Category Archives: Buimăceli din lume luate şi înapoi la lume date

Gone in 30 seconds

Autor: Zaqk

E dimineata si, ca in orice dimineata de luni pana vineri, cu exceptia zilelor cand sunt in concediu, plec la munca. Masina e parcata ca de obicei in spatele blocului. Nu am acelasi loc mereu, insa de obicei imi cam aduc aminte destul de exact UNDE am lasat-o. Asta nu inseamna ca nu s-a intamplat sa ma duc sa imi caut masina unde am lasat-o in urma cu 2 seri si sa imi treaca prin inima un fier inrosit in momentul in care nu o gasesc. Acum nu a fost cazul, insa, din fericire, pentru ca am identificat din prima vedere fundul mare al Logan-ului intre sirul de masini (e si design-ul asta bun la ceva). Mai mult, e singurul Logan alb din spatele blocului.
Atent la picioare ca sa nu ma impiedic in gropile lasate de astia de la administratia strazilor – ca au fost sa asfalteze zona dar au lasat neatinsa o zona langa o gura de canal unde mereu se surpa pamantul – scot cheia din buzunar si, cand aproximez ca sunt langa masina, apas butonul de deblocare. Aud zgomotul caracteristic si fac stanga, pe langa masina, atent sa nu calc in rahatul de caine lasat probabil la plimbarea de aseara langa roata masinii. Ridic privirea catre usa, intind mana sa deschid usa masinii si in gat imi vine un urlet. Un individ in masina MEA, in locul soferului, mesterea ceva la volan.
Primul instinct a fost sa il iau de gat, sa dau cu el de pamant si apoi sa chem politia.
Al doilea instinct nu a mai fost pentru ca – de la inaltimea mea – am vazut masina urmatoare. Adevarata masina a mea, am recunoscut-o dupa suportul de GPS pe care l-am tot uitat lipit de parbriz de la ultima calatorie in afara. Ma opresc in loc.
Prea tarziu insa, tipul m-a vazut si a vazut intentia mea de a deschide usa… probabil nici privirea nu imi era prea pasnica. S-a uitat lung si ciudat la mine, eu m-am dat inapoi, m-am facut ca ploua. De fapt plouase, dar ceva timp mai devreme. I-am ocolit masina, am ajuns la a mea – care ma astepta cuminte cu usile descuiate. M-am urcat in masina. Intre cele doua momente (de cand am descuiat masina si pana cand m-am urcat la volan) nu au trecut nici 30 de secunde.
Am pornit motorul, mi-am asezat pe ochi ochelarii de soare si am pornit. In timp ce manevram masina cu spatele ca sa ma extrag din parcare, de sub acoperirea lentilelor de soare ma uitam la individul pe care aproape l-am batut. El se uita la mine, fara ochelari de soare asa ca i-am vazut expresia ochilor care ziceau ceva de genul: ce mai vrea si nebunul asta!
Pana la urma dezavantajul Logan-ului alb nu este ca se murdareste usor ci ca sunt multe masini de firma si se poate intampla des o astfel de situatie.

