Category Archives: Uncategorized

Falling – Twin Peaks

Multe vreme a fost unul dintre locurile prin care treceam cu regularitate, chiar daca nu intotdeuna ma regaseam in textele publicate aici, chiar daca alteori eram pur si simplu derutat de unele evolutii ale comentariilor care se adunau sub articolele pe care contributorii le aduceau aici pe post de cheag pentru ganduri.

Tot revenind si vazand ca toti cei care pornisera cu o debordanta hotarare s-au retras din acest proiect comun, nu am rezistat sa nu scriu cateva randuri despre starea de regret pe care o incerc de fiecare data cand ajung in acest loc parasit, in care nici paianjenul nu mai pandeste vreo iluzorie prada. Aproape invariabil, la fiecare noua sosire in aceasta casuta a gandurilor ratacite, ea insasi cazuta in paragina, in mintea mea revine obsedant un gand amestecat: oare care este ziua in care atingem insulele pe care le urmarim aproape bezmetic? Oare nu o sa ne para rau dupa unele dintre locurile pe care le-am abandonat complet, desi ne erau atat de aproape, desi nu am fi avut nici macar pe cine sa dam vina pentru asta?

Falling! (Twin Peaks)

Pe cruce

Ieri m-a durut capul toată ziua. Am stat sâmbătă seara până târziu și am jucat poker cu niște amici și cu un preot catolic care ne-a golit de bani pe toți.

Părintele Flaherty, căci despre el este vorba, e un tip dat naibii. Știu, nu e cea mai bună caracterizare pe care o pot face unui popă, însă credeți-mă, e singurul tip pe care l-am văzut curățind de bani cu nonașalanță pe toții partenerii săi de poker, etalând succesiv toate combinațiile câștigătoare, de la trei perechi la careuri de ași, cu o siguranță de sine demnă de concursurile internaționale de la Las Vegas.

Îl urmăresc pe preot la masa de poker de luni de zile, pierzând regulat în confruntările directe cu el, dar cu prețul studiului și al satisfacerii unei curiozități care mă macină din prima seară în care l-am cunoscut: trișează sau nu? Și dacă da, cum reușește să ne păcălească pe toți? Nu poartă mâneci lungi, nu duce mâna sub masă sau la ureche, nu se scarpină la nas și nici nu pare suspect că ar deține vreun mijloc de a vedea cărțile celorlalți. În fiecare sâmbătă seara, în micul său apartament, preotul Flaherty reușește să ne golească pe toți de micile economii făcute în timpul săptămânii pentru jocul de poker și de fiecare dată, invitații pleacă siderați și cu dorință de revanșă pentru jocul viitor.

Cum vă spuneam, sâmbăta trecută părintele Flaherty nu a făcut excepție de la regulă și ne-a curățat rând pe rând de micile noastre economii săptămânale. Jocul s-a terminat totuși târziu deoarece Sfinția Sa este o gazdă excelentă, ne servește cu băuturi fine și delicatese precum și cu o grămadă inepuizabilă de bancuri mai mult sau mai puțin fără perdea. Invitații au plecat unul câte unul însă eu, ros de curiozitatea de a afla succesul la poker al distinsului meu amfitrion, am rămas ultimul și sub pretextul de a-l ajuta pe părinte să golească scrumierele și să spele paharele și vesela, m-am gândit să-l iscodesc despre metodele sale de câștig.

”Părinte, ai avut succes și în seara aceasta”, încep eu discuția, ”probabil te-ai rugat fierbinte azi la Cel de Sus să-ți dea cărțile potrivite la fiecare mână…” . Părintele Flaherty râse zgomotos: ”Ei, doctore, crezi dumneata că Dumnezeu mă ajută la cărți? Nici pe departe, dragul meu. De fapt, să știi că Cel de Sus nu se implică în lucruri gen jocuri de noroc, loterii și chestii din astea.”

Își aprinse o țigară de foi și continuă: ” Dacă te rogi la Dumnezeu să-ți dea noroc la cărți sau la loto nu rezolvi nimic. Atotputernicul se debarasează de chestiile astea și le deleagă pe cele două ajutoare ale Sale, Norocul și Destinul, să rezolve aceste probleme pe care El le consideră murdare. Dumnezeu are alte planuri cu noi, Fiule… Trebuie doar să știi să te rogi și mai ales, ca rugăciunea ta să se refere la ceva ce știi că poți duce… E important să știi care-ți sunt limitele și condiția atunci când ceri ceva Celui de Sus”.

Părintele Flaherty se așeză pe fotoliul său preferat, pufăi din țigara de foi și zise:

”Să-ți spun o pildă: Era odată un tânăr pe nume Dominic ce locuia într-un oraș mare și frumos. În centrul acestui oraș se înălța un monument dedicat Mântuitorului: o cruce impunătoare, făcută din lemn,  pe care se afla Iisus răstignit. Mulțimea care trecea prin centru se oprea întotdeauna pentru câteva clipe, rostind o rugăciune și închinându-se. Unii se rugau petru sănătate, alții pentru viață mai bună iar alții pentru iertarea greșelilor ce le-au făcut cândva.

Dominic, în drumurile sale zilnice prin centrul orașului, se oprea și el lângă crucea impunătoare și o admira tăcut, departe de mulțimea care se ruga. El avea o dorință fierbinte în sufletul său dar îi era rușine să i-o mărturisească Domnului. Până când, într-o zi, fiind singur lângă crucea impunătoare de lemn, îndrăzni și se rugă astfel: ”Doamne, te rog fierbinte, ajută-mă să fiu în locul Tău acolo pe cruce, măcar pentru o zi…” Dominic s-a rugat astfel mai multe zile și săptămâni la rând, până când într-o bună zi, Mântuitorul i-a vorbit de pe cruce astfel: ” Dominic, ți-am ascultat ruga fierbinte și M-am hotărât să ți-o îndeplinesc… Vei sta astăzi în locul meu aici, sus pe cruce, cu o singură condiție: să nu scoți o vorbă! Nici măcar una! Accepți?” Dominic, copleșit de emoție și de importanța momentului, acceptă condiția Mântuitorului și, în clipa următoare se trezi sus pe cruce, de unde putea privi mulțimea care venea și se ruga în fața crucii de lemn, fără să sesizeze schimbarea ce avusese loc.

Spre amiază, când piața era pustie,  un bogătaș trecu cu pași repezi prin fața crucii, făcu repede un semn de închinăciune și, din cauza grabei, scăpă din buzunar o pungă plină cu bani de aur. După câteva clipe, un om sărman trecu și el prin fața crucii, se închină, observă punga de aur și o luă fără să-l observe nimeni, în afară de Dominic, cel care se afla pe cruce în locul Mântuitorului. După alte câteva clipe, se apropie un tânăr marinar care se așeză în genunchi pentru a se ruga. Dar bogătașul, care sesizase pierdera pungii valoroase se întoarse la locul crucii însoțit de două gărzi de-ale sale pentru a-și recupera banii pierduți. Văzându-l acolo pe tânărul marinar ce se ruga, îl bănui pe acesta de furtul pungii cu bani și porunci gărzilor să-l bată pentru a-l face să o restituie.

Dominic vedea toate acestea de sus de pe cruce. Tânărul  marinar era bătut sălbatic, fără vină, de cele două bestii. Până la urmă, Dominic nu a mai putut suporta nedreptatea și a strigat: ”Opriți bătaia! Nu el este cel care a luat punga cu bani!” În clipa următoare se auzi glasul Mântuitorului: ”Dominic, Dominic, ce-ai făcut? Ai încălcat legământul nostru…” și deodată El își făcu apariția și își reluă locul pe cruce în locul tânărului. ”Doamne, iartă-mă! Nu am mai putut suporta nedreptatea și atrocitatea… nu am mai putut…” încercă să se justifice Dominic. Mântuitorul îl dojeni cu blândețe: ” Vezi, Dominic, eu observ lucrurile acestea zi de zi… Dar să știi că totul era planificat și nimic din ceea ce ai văzut nu era întâmplător: bogătașul se ducea grăbit la un loc de desfrâu, de aceea l-am determinat să-și piardă punga cu bani. Sărmanul care a găsit-o, avea nevoie de banii aceia pentru a-și scăpa soția de la o boală grea iar tânărul marinar bătut măr de gărzile bogătașului, tocmai a scăpat de la moarte: corabia cu care urma să plece, se va scufunda până la sfârșitul zilei într-o furtună năpraznică… Deci, vezi, Dominic, poți să fii aici pe cruce în locul meu, dar nu vei reuși niciodată să vezi lucrurile așa cum sunt ele planificate de Tatăl Meu…”

Părintele Flaherty își încheie aici povestea și oftă: ” Vezi, dragul meu Greg, trebuie să știi ce să-i ceri Domnului atunci când te rogi și, mai ales, să știi că ești pregătit și că poți primi răsplata lui Dumnezeu atunci când El se hotărăște că a sosit clipa să te ajute.”

Am tăcut câteva clipe apoi l-am întrebat: ” Părinte, dar nu înțeleg ce legătură are pilda asta cu metoda ta de ea câștiga la poker”. Flaherty râse din nou plin și zgomotos: ”Nici una, dragă Greg… M-am gândit că poate pilda asta te va face să te hotărăști să vii mâine dimineață la Liturghia Duminicală, că nu te-am mai văzut de foarte multă vreme… Dar dacă vrei să-mi testezi din nou norocul, ce-ai zice să facem o tablă? Uite, te împrumut cu banii ăștia pentru început…” și scoase din debara cutia mare de lemn pe care o deschise și o așeză pe masă.

Am jucat table până aproape de zorii zilei, golind vreo 5 sticle de vin împreună cu partenerul meu de joc. Am pierdut, evident, toți banii așa că sunt mai dator la Părintele Flaherty decât aveam în plan, drept pentru care va trebui ca săptămâna asta să fac iar ore suplimentare la clinică.

Așa cum bănuiți, probabil, nu am ajuns la Liturghie. Oricum mă plictisesc de groază ritualurile ale, iar pe cele câteva babe care participă săptămânal la asta, le-am diagnosticat din priviri, de când le-am văzut ultima dată la biserică. Prevăzător cum mă știți, le-am completat la toate certificatele de deces, cu cauza morții cu tot, fără să pun însă data pe ele.

Tragicul sfârșit al lui Mickey Mouse

Zăcea acolo, nemișcat, culcat pe patul din rezerva numărul doi: o siluetă filiformă, cu capul mare și rotund, conectat la aparatele care-i monitorizau starea vitală și la perfuziile care îi administrau calmantele și substanțele nutritive.
Cu aproape o oră în urmă, patrula de Poliție îl găsise ghemuit și tremurând de foame și frig. L-au cules de pe una din străzile laterale din centrul orașului, vizavi de o grădiniță de copii și îl aduseseră degrabă la noi la Camera de Gardă, așa cum procedează cu toți boschetarii pe care-i găsesc leșinați prin oraș. În vânzoleala continuă de la Triajul clinicii, nu l-a recunoscut nimeni. L-am preluat ca pacient fără să știu cine este, pe actele lui de internare nefiind trecut nici un nume. Am fost surprins când l-am văzut acolo, pe patul acela, culcat, semi răstignit, conectat la furtunurile aproape la fel de subțiri ca și membrele lui. Mi-am dat seama cu surprindere că-l recunosc, dar nu-mi venea să cred că îl văd în starea aceasta absolut deplorabilă. Era chiar el, Mickey Mouse, idolul meu din copilărie.
Nu mai avea nimic din strălucirea de altădată. Urechile negre, rotunde și lucioase cândva, erau acum roase, scorojite și blegi. Nasul acela simpatic, negru și lucios ca o măslină proaspăt scoasă din borcan, se transformase într-o bobiță scofâlcită, ca o stafidă uscată. Zâmbetul lui molipsitor și plin de viață devenise un rictus trist și amar. Mickey Mouse, cel strălucitor și plin de viață cândva, zăcea inert pe patul acela de spital, fără mari șanse de revenire: multele zile de înfometare petrecute în frig și ploaie își puseseră amprenta definitiv pe starea de sănătate a ilustrului meu pacient.
L-am apucat cu grijă de încheietura mâinii, pentru a-i lua pulsul. În momentul acela Mickey deschise ochii  tulburi și îngăimă ceva. M-am apropiat încet de el să-i înțeleg vorbele: ” E târziu… E prea târziu… Lasă mă să mă duc… așa îi voi reîntâlni pe toți…”. Apoi a tușit de câteva ori, scuipând sânge.
I-am ridicat perna și l-am așezat mai bine pe Mickey, vroiam să știu ce s-a întâmplat, cum a ajuns în această situație dramatică, idolul copilăriei mele și a celor de generația mea. Trebuia să știu. ”Copiii nu ne mai iubesc, spuse Mickey șoptit, cei de la studiourile de animație ne-au dat afară… pe toți… Ne-au înlocuit cu alte personaje plăcute de copiii din ziua de azi… vânători de monștri… de extratereștri… care fac glume fără perdea… care nu au nimic… din candoarea poveștilor de altă dată…. Uuuffff” și tuși din nou, cu furie. După o scurtă pauză continuă: ” Am plecat fiecare pe drumul lui… dar am sfârșit-o prost. Am crezut că ne vor susține copiii dar ei, ei… ” și o lacrimă fierbinte se scurse pe obrazul zbârcit al lui Mickey.
”Nu-i mai înțeleg, continuă el, nu mai au nimic din candoarea copilăriei, ei ne-au ucis…nu-i mai atrag poveștile… Jocurile astea pe calculator… filmele cu supereroi… și cu povești amoroase ce se desfășoară la vârste din ce în ce mai fragede… Eu mă emoționam tot când o țineam de mână pe draga mea Minnie…” și o nouă lacrimă fierbinte alunecă ușor pe obrazului muribundului meu pacient.
”Pe Pluto l-au prins hingherii… a sfârșit în mizerie într-un adăpost de câini vagabonzi… Donald,Daisy, împreună cu cei trei nepoței, au plecat pe mare să-și încerce norocul și au fost răpiți de pirații somalezi, vânduți apoi ca sclavi pe undeva… De Goofy nu știu nimic, dar probabil, nătâng cum era, nici el nu-a sfârșit-o prea bine. Iar Minnie… draga mea Minnie… a plecat împreună cu mine, dar ea s-a stins prima… nu a putut suporta… ” Mă strânse puternic de mână și mă privi în ochi: ” Acum… lasă-mă să mă duc și eu, așa voi fi lângă ea pentru totdeauna…”
Nu puteam să cred ceea ce aud… ceea ce văd… mă simțeam sfâșiat și revoltat de nedreptatea care mi se dezvăluia. De ce? De ce toate astea? Mă întrebam în sinea mea. Dar trebuia să fiu tare, Mickey nu trebuia să vadă nimic din ceea ce trăiam. ”Vei fi bine, i-am zis, cu glas surprinzător de calm, spune-mi ce pot să fac pentru tine acum… ” Dar el, deja închisese ochii simțind că sfârșitul îi este aproape. ” Aș vreaaaa…, spuse el șoptit, aș vrea să mai fiu o dată Ucenicul Vrăjitor…” și capul îi căzu pe o parte. Mai deschise o dată ochii și șopti duios: ”Minnie…” . Apoi se stinse.
Aparatele țiuiau confirmând decesul lui Mickey Mouse. M-am ridicat de pe patul său, încet, atemporal, nebăgând în seamă foiala și vânzoleala surorilor medicale care încercau, fără succes resuscitarea pacientului. M-am dus, privind în gol, către vestiar. Câteva minute mai târziu părăseam spitalul. Țin minte că m-am îmbătat groaznic în noaptea aceea.

