Cutiuţa magică

Scris de Zaqk

La inceput am fost absolut incantat de a avea asa ceva. Doar gandul de a poseda o astfel de cutiuta care sa faciliteze comunicarea cu cei dragi, cu prietenii, cu dusmanii – de, poate unii sunt masochisti – m-a facut fericit. Anii au trecut si am folosit cu incantare zi dupa zi cutiuta magica. V-ati dat seama, nu? E e vorba de telefonul mobil! Am suferit de fiecare data cand il uitam acasa – daca tocmai atunci ma va suna careva si va fi apelul cel mai important din viata mea?!?!? Si de foarte multe ori m-am intors de la lucru inapoi acasa pentru ca il uitasem pe pat, pe canapea sau in bucatarie.
Cel care an de an mi-a fost alaturi acum a ajuns sa ma enerveze la maxim. Nu am nici o problema cu el de luni dimineata pana vineri seara. Reprezinta metoda cea mai la indemana de a comunica. Il scot din buzunar, formez un numar si in partea cealalta aud persoana cu care vreau sa vorbesc. Totul asa de simplu! Problema apare insa sambata. Pur si simplu nu suport sa il aud cum suna. Sambata si duminica este a mea, nu trebuie sa dau socoteala nimanui referitor la motivele pentru care nu raspund. Intrebarea, logica, este de ce nu, pur si simplu, il inchid de vineri seara pana luni dimineata? Asa-I ca e simplu de intrebat si e si la fel de simplu de raspuns. Am gasit mai demult raspunsul intr-o poza nostima pe un site.

Deci, cam asa sta situatia in momentul in care NU raspunzi la telefon. Imaginati-va cum ar fi sa nu sune deloc telefonul!

sursa foto: aici

Publicitate

Când telefonul fix e mobil

Scris de Mirela Pete
Nu suport musafirii neanunțați, fie ei frați, cumnați, surori sau prieteni cu care nu m-am văzut de secole. Pe când îmi puneam o mască de frumusețe, preparată ecologic, din albuș de ou bătut, amestecat cu tărâțe din grâu și miere (așa, imaginați-vă cam cum arătam și veți râde, cu siguranță), sună telefonul. Ce ți-e și cu telefoanele astea: acum și fixul e mobil! Mă plimb prin casă cu fixul-mobil, uitând că vorbesc de pe…fix! ”Sunt în centru, vin la tine”! mă anunță o amică,  plină de entuziasm și gata de vizite la-ora-când-copiii –își-fac-temele-asistați-de-părinții-obosiți-și-cu–măști-sinistre-de-tărâțe-pe-față! ”Nu-s acasă! hai peste o juma de oră”, îi răspund, mințind ca naiba, dar știe, vă jur că știe că nu primesc pe nimeni neanunțat, nici măcar pe curierul de la FanCourier, că și ăla are bunul obicei de-a da un telefon înainte cu o jumătate de oră de a-mi aduce coletele. ” No bine”, râde ea la telefon și închide veselă. Ea veselă, eu rasuflând ușurată, încep să fac calcule: cât mi-ar trebi să mă spăl pe față, să mă dichisesc un pic, să dau cu aspiratorul și să fug să iau ceva de pus pe masă, că tipa nu bea decât porcării carbogazoase și nu vreau să fie supărată că i-am dat poșircă din portocale stoarse în casă. În timp ce atacam planul, sună soneria. Știți bancul: muțapilii! Îl trimit pe Xaba să deschidă, ridicându-l de la calculator, în timp ce purta o coversație pe messenger, realmente imporantă , cu un client canadian,  și mă ascund în baia de servici, sperând că-i vreun poștaș, ceva, care pleacă repede. ”Salutare!” strigă amica asta destoinică, pentru care o juma de oră se transformase în trei minuțele sfrijite. Eram hotărîtă să rămân ascunsă și să apar la un moment dat, ca și cum aș fi venit din oraș. Enya picta, așa că nimic, cu atât mai puțin amica mea, n-ar fi scos-o din camera ei. ”Salutaree, muah ” (îl cam pupă ea pe Xaba, da de ies). Mă spăl, arunc bunătate de mască naturistă, mă rimelez și apar, ca o somnambulă, gata s-o strâng de gât că mi-a încălcat principiile și învoiala. ”Te așteptam peste o juma de oră, gagico!” încerc eu să degajez atmosfera. ”Vax!”, răspunde ea plină de entuziasm, scoțând două peturi de Cola, o grămadă de fornetti unsuroase și două pungi de cipsuri cu boia…” Am adus eu de ronțăit, hai la taclale”… Măi, stau eu puțin și mă dumiresc! Vorbisem de pe fx, mințind cu nerușinare, dar fără efect, că-s plecată! Tipa-i faină, ca toate amicele mele, nomal c-am trăncănit până pe la 8 seara, uitând de toate îndatoririle mele, inclusiv de blog (ioi!),bând cola, mâncând cipsuri cot la cot cu Enya, căreia i le-am inerzis, în general, și promițându-mi să fiu atentă data viitoare, când fixul e prea….mobil! Lucru pe care vi-l recomand și vouă, cu drag.