Tragicul sfârșit al lui Mickey Mouse

Zăcea acolo, nemișcat, culcat pe patul din rezerva numărul doi: o siluetă filiformă, cu capul mare și rotund, conectat la aparatele care-i monitorizau starea vitală și la perfuziile care îi administrau calmantele și substanțele nutritive.
Cu aproape o oră în urmă, patrula de Poliție îl găsise ghemuit și tremurând de foame și frig. L-au cules de pe una din străzile laterale din centrul orașului, vizavi de o grădiniță de copii și îl aduseseră degrabă la noi la Camera de Gardă, așa cum procedează cu toți boschetarii pe care-i găsesc leșinați prin oraș. În vânzoleala continuă de la Triajul clinicii, nu l-a recunoscut nimeni. L-am preluat ca pacient fără să știu cine este, pe actele lui de internare nefiind trecut nici un nume. Am fost surprins când l-am văzut acolo, pe patul acela, culcat, semi răstignit, conectat la furtunurile aproape la fel de subțiri ca și membrele lui. Mi-am dat seama cu surprindere că-l recunosc, dar nu-mi venea să cred că îl văd în starea aceasta absolut deplorabilă. Era chiar el, Mickey Mouse, idolul meu din copilărie.
Nu mai avea nimic din strălucirea de altădată. Urechile negre, rotunde și lucioase cândva, erau acum roase, scorojite și blegi. Nasul acela simpatic, negru și lucios ca o măslină proaspăt scoasă din borcan, se transformase într-o bobiță scofâlcită, ca o stafidă uscată. Zâmbetul lui molipsitor și plin de viață devenise un rictus trist și amar. Mickey Mouse, cel strălucitor și plin de viață cândva, zăcea inert pe patul acela de spital, fără mari șanse de revenire: multele zile de înfometare petrecute în frig și ploaie își puseseră amprenta definitiv pe starea de sănătate a ilustrului meu pacient.
L-am apucat cu grijă de încheietura mâinii, pentru a-i lua pulsul. În momentul acela Mickey deschise ochii  tulburi și îngăimă ceva. M-am apropiat încet de el să-i înțeleg vorbele: ” E târziu… E prea târziu… Lasă mă să mă duc… așa îi voi reîntâlni pe toți…”. Apoi a tușit de câteva ori, scuipând sânge.
I-am ridicat perna și l-am așezat mai bine pe Mickey, vroiam să știu ce s-a întâmplat, cum a ajuns în această situație dramatică, idolul copilăriei mele și a celor de generația mea. Trebuia să știu. ”Copiii nu ne mai iubesc, spuse Mickey șoptit, cei de la studiourile de animație ne-au dat afară… pe toți… Ne-au înlocuit cu alte personaje plăcute de copiii din ziua de azi… vânători de monștri… de extratereștri… care fac glume fără perdea… care nu au nimic… din candoarea poveștilor de altă dată…. Uuuffff” și tuși din nou, cu furie. După o scurtă pauză continuă: ” Am plecat fiecare pe drumul lui… dar am sfârșit-o prost. Am crezut că ne vor susține copiii dar ei, ei… ” și o lacrimă fierbinte se scurse pe obrazul zbârcit al lui Mickey.
”Nu-i mai înțeleg, continuă el, nu mai au nimic din candoarea copilăriei, ei ne-au ucis…nu-i mai atrag poveștile… Jocurile astea pe calculator… filmele cu supereroi… și cu povești amoroase ce se desfășoară la vârste din ce în ce mai fragede… Eu mă emoționam tot când o țineam de mână pe draga mea Minnie…” și o nouă lacrimă fierbinte alunecă ușor pe obrazului muribundului meu pacient.
”Pe Pluto l-au prins hingherii… a sfârșit în mizerie într-un adăpost de câini vagabonzi… Donald,Daisy, împreună cu cei trei nepoței, au plecat pe mare să-și încerce norocul și au fost răpiți de pirații somalezi, vânduți apoi ca sclavi pe undeva… De Goofy nu știu nimic, dar probabil, nătâng cum era, nici el nu-a sfârșit-o prea bine. Iar Minnie… draga mea Minnie… a plecat împreună cu mine, dar ea s-a stins prima… nu a putut suporta… ” Mă strânse puternic de mână și mă privi în ochi: ” Acum… lasă-mă să mă duc și eu, așa voi fi lângă ea pentru totdeauna…”
Nu puteam să cred ceea ce aud… ceea ce văd… mă simțeam sfâșiat și revoltat de nedreptatea care mi se dezvăluia. De ce? De ce toate astea? Mă întrebam în sinea mea. Dar trebuia să fiu tare, Mickey nu trebuia să vadă nimic din ceea ce trăiam. ”Vei fi bine, i-am zis, cu glas surprinzător de calm, spune-mi ce pot să fac pentru tine acum… ” Dar el, deja închisese ochii simțind că sfârșitul îi este aproape. ” Aș vreaaaa…, spuse el șoptit, aș vrea să mai fiu o dată Ucenicul Vrăjitor…” și capul îi căzu pe o parte. Mai deschise o dată ochii și șopti duios: ”Minnie…” . Apoi se stinse.
Aparatele țiuiau confirmând decesul lui Mickey Mouse. M-am ridicat de pe patul său, încet, atemporal, nebăgând în seamă foiala și vânzoleala surorilor medicale care încercau, fără succes resuscitarea pacientului. M-am dus, privind în gol, către vestiar. Câteva minute mai târziu părăseam spitalul. Țin minte că m-am îmbătat groaznic în noaptea aceea.

