Ce cântam în maşină

E sâmbătă, e timpul destinderii, a scuturării de scamele stresului. Avem o specialistă printre noi, că doar ne-am ales cu grijă stafful. Metoda propusă de ea e verficată de către membrii echipei, așa că o recomandăm cu căldură! Mai ales pe timp de iarnă!

Scris de Balaura

Zilele trecute, citeam în “Asul verde” un articol despre stres. Cand l-am terminat, aveam în cap imaginea lu’ Mărgineanu. Mihai Mărgineanu! M-am pomenit întrebându-mă ce legătură are MM cu stresul meu,  aşa că am reluat lectura.

În special vocalizele combat stresul, Indiferent dacă veţi cânta într-un cor sau vă veți da drumul la voce ca să vă alungaţi plictiseala în timp ce conduceţi maşina. Cântatul  vă va determina automat să respirati mai profund, ceea ce vă inviorează şi vă sporeşte concentrarea.

Și, iată, revelaţia s-a produs: mi-e imposibil să-l ascult pe Mărgineanu fără să cânt cu el, iar singurul loc de pe lume unde mă încumet s-o fac este în maşină!

Căci de mic copil mi-a fost dat să aud  proteste vehemente atunci când mă apucam de cântat. Întotdeauna cineva cu ochi înlăcrimaţi şi cu mâinile încleștate peste urechi mă implora sau mă avertiza ultimativ să tac. Singurul care a crezut în capacitatea mea de a-mi revela potenţialul ascuns al harului latent a fost bunicul patern, care s-a chinuit într-o vacanţă de vară să mă-nveţe să cânt la vioară. A fost ceva absolut traumatizant chiar şi pentru auzul meu, oricum nehărăzit de soartă, aşa că m-am dat bătută. Bunicul a mai sperat o vreme, împotriva evidenţei și a întregii familii, dar, cum bietul om a cam cochetat spre apusul vieţii sale cu Alzheimer, eu îi acord circumstanţe atenuante.

Să revenim la Mărgineanu. Prima dată l-am auzit acu’ vreo 4-5 ierni, când am primit un CD de la fie-mea cu cântări de-ale lui. A fost dragoste la prima auzire! (şi la a doua, şi la a treia!) şi de-atunci, cânt cu el pe viaţă şi pe moarte: măă iubeștee femeeile… caaade, dă-te, bă, că caaaade… stă păduchii-ntinși la soaree… de la Mitu, zis Tâmpitu’/ Doamne, ce dă bine cu cuțitu’.

Bineînţeles că simbioza asta muzicală poate să se manifeste doar în sezonul rece. Când vine vremea geamurilor coborâte, lumea începe să-ntoarcă capetele pe stradă, căutând sursa de scandal, aşa că mă liniştesc o vreme, până la următorul sezon rece, când o luăm da capo cu şi mai mult entuziasm.

A! şi mai am o melodie pe care n-o pot asculta decat  participând: Perhaps Love. John Denver şi Placido Domingo cântă dumnezeieşte împreună. Am auzit melodia asta cântată separat, de fiecare dintre ei, sau în tandem cu alţii… sună bine, are versuri frumoase, dar degeaba, doar împreună îmi creează starea aceea specială de ajun de Crăciun/dimineaţă senină și geroasă de iarnă /primavară proaspătă /vară împlinită/ toamnă cerebrală… toate la un loc. De data asta nu răcnesc alături de ei, ci recit versurile-n gând.

În rest, ascult muzica. Mai îngân, mai  fluier (bineînțeles, fals), dau din cap, din câte-o mână… dar numai Mărgineanu mă ştie face să cânt ca o primadonă!

Publicitate