simțeam că lumea se prăbușește în jurul meu. Asistam la ruinarea unui mit, a unei legende, a unei persoane care devenise pentru mine un model demn de urmat. Și mai mult decât atât, pusesem umărul serios la asta. La finalul petrecerii, doamna Kaplan se apropie de mine și-mi șopti la ureche: ” Te-am recunoscut, băiete! Tu ești cel cu telefonul de ieri… îți mulțumesc pentru acest serviciu,nici nu știi cât de mult! Uite numărul meu de telefon, poate ai timp să treci pe la mine la o cafea, dacă-ți face plăcere…” Și după ce mi-a strecurat în mână bilețelul, mă ciupi discret de fund, iar la plecare îmi făcu cu ochiul, la fel de discret, și se depărtă la brațul unui doctor Kaplan, care arăta mai distrus decât economia africană.

Începând cu a doua zi, mentorul meu încerca să mă evite pe cât posibil. De câte ori trecea pe holul clinicii, îmi răspunde scurt la salut și se depărta în grabă, în râsetele înfundate ale asistentelor care se aflau prin preajmă. Doctorul Kaplan se izolă, cu timpul, din ce în ce mai mult de cei din clinică, iar cu mine nu mai schimba nici o vorbă. Era tăcut, abătut și avea o ținută neglijentă din ce în ce mai des. După vreo lună de la cele întâmplate nu l-am mai văzut deloc. Îmi făcusem griji, și încă din cele mai negre. Am aflat însă de la fetele de la Personal, că domnul Kaplan își ceruse transferul la o clinică din alt oraș, unde se va muta alături de familia sa.

Mă simțeam ușurat într-un fel și mă bucuram pentru deja fostul meu mentor: probabil cariera și căsnicia dânsului avea enorm de multă nevoie de acest ”reset”. Eram trist și dezamăgit totodată de cele întâmplate, așa cum sunt și acum. Nu voi uita niciodată de seara aceea de 8 Martie, în care personalitatea grandioasă a doctorului Kaplan s-a prăbușit zgomotos și cu mult praf în fața mea, ca un colos cu picioare de lut.

Curvo!

Scris de Papagigli

Şocant titlul! Este? Da’ de ce o fi aşa de şocant? “Pentru că prostituţia, tovarăşi, trebuie stârpită” zicea partidul şi o spun şi bisericile, indiferent de coloratură.  Bine, hai s-o stârpim, dar ce facem cu prostituatele si prostituaţii? “Îi stârpim şi pe ăia?” Aha! Şi cine mai rămâne? “Rămân oamenii integri şi morali” Băi, păi şi ăştia se prostituează, da-s ipocriti nu morali. “???”

Să-ncepem cu-nceputul. “PROSTITÚŢIE s. f. 1. ocupaţie a femeii care întreţine relaţii sexuale contra  unor avantaje.  2. (fig.) înjosire, folosire degradantă a calităţilor, a talentului” După cum se poate observa, numai femeile pot fi prostituate, în viziunea dex-ului. De ce mai Dexule? Doar petru că prostituţia e substantiv feminin? E, vezi cum te prostituezi şi tu? Boule!

