Cum am ruinat o zi de 8 Martie

Scris de dr. Gregorie Casă

Cu ceva ani în urmă, pe când eram un tânăr medic stagiar la o clinică renumită, iar actuala mea asistentă Helga încă nu era vizibilă cu ochiul liber de pe Stația Spațială ce orbitează în jurul Pământului, am cunoscut un medic mai în vârstă care, văzându-mă băiat deștept, m-a luat sub aripa lui ocrotitoare. Doctorul Kaplan, așa îl voi numi de aici înainte, devenise în scurt timp nu numai mentorul meu profesional ci și un fel de tată spiritual. Dumnealui mă iniția cu răbdare și pricepere în tainele specialității sale medicale dar îmi dădea și sfaturi despre viață, mai ales cum să mă port cu femeile, cum să le cuceresc și cum să casc bine ochii atunci când sunt în pericol să mă îndrăgostesc lulea și să ajung la scena aceea cu ” de bună voie și nesilit de nimeni”.

Doctorul Kaplan se apropia de 50 de ani de viață și părea să aibă o vastă experiență nu numai în practica medicală dar și în acest domeniu al relațiilor cu femeile. Era foarte popular cu asistentele, le făcea ochi dulci și făcea glume ușor indecente cu fiecare, dar ele nu se puteau supăra, deoarece mentorul meu era o persoană carismatică. În ciuda acestui aspect, doctorul Kaplan avea o viață de familie solidă: era căsătorit de mulți ani cu aceeași femeie și ambii erau fericiții părinți a trei fete și al unui băiat. Doamna Kaplan era casnică și se ocupa cu precădere de cele ale gospodăriei și de creșterea copiilor, două dintre fiice fiind deja la vârsta adolescenței. Își permiteau acest lucru, deoarece doctorul Kaplan câștiga suficienți bani pentru a întreține lejer o familie așa de numeroasă. Deși nu o văzusem niciodată, aș putea spune că o cunoșteam destul de bine pe soția mentorului meu, deoarece dumnealui, împărtășindu-mi din experiența sa de viață, ajungea inevitabil la diverse povești din căsnicia sa. ” Trebuie să înveți să fii bărbatul în casă, să te impui”, îmi povestea doctorul Kaplan. ” Nevasta trebuie să stea cât mai mult în baie, la spălat rufe, la bucătărie să gătească, în dormitor să ne satisfacă și să treacă foarte rar prin sufragerie, doar  atunci când o chemi să îți aducă o bere rece sau papucii și ziarul. Notează asta, tinere domn!”

Eu îl ascultam cu admirație pe Kaplan, îi invidiam stilul acela de bărbat-cocoș care face legea în ograda sa și care mai poftea din când în când la câte o puicuță din ograda vecină, pentru că da, domnul doctor mai înghesuia câte o asistentă amețită prin diverse cotloane ale spitalului. Mi se confesa des despre aceasta dar și despre aventurile lui înainte de căsătorie, despre ce femei a avut el parte și cum a reușit doamna Kaplan să-i pună capac și să reușească să-l facă să se însoare cu ea. ”Am iubit-o și o iubesc”, îmi zicea doctorul, ”dar nu mă pot abține să nu calc și pe alături. Trebuie să fii deștept, Greg! Nu trebuie să bănuiască nimic acasă. Și chiar dacă află, ce naiba, trebuie să înțeleagă că doar suntem bărbați și suntem poligami din naștere! Uite, nevastă-mea a aflat de câteva aventuri de ale mele și nu zice nici pâs! Am învățat-o să fie docilă și ascultătoare”

Eram departe să mă gândesc la căsătorie la vârsta aceea. Tânăr fiind, eram atras de anumite colege de vârsta mea, dar eram prea timid pentru a le arăta că le doresc. Mă confesam însă lui Kaplan care știa toate tertipurile despre cum să cucerești o femeie și să o aduci în așternutul tău. Sfaturile lui au dat roade și, în scurtă vreme, mi-am construit o reputație de cuceritor. Maestrul meu era mulțumit de mine, atât din punct de vedere al practicii medicale pe care o învățam de la dânsul, dar și din punct de vedere al modului în care aplicam sfaturile și tacticile de Don Juan pe care le deprindeam de la dumnealui. Aș putea spune că mă vedea ca pe fiul lui, ca pe urmașul său în toate aspectele vieții profesionale și personale.

