Gone in 30 seconds

Autor: Zaqk

E dimineata si, ca in orice dimineata de luni pana vineri, cu exceptia zilelor cand sunt in concediu, plec la munca. Masina e parcata ca de obicei in spatele blocului. Nu am acelasi loc mereu, insa de obicei imi cam aduc aminte destul de exact UNDE am lasat-o. Asta nu inseamna ca nu s-a intamplat sa ma duc sa imi caut masina unde am lasat-o in urma cu 2 seri si sa imi treaca prin inima un fier inrosit in momentul in care nu o gasesc. Acum nu a fost cazul, insa, din fericire, pentru ca am identificat din prima vedere fundul mare al Logan-ului intre sirul de masini (e si design-ul asta bun la ceva). Mai mult, e singurul Logan alb din spatele blocului.

Atent la picioare ca sa nu ma impiedic in gropile lasate de astia de la administratia strazilor – ca au fost sa asfalteze zona dar au lasat neatinsa o zona langa o gura de canal unde mereu se surpa pamantul – scot cheia din buzunar si, cand aproximez ca sunt langa masina, apas butonul de deblocare. Aud zgomotul caracteristic si fac stanga, pe langa masina, atent sa nu calc in rahatul de caine lasat probabil la plimbarea de aseara langa roata masinii. Ridic privirea catre usa, intind mana sa deschid usa masinii si in gat imi vine un urlet. Un individ in masina MEA, in locul soferului, mesterea ceva la volan.

Primul instinct a fost sa il iau de gat, sa dau cu el de pamant si apoi sa chem politia.

Al doilea instinct nu a mai fost pentru ca – de la inaltimea mea – am vazut masina urmatoare. Adevarata masina a mea, am recunoscut-o dupa suportul de GPS pe care l-am tot uitat lipit de parbriz de la ultima calatorie in afara. Ma opresc in loc.

Prea tarziu insa, tipul m-a vazut si a vazut intentia mea de a deschide usa… probabil nici privirea nu imi era prea pasnica. S-a uitat lung si ciudat la mine, eu m-am dat inapoi, m-am facut ca ploua. De fapt plouase, dar ceva timp mai devreme. I-am ocolit masina, am ajuns la a mea – care ma astepta cuminte cu usile descuiate. M-am urcat in masina. Intre cele doua momente (de cand am descuiat masina si pana cand m-am urcat la volan) nu au trecut nici 30 de secunde.

Am pornit motorul, mi-am asezat pe ochi ochelarii de soare si am pornit. In timp ce manevram masina cu spatele ca sa ma extrag din parcare, de sub acoperirea lentilelor de soare ma uitam la individul pe care aproape l-am batut. El se uita la mine, fara ochelari de soare asa ca i-am vazut expresia ochilor care ziceau ceva de genul: ce mai vrea si nebunul asta!

Pana la urma dezavantajul Logan-ului alb nu este ca se murdareste usor ci ca sunt multe masini de firma si se poate intampla des o astfel de situatie.

Publicitate

Vecinul

Scris de Mirela Pete

Aveți vecini?

Ce-ntrebare! Normal c-aveți! De bloc, casă, stradă… Anormal ar fi să aveți un vecin ca al meu.

De șase ani locuim în acest imobil. Era o armonie incredibilă, Murphy ar fi murit de ciudă, dar uite că i s–a aplicat legea. Locul nostru de parcare era stabilit tacit, l-am ales când ne-am mutat aici și toată lumea era mulțumită, deoarece era sub apartamentul meu, nu al lor. Dar s-a mutat, de vreo trei ani, vecinul de  vizavi. Apartamentul lui era perfect: modificat, finisat, o poezie! La început a umblat ca lunaticul după un garaj. Vezi să nu, în centrul urbei! Are el o privire cam tâmpă de obicei (nu-i vina lui, așa-i el), dar când ne vedea parcând acolo (!), blajina-i privire se transforma în căutătura  omului străzii, la vederea unui chiștoc de țigară doar pe jumătate fumată. Odată cu plecarea noastră în vacanța de vară însă, hop și el: a cerut la primărie exact locul acela de parcare, nici un centimetru mai sus sau mai jos , mai la est sau vest, sau spre alte puncte cardinale. Ne-am întors, am parcat (era dus) , s-a întors și a venit la 22,30 să ne spună că i-am ocupat locul. Xaba a coborât și a mutat mașina. Eu dormeam, spre norocul lui…poate și-al meu, că nu merita efortul de-al omorî,  când eram încă sub imperiul magnificei La Serenissima! Am luat și noi un loc de parcare cu abonament, la o stradă distanță, de unde se vede exact… geamul lui! De la noi nu se întrezărește nimic! Mă gândeam să-l rog să se mai uite și de mașina noastră, dar sila e prea mare și m-am abținut să-i mai vorbesc. Cert este că avem ceva de mers până ajungem la mașina noastră. Nu dramatizez, mișcarea face bine la sănătate. Firește că l-am întebat politicos de ce tocmai acolo. Măi, ce l-am atins! Păi da, că noi ne vânturam prin Veneția, prin Viena (de unde o fi știind?) pe când el, săracul, stătea la coadă la Primărie, pentru loc! De ce nu s-a vânturat și el, ca bani are cu ghiotura!? Ce, el îi prost să dea banii pe de-astea? Mai bine își mai face ceva în apartament.  Oh, nu! Booon!