Ţăranul urban

Autor: Toni Scribu

Nu stiu altii cum sunt, dar asta urban te lasa pur si simplu cu gura cascata. Asa cum Monet impresioneaza prin culoare, taranul urban impresioneaza printr-un cocktail de gesturi si dume pur si simplu unic.
Putina lume se poate lauda ca n-a avut niciodata nevoie de serviciile lui. Priceput ca nimeni altul, disponibil si spontan, taranul urban e intotdeauna gata sa se ia la tranta cu o chiuveta defecta, o teava crapata sau orice alt utilaj scapat de sub control .
De remarcat este faptul ca Dumnealui nu se multumeste niciodata sa-si vada de treaba lui unsuroasa. Nooooooooo. El trebuie sa impartaseasca lumii din intelepciunea sa ancestrala: slobod la gura si cu mintea odihnita, e pregatit in permanenta sa ofere consultanta fiscala, bursiera sau de orice alta natura.
Asa m-am pricopsit si eu la un moment dat cu nevoia imperioasa de mana (si gura) de lucru. Am angajat o echipa de cetateni comunali pentru oarece trebi. Oameni deosebiti. De noi. Am remarcat la acea vreme un aspect ciudat legat de creativitatea taranului urban atunci cand vine ora mesei: adica ” in timpul lui douaspe” in termeni colocviali: el cand vine la serviciu isi cumpara de mancare de pe la chioscuri. De obicei pateu. O cutie de pateu, o paine, o ceapa si o vodka. Nu au nevoie de nimic altceva: cutit, pahar, servetel sau cos de gunoi. Taranul rupe painea, deschide conserva si unge cu dibacie tot pateul pe paine cu chiar capacul de la conserva. Apoi arunca expert un praf de sare peste sandwich cu unghia de la degetul mic care este evident mai lunga decat celelalte. Oau! Am spus la vremea aceea… Super tare!
Am povestit patania amicilor mei cu care m-am cocosat de ras si as fi ras si astazi daca nu s-ar fi produs una mai criminala:
Ma indreptam ieri catre echipa de muncitori cand ma suna a’ meu si-mi spune sa cumpar ” niste trei in unu”. Ma opresc la chiosc, cumpar plicurile cu pricina si nu pot sa nu remarc noua forma a plicului: acum nu mai e patratos; este alungit.
I-am servit pe oameni, si pe drum spre casa radeam singur si ma gandeam ce departament de cercetare puternic au companiile de cafea: in afara de faptul ca ai in plic tot ce-ti trebuie: cafea, zahar si lapte, la final cu ce amesteci in cafea? Cu plicul!
God bless cowboys!

Gicu

Autor: Zaqk

Gicu este un alias pentru un personaj cat se poate de real cu niste atribute cat se poate de adevarate.

Gicu este posesor de telefon mobil de vreo 4-5 ani. Ultima data s-a mutat pe o retea acum vreo jumatate de an insa de atunci nu a ajuns in situatia de a-si inchide telefonul. Foarte importanta treaba asta. Gicu, plecand prima data cu avionul, a fost luat pe nepregatite de cerinta insotitoarelor de bord de a inchide telefonul, ceea ce a si facut de altfel, fara insa sa tina cont ca el nu stie pin-ul. Rezultatul a fost ca pe timpul delegatiei Gicu nu a putut fi contactat pe telefonul mobil. Asta este o neplacere in sensul ei, insa cel mai dureros a fost ca l-a lipsit pe Gicu de alarma de dimineata, menita sa il aduca la lucru, astfel el reusind sa intarzie sistematic, in fiecare zi.

Gicu este cel care s-a uitat pe biletul de avion si, stiind ca intre locul de plecare si destinatie sunt mii de kilometri, se intreba cum de reuseste avionul sa faca doar jumatate de ora. Explicatiile repetate, de la 4 persoane, fiecare prinsa cand erau doar ei doi, nu a functionat. El pur si simplu nu intelegea ca orele sunt cele locale si ca avionul face mai mult de jumatate de ora. Acum, dat fiind faptul ca telefonul sau a fost inchis fara posibilitatea de a verifica timpul adevarat, nu sunt sigur ca el tot nu crede ca, de fapt, calatoria a durat doar jumatate de ora.

Gicu… epic

Ambiţii prosteşti şi câteva legi

Când n-ai încărcare…

LEGI nescrise:

„atunci cind ai nevoie sa descui o usa , cu miinile ocupate de zece pungi mari si grele…. cheia se va afla in buzunarul opus mainii pe care cu greu ti-ai eliberat-o”.

……………………………………………………………………………………
„singura data cand poarta sau usa se inchide singura e atunci cand ai lasat cheile pe dinauntru”.

……………………………………………………………………………………

„Cand ai mainile pline de unsoare incepe sa te gidile  nasul”…

……………………………………………………………………………………

„cand ti se pare ca totul merge foarte bine… e pentru ca ai trecut cu vederea ceva important… „.