Era ceva care totuși îmi ridica semne de întrebare: deși trecuse aproape un an de când intrasem sub aripa ocrotitoare a doctorului Kaplan, dânsul nu mă invitase niciodată acasă la el să-i cunosc familia. Pe doamna Kaplan și pe cele patru odrasle, le-am cunoscut doar din poze, descrieri, povești și doza zilnică de destăinuiri casnice ale profesorului meu.  Nu am îndrăznit niciodată să mă autoinvit, lăsând acest aspect la discreția mentorului meu  care, cu siguranță, va găsi momentul potrivit pentru a-mi face cunoștință cu familia sa.

Ei, bine, ocazia a venit mai repede decât mă așteptam: conducerea clinicii hotărâse să organizeze o mare petrecere de 8 Martie, cu ocazia Zilei Femeii, prilej cu care toți angajații și colaboratorii erau invitați să participe împreună cu perechile lor: soți, soții, iubite sau iubiți, după caz. ”Ah, cu siguranță, nevastă-mea nu va veni… Nu-i plac petrecerile,  doar știi asta. Preferă să stea acasă, să-mi calce cămășile și să pregătească de mâncare pentru a doua zi.”, mi se confesa Kaplan la vederea afișului enorm expus în holul de la parter. Îmi era ciudă și parcă simțeam un fel de compasiune pentru femeia aceea. Nu puteam să cred că într-o zi așa de specială cum este cea de 8 Martie, dumneaei să se ocupe de ceea ce face în fiecare zi: călcat, gătit, spălat, îngrijit copii, iar domnul doctor să flirteze cu asistentele și doctorițele mai tinere care vor veni singure la petrecere. Și atunci, mi-a trecut prin cap îndoiala: nu cumva Kaplan nu-și anunțase soția în legătură cu acest eveniment? Hmmm.. Trebuia să aflu acest lucru neapărat…

Într-una din pauze, am luat repertoarul cu numere de telefon ale clinicii și am sunat acasă la doctorul Kaplan. Mă rugam din tot sufletul ca doamna Kaplan să fie acasă și să răspundă ea personal, nu vreo servitoare de a lor. Telefonul sună de câteva ori apoi se auzi o voce feminină. ”Sărut mâna cu doamna Kaplan, vă rog!” am cerut eu, cu voce schimbată. ”La telefon, cine sunteți?” întrebă vocea feminină ce la celălalt capăt al firului. Interesant… deși din poveștile profesorului meu doamna Kaplan era descrisă ca o femeie docilă, tăcută și dominată complet de soțul ei, vocea de la telefon era puternică, melodioasă și ușor poruncitoare. ”Sărut mâna, sunt de la Clinică și v-am sunat în legătură cu petrecerea de mâine seară ce are loc la sediul nostru… Vroiam să știm dacăăă… dacă aveți preferințe legate de așezarea la masă sau de cei cu care sunteți învecinați… e totul în regulă?” A urmat o clipă de tăcere apoi întrebarea nedumerită: ”Petrecere? Ce petrecere? Soțul meu nu mi-a zis nimic de nici o petrecere! Cred că e o greșeală!”  Ah, deci avusesem dreptate! Acum trebuie să o dreg cumva, mi-am spus. ” Doamnă Kaplan, nu este nici o greșeală, dar… cred că soțul dumneavoastră vrea să vă facă o surpriză, de aceea nu v-a spus ÎNCĂ de petrecerea organizată mâine seară… Vă așteptăm așadar! La revedere!” am zis eu repede și am închis, înainte să las loc la noi întrebări.  Simțeam că pământul se învârtește cu mine… Doamne, ce am făcut? Dacă am făcut vreo gafă? Și totuși… dacă profesorul Kaplan vrea ÎNTR-ADEVĂR să-i facă o surpriză soției lui și să-i zică de petrecere în ultima clipă? Ufff… gândul acesta din urmă mă mai liniștea.