Vrea să cumpere uscătoria de haine a blocului, să se extindă; ar da oricât (minte, speră la un chilipir)! Noi nu semnăm pentru, dar nici restul, oamenii sunt decenți, nu-și întind lenjeria la uscat în balcoane. Măcar acum îi dușmănește pe toți!

Recent, s-a apucat de gătit. Cred că gătește șosete murdare, că așa miroase dinspre bucătăria lor. Spun ”lor”, pentru că omul are nevastă și doi copii. Pe care-i terorizează cu șosete prăjite în aceeași untură arsă. Hotă, o fi auzit de hotă?

Dacă ar fi sărman, aș înțelege, dar e putred de bogat și știu ce afirm. Dacă tot n-a aruncat banii pe-o excursie care i-ar mai fi deschis orizonturile cenușii, și-a mai luat  o mașină, mai bengoasă ca prima.  Măi, dar n-are parcare și pentru asta! Și suferă. Îl ucid dacă se bagă…Vă promit!

Acum a închis ferestrele de la pivniță, ca să nu  intre pisicuțele pe care le hrănim noi, acolo. Pretinde să le închidem și pe-ale noastre. Nu știu cum naiba m-am uitat la el, că și-a retras cererea instantaneu. Bănuiesc că în momentul în care voi merge în pivniță să-mi aduc sus șevaletul, voi găsi geamurile ferecate. Nu-i nimic, iau o armă cu mine.

Insul acesta vrea mereu pe acoperiș. Ce naiba face acolo, numai el știe. A schimbat lacătul ușiței ce dă către acoperiș,  spre disperarea celor de la RDS. A  promis tuturor, chei. Numai el are. A mutat un cablu care trecea prin fața geamului său , redirecționându-l prin fața geamului de la dormitorul nostru. L-am somat să reintre în posesia priveliștii-cu-cablu aferent și s-a executat, mutându-l în fața unui alt apartament. Marfă!

Bocăne nonstop… cred că a stricat deja bunătate de apartament, dar e treaba lui. Păcat că-i cu gălăgie. Stoooppp!

Ar mai fi întorsul verzei murate în pivniță. Ați crezut c-am scăpat? Își întoarce grozăvenia aia de varză puturoasă din butoi (cu siguranță stricată), săptămânal.

Nu știu de ce și cum a ajuns aici, că suferă cumplit! De ce n-a ales periferia, că acolo se iau la întrecere cu închisul teraselor, schimbarea configurației apartamentului de amorul artei, sculptatul pereților și aplicarea stucaturilor horror în balcoane.  Are prea mult timp. E liber! Sper că i-a secat imginația sau că i s-au termint arginții și va merge undeva la lucru, departe, cât mai departe!

Spuneți-mi că și voi aveți specimene de-astea printre vecini, măcar așa, ca să-mi treacă!

 

---

Inventivitate – Victor

”Să te ferească Dumnezeu de prostul harnic!” zice o vorbă din bătrâni. Când prostul ăla mai poartă și uniformă, cred că nici Șeful Îl Mare nu te mai poate ajuta. 😀

Scris de Victor

Am un amic care-i instructor auto şi are o şcoală de şoferi în Măcin. Într-o zi, e oprit în Brăila de către un tablagiu de-ăla de modă veche, din generaţia Postelnicu, pentru un control de rutină. Omul se dă jos din maşină, prezintă documentele pentru control,etc. Tot “tratamentul” regulamentar. Maşina poliţaiului era trasă pe partea cealaltă a drumului. Exact între două intersecţii cu treceri de pietoni, cam la o distanţă de 200 de metri de fiecare. Cum poliţaiul nu avea staţie mobilă, îi zice amicului meu să-l urmeze la maşina poliţiei pentru a-l verifica cu ajutorul staţiei din maşină. Traversează amândoi strada, ajung acolo, garcea “îl dă prin staţie” şi primeşte răspunsul. Totul mai mult decât în regulă. Miliţianu’ se scarpină în cap, se uită la amicul meu şi-i zice:

– Bă, în bază eşti bine. Da’ io tot vreau să-ţi dau amendă. Că nu mi-am scos pârleala pe ziua de azi. Imposibil să nu te prin io cu ceva.

Amicul meu pe jumătate amuzat pe jumătate şocat:

-Hai, domnule, că nu ai cu ce să mă prinzi. M-ai verificat în bază, sunt ok, n-ai ce-mi face. Hai, dă-mi actele că mă grăbesc.

Organu’ – neînduplecat:

– Stai, mă aşa că nu ai cum să fii perfect. Trebuie să-ţi găsesc ceva. Aveai centura pusă?

– Aveam.

– Am văzut că aveai. Da’ mă gândeam că poate ai uitat.

