Monthly Archives: Martie 2011

Caut saltea

Scris de Zaqk

Am ramas cu indicatii clare: sa caut saltea. Aia veche, sifonata de toate activitatile pe care le-a vazut de-a lungul vremurilor, nu mai face fata. Arcurile sunt slabite, pe o parte te dai in jos, in alta in sus, dracu’ se astepta sa cedeze dupa numai 4 ani.

Toata saptamana de dinainte am cautat pe net: ca o fi, ca o pati, de unde gasesc eu o saltea fara arcuri, buna, ieftina. Vorba aia, alege doua din 3. Ba io mai aveam inca o idée: sa fie si din aia cu transport inclus pana la etajul 10, ca doar n-o sa ma chinui eu, cu spatele meu bolnav – da’ despre asta alta data – sa car sus ditamai dihania?!?!?! Din magazin in magazin ajung la concluzia ca al 3-lea element care trebuie scos din schema este ala cu pretul. Transportul ramane inca o necunoscuta. Dar pretul, de ce pretul? Pentru ca o saltea buna, fara arcuri, incepe de la 8-9 sute de lei si se opreste la… de fapt m-am oprit eu din cautat.

Da’ stai sa vezi. Eram la capatul a vreo 3 ore de plimbat prin oras, din o parte in alta, luand la rand toate magazinele gasite pe net, ba si unele despre care aflam pe loc cand treceam pe langa indicatorul cu “Saltele pentru casa ta” etc (nu stiam ca sunt chiar asa de multe!) cand am intrat in un magazin care era pe lista mea de la inceput, dar din cauza localizarii, a ajuns ultimul la rand. Ma uit pe dinafara, cladirea pare ok. Usi cu geam tip termopan, geamuri mari, la fel tip termopan – nimic nou pana acum – si pe usa scria mare, “Deschis”. Prin geam vad vanzatoarea la birou cu un client in fata. Clientul, cu nevasta si copilul langa el, statea cu capul in pamant, sa supravegheze copilul, zice primul meu gand. Arunc o alta privire la vanzatoare si imi dau seama ce supravegheaza domnul. Sau, ce nu vrea sa supravegheze domnul: o pereche de sani mari, abia tinuti la un loc de decolteul adanc al domnisoarei, putin bronzati – asa cum e la moda acum – si basca, cu sclipici. Intru in magazin, salut, uitandu-ma in ochii femeii, si ma uit prin jur la saltele. Una mai buna ca alta (saltelele!). Incerc pe una, incerc pe alta, ma plictisesc, tipa tot scria facturi pentru omul ala. Se prinde ca ma plictisesc, ma baga in seama, promitandu-mi ca vine repede. Dupa vreo 10 minute perechea de sani vine catre mine, urmata indeaproape de proprietara lor. Eu, uitandu-ma tot in ochii ei, zic ce doresc: saltea, medie ca duritate, ca doamna nu suporta saltelele tari, precizez eu ca sa fie clar, fara arcuri. Tipa sta pe ganduri, apoi ma invita sa o urmez. Usurat ca sta cu spatele si nu mai trebuie sa imi feresc ochii de… chestiile ei, o urmez. Ajungem langa un pat pe care o saltea se lafaia, saltea de proba. Ma invita sa ma asez sa o incerc. Las haina de pe mine, ma intind pe pat si ma relaxez. Oooooo, ce minunatie! Stau asa vreo 2 minute, ma intorc ba pe o parte, ba pe alta, minunat. Salteaua visurilor mele! Ma ridic entuziasmat. Dar asta nu e totul, salteaua este de alta duritate pe partea cealalta si medicii sfatuiesc sa se alterneze, zice tipa, si se apleaca sa rasuceasca salteaua. Eu, ca sa nu ma holbez ca porcul in decolteul ei, ma aplec cu intentia de o ajuta. Ma refuza pe motiv ca e treaba ei sa faca asta. Asa ca imi indrept spatele si raman cu ochii fixati pe… exact!

