Monthly Archives: Iulie 2011

Concediu plăcut, tuturor buimacilor!

Gregorie Casă a dispărut fără urmă. La fel şi Didina. Probabil au plecat în concediu, ceea ce voi face şi eu. Mă duc undeva departe de lumea dezlănţuită.  Până prin septembrie când mă voi întoarce, vă las cu bine şi vă doresc o vară fierbinte şi plină de nebunii!! Să ne revedem cu bine, sănătoşi şi voioşi! Ciaoooooo!

Aaaa, era să uit. Mai treceţi pe aici când mai aveţi vreme… măcar aşa, de sanchi, să nu ne năpădească paingănii….

Vă ţuc!

Anunțuri

Spa-narea continuă!

Autor: Silavaracald

Stai să vezi, de când mă spa-iesc, mi-am mărit doza de Rudotel, că deja cam ştiam la ce să mă aştept, şi m-am dus la salon ca mielul la tăiat.
“Azi avem împachetări la rece”, mă anunţă voichiţa.
“La rece să fie!’ îi răspund incapabilă să mai bag contre.
… mă pune sa ma dezbrac la nudul gol, da’-mi dă, la schimb niste… nici nu ştiu cum să le zic… chiloţi. de hârtie. tanga.
“Da’ hainele mele… le primesc înapoi la sfârşit?” întreb eu timorată. evident că voichiţa nu mă bagă în seamă, că mă ştie chichiricioasă…şi avea şi treabă, nu ca mine… îmi răzuia pielea cu o spatulă, după ce întinsese pe ea ceva ca un amestec de pietriş, sare şi mălai.
“Peeling, doamnă”, mă informează ea succint, de parcă o întrebasem ceva. “Vă scapă de celulele moarte”, completează ea, văzându-mi expresia tălâmbă. “De-ale moarte nu-mi prea pasă, da’ la cele vii cam ţin”, îi răspund când am simţit că a ajuns cu spatula aproape de ligamentele mele.
gemeam usor, să n-o supăr, da’ nu cred că mă auzea pentru că se apucase de frecat ceva într-un bol, o chestie verde, lipicioasă… cu care m-a uns apoi din gros, da’ tot a rămas o juma’ de castron de maglavais, spre nedumerirea ei. “De obicei trebuie să mai fac, că n-ajunge întotdeauna”, zice ea. “Păi, doamnă, mai uitaţi-vă şi la oameni! Am doar 55 de kile… ”
cred că aici am greşit: am încercat să comunic cu ea… şi-a simţit ameninţată poziţia, drept pentru care a acţionat în consecinţă, pentru a restabili echilibrul de forţe de dinainte: m-a înfăşurat din cap până-n picioare în folie de plastic, de-aia de bucătărie, şi m-a băgat la cuptor. mă rog, ea ii spunea container, da’ nici aşa nu suna prea promiţător. “O să vă fie puţin cald, da’ transpiratul ajută la eliminarea toxinelor”, explică ea doct, în timp ce apăsa pe diverse butoane… după care o şterge din cameră, că pesemne îi cade greu la lingurică mirosul de carne prăjită…
în timp ce începeam să mă rumenesc, mi-am adus aminte că aceasta era o împachetare LA RECE. m-a ţinut să nu leşin doar gândul că aia la cald o face direct în crematoriu, şi că probabil că-i sunt simpatică, dacă nu mi-a aplicat-o.
dupa vreo juma’ de oră, apare, într-o dispoziţie evident mai bună… care se risipeşte însă imediat ce dă cu ochii de mine VIE! faptul fiind consumat, n-are ce să mai facă, aşa că mă scoate din tub şi mă trimite la duş, uitând (?!) să-mi dea instrucţiunile necesare… cum să-ţi explic, cabina aia de duş cred că a fost proiectată pentru premianţii olimpici… vreo 20 de butoane, tot felul de orificii şi tulumbe, ceva ţepos (care nu ştiu la ce foloseşte), şi robinete de-ale rotunde, de la care reglezi totul (dacă te pricepi, ceea ce nu e cazul cu mine), adică forţa jetului, culoarea apei, mirosul de tămâie, temperatura şi, cred, nivelul de CO din emisia gazelor de eşapament…
ce s-o mai lungim, am zăbovit mai mult decât trebuie acolo, aşa ca voichiţa m-a scos aproape cu forţa de sub duş, deşi reuşisem să-mi decojesc abia o jumătate de coapsă şi buricul. m-a expediat acasă, asigurându-mă că restul va cădea de la sine, odată cu celulita. o cred, că de-aia o frecventez…

De weekend

Am observat că-n uikend chiar n-are importanţă ce postăm 😀 E şi normal să fie aşa – a venit vara!

Gone in 30 seconds

Autor: Zaqk

E dimineata si, ca in orice dimineata de luni pana vineri, cu exceptia zilelor cand sunt in concediu, plec la munca. Masina e parcata ca de obicei in spatele blocului. Nu am acelasi loc mereu, insa de obicei imi cam aduc aminte destul de exact UNDE am lasat-o. Asta nu inseamna ca nu s-a intamplat sa ma duc sa imi caut masina unde am lasat-o in urma cu 2 seri si sa imi treaca prin inima un fier inrosit in momentul in care nu o gasesc. Acum nu a fost cazul, insa, din fericire, pentru ca am identificat din prima vedere fundul mare al Logan-ului intre sirul de masini (e si design-ul asta bun la ceva). Mai mult, e singurul Logan alb din spatele blocului.
Atent la picioare ca sa nu ma impiedic in gropile lasate de astia de la administratia strazilor – ca au fost sa asfalteze zona dar au lasat neatinsa o zona langa o gura de canal unde mereu se surpa pamantul – scot cheia din buzunar si, cand aproximez ca sunt langa masina, apas butonul de deblocare. Aud zgomotul caracteristic si fac stanga, pe langa masina, atent sa nu calc in rahatul de caine lasat probabil la plimbarea de aseara langa roata masinii. Ridic privirea catre usa, intind mana sa deschid usa masinii si in gat imi vine un urlet. Un individ in masina MEA, in locul soferului, mesterea ceva la volan.
Primul instinct a fost sa il iau de gat, sa dau cu el de pamant si apoi sa chem politia.
Al doilea instinct nu a mai fost pentru ca – de la inaltimea mea – am vazut masina urmatoare. Adevarata masina a mea, am recunoscut-o dupa suportul de GPS pe care l-am tot uitat lipit de parbriz de la ultima calatorie in afara. Ma opresc in loc.
Prea tarziu insa, tipul m-a vazut si a vazut intentia mea de a deschide usa… probabil nici privirea nu imi era prea pasnica. S-a uitat lung si ciudat la mine, eu m-am dat inapoi, m-am facut ca ploua. De fapt plouase, dar ceva timp mai devreme. I-am ocolit masina, am ajuns la a mea – care ma astepta cuminte cu usile descuiate. M-am urcat in masina. Intre cele doua momente (de cand am descuiat masina si pana cand m-am urcat la volan) nu au trecut nici 30 de secunde.
Am pornit motorul, mi-am asezat pe ochi ochelarii de soare si am pornit. In timp ce manevram masina cu spatele ca sa ma extrag din parcare, de sub acoperirea lentilelor de soare ma uitam la individul pe care aproape l-am batut. El se uita la mine, fara ochelari de soare asa ca i-am vazut expresia ochilor care ziceau ceva de genul: ce mai vrea si nebunul asta!
Pana la urma dezavantajul Logan-ului alb nu este ca se murdareste usor ci ca sunt multe masini de firma si se poate intampla des o astfel de situatie.