Cine nu se prostituează? Cine nu se vinde? Cine nu e remunerat pentru a-i satisface pe alţii?  A, că unii îşi vând inteligenţa, alţii talentul, alţii forţa fizică şi alţii corpul, de acord, dar de vândut, toţi ne vindem. Iar dacă e s-o luăm în sens biblic, în care trupul e o cantitate neglijabilă comparativ cu veşnicia sufletului, aş spune că mai condamnabilă e prostituarea unui avocat decât a unei curve. Dar eu, neavând niciun Dumnezeu, n-am să analizez Biblia şi învăţăturile ei, ci voi trata subiectul din punctul meu de vedere. Eu îmi pup şeful în cur şi mă las pupat de subalterni. Cine n-o face? Asta nu se cheamă prostituţie? Ba da. Un cântăreţ de operă invită la concertul lui toate murăturile inculte şi cu coarde vocale needucate, doar pentru a câştiga mai mulţi bani de pe urma popularităţii lor. Asta nu-i prostituţie? Ba este. Artiştii de toate felurile înalţă ode, imnuri, sculpturi, picturi şi alte zmee, nu din convingere, ci dintr-un interes ascuns. Asta ce-i? Să vă spun eu, prostituţie. Credincioşii se roagă şi-i cântă demiurgului într-o iubire nemărginită, nu pentru a-şi demonstra calităţile vocale, ci pentru a-şi câştiga iertarea veşnică. Dacă ar şti ei că demiurgul nu le va da nimic, ar mai călca pragul bisericilor? Nu. Păi şi asta nu se încadrează în definiţia prostituţiei? Doctorii care pretind, pentru a vindeca, împotriva jurământului depus, se ce? Prostituează. Dar profesorii care vând examene pe cadouri sau servicii? Acelaşi lucru. Dar România care şi-a tras-o cu nemţii ca mai apoi să sară-n patul ruşilor, după care s-a pus capra Americii? Nu tot curvă? Dar politicienii? Eheeee! Acum să vă aud. Ăştia-s poate cele mai mari curve din întreaga istorie a civilizaţiei. Vai era să-i uit pe avocaţi. Modele de moralitate şi virtute, nu alta. Nu-i aşa? Şi vreţi să ştiţi cam de pe la ce vârstă ne prostituăm? Din copilarie dragălaşilor, numai că atunci o făceam în mod inconştient. Aveam o scuză. Dar acum, adulţi fiind, ce scuză avem? Eu consider că nici nu trebuie să ne scuzăm pentru că n-avem cui, atâta timp cât toţi ne prostituăm într-un fel sau altul. “Păi da, dar eu mă refer strict la prostituţia sexuală” Zău? Pai ia să vedem cum stăm la capitolul respectiv. Câţi şi câte se fut din interes? Câţi o fac deşi n-ar vrea, doar pentru a-şi satisface partenerul sau pentru a obţine un favor? Câte femei nu se lasă penetrate de soţi, deşi faptul că aştia sunt beţi pulă, le repugnă? Veţi spune că sunt căsătoriţi. Ei şi? În valoare absolută, tot prostituţie se cheamă. Până la urmă căsătoria e doar o convenţie fără valoare sentimentală. Poţi iubi şi fără a fi căsătorit/ă. Câti şi câte nu se căsătoresc din interes? Vezi Monica lui Irinel şi nu numai. Câte examene nu se dau pe fut? Eu stiu destule, dar mai sunt şi alea pe care nu le ştiu, că doar nu le-oi şti eu pe toate. Câte secretare nu şi-o pun cu şefu’? Câte nu se ard pentru o slujbă sau o promovare? Câte femei nu au avut cel puţin un amant? După cum vedeţi mă refer numai la femei şi asta pentru că la bărbaţi nici nu cred că mai e cazul să mă refer. Noi prin definiţie suntem curvari si prostituaţi.  “Dar unele îşi trag fut cu o sută de bărbaţi”  Bun si dacă te arzi cu acelaşi mascul de o sută de ori, care-i diferenţa din punct de vedere fiziologic? Pe lângă asta, câte s-au culcat cu un singur bărbat? Dar bărbati care s-au culcat cu o singură femeie? Şi ca să pun punct pledoariei, dacă o femeie se arde dintr-o acută necesitate fiziologică (care-i un interes până la urmă), e considerată prostituată? De ce? Dar dacă o femeie nu e satisfăcută de bărbat? Aia are voie să-l înşele fără a se chema că se preacurveşte? Dar dacă se întâmplă să iubească de o sută de ori, o sută de bărbaţi, care de curvari ce sunt, o abandonează? Aia cum e? Dar dacă nu poartă năframă şi-şi expune podoaba capilară în public? Aia de ce-i considerata curvă? E şi tot aşa…până-n fund la taxatoare.

Realitatea e că toţi avem clienţi pe care îi satisfacem în mod interesat la un moment dat sau permanent. După părerea mea, ne facem treaba şi nimic mai mult. Termenul de prostituţie şi prostituaţi/e mi se pare ridicol de ipocrit şi în general e folosit de cei cărora le e rusine că sunt. Iar eu dacă voi mai auzi pe cineva utilizând acest termen, am să-l bag direct în pizdilii mă-sii. Dixi.

