Arhive blog

Amantul

Stăteam, în maşină, la o intersecţie de drumuri principale, genul ăla în care simţi cum se scurge viaţa pe lângă tine în timp ce aştepţi verdele. Pe trotuar, un cuplu cam ciudat. El – la vreo 50 de primăveri, tuns cu breton, cu geacă de piele neagră şi ginşi albi. Iarna! Mă dau în vânt după chestia asta; tot așa și după cizmele de aceeași culoare. Ea, la vreo 30, blondă, sfioasă sau mioapă, că se uita mai mult în pământ decât la partener. Tipu’, volubil şi expansiv, gesticulând întruna. Tipa: precaută şi vulpiţă, privindu-l din când în când cu coada ochiului. La colţul străzii, se opresc brusc, semn că drumurile lor urmau să se despartă. El mai execută nişte grimase care trebuie să fi făcut furori în urmă cu vreo douăzecişicinci de ani, când zulufii ăia de pe frunte îşi aveau pigmentul propriu, nu împrumutat din cutia de vopseluri ale nevestei, iar ea flutură o mână subţire şi albă, apoi se angajează în traversarea străzii. Tomnaticul, cu ochii după ea, îşi continuă deplasarea într-o formă mai atenuată a „pasului ştrengarului”, dar o cutie de gunoi fixată pe stâlpul de iluminare îi stopează brutal elanul, cuibărându-i-se în braţe exact când nu se aştepta. Tipul încearcă s-o dea mai la o parte, dar gunoiera se ţine scai de el, ca o amantă pe care vrei s-o părăseşti dar nu se lasă cu una cu două. În cele din urmă, se descotoroseşte de ea fără prea multe menajamente şi îşi continuă drumul, de data asta mai relaxat, adică cu un început de burtă pe care nu i-l remarcasem cât fusese în prezenţa blondei.