Bărbaţii şi romantismul

Scris de Redsky
Desigur cu toate ne plângem că bărbaţii nu-s atenţi la detaliile care ne-ar înfrumuseţa nouă viaţa, că simplifică supărător de mult problemele şi că adesea sunt absolut imuni la plângăcelile noastre zilnice, repetate şi exasperante.

Dar hai să analizăm care ar fi cealaltă variantă şi dacă ne-ar conveni reversul. Cum ar fi de exemplu, să pregătească o cină romantică, lumânărici, muzica noastră preferată în surdină, petale de trandafiri pe drumul spre dormitor şi când „tuşeşte” autoturismul din dotare să nu ştie de unde se deschide capota motorului? Cum ar fi să ştie toate mărimile pentru îmbrăcămintea intimă sau nu, să dovedească şi gust perfect în alegerea lor, dar când trebuie să agăţăm ceva pe perete, maşina de găurit să prezinte aceleaşi neajunsuri ca şi naveta spaţială – prea multe butoane? Cum ar fi să rezerve un weekend la malul unei mări de turcoaz, cu nisip fin, alb şi palmieri ciufuliţi de soare, dar să nu vadă că aparatul de climatizat nu merge din simplul motiv că nu e băgat în priză? Cum ar fi să fie stăpânul frazelor meşteşugit-aburitor-zăpăcitoare, să te răpească prin modul în care iţi soarbe şi înţelege complet ceea ce rosteşti cu guriţa în forma de “o”, dar la volan să fie anti-talent: ori vitezoman cu carieră de Schumacher ratat, ori încurcă-intersecţia şi luându-şi “cantitatea de carne recomandată” de la toţi şoferii parteneri de trafic?

Stiţi ceva? Ăia din antichitate n-au divizat munca, de proşti ce-au fost! Iau eu chestiile cu organizări de ocazii festive, concedii sau cine romantice, îmi cumpar singură ce-mi place de culoarea şi mărimea dorită şi să facă el  ce se pricepe mai bine: meştereli prin casă,  detectări de defecte auto, înainte de excursia la service, alegerea traseului cel mai frumos/scurt/rapid pe GPS şi eventual când are chef să încropească ceva prin bucatarie, în stilul lui consacrat.

Cine are nevoie de un bărbat romantic-până-dai-în-diabet şi complet inutil în restul cazurilor în care ai nevoie o mână fermă şi o idee practică, masculină şi eficientă tocmai prin simplitatea ei? Desigur, excepţiile se consideră bonusuri şi vor fi răsplătite ca atare!

Publicitate

Dragostea pe vremea… tehnologizării

Gata cu chestiile ușoare, că suntem blog serios, ce naiba! Intră în scenă așii filozofiei și ai observațiilor socio-politico-comportamentale ancombrate în dilematica existențială și fixate obsesiv pe transcendentalismul sentimentului plenar de tangențializare emotivo-profilactică. Pe scurt: greii!

Scris de Melancolique

Domnule, pe vremea mea, nu era domne’ dezmățu’ ăsta! Nu se mai știe dracu’ nici de rușine, nici de bun-simț, de nimica. Îmi aduc aminte când eram eu prin clasa a șaptea așa, și începeam ușor, ușor să prind drag de fete, așa cum vedeam eu prin filme, de le-aș fi pupat pe toate și mai mult. Nu dragoste din aia cum ai față de învățătoare, nu… Din aia cum au oamenii mari, că mi-e și rușine să spui. Cum simțeam eu așa, balonări în stomac față de vreuna, și cum eram eu mai timid că de… eram mai coșos decât curu’ de tractorist și mai mustăcios decât porumbul, de la pubertate bineînțeles, da’ tot reușeam domnule să invit fetele pe bănci la povești. Pe vremea mea așa se făcea: invitai fata pe bancă și-i cereai prietenia. Ea îți cerea răgaz minim două zile, de te coceai tot, și, după ce aflau toți cunoscuții că tu vrei s-o curtezi și că-i porți o simpatie dospită, ți-ntorcea răspunsul; ori afirmativ, ori negativ. Astfel încât, după chinuitoarea perioadă de cugetare, oricare ar fi fost decizia demoisellei, tot te simțeai ușurat că măcar ai scăpat de așteptare.
Cam asta e perioada când am realizat eu pentru prima oară că atunci când vine vorba de atracție, băieții funcționează diferit față de fete. Mai precis, în timp ce băieților le pornește atracția din creier, le coboară pe piept, se oprește în zona mediană unde se și întărește și devine evidentă, reușind să anihileze orice urmă de logică, la fete e invers. Ele, când se simt atrase de un băiat, mai întâi merg tacticos, unduindu-și bazinul grațios și umflându-și pieptul, ca mai apoi să înceapă să-și folosească creierul și să evalueze băieții după niște criterii total necunoscute lor gen: dinți albi, umor, inteligență șamd. Așa era domnle’ pe vremea mea, un întreg ritual ca să ajungi să cunoști o fată și ca s-o pupi.
Acu’… ete, de exemplu, de Crăciun mi-am invitat părinții la o masă; așa tihnită, ca-n familie că așa se face de sărbători: tot ce ai mânca într-o săptămână devine fecal în maxim 24 de ore și pentru asta este nevoie de cât mai multe guri. Drept urmare, îți inviți familia la masă. Așa și eu cu ai mei, i-am luat drept Colebil, să-mi ușureze procesul de digestie. Dacă tot m-am pus să murdăresc farfuriile, l-am chemat și pe frate-meo ăl’ mic că na… el e burlac și să ‘mănâncă’ și stomacu’ lui o piftie caldă. Mă, și cum stăteam așa și mai turnam un pahar de vin, mai înfulecam unu’ de țuică, se pune al dracu’ ăla mic și butonează pe la televizor. Am simțit că mi se oprește respirația când m-am uitat printre ai mei și am văzut pe elsidiu ditamai miju’ expus în toată epilarea lui pe tot ecranu’. Ai mei au zis că m-am înecat cu ceva dracu’, că, la cum îmi erau de bulbucați ochii, altă variantă nu era. Nevastă-mea, care stătea alături de mine, observase înaintea mea chestiunea în cauză și imi tot dadea cu piciorul pe sub masa de-mi distrusese circulația periferică, nu alta. Eu, inert. Dobitocu’ cel mic, interesat! Am reușit subtil să le distrag atenția prin scoaterea ștecherului din priză, că nu știu ce mă făceam dacă vedea săraca mama ce are și ea între picioare la rezoluție hd.
Eee, pe vremea mea ne strângeam vreo șase-șapte flăcăi și ne uitam la video. Și, de cele mai multe ori, reușeam să ne satisfacem imaginația cu aceleași desene animate cu Albă ca Zăpada și Cei șapte pitici poștași, nu ca acu’. Acu’, indiferent de oră, poți să-ți clătești ochii cu fomei despuiate în doi timpi și trei mișcări. Tot ce-ti trebuie este un decodor de la Digi și curent în priză. Crezi tu că mai curtează vreun băiat fetele? Crezi tu că mai aruncă vreunul frunze pe pieptul lor ca să aibă motiv să le atingă pe țâțe așa erotic? La câtă sexuială e acum la televizor, nici nu cred că mai au nevoie de vorbe. Cred că doar își fac declarații gen: ”Dă pe Spice să vezi ce simt eu pentru tine!” O porcărie și tehnologia asta, o porcărie! Ne-a omorât tot romantismu’…
Ce vremuri trăim, domnule, ce vremuri!…