Arhive blog

Ghid de supravieţuire pe timp de criză

Pentru azi, am invitat un consilier de finanțe, pe care experiența de viață și profesională îl recomandă a fi cel mai indicat a ne da sfaturi privind depășirea crizei, mai ales că trăiește pe meleaguri străine, așa că poate privi problema detașat, obiectiv. (Dați-mi un premiu, vă rog, pentru fraza asta atât de alambicată, că-l merit! 😀 ).

Scris de Ratatouille (Coolnewz)

Din când în când mă mai dau pe net în căutarea unor oameni pe care nu i-am mai văzut demult. Mai zilele trecute am dat peste un fost coleg pe care cred că l-am văzut ultima dată acu vreo 6 ani. Şi admirându-l eu cum se hlizea la lumea 2.0 din poza actuală pusă pe unul dintre site-urile astea care nu te lasă să stai liniştit nici în gaură de şarpe, mi-am adus aminte ce tehnici de supravieţuire avea băiatul ăsta pe vremuri. Tehnici care cu siguranţă îl fac să plutească mult mai uşor peste oceanul zilei de azi, atât de agitat de criza economică.

Aşadar, era unul dintre noi – nu-l dădeau afară banii din casă, dar cu toţii găseam de o pereche de blugi mai acătării, de o vacanţă sau o piesă de teatru, o masă la restaurant sau vreun hobby. The usual stuff, nimic extravagant. Şi, tot ca noi toţi, şi el era preocupat să pună un ban deoparte. Însă aici intervine deosebirea: făcea treaba asta economisind de unde nici nu te aşteptai şi mai ales, avea instrumente de economisire absolut surprinzătoare.

Instrumentul de economisire nr. 1: pe principiul mănâncă ce/unde poţi pe gratis!

Mâncam zilnic la cantina instituţiei unde semnam condica. O masă caldă pentru maţele noastre, un preţ mai mult decât rezonabil. Ba mai mult, cantina oferea for free boluri cu salată şi pâine. Acu nu vă inchipuiţi că era cine ştie ce salată: frunză goală şi un dressing amărât deasupra. Ei bine, în timp ce noi eram cu împinge tava cu câte o zeamă caldă, o fasole cu o ciosvirta ceva şi un desert sleit, băiatul venea cu câte 2-3 boluri de salată şi o sacoşică plină cu pâinea gratis şi băga sănătos şi, mă repet, gratis, la ghiozdan.

Instrumentul de economisire nr. 2: dacă eşti nevoit să cheltuieşti, fă-o eficient!

După masă urma obişnuita pauză de cafea, eveniment social central al 8-ului nostru productiv. Aici ostilităţile se desfăşurau cam aşa: fiecare trecea printr-o strungă unde era un automat de cafea de unde îţi alegeai fie o cafea, fie un espresso, fie un şi-mai-mic-şi-mai-tare ristretto. Toate însă la acelaşi preţ şi în acelaşi fel de ceaşcă. Mare greşeală! Amicul nostru oricum era nevoit să plătească preţul respectiv aşa ca îşi punea ristretto de vreo 3 ori (a se citi cât încape) astfel încât umplea ceaşca până la nivelul … unei cafele.

Instrumentul de economisire nr. 3: cunoaşte-ţi trupul!

OK, din acest moment aţi făcut deja cât de cât cunoştinţă cu personajul. Dacă sunteţi la masă sau mai slabi de înger, mai bine vă opriţi aici! 😀

Ne întâlnim noi într-o seară de vineri sau sâmbătă, ca băieţii, la individ acasă. Cunoaşteţi procedura, înainte să ieşi prin cârciumi şi cluburi te trotilezi bine de acasă, că berea vodcă-i de 10 ori mai scumpă de îndată ce-ai trecut pragul propriului bârlog. Cum vă spuneam, toţi eram preocupaţi să mai punem un ban la teşcherea. Şi ne îmbibăm preţ de vreun ceas … două … cine stătea sa le numere … cu bere, cu vin, cu ce cocktail-uri ne mai fătau minţile noastre tinere gen cola-ness-vodcă şi vine şi ceasul în care unul mai lucid îsi dă seama că noi de fapt vroiam să mergem să ne etalam „talentele” prin ceva cluburi.