Acest text este scris în memoria Doamnei Viorica Bucur ( 14 februarie 1946 – 22 august 2011). Odihnească-se în pace!

Anunțuri

Posted on August 23, 2011, in Uncategorized. Bookmark the permalink. 10 comentarii.

  1. Intr-adevar, Viorica Bucur, o mare DOAMNA! Requiescat in Pace!

  2. cu adanca mirare am aflat azi ca fata mea (6 ani) stie acest desene; in timp ce ne uitam la el mi l-a si explicat, a evidentiat si morala povestii. Dar daca e sa aleaga, desenele „moderne” sunt preferate…

  3. Bine ca se mai gandeste cineva si la cei care ne-au facut copilaria mai frumoasa!RIP!

  4. Îmi cer scuze dacă textul vi s-a părut prea dur. Am primit reacții controversate legate de acest aspect.

    Am aflat aseară despre dispariția Vioricăi Bucur, întâmplător. Nefiind vorba de țâțele vreunei vedete, acest fapt tragic nu reprezenta, probabil, o știre de succes. Dumneaei și-a trăit ultimii ani de boală în anonimat și discreție desăvârșită. Ținând cont că, la un moment dat a făcut parte din copilăria noastră, a celor de 30-35+, am considerat că trebuia amintită măcar în câteva cuvinte pe undeva, măcar acum când tocmai a plecat de lângă noi.. Mă bucur să aud că există copii care știu și le plac desenele animate gen Disney. Felicitări Pingu!

  5. Multumesc!
    Sa se odihneasca in pace si sa fie mereu insotita de personajele (noastre) ei dragi!

  6. pinguinu nuclear

    textul tau spune un punct de vedere. Fiecare il interpreteaza cum poate. Eu, si dupa ce l-am citit, am ramas cu zambetul pe buze, cu gandul la „Gala desenului…”. Si zambetul meu o bucura mai tare.
    Asa cum eu am inceput sa ascult muzica populara dupa varsta de 30 de ani, la fel de sigur sunt ca fata mea, cand va ajunge la varsta la care va avea copii, va putea sa aprecieze un desene animat de calitate si isi va indemna copii sa se uite (si) la Mickey. Asa ca te contrazic putin, nu cred ca a murit. Lucreaza doar la sfert de norma. Si doar pentru cunoscatori. 🙂 Mai stie cineva de Sandybell ceva?

  7. doua cuvinte se potrivesc aici: genial si induiosator.

  8. Chiar e pacat..Copii de acum sunt atrasi doar de violenta,iar asta l-i se da..Porecle,lupse,sange si un comportament total nepotrivit..la asta sunt expusi atunci cand se unta la desenele de acum….Pacat..

  9. Dumnezeu sa o odihneasca in pace!
    mi-a facut copilaria mai frumoasa, n-a trait degeaba!

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: