Spa-narea continuă!

Autor: Silavaracald

Stai să vezi, de când mă spa-iesc, mi-am mărit doza de Rudotel, că deja cam ştiam la ce să mă aştept, şi m-am dus la salon ca mielul la tăiat.
“Azi avem împachetări la rece”, mă anunţă voichiţa.
“La rece să fie!’ îi răspund incapabilă să mai bag contre.
… mă pune sa ma dezbrac la nudul gol, da’-mi dă, la schimb niste… nici nu ştiu cum să le zic… chiloţi. de hârtie. tanga.
“Da’ hainele mele… le primesc înapoi la sfârşit?” întreb eu timorată. evident că voichiţa nu mă bagă în seamă, că mă ştie chichiricioasă…şi avea şi treabă, nu ca mine… îmi răzuia pielea cu o spatulă, după ce întinsese pe ea ceva ca un amestec de pietriş, sare şi mălai.
“Peeling, doamnă”, mă informează ea succint, de parcă o întrebasem ceva. “Vă scapă de celulele moarte”, completează ea, văzându-mi expresia tălâmbă. “De-ale moarte nu-mi prea pasă, da’ la cele vii cam ţin”, îi răspund când am simţit că a ajuns cu spatula aproape de ligamentele mele.
gemeam usor, să n-o supăr, da’ nu cred că mă auzea pentru că se apucase de frecat ceva într-un bol, o chestie verde, lipicioasă… cu care m-a uns apoi din gros, da’ tot a rămas o juma’ de castron de maglavais, spre nedumerirea ei. “De obicei trebuie să mai fac, că n-ajunge întotdeauna”, zice ea. “Păi, doamnă, mai uitaţi-vă şi la oameni! Am doar 55 de kile… ”
cred că aici am greşit: am încercat să comunic cu ea… şi-a simţit ameninţată poziţia, drept pentru care a acţionat în consecinţă, pentru a restabili echilibrul de forţe de dinainte: m-a înfăşurat din cap până-n picioare în folie de plastic, de-aia de bucătărie, şi m-a băgat la cuptor. mă rog, ea ii spunea container, da’ nici aşa nu suna prea promiţător. “O să vă fie puţin cald, da’ transpiratul ajută la eliminarea toxinelor”, explică ea doct, în timp ce apăsa pe diverse butoane… după care o şterge din cameră, că pesemne îi cade greu la lingurică mirosul de carne prăjită…
în timp ce începeam să mă rumenesc, mi-am adus aminte că aceasta era o împachetare LA RECE. m-a ţinut să nu leşin doar gândul că aia la cald o face direct în crematoriu, şi că probabil că-i sunt simpatică, dacă nu mi-a aplicat-o.
dupa vreo juma’ de oră, apare, într-o dispoziţie evident mai bună… care se risipeşte însă imediat ce dă cu ochii de mine VIE! faptul fiind consumat, n-are ce să mai facă, aşa că mă scoate din tub şi mă trimite la duş, uitând (?!) să-mi dea instrucţiunile necesare… cum să-ţi explic, cabina aia de duş cred că a fost proiectată pentru premianţii olimpici… vreo 20 de butoane, tot felul de orificii şi tulumbe, ceva ţepos (care nu ştiu la ce foloseşte), şi robinete de-ale rotunde, de la care reglezi totul (dacă te pricepi, ceea ce nu e cazul cu mine), adică forţa jetului, culoarea apei, mirosul de tămâie, temperatura şi, cred, nivelul de CO din emisia gazelor de eşapament…
ce s-o mai lungim, am zăbovit mai mult decât trebuie acolo, aşa ca voichiţa m-a scos aproape cu forţa de sub duş, deşi reuşisem să-mi decojesc abia o jumătate de coapsă şi buricul. m-a expediat acasă, asigurându-mă că restul va cădea de la sine, odată cu celulita. o cred, că de-aia o frecventez…

Publicitate

Gicu

Autor: Zaqk

Gicu este un alias pentru un personaj cat se poate de real cu niste atribute cat se poate de adevarate.