Ne îmbrăcăm, dăm să ieşim … când amicul de care vă povestesc ne face ştrengăreşte cu ochiul dându-ne de înteles că mai are ceva important de luat. Belim ochii cât cepele când scoate dintr-un sertar … să tot fi fost vreo 10 OB -uri de calitate, le înmoaie tacticos în vodcă, le împachetează într-o pungă de plastic cât de etanş îi permitea alcoolemia lui la acea ora şi le ia … misterios … cu el.

Drept este că la momentul respectiv totul era destul de relativ aşa că nu ne-am pus prea multe întrebări. Am să păstrez misterul precum Blaga (Lucian, nu Vasile), nedistrugând corola de minuni a lumii şi am să mai adaug doar atât: toată seara băiatul s-a bucurat de un nivel suficient de ridicat al alcoolului în sânge încât să se simtă bine spre foarte bine, senzaţie la care a contribuit şi faptul că nu a dat un sfanţ pe alcool! Şi nici tampoanele alea nu le-a mestecat! Parol!

Întrebare: la ce i-au folosit tampoanele?

Revelion alcoolizat

Yoghinii spun că un gram de practică face mai mult decât o tonă de teorie. Așa că să lăsăm puțin considerentele teoretice la o parte și să trecem la partea experimentală. Șefă de lucrări: oneşteanca-timișoreancă Redsky. Un pic de atenție vă rugăm, că invitata noastră a muncit din greu, iar acum vă va împărtăși și vouă rezultatele extrem de interesante ale studiului ei practic, făcut pe un eșantion reprezentativ de subiecți, și anume, pe ea. Aveți cuvântul, doamnă!

Scris de redsky2010

Privind in urma la noaptea cuminte dintre ani, mi-am amintit de un alt Revelion la care am apucat cu greu ora 12. Sarbatorirea a inceput pasnic, cu mine agatata familiar de un pahar in care un deget de Jack facea valuri usurele si incerca sa ma faca sa uit de o ruda plecata dintre noi, mult mai iute decat ar fi trebuit. Perechea care pirueta in figuri in fata mea, in ritm de dans ostentativ, nu facea decat sa-mi accelereze starea de tristete si dorinta de imprietenire subita si repetata cu paharul, doar-doar va mai amorti ceva din durerea interioara. Ei si cum un necaz nu vine niciodata singur, am constatat in scurt timp ca setea mea nu se stinsese odata cu scurgerea ultimilor stropi din sticla. Perechea dansatoare mi-a oferit niste tuica, doar nu era sa trec pe chestii mai slabe, de la inceputul Revelionului! Decizie complet neinspirata, mai ales daca nu cunosti provenienta alcoolului si daca nu ai mancat nimic inainte!

Trecerea dintre ani m-a prins in stare de imponderabilitate, am iesit alaturi de vecini sa vedem artificiile. Eu incepusem sa vad cam dublu, parca intre mine si cei din jur era un perete gros care amortiza zgomotele, dar ciudat, imi  incetinea pasii si trebuia sa inaintez cu grija in tangajul care devenea violent. Am privit cu ochii altcuiva (pesemne asta e dedublarea!) rasetele, felicitarile, scanteile colorate si m-am intors in casa sa dau telefoanele de curtoazie. E aiurea sa ma intrebati daca afara era frig, ideea e ca venirea la cald (asta e!) nu mi-a cazut tocmai bine si in mijlocul primei convorbiri am simtit nevoia sa ma rastesc nitel la papucii din baie! Incredibil ce confortabil poate fi uneori capacul de la WC. Rece si linistitor… ai putea si dormi acolo, daca nu te-ar seca toti cu intrebariea “Esti bine?” Mda, am ajuns si in pat cu ligheanul in brate, partenerul meu din seara aceea complet compromisa. Pentru mine!, pentru ca toti s-au retras la vecini si de cate ori m-am trezit aveam companie doar bradul, care sclipea vesel din luminite. Habar n-avea de chinul meu in incercarea nereusita de a-mi domoli icnetele. Din cand in cand, mai vedeam pe cineva pe marginea patului, dar imi era greu sa disting cine e si nici nu ma pasiona in mod deosebit. Spre ora 5, cand toata lumea terminase cu Revelionul, am reusit sa fac si eu fata cu succes pozitiei verticale.

E suficient sa spun ca am bolit o saptamana si parca totul avea tendinta doar sa iasa din mine. Se spune ca nu poti invata eficient decat din propriile greseli…