De câte femei au nevoie unii pentru a se simţi bărbaţi?

Scris de Redsky

Se pare ca perioada in care doar una satisface toate doleantele, este extrem de scurta, tinzand catre zero. Si ca indiferent cat de multumiti se simt in relatiile existente, cauta reconfirmari.

Despre cei foarte tineri se poate considera ca incearca sa gaseasca femeia perfecta,  eventuala mama a viitorilor copii, prin testari cat mai numeroase. Si cum viata este extrem de scurta, pentru optimizarea timpului, barbatii tineri fac cateva simultane. Ei, acum daca sunt prinsi, asta e!, are balta peste si bombonici frumoase si semi-inteligente sunt destule.

Ce se intampla cand un barbat matur incepe sa amusineze in afara cuibului si care ar fi motivele care il determina s-o faca? Evident rutina zilnica scade puternic din nurii consoartei, ratele, cumparaturile, problemele interminabile cu copiii, obosesc  si capacitatile de vanator trecut pe linie moarta un oarecare timp, isi cer dreptul. Isi gasesc tot felul de motivatii si scuze “nu sunt inteles”, “nu mai e cea de la inceput”, “nu e niciodata de acord cu mine”, “ma copleseste cu probleme”. Deja ajuns aici isi calibreaza luneta si priveste plin de pofta imprejur. Doritoare sunt destule si ele plictisite de aceeasi rutina sau altele singure, proaspat zburate din cuibul caldut, datorita pierderii meciului  in favoarea unui exemplar mai tanar, mai gras, mai slab, mai prost, mai blond sau pur si simplu, diferit de ele.

Urmarea logica o cunoaste toata lumea, nu intram in detalii. Astfel apare exemplarul numarul 2 din viata barbatului. Se pare ca daca stie sa nu complice situatia cu cea de-a 2a, prima nu va afla niciodata. Exemplarul 2 are avantajul ca poate fi schimbat cand devine prea pretentios sau daca are doleante care ar perturba viata linistita pe care barbatul o are cu sotia lui. Prin urmare denumirea generica de “exemplarul 2″ poate contine mai multe specimene, in functie de dotarea, imaginatia si calitatile de cuceritor ale barbatului studiat.

Vina apartine cu siguranta ambelor parti: barbatii incearca, iar femeile sunt disponibile. Probabil ca si casnicia este considerata in multe familii ca o notiune depasita si care cere oarecari imbunatatiri, extensii si adaugiri. Este mereu mai usor sa incepi un lucru nou, decat sa-l repari pe cel defect. Poate ca fac parte dintr-o generatie antic educata, dar nu cred in relatiile superficiale si notiunea de respect pe care ar trebui s-o avem unul fata de celalalt se refera si la monogamie. Viata dubla, emotiile de a nu fi descoperit, adrenalina evitarii intrebarilor si jonglarii cu vietile femeilor cu care nu se decide nici sa le paraseasca, nici sa fie cu ele, imi suna a imaturitate si egoism. Poate gresesc, barbatii gandesc adesea mult mai simplu. Astept cu drag sa ma contraziceti!

Publicitate

Veşnic nemulţumita femeie

Scris de Minoki

Vorbeam aseara cu sora mea despre pastilele de slabit. Ea are o dominanta cu slabitul. De parca eu as fi altfel! Si atunci mi-a incoltit in minte intrebarea: de ce suntem noi femeile vesnic nemultumite? Eu am fost toata viata slaba ca o scandura si voiam sa fiu mai plinuta. Dupa ce m-am ingrasat am vrut sa fiu la loc, slaba. Pana pe la vreo 38 de ani am avut parul drept. Asa l-am avut toata viata. La un momentdat a inceput sa se increteasca. Nu ma intrebati de ce s-a ondulat, pentru ca nu stiu sa raspund. In tinerete voiam sa am parul ondulat si il tot puneam pe bigudiuri . Acum il am ondulat si il intind cu placa pentru ca il vreau drept. Parul lung il vreau scurt. Cand e scurt il vreau lung. Si ma intreb din nou de ce mereu suntem vesnic nemultumite si in cautare de tot felul de lucruri marunte, fara importanta? Mergem la cumparaturi si, dupa ce stam si oscilam pana ne explodeaza mintea sa ne hotaram daca sa luam pantofii alb cu negru sau negru cu alb, ajungem acasa cu pantofii negru cu alb si spunem ca era mai bine sa-i fi luat pe ceilalti alb cu negru.. Ce sa mai spun de statul dimineata in fata sifonierului, din care, daca ai tras o haina de pe raft, mai cad cel putin zece pe langa ea, si ne uitam nehotarate cu ce ne imbracam azi? Oricum vom face o tragedie pentru ca bluza ar merge cu panatalonii dar nu se asorteaza cu sacoul. Schimbi sacoul care merge cu bluza dar nu merge cu pantalonii, schimbi pantalonii care se asorteaza cu bluza si sacoul dar iti dai seama ca nu se asorteaza cu bikinii. Dupe ce le-am asortat pe toate in cele mai mici detalii, incepe drama bijuteriilor. Bineinteles ca scoatem caseta cu bijuterii, care este de dimensiunile unui cufar, plina pana la refuz de tot felul de bijou-uri, de la aur, argint, pana la gablonzuri ieftine si, dupa ce facem inventarul, in sfarsit gasim si cerceii si colierul care sa ne puna in valoare toata tinuta, pentru care am muncit atat. Apoi trecem la parfumuri, apoi la pantofi si dupa ce am terminat constatam ca ziua este abia la inceput iar noi suntem deja obosite. Si acum vine intrebarea mea : la ce ne folosec toate astea? Ne simtim oare cu adevarat mai frumoase si mai atragatoare intr-o tinuta perfect asortata? Eu stiu ca iubitul meu ma iubeste si ma apreciaza pentru ceea ce sunt, dincolo de haine si bijuterii (desi recunosc ca el este principalul meu furnizor de bijuterii), iar prietenii mei spun ca tin la mine pentru ca sunt „fata de treaba” nu pentru ca sunt in tendinte in materie de fason. Si totusi de ce nu putem renunta la ritualul de dimineata, si la vesnicile marunte nemultumiri?

Sexuleţ sumbru

Scris de Zaqk. Da, si astazi tot el, pentru că scrie bine şi ne este simpatic! 😀

Specia noastra are o reproducere sexuata.  Asta inseamna ca vine el, masculul, curteaza femela, aceasta accepta si, in cele din urma, apare urmasul celor doi. Bineinteles, la nivelul oamenilor procesul nu este asa de simplu. Oho, deloc simplu. De exemplu curtarea femelei implica multe eforturi, sacrificii, bani cheltuiti (ca deh, asa e societatea) apoi vine momentul in care femela a acceptat avansurile barbatului, incepe viata de cuplu, casatoria, locuinta etc. In total cam trec vreo 4-5 ani de la prima intalnire, prima incercare de potrivire pana la aparitia urmasului. Inainte de succesul inregistrat la femela curenta, masculul bineinteles ca mai incearca si la alte femele care il satisfac… intelectual? Aham, sigur ca da! Taman aspectul intelectual este cel care ne intereseaza pe noi, barbatii, la o femeie! Dap, corect, aspectul intelectual referitor la ce sentimente traim noi cand vedem fundul femeii prins in o pereche de pantaloni stramti care nu fac decat sa ii accentueze formele sau dimensiunea sanilor, mai mult sau mai putin dezgoliti de catre un decolteu generos. Da, trairi intelectuale la maxim!

Evolutia ne-a facut sa reactionam asa. Pe mine ma amuza suprem cate o pitipoanca de pe la televizor care, intrebata despre criteriile ei, incepe cu inevitabilul: imi plac barbatii inteligenti, cu care ai ce sa discuti. Aham… ce sa discuti? Cand sa discuti? Hai sa fim seriosi. Si femeile se uita dupa aspectele fizice ale barbatilor. Si nu, nu accept informatii contradictorii pentru ca ne sta in gene. Suntem programati pentru asa ceva, pentru a avea urmasii cei mai frumosi, cei mai viabili. Este in structura noastra, in ADN-ul nostru! Si, oricat am incerca, nu putem fugi de el! Aici intra, chiar daca vrem sa ne dam rotunzi si sustinem altceva, si faptul ca nu acceptam parteneri decat pe acelasi nivel de inteligenta ca si noi, daca nu chiar mai sus. Asa macar avem premisele de a ajunge la un urmas viabil.

Barbatii se uita dupa femei, dupa fundul lor, sanii lor, chipul lor si abia apoi trec mai departe la aspectele intelectuale. Noh, si care-I baiul daca femeia e proasta? O data/ sau de mai multe ori, merge! Fara nici o problema!

Da, la nivel declarativ suntem toti niste Marie Curie si Albert Einstein. Ne intereseaza doar stiinta si ce putem sa aducem de folos la buna propasire a umanitatii.

