Arhive blog

De câte femei au nevoie unii pentru a se simţi bărbaţi?

Scris de Redsky

Se pare ca perioada in care doar una satisface toate doleantele, este extrem de scurta, tinzand catre zero. Si ca indiferent cat de multumiti se simt in relatiile existente, cauta reconfirmari.

Despre cei foarte tineri se poate considera ca incearca sa gaseasca femeia perfecta,  eventuala mama a viitorilor copii, prin testari cat mai numeroase. Si cum viata este extrem de scurta, pentru optimizarea timpului, barbatii tineri fac cateva simultane. Ei, acum daca sunt prinsi, asta e!, are balta peste si bombonici frumoase si semi-inteligente sunt destule.

Ce se intampla cand un barbat matur incepe sa amusineze in afara cuibului si care ar fi motivele care il determina s-o faca? Evident rutina zilnica scade puternic din nurii consoartei, ratele, cumparaturile, problemele interminabile cu copiii, obosesc  si capacitatile de vanator trecut pe linie moarta un oarecare timp, isi cer dreptul. Isi gasesc tot felul de motivatii si scuze “nu sunt inteles”, “nu mai e cea de la inceput”, “nu e niciodata de acord cu mine”, “ma copleseste cu probleme”. Deja ajuns aici isi calibreaza luneta si priveste plin de pofta imprejur. Doritoare sunt destule si ele plictisite de aceeasi rutina sau altele singure, proaspat zburate din cuibul caldut, datorita pierderii meciului  in favoarea unui exemplar mai tanar, mai gras, mai slab, mai prost, mai blond sau pur si simplu, diferit de ele.

Urmarea logica o cunoaste toata lumea, nu intram in detalii. Astfel apare exemplarul numarul 2 din viata barbatului. Se pare ca daca stie sa nu complice situatia cu cea de-a 2a, prima nu va afla niciodata. Exemplarul 2 are avantajul ca poate fi schimbat cand devine prea pretentios sau daca are doleante care ar perturba viata linistita pe care barbatul o are cu sotia lui. Prin urmare denumirea generica de “exemplarul 2″ poate contine mai multe specimene, in functie de dotarea, imaginatia si calitatile de cuceritor ale barbatului studiat.

Vina apartine cu siguranta ambelor parti: barbatii incearca, iar femeile sunt disponibile. Probabil ca si casnicia este considerata in multe familii ca o notiune depasita si care cere oarecari imbunatatiri, extensii si adaugiri. Este mereu mai usor sa incepi un lucru nou, decat sa-l repari pe cel defect. Poate ca fac parte dintr-o generatie antic educata, dar nu cred in relatiile superficiale si notiunea de respect pe care ar trebui s-o avem unul fata de celalalt se refera si la monogamie. Viata dubla, emotiile de a nu fi descoperit, adrenalina evitarii intrebarilor si jonglarii cu vietile femeilor cu care nu se decide nici sa le paraseasca, nici sa fie cu ele, imi suna a imaturitate si egoism. Poate gresesc, barbatii gandesc adesea mult mai simplu. Astept cu drag sa ma contraziceti!

Primii paşi

Scris de: Georgiana

Acum zece ani mi-am cunoscut soţul. N-a fost dragoste la prima vedere (nici nu cred în existenţa ei), ci totul a decurs lin, dar sigur. Primele trei luni ale relaţiei noastre au fost mai degrabă de cunoaştere reciprocă. Ne plimbam de nebuni ore-n şir, ascultam muzică, sporovăiam, cu alte cuvinte – ne cam îndrăgosteam. Ne-am îndrăgostit destul de bine, pentru că, la finele acestor trei luni, am decis c-ar fi momentul să ne mutăm împreună; unde mai pui că eram şi destul de copţi (Oare? Eu aveam 25 de ani şi el 30).  Zis şi făcut!

Trec peste peripeţiile căutării unei locuințe (care trebuia să fie una ieftină). După vreo săptămână, ne-am mutat undeva pe lângă centrul Iaşului, la o casă. Dar nu în casă. Era un fel de dependinţă improvizată de proprietar, destul de insalubră, în sensul că unul din pereţii exteriori nu se usca niciodată, astfel că respiram un aer destul de umed, iar hainele aveau în permanenţă un iz de mucegai. Avea în dotare un pat, o masă şi un dulap, toate vechi şi cârpăcite. Pe atunci privirea mea nu vedea decât roz şi chiar nu avea absolut nicio importanţă că pereţii erau veşnic umezi, că ne spălam la lighean, că florile din curtea casei erau înlocuite de tot felul de fierătănii şi ciuveie! Eram mai mult decât modeşti, salariile ne erau mici tare şi nici acum nu-mi dau seama cum şi ce făceam de totuşi ne ajungeau banii de la o leafă la alta. E drept că nici pretenţiile noastre nu erau din cele mai ridicate şi ţin minte că fumam ţigări Zet, iar cafeaua ne-o cumpăram de la un chioşc cu vracuri (fireşte cea mai ieftină dintre cafele).

Prima investiţie am făcut-o după o lună de mâncat rece; ne-am cumpărat un aragaz cu două ochiuri, moment în care mi-am început cariera de “artistă în ale gastronomiei”, drept pentru care soţul meu s-a convins (dacă mai era cazul) că voi putea face faţă cu succes şi carierei de “soţie mirobolantă”. Problematica bucătărelii fiind rezolvată, atenţia noastră s-a îndreptat către un alt aspect musai de luat în seamă: spălatul rufelor. La vremea aia spălam rufele la propriu în familie, manual. După o vreme, soacră-mea profund înduioşată, ne-a dăruit o maşină de spălat, ce-i drept fără storcător, dar de care noi ne-am bucurat precum se bucură copiii când primesc o jucărică nouă. Pe post de televizor stătea un calculator Pentium,  la care am conectat un tv tunner (primul model, cred), iar monitorul era unul de 13 inch, cel mai mic cu putinţă.

Ce să vă mai zic, eram sărăcuţi tare, hainele în marea lor majoritate erau procurate de la second hand, iar încălţările…oh! da!… Era iarnă, deci zăpadă, apăraie, şi ghetele noastre, destul de purtate, trăgeau apă până ne-a venit strălucita idee cu pungile! Era un adevărat ritual dimineaţa dinaintea plecării la serviciu: întâi incălţam pungile şi mai apoi ghetele…

După nouă luni, ne-am căsătorit şi ne-am mutat la socri (cu insistenţe), unde-am stat aproximativ un an. Am decis c-ar trebui să ne recăpătăm intimitatea, aşadar am apelat iar la varianta chirie. De data asta ne-am mutat undeva la bloc, unde-am locuit până acum trei ani când ne-am luat căsuţa noastră.

În concluzie, a fost o perioadă frumoasă, de care-mi amintesc cu plăcere şi poate de asta acum apreciez şi mă bucur de tot ce mi-a dat Dumnezeu! La voi cum a fost startul?