Arhive blog

Nu ne place baschetul

Scris de Vlad

Nu că n-ar fi interesant, da’ e costisitor. Cumpără minge, cumpără bascheţi, închiriază teren, dă telefoane, adună oameni, dă cu banu, rişti să-l pierzi şi pe ăla, transpiră în haine, spală-le, spală-te, bani pe săpun, bani pe detergent, bani pe apă. Bani, bani şi iar bani!

Şi până la urmă care e şpilu? Dai cu băşica la coş, nimereşti mai mult nu, îi miroşi pe ăia mai înalţi la sub-braţ, pe ăia cu mult mai înalţi la buric şi pe ăia cu adevărat înalţi în chiloţi; plus că până să apuci a da la coş tre’ să nu faci dublă, să nu faci paşi, s-o baţi de pământ, s-o dai altuia, ăla ţi-o dă îndărăt şi tot aşa până se hotărăşte careva s-o arunce. Şi dacă nu nimereşte e nasol că iar tre’ s-o luăm de la capăt!

Într-adevăr, complicată treabă! Până la urmă e de înţeles repulsia noastră de-a arunca la coş, prea e o treabă total inutilă din moment ce trebuie să arunci la nesfârşit ceva ce oricum nu rămâne acolo.

Ceea ce nu ştiu şi nici nu vor să afle foarte mulţi este că s-a inventat un sport foarte asemănător, doar că mai util şi mai sănătos. Şi ieftin. Să mă scuzaţi, da’  îi zice fix aşa: aruncă-n .ula mea gunoiu’ la coş!

Anunțuri

Amantul

Scris de Șilavarăcald

Stăteam, în maşină, la o intersecţie de drumuri principale, genul ăla în care simţi cum se scurge viaţa pe lângă tine în timp ce aştepţi verdele. Pe trotuar, un cuplu cam ciudat. El – la vreo 50 de primăveri, tuns cu breton, cu geacă de piele neagră şi ginşi albi. Iarna! Mă dau în vânt după chestia asta; tot așa și după cizmele de aceeași culoare. Ea, la vreo 30, blondă, sfioasă sau mioapă, că se uita mai mult în pământ decât la partener. Tipu’, volubil şi expansiv, gesticulând întruna. Tipa: precaută şi vulpiţă, privindu-l din când în când cu coada ochiului. La colţul străzii, se opresc brusc, semn că drumurile lor urmau să se despartă. El mai execută nişte grimase care trebuie să fi făcut furori în urmă cu vreo douăzecişicinci de ani, când zulufii ăia de pe frunte îşi aveau pigmentul propriu, nu împrumutat din cutia de vopseluri ale nevestei, iar ea flutură o mână subţire şi albă, apoi se angajează în traversarea străzii. Tomnaticul, cu ochii după ea, îşi continuă deplasarea într-o formă mai atenuată a „pasului ştrengarului”, dar o cutie de gunoi fixată pe stâlpul de iluminare îi stopează brutal elanul, cuibărându-i-se în braţe exact când nu se aştepta. Tipul încearcă s-o dea mai la o parte, dar gunoiera se ţine scai de el, ca o amantă pe care vrei s-o părăseşti dar nu se lasă cu una cu două. În cele din urmă, se descotoroseşte de ea fără prea multe menajamente şi îşi continuă drumul, de data asta mai relaxat, adică cu un început de burtă pe care nu i-l remarcasem cât fusese în prezenţa blondei.

Chestie care mi-a amintit instantaneu de bancul următor:

”Două femei, pe stradă:

-Uite-l, fa, pe bărbatu-tău cu o gagică! zice una dintre ele.

-Da, îl văd, răspunde cealaltă.

-Şi? Nu-i sari la gâţi? N-o târnoseşti pe curvă?! spune amica ei, aproape spumegând de furie.

La care cealaltă începe să chicotească:

-Nooo, îi mult mai distractiv să-l văd cât poate să-şi ţină supt burdihanu’…”