Category Archives: În mintea copiilor

Anestezie cu emoţii

Scris de Redsky

Pentru înţelegerea mai bună a textului, cei care nu cunosc personajul FOCA din roboţii, ar fi bine să ia la cunoştinţă următoarele:

E bine stiut ca inaintea oricarei operatii se aplica o anestezie partiala sau totala si se pare ca la trezire unii reactioneaza pasnic, altii mai putin. Stationand in salon am vazut cativa copilasi urland continuu, iar din povestile sora-mi nepotul meu frumos si destept, a injurat colorat si fara sa se repete dupa operatia de apendicita, de i-a trebuit asteia toata apa din Bega sa se spele de rusine si o cisterna de detergent. Fiind deja pregatita de ce era mai rau, parchez copilul adormit, privesc in jur, eram doar noi doua, ma gandesc: spatiu suficient de desfasurare, orice ar urma. Stiam din unele altercatii surprinse la telefon ca are un limbaj „semidoct” si imprevizibil. Ei, m-am gandit, voi supravietui, asta e, cine n-a mai auzit se informeaza acum!

 

Intr-un final, deschide si copilul meu ochii ma priveste o clipa scurta, dupa care incepe sa-si roteasca ochii ca elicopterele pe pereti. Dupa cateva escaladari interminabile de priviri pe niste ziduri pe care nu era inscriptionat nimic, incep sa intru la banuieli: daca nu e cu toate mintile la loc, oare viseaza, ce naiba nu vorbeste si nu mai termina cu cercetatul decoratiilor inexistente de pe pereti???

Imi pierd rabdarea ii iau fata in palme si la capatul nervilor, rabdarii si aproape in lacrimi, o intreb soptit: ” iubito, stii cine sunt?” Fiica-mea isi culege ochii de pe pereti, lent ajunge cu privirea pe mine, ma priveste asa cumva de departe si zice dupa un timp cu o voce abia auzibila ” Focaaaaaaaaaa!!!” Eu cred ca aia de-au inventat clipurile alea saptamanale cu „robotzii” ar fi fost foarte mandri sa vada ce impact au avut!

 

LE: Explicatia laserelor cu care survola peretii, era faptul ca nu stia cum a ajuns intr-un timp atat de scurt de pe masa de operatie in alt salon si incerca sa se dumireasca unde e, pe mine ma cunostea deja, motiv pentru care nu socotea potrivit sa-mi vorbeasca!

Bogdaproste

Scris de Vlad

Eram printr-a şaptea când mi-am făcut primul “oracol”. Nici n-am înţeles şi nici n-am aflat de ce-i zicea astfel, da` de făcut tot mi-am făcut. Oracolu` era un caiet care, odată completat cu întrebări despre pasiuni, idoli, simpatii şi alte cele, făcea turul clasei până răspundeau toţi şi-ţi rămânea ca amintire. Puţini erau cei care-şi sacrificau pauzele pentru a-l completa, aşa că treaba devenea de-a dreptul palpitantă în timpul orelor şi suficient de des asistam la urecheli (sau beneficiam de ele), scoateri la tablă soldate cu note ruseşti şi teme suplimentare pentru acasă. Chirăiala maximă avea loc doar când se confisca oracolul şi de fiecare dată era recuperat. Pe-al meu îl mai am şi astăzi şi nu pot să nu mă amuz atunci când îl răsfoiesc. De regulă, în final fiecare trebuia să-şi exprime părerea despre posesorul caietului şi să-i transmită o urare, iar acolo găseai texte consacrate precum: eşti o floare, eşti un crin, eşti parfumul cel mai fin; sau din oceanul pacific/ a ieşit un peşte mic/ şi pe coada lui scria/ te iubesc, nu mă uita! , plus alte gânduri standard: să fii fericit, să iei notă mare la capacitate, multă iubire, îmi eşti simpatic, ţine-o tot aşa, sper să nu mă uiţi etc. .

Eram printr-a şaptea, necopţi, sinceri, inocenţi şi ne strângeam toţi într-un caiet.

Acuma, că mi-a dat şi mie barba şi vecinu acces la wirelessu` lui, am considerat că e momentul să trec la nivelul următor, aderând la forme moderne de exprimare. Şi mi-am făcut blog.

Zic: ia să văd şi eu ce-o fi cu blogurile astea! şi-o iau hai-hui prin “blogosferă”, în ideea de a-mi face şi eu, ca omu`, o idee.