Gicu este posesor de telefon mobil de vreo 4-5 ani. Ultima data s-a mutat pe o retea acum vreo jumatate de an insa de atunci nu a ajuns in situatia de a-si inchide telefonul. Foarte importanta treaba asta. Gicu, plecand prima data cu avionul, a fost luat pe nepregatite de cerinta insotitoarelor de bord de a inchide telefonul, ceea ce a si facut de altfel, fara insa sa tina cont ca el nu stie pin-ul. Rezultatul a fost ca pe timpul delegatiei Gicu nu a putut fi contactat pe telefonul mobil. Asta este o neplacere in sensul ei, insa cel mai dureros a fost ca l-a lipsit pe Gicu de alarma de dimineata, menita sa il aduca la lucru, astfel el reusind sa intarzie sistematic, in fiecare zi.

Gicu este cel care s-a uitat pe biletul de avion si, stiind ca intre locul de plecare si destinatie sunt mii de kilometri, se intreba cum de reuseste avionul sa faca doar jumatate de ora. Explicatiile repetate, de la 4 persoane, fiecare prinsa cand erau doar ei doi, nu a functionat. El pur si simplu nu intelegea ca orele sunt cele locale si ca avionul face mai mult de jumatate de ora. Acum, dat fiind faptul ca telefonul sau a fost inchis fara posibilitatea de a verifica timpul adevarat, nu sunt sigur ca el tot nu crede ca, de fapt, calatoria a durat doar jumatate de ora.

Gicu… epic

Curat sainsficşăn!

Aseară, din lipsă de Didina, Mr. Spock m-a scos la o plimbare care s-a lăsat, pe final, c-o prăjitură la cea mai de fiţe cofetărie din oraş. După ce-a căutat cu privirea timp de cinci minute o masă, deşi toate erau libere, ne-am aşezat în sfârşit la una. Un domn Mr. Spock ăsta. Mi-am dat seama de asta în momentul în care mi-a tras scaunul înainte să mă aşez. Mai rar aşa bărbaţi în ziua de azi, adică eu până la el n-am mai întâlnit aşa ceva, chestie care m-a făcut să mă gândesc foarte serios la faptul că s-ar putea să fie de pe altă planetă. Şi nu numai de asta. Eu am comandat un choix à la creme şi-o apă plată cu lămâie iar el, o friptură de alge de pe Algernon XXI cu sos de tomate non-euclidiene de pe Moebius XIV! Vă daţi seama cam ce moacă a făcut chelnăriţa la auzul acestui fel de mâncare … şi cam ce reacţie a avut în momentul în care a pişcat-o de fund cu scopul de a-i determina masa corporală! Asta nu-i nimic în comparaţie cu ce-a urmat… Ulterior, am înţeles de ce-a scrutat aşa de mult cu privirea, la început,  toată terasa şi de ce i-a fost aşa de greu să se decidă la care masă vom sta! Păi nici n-apuc bine să mă bucur de prima gură de prăjiturică, că-mi sare în ochi luna! – dar nu orice fel de lună!! Fraţilor, parcă cineva muşca din ea! De aia vă zic, Mr. Spock e cu siguranţă de pe altă planetă! să-l fi văzut cum o fixa cu privirea … Sunt convinsă că făcea el ceva, altfel nu-mi explic! Eu aşa fenomen n-am mai văzut, parol! A tot muşcat din lună până n-a mai rămas nimic din ea. L-am tot implorat să mănânce din prăjitura mea, dar el nu şi nu. Muşca din lună cu nesaţ. Abia aştept să vină seara, să văd dacă apare iarăşi. Luna. Am emoţii.
Am făcut şi trei poze, pe furiş, ca să nu ziceţi că vorbesc prostii. O fi Pamela blondă, dar nebună nu-i!

Ei? Ce ziceţi?
Gregorie, ai cunoştinţă de ceva?

Clasificari amuzante referitoare la… strănut

Scris de Redsky

Am remarcat adesea ca fiecare stranuta altfel, tinand cont sau nu, de efectul pe care-l creaza audientei si in functie de cat de bine insurubat se crede in societate.