Acest text este scris în memoria Doamnei Viorica Bucur ( 14 februarie 1946 – 22 august 2011). Odihnească-se în pace!

Concediu plăcut, tuturor buimacilor!

Gregorie Casă a dispărut fără urmă. La fel şi Didina. Probabil au plecat în concediu, ceea ce voi face şi eu. Mă duc undeva departe de lumea dezlănţuită.  Până prin septembrie când mă voi întoarce, vă las cu bine şi vă doresc o vară fierbinte şi plină de nebunii!! Să ne revedem cu bine, sănătoşi şi voioşi! Ciaoooooo!

Aaaa, era să uit. Mai treceţi pe aici când mai aveţi vreme… măcar aşa, de sanchi, să nu ne năpădească paingănii….

Vă ţuc!

De weekend

Am observat că-n uikend chiar n-are importanţă ce postăm 😀 E şi normal să fie aşa – a venit vara!

Scurte prin minte

Autor: Zaqk

Cald. Praf. Soare. Transpir. Aştept… Ce?
Zgomot de ventilator în dreapta. În faţă apare şeful. Se uită la mine. Eu transpir de cald, el crede că am ceva pe suflet. Se uită obsesiv la mine. Îi susţin privirea, însă mă trec apele toate. Este şi mai convins că ascund ceva… Îmi vine să fug. Mă fixează cu privirea. Mă simt precum Mowgli în faţa lui Ka. El ştie asta şi nu mă lasă să scap. Eu nu mai am energie să scap.
Se face cald, apoi frig. Mă trezesc din somn, leoarcă de sudoare. E ok. Am visat. Sunt tot ce am fost şi până acum… mă uit în oglindă. Doi ochi mari, psihedelici, mă privesc. Fug!