Până unde, până când? :D

Dragii noștri, azi vom vorbi despre limbaj. Dar nu de oricare, ci de cel pe care îl vom sau nu îl vom folosi pe acest blog.

Ne-am propus de la început să fie un loc unde să se adune adulții. Numim sub termenul ăsta pe toți cei trecuți de 18 ani. Chestiunea este mai mult decât delicată, pentru că cei trecuți de adolescență vorbesc care cum îi vine; unii academic, înțepat; alții mai liber, fără a fi obsceni; iar un segment desul de puțin numeros e mai toată ziua cu aia-n gură, fără ca prin asta să se dovedească a fi niște obsedați sexual.

Nu v-am fi supus această problemă spre dezbatere dacă nu ar fi fost cazuri, printre colaboraci, când s-au cerut afară pentru că nu voiau ca numele lor sau ale blogurilor lor să fie ascoiate cu cel al Buimacilor-cam-slobozi-de-gură. E dreptul fiecăruia să adere sau să se delimiteze de un grup, în funcție de cât de bine se pot identifica cu el. Dar s-au iscat dileme: până unde putem merge cu felul nostru de a ne exprima? Echipa care selectează textele se confruntă cu această problemă destul de des, adică, e nevoită să nu dea ”bun de tipar” unor articole de altfe foarte bine scrise și care au ceva de transmis dacă le ”dezbrăcăm” de cuvintele care pot răni auzul unor persoane. Unora dintre autori nu le convine să ”lucrăm” pe textele lor și să punem * în loc de anumite litere, sau să le inversăm ordinea, ca în celebrul ”plua” sau să folosim corespondentele lor din engleză, cum ar fi fuck în loc de știți voi ce.

Atunci, cum să procedăm?

Știm, suntem destupați la minte, dar uite că mai avem și inhibiții. E vorba aici de educația primită în familie, de mediile frecventate și, nu în ultimul rând, de sensibilitatea fiecăruia în parte. Personal, pe cei din echipă nu-i deranjează cuvintele banate de regulă pe alte bloguri, dar nu știm care este situația cu domniile voastre comentatoare. Să vă dăm doar două exemple,  amândouă inspirate de o vârstă dominată de hormoni și de sexualitate născândă, ca să se înțeleagă mai bine ce vrem să spunem.

Într-un articol deja publicat de noi, autorul zicea la un moment dat: ”Că chioru’ aude bine. Mă recunoaşte după voce. Vaisămbagpula!”

Sau, o poezie dedicată ”adoleSEXcenței”: ”Nu dormeam gîndind la tine/ Și ăst gînd mă lasă mut/ Cît creștea dorința-n mine,/ Ca în fine, să mă fut.”

Există mici diferențe între cele două, suntem siguri. Și am vrea să ne ajutați să ne definim drumul. Voi veți hotărî până unde ne putem permite să mergem și unde să ne oprim. Nu vreum să excludem, prin limbaj, persoane care altfel ar citi cu plăcere blogul nostru colectiv, dar nici n-am vrea ca colaboracii (scuze de cacofonie!) noștri să simtă că li se pune căpăstru. Milităm pentru libertatea de exprimare, chiar dacă nu toți dintre noi pricep aceleași lucruri când e vorba de a o pune în practică.