De-odată se luminează la faţă. I s-a aprins un beculeţ:

– Gata, ştiu. Nu-ţi merg stopurile de frână.

– Merg, domnule, cum să nu meargă.

– Merg?

– Merg.

– Ia du-te şi apasă frâna să văd.

Amicu’ ăsta al meu se conformează, ca să nu mai piardă timpul cu gâlceava, sperând că după ce îi demonstrează că este “în regulament”, poliţaiul îi va da liber. Ştia cu siguranţă că stopurile îi merg, doar era maşina de la Şcoală, cu care făcea orele de condus, pusă la punct în cel mai mic detaliu. Traversează sigur pe el strada, urcă în maşină, apasă pe frână… Organul strigă de pe partea cealaltă a străzii:

– Da, mă, merg. Vino-napoi!

Traversează omul înapoi şi îl găseşe pe garcea scriind în blocul de procese verbale.

– Ce faci, domnule?

– Cum ce fac? Îţi dau amendă.

– Păi de ce? Ai zis că merg stopurile. Sunt în regulă.

– Păi maşina e în regulă. Da’ tu ai traversat prin loc nepermis. De două ori. Ţi-am zis că găsesc eu ceva să-ţi dau amendă? Hai, semnează aici!

Nu-i aşa că vă simţiţi în siguranţă cu astfel de oameni a căror unic scop este să ne protejeze de hoţii, înşelăciuni, abuzuri şi alte activităţi ilegale?

Ce cântam în maşină

E sâmbătă, e timpul destinderii, a scuturării de scamele stresului. Avem o specialistă printre noi, că doar ne-am ales cu grijă stafful. Metoda propusă de ea e verficată de către membrii echipei, așa că o recomandăm cu căldură! Mai ales pe timp de iarnă!

Scris de Balaura

Zilele trecute, citeam în “Asul verde” un articol despre stres. Cand l-am terminat, aveam în cap imaginea lu’ Mărgineanu. Mihai Mărgineanu! M-am pomenit întrebându-mă ce legătură are MM cu stresul meu,  aşa că am reluat lectura.

În special vocalizele combat stresul, Indiferent dacă veţi cânta într-un cor sau vă veți da drumul la voce ca să vă alungaţi plictiseala în timp ce conduceţi maşina. Cântatul  vă va determina automat să respirati mai profund, ceea ce vă inviorează şi vă sporeşte concentrarea.

Și, iată, revelaţia s-a produs: mi-e imposibil să-l ascult pe Mărgineanu fără să cânt cu el, iar singurul loc de pe lume unde mă încumet s-o fac este în maşină!

Căci de mic copil mi-a fost dat să aud  proteste vehemente atunci când mă apucam de cântat. Întotdeauna cineva cu ochi înlăcrimaţi şi cu mâinile încleștate peste urechi mă implora sau mă avertiza ultimativ să tac. Singurul care a crezut în capacitatea mea de a-mi revela potenţialul ascuns al harului latent a fost bunicul patern, care s-a chinuit într-o vacanţă de vară să mă-nveţe să cânt la vioară. A fost ceva absolut traumatizant chiar şi pentru auzul meu, oricum nehărăzit de soartă, aşa că m-am dat bătută. Bunicul a mai sperat o vreme, împotriva evidenţei și a întregii familii, dar, cum bietul om a cam cochetat spre apusul vieţii sale cu Alzheimer, eu îi acord circumstanţe atenuante.

Să revenim la Mărgineanu. Prima dată l-am auzit acu’ vreo 4-5 ierni, când am primit un CD de la fie-mea cu cântări de-ale lui. A fost dragoste la prima auzire! (şi la a doua, şi la a treia!) şi de-atunci, cânt cu el pe viaţă şi pe moarte: măă iubeștee femeeile… caaade, dă-te, bă, că caaaade… stă păduchii-ntinși la soaree… de la Mitu, zis Tâmpitu’/ Doamne, ce dă bine cu cuțitu’.

Bineînţeles că simbioza asta muzicală poate să se manifeste doar în sezonul rece. Când vine vremea geamurilor coborâte, lumea începe să-ntoarcă capetele pe stradă, căutând sursa de scandal, aşa că mă liniştesc o vreme, până la următorul sezon rece, când o luăm da capo cu şi mai mult entuziasm.

A! şi mai am o melodie pe care n-o pot asculta decat  participând: Perhaps Love. John Denver şi Placido Domingo cântă dumnezeieşte împreună. Am auzit melodia asta cântată separat, de fiecare dintre ei, sau în tandem cu alţii… sună bine, are versuri frumoase, dar degeaba, doar împreună îmi creează starea aceea specială de ajun de Crăciun/dimineaţă senină și geroasă de iarnă /primavară proaspătă /vară împlinită/ toamnă cerebrală… toate la un loc. De data asta nu răcnesc alături de ei, ci recit versurile-n gând.

În rest, ascult muzica. Mai îngân, mai  fluier (bineînțeles, fals), dau din cap, din câte-o mână… dar numai Mărgineanu mă ştie face să cânt ca o primadonă!