Arhive blog

Cum să faci haz de necaz!

Scris de Redsky

De fiecare data cand merg la coafor, desi am aceeasi coafeza de multi ani, am  emotii, ca la dentist, sa nu-mi greseasca dintele rau si sa-l gaureasca pe cel bun, sa nu-mi nimereasca o tunsoare sau o culoare cu care sa ma chinui cateva luni pana dispare!

Cum de regula de ceea ce ti-e frica nu prea reusesti sa scapi, am nimerit si nuante care bateau gratios spre verde, desi eu dorisem saten, saten inchis cand eu am vrut blond… dar in general, iese ceea ce vreau eu. Cand nu iese, ma resemnez si incerc sa ignor “accidentul ecologic” intamplat la mine in cap. Am tendinta de a exagera, ori tuturor le place cum imi sta, ori nici nu remarca schimbarea.

Recunosc ca de multe ori nu stiu ce vreau si nu ma exprim su-fi-cient de clar, iar coafeza are predilectie in a-si utiliza cu maxim de randament foarfeca. Asadar ieri, satula sa tot fiu blonda plana si extra dreapta, am plecat cu ideea unei ondulari de acasa, un permanent, ceva, doream un nou look. Ei si cand s-a pus morisca taietoare in functiune, am regretat instant…dar prea tarziu! I-am zis macar sa-mi lase ceva sa-l pot prinde cand stau pe acasa…Cred ca i-a scapat aluzia asta! A retezat cu dusmanie si insistenta vreo jumatate de ora, i-as fi zis sa se opreasca, dar franjurase deja o parte si ma gandeam ca nu pot ramane inegala. Dupa terminarea desfasurarii de forte, m-am uitat cu mila la pletele mele, vaduvite in mare parte de lungime, latime si inaltime. Din oglinda ma privea un cap aranjat, coafat, tot drept ca n-am cazut la pace cu onduleurile si…cam scurt!

Acum necazul s-a produs, ocolesc cu indaratnicie oglinzile cateva zile pana ma obisnuiesc ca ciudatenia ce se reflecta sunt eu, mai trag din cand in cand de el, poate se mai lungeste, il dau in dusmanie dupa urechi sa nu-mi mai fluture pe fata si… promit solemn sa n-o mai las sa atinga foarfeca in graba, am regenerat suficient de data asta cat pentru vreo cateva urmatoare dati!

Anunțuri

Chelia pubiană

Scris de papagigli

Fiți sinceri, văzând titlul, ați crezut că postul conține tot felul de limbi, blow job-uri și alte deserturi amoroase. E uite că v-am tras-o și n-am să abordez nici un fel de perversiuni sexuale, cu toate că-mi sunt atât de dragi. Titlul l-am ales mai mult pentru faptul că sună frumos, curat și, ce s-o mai scutur de prun, apetisant. Asta nu înseamnă că nu mă voi referi totuși la o anumită chelie. Dar la cea capilară, care este pe cât de sclipitoare, pe atât de dezgustătoare și obsedantă pentru unii. Evident, nu și pentru cei care n-o au și și-o crează benevol. Însă chiar dacă de câțiva ani buni e la modă capul de țestoasă, cei care-l au de la natură, îl detestă. Astea sunt, evident, observații asupra altora, întrucât n-am fost condamnat la astfel de decopertări forțate ca să o știu de pe propria-mi piele.

În fine, acum vreo două săptămâni mă duc la un party. Evident că am fost același grup de amici ca-ntotdeauna, care o punem de fiecare onomastică sau aniversare. Ei, și unul dintre amici are chelie, că asta are! Mare, nene, și enervant de netedă! Bine, are el și nevastă, dar chelia a fost subiectul convesației noastre și a postului de față, așa că doar la ea mă voi referi. Una peste alta, tipul și-a tras o plantație pe chelie. E adevărat, nu se poate spune că-i stă vâlvoi, dar oricum, se observă destul de bine. Cum plantațiile nu mai constituie de mult un bau-bau, nici măcar pentru negri, tipul și-a luat inima-n dinți și, răpus de oful cheliei, s-a prezentat la plantator. Dar să știți, din cele povestite de el, am dedus că implantul nu-i în niciun caz o simplă floare de bumbac la ureche. Treaba e complicată și chiar fascinantă. Fiecare fir de păr pe care-l posedăm are un anumit cod genetic. Toate codurile sunt înmagazinate undeva în creierașul nostru simpatic. Unele coduri au o viață scurtă și, dacă sunt programate să se ducă dracu’ devreme, se duc, indiferent cu ce le freci sau ce rugi înalți spre ceruri. Așa că transplantul ăsta constă în recoltarea firelor al căror cod genetic le ține-nfipte și după moarte.

Apropos, copil fiind, păduri cutreieram. Cutreieram pe dracu, nu cutreieram nimic, dar într-o zi m-a dus taică-meu la un muzeu. Tocmai aduseseră niște exponate de prin Egipt și, cum mumiile erau ca bomboanele de pe colivă, m-am repezit întâi la ele. Ce m-a frapat la prima vedere au fost unghiile și părul. Că vedeti voi, ale dracu’ cheratinoase nu mor o dată cu hoitul, ci continuă să crească până nu mai au cu ce se hrăni.

Dar să revenim la plantație. Iată cum se procedează: după discuții și desene, după explicații și sugestii, după calcule și evaluări, te prezinți la prima ședință. Spre deosebire de agricultura tradițională, în afacerea asta se începe de-a-n curulea, cu recoltatul. În primul rând, și  cel mai sângeros, ți se taie pielea capului unde mai ai păr. În cazul amicului, de la o ureche la cealaltă. Apoi, din crăpătura formată, îți extrage fire de păr, cu rădăcină cu tot. Evident, doar pe cele a căror rădăcină e expusă. Cu această ocazie, am aflat că la o ședință ţi se plantează în jur de 1800 de fire de păr, durează vreo opt ore și costă 6000 de dolari. Așa că, uitându-mă la mine, aș putea spune că am un păr de miliarde. Cum ziceam, după ce le recoltează, le selectează și apoi ți le înfige în chelie. Aceste fire vor cădea inițial, dar rădăcinile lor, al căror cod va fi recunoscut de creier, vor rămâne în plantație și, în curând, vor genera fire noi de păr care vor crește la fel ca și cele din zona din care provin. Tăietura de unde s-a făcut recoltarea va fi inobservabilă datorită părului care-o acoperă, că altfel, cu copcile în cap, ai arăta ca Chuckie. Procesul se repetă la interval de un an și fiecare ședință se lasă cu o altă tăietură, dar aproximativ pe locul cicatricei, pentru a nu-ți brăzda tot ogorul cranian. Evident că la a doua tăietură vor putea fi recoltate un număr mai mic de fire, dar e totuși de preferat unei noi cicatrice. Problema e că, după operație, nu prea poți să dormi așa cum ți-ar plăcea, ci așa cum ți se prescrie, ca japonezii, cu ceafa rezemată de un fel de cărămidă, ceea ce mie mi se pare inuman.

I-am spus amicului că, dacă aș fi în situația lui, nu m-aș fi încumetat la un astfel de supliciu, nici futut de asistenta doctorului. Și, chiar dacă, prin absurd, aș fi făcut-o, le-aș fi spus să-mi recolteze părul pubian, că și așa îl defrișez periodic. Din câte știu, cheliile din zona respectivă nu oripilează pe nimeni, ba mai mult. Decât să-ți pierzi cârlionții prin dinții altora, mai bine să-i vezi atârnându-ți rebeli și sexoși pe frunte. Abia aștept să văd dacă-mi urmează sfatul!