Incerc salteaua si pe partea cealalta si e la fel de buna. Tipa sta si zambeste. Se apropie de patul pe care eram intins, acoperind soarele (de fapt, lumina din tavan) cu … EXACT! Asa ca o dau pe treburi mai serioase: cat costa salteaua asta, in dimensiune X.

Aflu pretul. In clipa urmatoare nu mi se mai pare la fel de minunata nici salteaua si nici vanzatoarea. Ba parca si sanii s-au facut mai mici. Portofelul urla in buzunar, plec de acolo multumind frumos pentru efort, cu promisiunea ca ma gandesc si am sa revin daca e cazul. Portofelul a scapat. Nu de alta, dar totusi, 5000 de lei pe o saltea?!?!!?

Dar parca m-as mai duce sa incerc si alte saltele de pe acolo…  DOAR SALTELE!!!!

Anunțuri

Nu ne place baschetul

Scris de Vlad

Nu că n-ar fi interesant, da’ e costisitor. Cumpără minge, cumpără bascheţi, închiriază teren, dă telefoane, adună oameni, dă cu banu, rişti să-l pierzi şi pe ăla, transpiră în haine, spală-le, spală-te, bani pe săpun, bani pe detergent, bani pe apă. Bani, bani şi iar bani!

Şi până la urmă care e şpilu? Dai cu băşica la coş, nimereşti mai mult nu, îi miroşi pe ăia mai înalţi la sub-braţ, pe ăia cu mult mai înalţi la buric şi pe ăia cu adevărat înalţi în chiloţi; plus că până să apuci a da la coş tre’ să nu faci dublă, să nu faci paşi, s-o baţi de pământ, s-o dai altuia, ăla ţi-o dă îndărăt şi tot aşa până se hotărăşte careva s-o arunce. Şi dacă nu nimereşte e nasol că iar tre’ s-o luăm de la capăt!

Într-adevăr, complicată treabă! Până la urmă e de înţeles repulsia noastră de-a arunca la coş, prea e o treabă total inutilă din moment ce trebuie să arunci la nesfârşit ceva ce oricum nu rămâne acolo.

Ceea ce nu ştiu şi nici nu vor să afle foarte mulţi este că s-a inventat un sport foarte asemănător, doar că mai util şi mai sănătos. Şi ieftin. Să mă scuzaţi, da’  îi zice fix aşa: aruncă-n .ula mea gunoiu’ la coş!

Armata la români

Scris de Zaqk

De ce consider eu ca armata romaneasca nu numai ca nu era, dupa cum se zicea din batrani, “formatoare de barbati” ci din contra, un mecanism de distrugere al oricarei urme de demnitati umane.

Am mai scris deja despre intamplarile mele cu armata romana. Prima data cu recrutarea, apoi cu spitalul militar. Nu ma mai repet in privinta lor. Ideea e ca a fost o experienta traumatizanta. Insa nu a fost singura data cand sistemul m-a preluat, m-a macinat bine si apoi m-a scuipat afara, bucuros ca totusi, dupa atatea ore, inca imi pastrez demnitatea umana.

La una din vizitele la centrul militar din judet am nimerit si in plin proces de renovare a unui birou de superior. Responsabil pentru asta era un … nici nu stiu de grad avea, dar e mai putin important. Ideea e ca asta se plimba prin zona ca la ma-sa pe tarla, latrand ordine in stanga si in dreapta. Se uita la noi si alege vreo 4-5 dintre noi, care aratau mai rasariti. Eu eram printre ei. Unul incearca sa protesteze si primeste prompt, una peste cap, cu cuvintele de imbarbatare: bai, aici esti la armata, nu la ma-ta acasa. Vad in privirea individului ca ii dau lacrimile. Umilinta este maxima. Imi inclestez dintii pana la scrasnet. Ma uit cu ura la soldatul respectiv, insa nu e echipat corespunzator sa priceapa ce se intampla. Pentru el e inca o victorie asupra alora cu scoli la activ. Probabil nu numara mai mult de 4 clase in spatele lui, dar a prins un loc cald in armata unde brutalitatea lui este apreciata si a ramas acolo, pe vecie.