Femeia la volan. Ghid practic

Postat de Georgiana

1) Fii sigură pe tine – în afară de tine, toţi participanţii la trafic sunt nişte idioţi care au luat permisul pe ochi frumoşi. Lucrul acesta trebuie să îl repeţi înainte de a te urca la volan. De cel puţin 3 ori.
2) Pornirea – te-ai urcat la volan. Urmează un ritual pe care este indicat să îl repeţi de fiecare dată.
– Scaunele oricărui automobil au, din punctul tău de vedere, intenţia de a se da înapoi singure de fiecare dată când cobori din autoturism… Trage scaunul cât mai în faţă, cât să poţi atinge volanul cu bărbia şi tetiera cu ceafa în acelaşi timp;
– Nu purta centura de siguranţă!!! Şifonează rochiţa;
– Asigură-te că ai oglinda. În poşetă;
– Bagă cheia în contact şi roteşte în poziţia D, direct. Nu este indicat să ţii piciorul pe ambreiaj sau să ai autoturismul scos din viteză. Ai trecut prin poziţia M, încearcă să o nimereşti şi aşteatpă să se stingă unele beculeţe. Aşa.
Acum, piciorul pe ambreiaj, scoate maşina din viteză, apasă frâna şi roteşte cheia până la capăt. Motorul a pornit!
3) Ieşirea din parcare – aminteşte-ţi ce am vorbit la punctul 1). Repetă de încă două ori în minte.
– Accelerează uşor, până pe la 5000 rot/min, dă drumul brusc la ambreiaj. Accelerează în continuare. Ai pornit!!!
– Nu te uita în oglinzi, virează brusc şi accelerează în continuare. Cu cât pleci mai repede, cu atât sunt şanse mai mici să se întâmple ceva;
– Te claxonează un idiot care nu ştie de “prioritatea femeii care iese din parcare”? Arată-i degetul mijlociu şi bolboroseşte ceva înspre el. Poţi spune orice, cât timp pare că spui ceva rău. Exemplu: “Multe cuie, ursu-i moşulbălţii, mulgi bascula”;
– Cu toate că ai ieşit deja pe drum, îţi aminteşti că ai uitat să semnalizezi. Semnalizează acum, scurt. Intenţia contează.
4) Mersul – automobilul este în mişcare, ce facem acum?
– Trebuie să încerci să păstrezi o viteză cât mai inconstantă… Acest lucru se face prin apăsarea pedalei de acceleraţie în ritmul muzicii. Un exerciţiu amuzant. Poţi ţine ritmul tobei apăsând frâna, iar ritmul chitarei apăsând acceleraţia;
– Mergi şerpuit. Bărbaţii se simt impresionaţi de mersul legănat pe care îl ai pe jos. De ce nu ar fi impresionaţi şi de mersul legănat al autoturismului tău?
5) Două benzi pe sens – acest termen este un nume pompos dat unui drum mai lat.
– Observă axul drumului. Are nişte linii pe el. Încearcă să mergi deasupra lor;
– Condusul este un joc pentru majoritatea oamenilor. Vor exista bărbaţi care vor intra în jocul tău şi vor încerca să te depăşească. Arată-le că nu eşti o uşuratică. Bagă-te în faţa lor;
– Schimbatul benzilor nu trebuie să coincidă cu semnalizarea. Autoturismul are o baterie. Până şi telecomanda televizorului are cel puţin două. Utilizând semnalizarea, consumi bateria.
6) Intersecţia – Aici se aplică o singură regulă: prioritatea care-apucă.
– Ajungi într-o intersecţie, nu ştii cine trebuie să lase pe cine? Nici o problemă, accelerează puternic şi ia repede piciorul de pe ambreiaj. Acum, repetă manevra, dar în treapta 1 de viteză (uitasei că ai scos-o pe liber înainte sa ajungi la intersecţie.). Închide ochii, nu te interesează ce se întâmplă. Încearcă să claxonezi în acest timp. Vei anunţa ceilalţi participanţi la trafic că există o femeie cu prioritate în intersecţie. Nu schimba viteza, rămâi în treapta 1, chiar dacă maşina începe să se bălăngăne ciudat şi să se frâneze.
– Intrarea în intersecţie e un loc liniştit. Toată lumea circulă cu viteză mică şi frânează. E un loc bun să porţi o conversaţie cu cea mai bună prietenă despre modă. Dacă te simţi claxonată, închide geamul şi continua-ţi conversaţia.
7) Prioritatea de dreapta – ce-i aia?
.8) Pietonii – acest specimen reprezintă oameni atraşi de dungile albe de pe astfalt. Intră în jocul lor. Leapşa dungilor. Cine atinge primul dungile albe, câştigă.
9) Alimentarea cu benzină – găseşte o staţie unde se comercializează carburanţi. Arată ca un mini market cu nişte cutii în curte.
– opreşte lângă o cutie. Partea cu o gaură rotundă în caroserie trebuie să se afle în partea opusă cutiei şi aşteaptă un băiat să te ajute să alimentezi;
– intră să plăteşti. Nu uita să te uiţi 15 minute după muţunache de pus în geam. Cumpără câţiva;
– du-te la maşină, lasă maimuţoii înăuntru şi intră din nou… Ai uitat să cumperi brăduleţi parfumaţi;
– ignoră înjurăturile şirului de maşini care aşteaptă să îţi muţi maşina de la pompă. Sunt invidioşi că ai găsit un loc de parcare mai bun decât au găsit ei;
– cumpără 5 brăduleţi de culori diferite, aranjează-i frumos, 2 la oglindă, 1 în torpedo, 2 agăţaţi de barele tetierelor;
– pleacă din benzinărie.
10) Parcarea – de obicei reprezintă zona din faţa blocului, unde se găsesc deja maşini aliniate într-un anumit sens.
– încearcă să fii originală. Parchează la unghi de 47 de grade, chiar dacă restul autoturismelor sunt parcate la unghi de 90de grade;
– ocupă cel puţin două locuri de parcare. Cine ştie, poate cea mai bună prietenă vine în vizită şi nu are unde să parcheze;
– coboară din maşină şi urcă din nou. Uiţi mereu să bagi în viteză şi să tragi de maneta cu buton.
– verifică de fiecare dată portiera. Chiar dacă ai închidere centralizată, trage de portiere. Nu vrem surprize.

Nu vrem să fim banale.
Natura umană ne îndeamnă să ieşim în evidenţă, chiar şi prin stilul de condus.

Drum bun!