Maica-mea, din postura de profesoara, putea sa analizeze componenta generatiilor urmatoare, din punctul de vedere al sexelor. Mereu imi spunea: ai grija, fetele sunt mai multe decat baietii, deci nu te da peste cap pentru nici una. Aham… da… corect. Nu ma dau peste cap. Spune-le asta si hormonilor. Insa avea dreptate, oarecum. Acum am citit un articol exact despre tema asta. Numeric vorbind, femeile sunt mai putine decat barbatii. Deci creste concurenta in sensul ca mai multe femei vor vrea acelasi barbat – adica pe acela eligibil, garantul, prin genele lui, al unor urmasi viabili, conform celor prezentate mai sus. Ca o paranteza, acest lucru poate fi generat si de faptul ca barbatii, in ciuda aspectului lor macho, sunt mai plapanzi decat femeile. Adica, la urma urmei, cati dintre noi am rezista chinurilor nasterii? Da, e ok, rezistam sa primim un ciocan peste degete si sa ne schimbam unghiile de 3 ori in un an, ne taiem, ne julim, insa toate astea nu conteaza nici pana la genunchiul broastei comparativ cu chinul femeilor pentru a da nastere copiilor nostri.

Cand citeam Saga Asiei, a lui Clavell, in episodul Shogun, eram surprins de naturaletea cu care japonezii priveau problema sexualitatii. O femeie era curtezana in un bordel si apoi de acolo putea ajunge nevasta onorabila a unui om de vaza. Ulterior, ajungand la Tai-Pan, bordelurile chineze aveau aceleasi obiceiuri. Puteai sa iti cumperi o fata sa fie a ta. Barbatii occidentali, ajunsi in Hong Kong, erau instruiti de cei mai vechi sa se duca la prostituate, cele chineze fiind mai curate, mai sigure, ca sa se descarce de tensiunea sexuala. Bineinteles, exista si varianta cu prostituatele europence, insa tinand cont de nivelul de educatie in ceea ce priveste igiena, alegerea era destul de clara. Da, stiu, Saga Asiei nu este adevarata, personajele nu au existat niciodata, insa nu iese fum fara foc, nu?

Problema de baza este acumularea de energie sexuala care poate duce la nervozitate, stress, iritabilitate. Da, stiu cum este, am stat 3 saptamani departe de casa. Si eu chiar sunt un individ rational care reuseste sa isi directioneze energiile in alta parte. Insa cumva trebuie fiecare sa resolve si partea asta. Cum se va intampla asta in o lume in care femeile sunt tot mai putine? In cazul in care femeia, ca asa am fost obisnuiti de-a lungul mileniilor de evolutie, se aseaza la casa ei, cu un singur barbat.

Deci cum? Cum altfel daca nu transformi aceasta nevoie a omului, a barbatului, in un serviciu, oferit de partea de la care barbatul oricum cere. Plus, ca sa nu fim ipocriti, mai este si aspectul financiar. Ar fi cea mai mare afacere a tarii! A oricarei tari!

Examen la şcoala de şoferi

Azi e joi. Femeile-s la putere! Dar nu de oricare, ci de-aia cu ”cai” în față. Cu alte cuvinte, doi colaboraci cu fustă, măsurându-și forțele cu misoginii ăia în uniformă polițiștii români. De obicei, învingem. Dar nu neapărat de prima dată! 😀

Scris de Redsky

N-am fost niciodată o împătimită a volanului; am considerat condusul o necesitate. Aveam la vremea aceea două maşini la dispoziţie (nu ambele ale mele!) deci era loc de dat în stambă şi mi se iţise o provocare: pot sau nu să reuşesc?

După o şcoală uşurică şi halit manualele cu tot cu scoarţă, m-am prezentat la examen. Am dat sala şi am luat-o cu brio (a fost de departe cea mai simplă teorie de învăţat din cariera mea de piatră de examene de până acum).