Astfel distingem cateva categorii la prima aruncare de privire:

1. Stranutul mascului alfa– hotarat, cu putere si zgomot exagerat, insotit eventual si de o exclamatie- care-l identifica drept o persoana care nu se teme sa arate ce poate si considera ca e chiar benefic pentru ceilalti s-o faca, au doar de pierdut daca nu constientizeaza distanta mica la care se afla de un idol apreciat. Acum daca in procesul stropirii cu zgomot atrage si atentia catorva puicute care incep sa chicoteasca aruncandu-i ocheade galese, se cheama ca a nimerit tonul adecvat. Daca nu, operatia se repeta cat mai des si cu decibelii la un nivel superior.

2. Mimoza– delicat, ca o mata cuprinsa de un acces de alergie la polen, daca nu esti atent il ratezi sau nu-ti dai seama ce s-a auzit, s-a impiedicat, a sughitat sau… oricum nu conteaza a trecut!

3. Stranut de nesimtit– are avantajul ca-l vezi cand se pregateste s-o faca si ai timp sa te adapostesti, adica ar fi chiar indicat s-o faci! Altfel te va lovi vijelia si daca scapi cu toate hainele intregi in urma suflului nimicitor, simti ca faci gripa in secunda urmatoare, toti germenii invadandu-te cu viteza. Daca ti-a mai ramas un dram de luciditate te duci si-ti ineci amarul intr-un detz de whisky si astepti ziua urmatoare testandu-ti rezistenta organismului. Sfat: indeparteaza-te urgent de locul evenimentului, mai urmeaza si alte manifestari cel putin la fel de dezastruoase!

4. Stranutul simpatic spre amuzant– i-a venit si o “comite” fara ganduri ascunse, sunetele produse sunt simpatice spre ilare, rade si el si asistenta, totul a trecut, fara urmari, gestul fiind protejat corespunzator in batista, haina, mana, poala, gluga vecinului, poseta sau orice obiect prins in ultimul moment si infundat nasul in el eficient.

5. Stranutul omului gripat– repetat chinuitor, urmat de fornaituri zgomotoase si ochi lacrimosi. Asta saracul e compromis, toata lumea face cerc cu raza maxima in jurul lui si cu fiecare stranut, golul se largeste, daca e in tramvai are fericirea sa calatoreasca singur in tot vagonul. In ochii blanzi i se citeste suferinta, ii urezi sanatate si cobori la prima!

6. Stranutul mascat complet– pentru rusinosi, timizi, oameni care vor si trec mereu neobservati. Se tin de nas terorizati ca lumea din jur ar intoarce capul sa vada cine a indraznit sa stranute in public. Drept urmare nu conteaza ca simt ca le bubuie timpanele, in procesul limitarii zgomotului, important e sa nu se faca de ras in public. Pe astia de regula nu-i observa nimeni, doar li se pare lor sau isi doresc sa fie apreciati, insa lumea e prea absorbita de problemele personale pentru a pleca urechea la sensibilitatea altora.

Ma opresc aici, sa va las sa ma completati, cu variante intalnite sau cu prestatia proprie, dupa deviza: “ Spune-mi cum stranuti ca sa-ti spun cine esti!”

Ţaţî ţâţa ţî ţ-o ţân

Scris de Vlad

Deţi: marţi ţeară butonam ţă găţeţc ţeva de urmărit la teveu ţi, cum ţ-a stricat butoanili di la telecomandă, li-am butonat pe ţelea de la ţpatele teveului. După ţinţi minute am oboţit ţi-am lăsat pe a1 unde rula un ţou păcătoţ ţi se derulau imaţini cu ţâţe, cururi ţi ţelulită ale lu’ niţte piţipoanţe deţgustătoare. M-am cruţit de aţa ţecţualitate ecţpliţită ţi-am stuchit în ţân ţă nu mă ţperii de ţeilalţi partiţipanţi la ţou! Ţeilalţi nu făţeau altţeva decât ţă ţe uite ţi ţă pună mâna ţau limba pe ţele ţâţe ţe se ecţpuneau în platou, ţi aţestia erau: mitoţeru, mărculeţcu, graţu ăla chelboţ şi chelboţu ăla ţlab ( ţî-i chiş pi tăţi în dinţi!). Ţî ca ţî fie ţou’ ţou aveau ţî două dive în platou: drăguţa de drăguţanu ţi finuţa de crudu, dar aţestea, ţpre deţamăţirea teleţpectatorilor, ţi-au ţinut ţoalele pe ele deoareţe erau răţite ţi li ţ-ar fi umflat polipii la puţiţoare.