Scopul lucrarii este de a masura si taia mocheta pentru biroul superiorului. Munca fizica si putina intelectuala. Partea noastra este de a muta mobilierul pentru ca de partea cu taiatul se ocupa “geniul” soldat. Mutam mobilierul afara pe hol apoi trecem la tinut capatul ruletei pentru a masura distantele. Optiune simpla: camera cu unghiuri drepte, dar neregulata. Asa:

Solutia ideala de masurare?
Masori pe bucati latimea camerei si aduni. Solutia geniului ales: pune ruleta pe mijlocul lungimii camerei si duci in capatul celalalt. Normal ca a facut o dunga oblica, precum aia cu rosu din desen. Incercarile noastre de a-i clarifica situatia si modul corect de masuratoare au esuat. Replica favorita a fost: pai ce, credeti ca daca aveti scoala, sunteti mai destepti? In gandul meu ii ziceam: da, uite ca suntem, ca esti prost de dai in gropi. Am lasat cum a vrut el. Am taiat mocheta, am intins-o si, surpriza, e prea lunga… oare de ce? Am trecut la taierea surplusului. Geniul era multumit de rezolvarea situatiei si cum a gestionat el echipa de “oameni cu scoala”, dovedind, inca o data, ca armata este suficienta, educatia ei este cea mai buna, ca scoala vietii bate orice alta scoala! Mai era si o alta concluzie, ca armata face din om, neom. Dar asta era doar a noastra, pentru ca el avea si probabil ca are inca, o alta parere!

Da, armata este buna! Este buna sa prosteasca. Sa umileasca omul. Sa distruga orice urma de demnitate in individ. Viva!

Promoţie

Scris de Fosile

Ne sună sâmbătă după masă o prietenă  şi ne cheamă să mergem împreună la … Dedeman că este o promoţie la zahăr, la care, dacă iei 6 kg, iese kilogramul la 2.15 lei.

Da eu ştiu că ăştia-s cu materiale de construcţii, îi răspunde nevastă-mea.

Am auzit eu la radio, zice prietena!

Având în vedere că tocmai ne-am întors dintr-o plimbare cu căţelul şi eram uzi leoarcă, n-am avut chef să mai iesim pe undeva, dar i-am spus că mergem mâine –  duminică.

Ne-am gândit că poate sunt mai deştepţi decât alţii şi îşi asigură clienţi şi dintre cei care caută produse alimentare.

Duminică pe la unşpe, ne-am prezentat la ei. Toată familia.

Mai s-au jucat cu căţelul, mai o cafea, mai o clătită, ca tocmai ce le terminaseră de făcut, am aşteptat să se termine filmul care rula, dar nu prea mai aveau dispoziţie să iasă din casă.

No, ce facem, mergem?

Cumva s-au hotarât să se îmbrace şi să mergem, dacă tot am venit din celălalt capăt al oraşului pentru asta.

S-au urcat în maşina lor – a noastră fiind mică, iar la cât zahăr voiam să luam ne-am gândit că ne trebuie spaţiu ca să-l putem duce. Noi după ei, în cercetare – deoarece fiind nou deschis nu ştiam sigur pe unde-i. Ba chiar, glumind, nevastă-mea le-a spus la telefon să urmărească troleul, că scrie Dedeman pe el… (acel troleu merge în direcţia din care am venit noi). 😀

Ploaie, un stergător nu-mi mergea bine şi fac adevărate manevre de gimnastică să văd prin parbriz, traversăm tot oraşul şi ajungem, în spatele gării, la Dedeman. Cu greu am găsit loc de parcare – înseamna că multa lume a venit să cumpere zahăr…

Cu căţelul urlând în maşină, am luat-o la fugă să nu ne ude ploaia de tot,  ş-am intrat.