Iaca radiografie a ceea ce-am văzut:

– la categoria 7-15 ani unisex: colegul meu e un tâmpit (poveste juma` de pagina); azi mă simt cam nasol (relatare detaliată); mi-a dat ştefan mesaj pe mobil, e un prost (sec); nu mai îmi place la şcoală (d`aia!); inna e beton, mafia rulzz (duzină de linkuri) şi altele;

– la categoria 15-20 de ani prosex: ce părinţi naşpa am; am fost în club şi-a fost cool; profa` de biologie e bunoacă; am adăugat poze pe facebook, flkr, hi5; ce roz e cerul marţea; scriu, deci exist; super tare frate – pitzipoance, bancuri, filmuletze, dume; fan-club manele; eu şi ftl, referat “Ion” şi altele;

– la categoria 20-30 de ani neosex: morţi` mă-tiiiii; cugetări personale; lucky day; blog de futăcios; ştiaţi că?; da, da, sugi plua de ziua ta; izbăvirea e în Rai; club de swing; jurnal de dorobanţi şi restu`;

– la categoria peste 30 de ani ±sex: concert madonna; relaţia cu banca; proaspăt divorţată; nu regret nimic; îl iubesc pe mircea badea; nostalgii; minciuni electorale; curs valutar; amanţi si amante; gripa porcină şi multe altele;

– la categoria dezaxaţi toate vârstele: Iisus Hristos Nu este fiul lui Dumnezeu; otv mi-a schimbat viaţa; susţin ţinutul secuiesc; noră pentru mama; click e senzaţional; lucifer mi-a vorbit; weed shop; copilu minune şi fraţii lui; hitler nu a murit ş.a.m.d. .

După ce am văzut eu cum stă treaba şi ce talente presupune ocupaţia de blogger am concluzionat că nu prea mă ajută intelectu` să scriu despre treburi aşa complicate, deci n-am s-o fac.

 

Tanti mama lu’ Aduţu

Scris de Vlad

Tanti mama lu’ Aduţu şi cu fiul ei, pe care am uitat cum îl chema, locuiau la etajul 5.

Aduţu ieşea afară să se joace, nu mai devreme de ora 11.  Noi eram deja la datorie şi apariţia lui ne cam strica planurile pentru că trebuia să-l introducem şi pe el în ecuaţie. Într-o dimineaţă, pe la zece jumate, Aduţu era deja afară deoarece tanti mama lui dădea cu soluţie de gândaci în casă. La fix unşpe fără un sfert ne-am apucat, pentru prima dată în formaţie completă, de mijata. La fix unşpe fără şapte minute l-am găsit pe Aduţu ascuns în scară, l-am scuipat şi era rându lui să mije. Numa’ că Aduţu nu se dădea dejoc mişcat de la locul lui şi ne privea cu ochii neobişnuit de mari şi bulbucaţi. În timp ce-l întrebam de ce nu mai joacă şi el ne spunea că ar fi trebuit să fie în casă la ora aia, răspunsul ne-a intrat pe nas. Până la 5 era mult de urcat, aşa că am ales să o înştiinţăm pe maică-sa ţipând la geam: ” tanti mama lu’ Aduţuuuuu! Aduţu s-a căcat pe el!”.

Cam pe la a patra strigare tanti mama lu’ Aduţu a ieşit la geam.

– ce-a făcut?!

– s-a căcat pe el!

ei, cum aşa? unde?

în scară.

da’ când a făcut asta?

între unşpe făr-un sfert şi unşpe fără şapte minute!

În fine, s-a isprăvit povestea, nu înainte de a se răspândi în tot cartierul. La ceva timp vine unu’ şi ne spune că a aflat de ce s-a căcat Aduţu pe el. Cică aflase tanti mama lui de la tanti mama lu Aduţu la coafor. Cică ceasu’ lui bilogic sună pe la zece jumate, unşpe făr-un sfert şi tot atunci se şi trezeşte din somn; problema e că Aduţu doarme în puţulica goală şi când se duce la baie se aşează direct pe oală, fără alte griji. Aşă că, dragi copii, în clipa când i-a sunat lu’ Aduţu ceasu’ biologic el nu se afla nici în pat, nici fără pantaloni şi nici în casă. Şi cum Aduţu’ nu fusese învăţat că trebuie daţi pantalonii jos, nici că i-a dat.

De la acel episod, nici Aduţu şi nici tanti mama lui nu au mai sărit peste etapele educaţiei celui dintâi. Astfel a ajuns Adi om la locul lui, bine educat şi capabil să-şi educe copiii aşa cum trebuie.