În dimineața zilei de 8 Martie, toată lumea vorbea la cafea despre petrecerea de diseară. Singurul tăcut și îngândurat era doctorul Kaplan, care acuza o ușoară indispoziție cauzată de o inexplicabilă durere de cap. În clipa în care m-a zărit pe hol, a zâmbit cumva forțat și m-a întrebat dacă vin diseară la petrecere. ”Nu cred că e cazul să pierzi vremea, va fi plicticos, te asigur” îmi șopti doctorul Kaplan. ” Mai bine te vezi cu o gagică, mergeți la un film, ceva și apoi… știi tu… fără prizonieri!” mă sfătui el, făcându-mi cu ochiul și bătându-mă pe umăr. ” Nici eu nu știu dacă vin”, îmi zise el în continuare, ”mai ales că… nevastă-mea… nu se simte prea grozav și cred că nici eu”, încheie doctorul Kaplan îndepărtându-se în grabă și tușind de câteva ori.

Voi fi scurt în a povesti ceea ce a urmat. Deși totul s-a întâmplat cu mulți ani în urmă, nu îmi face plăcere să-mi amintesc detaliile, deși totul este încă viu în mintea mea. Cu toate că i-am lăsat de înțeles mentorului meu că nu mă duc la petrecere, am fost acolo. Știam că va veni însoțit de doamna Kaplan și eram ros de curiozitatea de a o vedea pe femeia aceea, vroiam să văd cât de mult se potrivește adevărata doamnă Kaplan cu cea din poveștile soțului ei.

Perechea mult așteptată de mine și-a făcut apariția la vreo oră de la deschiderea petrecerii. Uimitor! Doamna Kaplan, o frumusețe rece, înaltă și dominatoare s-a dovedit a fi o prezență deosebită la brațul unui doctor Kaplan de nerecunoscut. Bărbatul acela falnic și carismatic care polariza toată atenția personalului feminin din clinică în viața de zi cu zi, se transformase într-un bătrânel gârbovit, cu zâmbet stânjenit care la brațul soției lui părea un cățel ținut în lesă. Faptul că eram și eu prezent acolo a fost o lovitură pentru el și atunci mi-am dat seama de ce nu vroia sub nici un chip ca nici eu și nici cei de la clinică să nu-i cunoaștem consoarta. Doamna Kaplan a atras atenția tuturor, prin lumina diafană pe care o radia, dar mai ales prin modul autoritar în care îl trata pe soțul ei, neprecupețind nici un moment în care să nu facă aluzii ironice legate de modul în care distinsul domn Kaplan uitase să-i spună de petrecere.  Mai mult, îl muștruluia tăcut pe soțul ei când acesta încerca să răspundă pe furiș ocheadelor trimise de vreo asistentă sau doctoriță trecută, în secret, în palmaresul amoros al doctorului Kaplan. Toată lumea râdea pe furiș, în fața acestui spectacol grotesc, în care rolul doctorului Kaplan era de a spune doar: ”Da, draga mea! Desigur, draga mea! Te mai servesc cu ceva? Auuuu! Nici nu știu cum o cheamă pe domnișoara aceea, crede-mă!”

Simțeam că lumea se prăbușește în jurul meu. Asistam la ruinarea unui mit, a unei legende, a unei persoane care devenise pentru mine un model demn de urmat. Și mai mult decât atât, pusesem umărul serios la asta. La finalul petrecerii, doamna Kaplan se apropie de mine și-mi șopti la ureche: ” Te-am recunoscut, băiete! Tu ești cel cu telefonul de ieri… îți mulțumesc pentru acest serviciu,nici nu știi cât de mult! Uite numărul meu de telefon, poate ai timp să treci pe la mine la o cafea, dacă-ți face plăcere…” Și după ce mi-a strecurat în mână bilețelul, mă ciupi discret de fund, iar la plecare îmi făcu cu ochiul, la fel de discret, și se depărtă la brațul unui doctor Kaplan, care arăta mai distrus decât economia africană.