Emiţiunea în ţine nu neţeţită o deţcriere prea amănunţită deoareţe ea ţe adreţează doar ţelor care nu înţeleg alţeva decât imaţini cu ţâţe ţi buţi, iar oriţe exprimare profundă le treţeste întrebări deoţebit de impoţibile, deţi nu voi eţprima ţi alte gânduri năţcute de ţelebra emiţiune. Mai ţpun doar că aţeasta nu poate fi conţiderată niţi ţou, niţi program ţecţi deoareţe ţine ţe deţbracă e naţpa, ţine vorbeste e ţi mai naţpa, iar ţine aţcultă ţi priveste e ţel mai naţpa (ţau, caţu meu, i ţ-au ‘tricat butoanili la telecomandă) ţi, cu ţertitudine, ţel mai naţpa ţi mai naţpa e că nu mai poţi ţă freţi ţi tu puţa ţau ţă-ţi clătesti ochiu în faţă la teveu din vreme ţe ţăţele ecţpuţe ţunt la pachet cu ţunculiţa, mecla lu’ mărculeţcu ţau ţeafa ţcârboaţă a lu capatoţ.

Deţi: la aţa oameni, emiţiuni ţi teleţpectatori nu pot  ţă mă adreţez decât coreţpunţător: hai ţictir, muta-v-aţ’ la ţimitir!

Cum să faci haz de necaz!

Scris de Redsky

De fiecare data cand merg la coafor, desi am aceeasi coafeza de multi ani, am  emotii, ca la dentist, sa nu-mi greseasca dintele rau si sa-l gaureasca pe cel bun, sa nu-mi nimereasca o tunsoare sau o culoare cu care sa ma chinui cateva luni pana dispare!

Cum de regula de ceea ce ti-e frica nu prea reusesti sa scapi, am nimerit si nuante care bateau gratios spre verde, desi eu dorisem saten, saten inchis cand eu am vrut blond… dar in general, iese ceea ce vreau eu. Cand nu iese, ma resemnez si incerc sa ignor “accidentul ecologic” intamplat la mine in cap. Am tendinta de a exagera, ori tuturor le place cum imi sta, ori nici nu remarca schimbarea.

Recunosc ca de multe ori nu stiu ce vreau si nu ma exprim su-fi-cient de clar, iar coafeza are predilectie in a-si utiliza cu maxim de randament foarfeca. Asadar ieri, satula sa tot fiu blonda plana si extra dreapta, am plecat cu ideea unei ondulari de acasa, un permanent, ceva, doream un nou look. Ei si cand s-a pus morisca taietoare in functiune, am regretat instant…dar prea tarziu! I-am zis macar sa-mi lase ceva sa-l pot prinde cand stau pe acasa…Cred ca i-a scapat aluzia asta! A retezat cu dusmanie si insistenta vreo jumatate de ora, i-as fi zis sa se opreasca, dar franjurase deja o parte si ma gandeam ca nu pot ramane inegala. Dupa terminarea desfasurarii de forte, m-am uitat cu mila la pletele mele, vaduvite in mare parte de lungime, latime si inaltime. Din oglinda ma privea un cap aranjat, coafat, tot drept ca n-am cazut la pace cu onduleurile si…cam scurt!

Acum necazul s-a produs, ocolesc cu indaratnicie oglinzile cateva zile pana ma obisnuiesc ca ciudatenia ce se reflecta sunt eu, mai trag din cand in cand de el, poate se mai lungeste, il dau in dusmanie dupa urechi sa nu-mi mai fluture pe fata si… promit solemn sa n-o mai las sa atinga foarfeca in graba, am regenerat suficient de data asta cat pentru vreo cateva urmatoare dati!