Din păcate, povestea lui Aduţu nu a fost trăită şi nici auzită decât de foarte puţini. Ceilalţi, actuali părinţi, taţi şi mame, repetă greşeala lu’ tanti mama lu’ Aduţu: îşi duc odraslele la movieplex înainte de a le duce la teatru de păpuşi; la mall înainte de librărie, la mec înainte de cofetărie. Pauză de dat pantalonii jos, revin.

Cum ziceam: le cumpără întâi laptop, pe urmă păpuşi; le instalează messu, pe urmă le arată abecedaru; le pun telecomanda în mânuţe înaintea cariocilor şi-a cărţilor de colorat; îi învaţă despre madonna, apoi despre badea, apoi despre salam şi-ntr-un final, despre Prâslea cel Voinic sau Greuceanu.

Tanti mama lu’ Aduţu, săru’mâna, dacă citiţi aceste rânduri, puteţi să staţi liniştită! În ziua de azi nu mai e nimic anormal în a te căca înainte de a da pantalonii jos.

Suntem copii…

Nu suntem cu mult mai mari decât eroii acestor clipuri (ca vârstă a blogulețului).

Și nici mai multă minte n-avem de cele mai multe ori! 😀

Victorisme

Inaugurăm o nouă secțiune azi, dedicată vlăstarelor noastre. Ne străduim să le educăm astfel încât să ne semene cât mai bine când vor crește mari.

Prima noastră invitată este Adela, mama lui Victoraș, cu care are discuții care ar face să pălească multe dintre conversațiile oamenilor mari.

 

Teiu

Îi spun, foarte des, lui Victor că îl iubesc. Azi de dimineaţă, vrând să-i fac o astfel de declaraţie, dar silabilisind (este un mod de-al nostru de a ne juca, uneori), îi spun:

– Te iu…

Și aştept ca el să completeze.

Şi el o face prompt:
– …tube.

Cum să nu-l iubeşti?  🙂

Depinde de opt? Sau de zeci?

Victor mă întreabă:

-Mami, 80 este puţin?

-Depinde, îi răspund.

Înainte să mai spun ceva însă, zice:

-Depinde de opt sau de zeci?

Răspundeţi voi la asta!…

Albă ca Zăpada

Într-o seară, Mircea Badea, vorbind despre Băsescu, zicea ceva de genul:  ”Şi cum se uită el, Băsescu, în oglinzi, aşa…”, replică la care Victor adăugă:

– Da, se uită în oglinzi şi zice: ”Oglindă, oglinjoară… “

Spiritul artistic

Sper că s-a înțeles odată pentru totdeauna că suntem intelectuali. Cultivați adică. Ori cultura asta nu se ia așa, ca o boală contagioasă, de pe stradă. Și nici de la televizor, ci din cărți. Multe-multe cărți. Pe care le tratăm cu respectul cuvenit. Și cu dragoste. Cazac! Scuze: ca Zaqk, am vrut să spunem.

Scris de Zaqk

Fiind un copil cuminte, de multe ori, cand nu avea chef de mers la gradinita, se ruga de mama lui sa il lase acasa, ca sta cuminte. Mama avea program scurt, de 3-4 ore, deci nu era nici o problema. Statea toata ziua, asculta povesti la pick-up, colora, se juca prin casa cu jucariile lui preferate (ursuletul de plus era absolut favorit). Intr-o zi a descoperit minunea. Tatal lui a lasat prea la indemana un marker permanent. L-a incercat si a vazut ca este frumos cum scrie. In scurt timp si-a consumat spatiul liber pe care il avea la indemana, asa ca s-a extins. Biblioteca mamei, profesoara de limba romana, oferea spatiu suficient de desfasurare. Cocotat pe mobila, a trecut in vizita pe la fiecare carte, lasand pe cotorul fiecareia cate un x sau o dunga neagra. Nu se stie de ce alegerea aceasta. La un moment dat, a obosit asa ca a luat o pauza. Apoi a continuat si era in plina actiune cand a venit mama acasa. L-a gasit in plin proces de mazgalire a cartilor (dar doar cotorul!).

Incercand sa aplice o lectie moralizatoare, l-a luat frumusel de-o parte, a recuperat markerul din manuta lui, si l-a pus sa se uite in jur, la cartile manjite si la cele care scapasera de el, pana atunci. Apoi l-a intrebat: “Ce zici, e frumos ce ai facut tu?”

A stat putin pe ganduri pana sa raspunda: “Nu…”

Incurajata de acest prim raspuns, mama a plusat: “De ce nu e frumos?”

Iar el a raspuns cu toata sinceritatea spiritului sau artistic:

“Pentru ca… nu am terminat!”