Începând cu a doua zi, mentorul meu încerca să mă evite pe cât posibil. De câte ori trecea pe holul clinicii, îmi răspunde scurt la salut și se depărta în grabă, în râsetele înfundate ale asistentelor care se aflau prin preajmă. Doctorul Kaplan se izolă, cu timpul, din ce în ce mai mult de cei din clinică, iar cu mine nu mai schimba nici o vorbă. Era tăcut, abătut și avea o ținută neglijentă din ce în ce mai des. După vreo lună de la cele întâmplate nu l-am mai văzut deloc. Îmi făcusem griji, și încă din cele mai negre. Am aflat însă de la fetele de la Personal, că domnul Kaplan își ceruse transferul la o clinică din alt oraș, unde se va muta alături de familia sa.

Mă simțeam ușurat într-un fel și mă bucuram pentru deja fostul meu mentor: probabil cariera și căsnicia dânsului avea enorm de multă nevoie de acest ”reset”. Eram trist și dezamăgit totodată de cele întâmplate, așa cum sunt și acum. Nu voi uita niciodată de seara aceea de 8 Martie, în care personalitatea grandioasă a doctorului Kaplan s-a prăbușit zgomotos și cu mult praf în fața mea, ca un colos cu picioare de lut.

Publicitate

Nimic interesant despre ziua îndrăgostiţilor

Scris de Doctor Gregorie Casă

Bine v-am regăsit. Probabil nu mi-ați dus dorul, dar să știți că am fost foarte ocupat în ultima perioadă cu diverse teste pe la cabinet. Păi, de exemplu, am testat câte capse pot fi capsate în linie dreaptă pe o foaie de hârtie A4. Treaba asta mi-a luat câteva zile, dar a meritat. Liniile și coloanele de capse, înfipte cuminți și ordonate pe coală, au transformat dreptunghiul de hârtie într-o veritabilă platoșă, drept pentru care am înaintat rezultatele testului la  Înaltul Comandament Militar Zonal pentru a continua cercetările sub egida Armatei.  Încurajat astfel de rezultatele obținute, am încercat apoi să determin cu exactitate numărul maxim de găuri care se pot da cu perforatorul pe o coală A4, fără a deteriora integritatea planară a bietei hârtii. Alte câteva zile pierdute, dar rezultatele au fost remarcabile, să știți. Probabil că sunteți curioși să vedeți ce rezultate am obținut la ambele teste, dar atâta timp cât încă mai am în lucru tezele și recenziile legate de ele, nu vă pot divulga nici cel mai mic amănunt. Să trecem însă la cestiune, pentru că timpul zboară și după cum vedeți este destul de prețios pentru mine, provocările apărând în fiecare clipă: am aflat adineauri, spre exemplu, că un nou record la Solitaire a fost stabilit ieri de cineva de la secția RMN a spitalului, deci am acum un nou pisc ce așteaptă să fie cucerit. În fine.

Eh, dar astăzi fiind Valentine Day, Ziua Îndrăgostiților, voi delecta exclusiv pe bărbații cititori cu diverse știri despre fotbal, bere, gadgeturi, mașini, pescuit, biliard, wrestling  și alte îndeletniciri preponderent masculine. Așa că, doamnele și domnișoarele pot renunța la această lectură, plictisitoare de altfel pentru domniile lor.

Bun, acum vă rog și pe voi, cititorii masculini, să fiți siguri că nici o doamnă sau domnișoară din anturajul dumneavoastră nu va citi ceea ce urmează. Gata? Totul este în siguranță? Bun, atunci să mergem mai departe. Sper că diversiunea mea cu subiectele masculine a funcționat.

Ei, bine, să vă dezvălui adevăratul subiect al prelegerii mele de astăzi: la solicitarea prestigioasei publicații ”Lovers Nuts& Bolts Magazine” am scris un studiu destul de detaliat privind Ziua Îndrăgostiților, implicațiile ei sociale și tulburările comportamentale create de aceasta. Am efectuat o mulțime de cercetări legate de acest subiect, unele cu rezultate absolut uluitoare, după cum veți vedea.