No, frumos magazin. Uite, au şi articole de baie şi electrice … uite, articole de grădinărit … ce faine flori …

Uite că au sălcii cu mâţişori…

La un moment dat ne-am pierdut unii de alţii.

Prietena noastră a dispărut.

Noi, împreună cu soţul ei ne-am mai învîrtit un pic, ne-am documentat cu privire la posibilităţile de a cumpara o seră-indiferent de dimensiuni-, o cuşcă pentru câine-indiferent de mărime…

Puteam chiar  să luam garduri, pavaje, ciment, gresie şi faianţă.

A, am văzut la casele  de marcat de la ieşire si produse alimentare…gumă de mestecat!

Am găsit-o la intrare. Ne aştepta cu cafele luate de la automat.

– Unde-i promoţia aia? Dacă tot ne-am pornit şi-am ajuns aici??

– Nu ştiu! Am auzit reclama-bag sama că era la sfârşit- şi după aia a spus şi de Dedeman, iar eu am presupus…

Am tras un râs zdravăn, ne-am baut cafelele, ne-am fumat ţigările şi am mers fiecare spre casele noastre.

Măcar ne-am dat cu maşina 25 de km prin Cluj. 😀

Premianţii noştri

Buimacii noştri câştigători şi-au primit premiile. Atât ei cât şi noi suntem mândri nevoie mare. 🙂 Felicitări încă o dată poeţilor noştri talentaţi, le mulţumim c-au participat şi că ne-au luat în serios. Aici le puteţi citi creaţiile, spre aducere aminte.

Deci dragi buimaci, participaţi cu încredere la concursurile noastre viitoare! Acum poate v-aţi dat seama că premiile sunt substanţiale, adică nu ne jucăm, da? 😀

Psipsina

Virusverbalis

Facem menţiunea ca premiul a fost de asemenea trimis si doamnei Stropi de Suflet, dar încă n-am primit nicio confirmare. Mai aşteptăm.

O duminică frumoasă tuturor!!

Cutiuţa magică

Scris de Zaqk

La inceput am fost absolut incantat de a avea asa ceva. Doar gandul de a poseda o astfel de cutiuta care sa faciliteze comunicarea cu cei dragi, cu prietenii, cu dusmanii – de, poate unii sunt masochisti – m-a facut fericit. Anii au trecut si am folosit cu incantare zi dupa zi cutiuta magica. V-ati dat seama, nu? E e vorba de telefonul mobil! Am suferit de fiecare data cand il uitam acasa – daca tocmai atunci ma va suna careva si va fi apelul cel mai important din viata mea?!?!? Si de foarte multe ori m-am intors de la lucru inapoi acasa pentru ca il uitasem pe pat, pe canapea sau in bucatarie.
Cel care an de an mi-a fost alaturi acum a ajuns sa ma enerveze la maxim. Nu am nici o problema cu el de luni dimineata pana vineri seara. Reprezinta metoda cea mai la indemana de a comunica. Il scot din buzunar, formez un numar si in partea cealalta aud persoana cu care vreau sa vorbesc. Totul asa de simplu! Problema apare insa sambata. Pur si simplu nu suport sa il aud cum suna. Sambata si duminica este a mea, nu trebuie sa dau socoteala nimanui referitor la motivele pentru care nu raspund. Intrebarea, logica, este de ce nu, pur si simplu, il inchid de vineri seara pana luni dimineata? Asa-I ca e simplu de intrebat si e si la fel de simplu de raspuns. Am gasit mai demult raspunsul intr-o poza nostima pe un site.


Deci, cam asa sta situatia in momentul in care NU raspunzi la telefon. Imaginati-va cum ar fi sa nu sune deloc telefonul!

sursa foto: aici