Ne-am încolonat, maşini şi aspiranţi la titlu, şi am demarat uşurel. Spaima cea mai mare era o oprire în pantă, chiar la câţiva metri de ieşirea din curte. N-am fost eu prima; am făcut o cruce în gând şi mi-am calibrat ochelarii ca să văd ce se întamplă mai departe. Drumul până la şoseaua principală era un fel de alee fără semne de circulaţie sau dungă de demarcaţie a celor benzi. Vreo câteva tinerele se tot urcau, conduceau 5 metri şi coborau radiind din toţi obrajii. M-am gândit:”Hai că-i ok, asta pot s-o fac şi eu!” Atâta, că zona cu peisaj simplificat s-a terminat şi am intrat într-una din cele mai tranzitate căi de intrare în oraş: Calea Sagului. Hait! Se complică situaţia. Deja inima îmi urcase în gât, presupun, altfel nu-mi explic cum pulsa printre amigdale; mâinile îmi transpirau abundent; o timidă baltă se iţea pe podeaua maşinii, iar urechile îmi vâjâiau de parcă mergeam cu un avion incomplet izolat fonic. (Da, ştiu că nu există, dar eu simt complicat!).

La un moment dat, poliţistul-examinator a coborât şi a dispărut într-o clădire de pe marginea drumului unde se comercializau maşini. Acum, privind cu maturitate în urmă, înclin să cred că a făcut un drive-test prin oraş la oră de vârf, cu mici devieri de drum Lugoj-Buziaș-Arad, altfel nu-mi explic cum a putu să stea mai mult de o oră înăuntru. Timp în care eu, aţi ghicit! am fiert la foc mic, înăbuşită de emoţii şi aproape isterică de stres şi dorinţa de a-mi arăta “ne-cunostinţele” în materie de condus. Cu totul neaşteptat ,a apărut turbat şi a lătrat duios: ”Dă-i drumul”. Am demarat domol şi am intrat în modul exersat la şcoală, ajungând într-un trafic aglomerat la maxim, printre camioane şi tot felul de maşini turate şi încinse de atâta vânzoleală. Tipul spumega în continuare şi m-a gratulat cu o remarcă acidă: ”Să nu te mai prind că pui frână cu ambreiajul!” Ei,da! acesta a fost momentul în care m-a rupt în două. La vremea aia habar n-aveam că se poate pune frână şi fără, şi mă uitam în teroare crescândă cum se apropie maşina din faţă. Gâtuită şi periculos de aproape de a mă face pilaf, întreb: “Acum pot să pun frână?” Examinatorul a urlat furibund:  “Normal!!!”

Nu mă descurc prea bine cu cei care urlă extrem de aproape spre direct, în urechile mele, aşa că piciorul de pe acceleraţie a început să tremure convulsiv şi maşina să moară, de vreo 100 ori în 3 secunde. Totul a culminat în sensul giratoriu unde ar fi trebuit să dau prioritate unui autobuz, dar cred că, după atâtea urlete, putea să vină și Intercity de Budapesta, cu 50 de vagoane de marfă, că nu m-aş fi prins că trebuie să-i fac loc! Drept urmare, m-a poftit jos şi mi-a urat “Te pregăteşti şi vii data viitoare!”

Am fost devastată, înfrântă şi umilită la modul superlativ pentru mai multe vieţi. Adevărul e ca habar nu aveam să conduc, eram nesigură si obişnuită să execut întocmai ceea ce comanda instructorul, fără sa-mi folosesc mintea. Aş fi fost o particulă browniană,mişunând periculos într-un univers ale cărui legi nu le cunoşteam destul.

De la un metrosexual pentru un kauflandsexual

Scris de Melancolique

Femeile… ce încântare să le urmărești când merg tacticos, așa… în ciuda noastră. Și parcă mai al dracu e efectul atunci când omul cu sâni are și cracul epilat, lucios, dichisit. Și machiajul… ah! Mă ia cu cu tremurici numai când mă gândesc. E clar! Femeile sunt o încântare  pentru ochiul bărbătesc, domnule,  iar dacă se hotăresc ele să fie și mai atrăgătoare prin mijloace specifice gen: epilat, machiat, coafat, parfumat și iar epilat, dar de data asta mustăți, părul de pe cur și din alte locuri mai sensibile, ești un om terminat.

Vezi dumneata, cică omul se trage din maimuță și într-un fel e normal ca lui să-i crească păr în anumite locuri, dar, prin niște eforturi incredibile, femeile reușesc să facă uitată prezența sa. Nu se poate spune același lucru și despre bărbați, sau cel puțin nu despre toți. Uite d-aia, eu Melancolique, cel mai celebru metrosexual de pe blogu ăsta, mă ridic astăzi în picioare și îmi permit să dau câteva sfaturi celorlalți bărbați mai delăsători care-mi fac specia de râs. Nu de alta, dar chiar și mie îmi vine voma-n gât la vederea unor colegi de-ai mei. Așadar, dragă prietene purtător de izmene, urmează 5 reguli simple ca tu să te transformi din colegul ăla despre care vorbesc toate fetele din birou ca fiind ”interesant, dar…” în băiatul care ”ai văzut ce atent e la…” Să-ncepem!