Dragii mei, se pare că suntem victimele unei conspirații vechi, milenare, care are menirea să ne facă pe noi, bărbații, să devenim, din punct de vedere afectiv,  robii femeilor. Nu este suficient că trebuie să le demonstrăm zilnic cât de mult le iubim și le apreciem. Nuuu, deloc. E nevoie ȘI de zile speciale pentru asta, iar Ziua Îndrăgostiților a fost creată special pentru a ne împila și mai mult pe noi bărbații, pentru a simți și mai bine cât de tare apasă papucul soției/iubitei pe grumazul nostru.

Credeți că luna februarie a fost aleasă la întâmplare pentru a sărbători acest eveniment? Deloc, dragii mei.  Au trecut două luni și ceva de la sărbătorile de iarnă, deci suficient timp ca și cel mai important sau extravagant cadou adus de Moș Crăciun să-și fi pierdut din importanță sau strălucire. Este timpul pentru ceva nou, care să stârnească interesul iubitelor noastre, să le demonstrăm din nou cât de mult le iubim. Iar acest lucru ne-a fost pus deja în vedere cu cel puțin două săptămâni mai devreme, nu-i așa? ” Ce surpriză îmi pregătești de Ziua Îndrăgostiților?” a fost întrebarea adresată nouă la începutul lunii februarie, pe când ni se servea micul dejun sau admiram prelung vreun nou model de mașină sau avancronica unui meci de fotbal. Calendarul lor funcționează cu precizie și, nu numai atât, dragele noastre știu cu EXACTITATE ce cadou le-ați oferit de-a lungul relației, încă de la bun început. Așa că, ferească Cel De Sus să vă repetați cumva cu cadourile, că va fi vai de voi: reproșurile vor veni în cele mai neașteptate și delicate momente. Din păcate timpul și spațiul nu îmi permit să dezbat mai pe larg acest subiect, dar voi reveni cu siguranță în jurul zilei de 8 Martie, o altă zi semnificativă pentru noi, bărbații înrobiți.

Pot însă să vin cu ceva sfaturi, atât pentru Ziua Îndrăgostiților cât și pentru zilele de 1 și 8 Martie care se apropie inevitabil. Încercați pe cât posibil să vă amintiți ce cadouri ați făcut iubitelor voastre în trecut. Pentru asta, în clipele de singurătate, faceți un raid rapid în șifonierul consoartei pentru a trece rapid în revistă, rochițele, poșetele, pantofii sau accesoriile așezate ordonat pe acolo, pentru a vă reîmprospăta memoria. Cu una-două zile mai devreme de fatidicul eveniment, luați o figură preocupată și căutați să răsfoiți, cu un aer absent,  diverse cataloage cu articole feminine. Știu, e greu, dar trece mai ușor dacă atunci când mimați acest act al căutării cadourilor pentru jumătatea voastră, vă gândiți la ceva plăcut: o bere rece, dumneavoastră la volanul unui Ferrari, sau altceva asemănător. Credeți-mă, zâmbetul și lumina de pe chipul dumneavoastră au un efect garantat. Nu în ultimul rând, aranjați cu un prieten sau coleg să vă sune în dimineața zilei îndrăgostiților și să vă ”invite” la o bere sau la ”vizionarea” unui meci de fotbal cu prietenii. Voi îl veți ”refuza” politicos pe amicul dumneavoastră, explicându-i că doriți ca în seara aceasta specială să fiți cu aleasa inimii voastre. Efectul creat este fantastic și, chiar dacă ceea ce îi veți oferi consoartei are o valoare mai mult simbolică, sacrificiul dumneavoastră va fi apreciat la valoarea sa maximă.

Cam asta a fost tot pentru astăzi. Că doresc să treceți cu bine peste Ziua Îndrăgostiților și să ne auzim cu bine zilele următoare pentru a ne pregăti sufletește și pentru celelalte pietre de hotar: 1 și 8 Martie. Succes!