1 – Dacă te uiți în oglindă și nu poți să delimitezi o sprânceană de cealaltă, e cazul să scapi de circa 1 cm de păr și de preferință de cel din dreptul nasului. Dacă nu suporți penseta, poți să încerci liniștit cu o lumânare aprinsă sau chiar cu bricheta. Vei vedea apoi că fața ta nu este monomimică și poți să arăți și tu mirat atunci când vezi ceva deosebit. Ai să vezi că poți să râzi în hohote liniștit fără să pară că ai o lipitoare pe frunte.

2 – Dacă sunt sub O grade afară și tu nu mai poți să respiri după 10 metri de mers și te simți de parcă ți-a fi turnat superglue în nas, e clar: e cazul să iei o forfecuță sau orice altă sculă de debitat și să-ncepi să tunzi ce-ți crește înăuntrul nărilor. Pe lângă faptul că o să mergi mai repede și mai mult, o să scapi de insuportabila datorie de a face biluțe. Bine, acum dacă ești unul dintre cei care se relaxează modelând ”mucios”, e greu să te gândești că nu o să mai cu ce să te joci, dar lasă-mă să-ți zic doar un cuvânt: ”prenandez”!

3 – Gulerul cămășii, al tricoului, al sacoului sau al jachetei ar trebui să fie singurul element ce delimitează corpul de cap. Știu că, într-un exces de creator de modă sau pur și simplu, simțindu-te mai viril, tu crezi că stuful ăla de pe piept care iese peste guler ar putea să fie atrăgător, dar știi ceva? Nu e. E chiar grețos. Dacă vrei tu, e echivalentul coafurii afro la poalele unei femei. Adică da, e misterioasă, dar totuși respingătoare. Ia o forfecuță și taie-l, o să vezi că nu doare deloc și scapi și de mătreța de pe piept.

4 – Niciodată, dar niciodată să nu te dai cu antiperspirant peste flocii de la subraț! Rezultatul final al unei astfel de acțiuni, din punct de vedere al mirosului, este același cu al amestecării unei cepe călite cu ciorapi transpirați și apoi să dregi totul cu zeamă de varză peste care să adaugi săpun. Nu merge și gata! E mai simplu o dată pe săptămână, sau o dată la două săptămâni, să pui mâna pe o mașină de tuns sau pe un aparat de ras de unică folosință și să-ți aranjezi axila. Barba nu-ți miroase ca subrațul și totuși o îngrijești, nu-i ciudat?

5 – Ca și burta, părul are efectul de mascare al părților ce nu ar trebui mascate uneori. Știi bine la ce mă refer. Cu cât este mai mare iarba, cu atât trebuie să fie mai mare râma ca să poată să respire. Nu mai vorbim că sunt semnalate cazuri când, pe parcursul unei zile, prepuțul face ce a fost proiectat să facă și anume, să dezbrace și să îmbrace membrul. Ai văzut ce senzație nașpa ai când părul pubian se atașează prea mult de restul părților culisante. Deci nu, nu încerca să depășești 1 cm în lungime, nu te ajută cu nimic un păr mătăsos în zona aia.

Cam atât. Aaa, să nu aud comentariile legate de vârstă, orientare sexuală sau alte motive de genul că nu pun botul. Nu zic ca de mâine să văd numai picioare bărbătești epilate, prin autobuz, nu cred că aș vrea s-o văd pe colega mea de pat făcând schimb de creme cu vreun dârlău coleg de serviciu, nu! Nu aș vrea asta, dar nici nu aș vrea să mai trec pe lângă vreun bărbat și să mi se acrească fața involuntar. Nu aș mai vrea să miros cururi de cetățeni ce fac ciorchini ca oile la cur că deh… ”numai fomeile se spală după ce fac caca”. Ție ți-ar plăcea să simți că te freci de șmirghel atunci când mângăi o femeie pe picioare? Pariez că nu…

De ce au nevoie femeile de cataloage de modă

Pentru că am observat că indiferent cu ce scriitură ne prezentăm seara în faţa dumnevoastră, comentariile sunt pe lângă, ne-am hotărât să vă ducem iar la film. Da, știm, e mai vechi, dar e plin de învățăminte, ori noi fiind un blog educativ… 😀