……………………………………………………………………………………

„daca reusesti sa-ti pastrezi calmul cand toti din jurul tau sunt disperati… e pentru ca nu ai priceput pe deplin
gravitatea problemei „.

……………………………………………………………………………………

„Problemele nu se creaza, nici nu se rezolva, ele doar se transforma!”.

……………………………………………………………………………………

„Vei ajunge fugind la telefon exact cat sa mai auzi cum cineva inchide receptorul”.

……………………………………………………………………………………               „Mereu sunt doua filme bune pe doua programe diferite la televizor….dar mereu la aceasi ora”.

……………………………………………………………………………………
„Probabilitatea de a te pata in timpul mesei creste direct proportional cu necesitatea de a-ti pastra haina curata!

……………………………………………………………………………………
„Orice corp omenesc scufundat intr-o vana facand o baie relaxanta cu spuma face sa sune telefonul!”.

……………………………………………………………………………………
„Orice corp omenesc asezat pe WC face sa sune soneria de la intrare!”.

………………………………………………………..
„viteza vantului creste direct proportional cu pretul   coafurii recent facute!”..

………………………………………………………………………………
„daca, dupa multi ani, te decizi si arunci ceva ce nu ai folosit demult….. nu vor trece nici trei zile si vei avea     absoluta si urgenta nevoie exact de acel obiect!”.

……………………………………………………………………………….
„Mereu cand ajungi punctual nu va fi nimeni sa te vada, dar cand intirzii doar 5 minute…. vor fi toti deja prezenti … si toti se vor uita la ceas si vor clatina din cap!

Sport porno

Scris de Zaqk

Eu nu sunt un fan al sportului. Imi aduc aminte ca prin anii 90 cand singurul program la TV era TVR1 sau cum naiba se numea pe atunci, emisiunile sportive abundau. Ma uitam si eu ca n-aveam incotro. Pe langa faptul ca era un singur program, fratele meu voia sa se uite la fotbal, formula 1, schi si alte alea. M-am uitat si eu. Aveam vreo 10-11 ani cand am descoperit placerea de a ma uita la o etapa de schi frumoasa, la patinaj artistic… de fapt, ca sa fiu corect pana la capat, astea erau singurele emisiuni mai sexoase de la tv pe vremea aia. Inca nu aparusera filmele porno la tv (de fapt, tvr cred ca nici acum nu da asemenea lucru) iar televiziunile locale (era ceva prin Timisoara) dadeau mai degraba filme de groaza traduse de tipa aia cu voce ciudata, care imi dadea mereu cosmaruri.

Asa ca eu ma uitam la sport, pentru alinarea hormonilor care deja incepeau sa isi faca de cap in … interiorul meu. Nu ma uitam la orice schi. Nu imi placea decat ala de viteza, unde fetele erau suple si nu prea muschiuloase la picior. O data am facut greseala sa ma uit la patinaj viteza si am ramas marcat tot sezonul. Gimnastica nu era pe placul meu pentru ca acolo toata lumea este plata (prin lume a se intelege fetele). Dar patinajul artistic, cand se indoiau, se rasuceau, isi cracanau picioarele de ti-era mai mare dragul, era absolut superb.

Ciobi-sme

Scris de Teo

Ştiţi, poate, unii dintre voi, cum e cu chefurile studenţeşti de prin cămine. La alea mai pe bune, sau nebune, găseşti ce nici nu ţi-a trăznit prin cap sau, dimpotrivă, tot ce-ţi trebuia: de la umor, alcool, zgomot şi muzică, până la fumuri de ţigară sau fumuri de femei…

Frigid chiar din născare sau prin vocaţie să fii şi cu şasiul obosit şi tot începi să simţi cum ţi se-aprinde beculeţul şi îţi toarce motoraşul.

Nu eram noi şi nici n-am devenit, ulterior, chefliii şi nici singuraticii cetăţii. Dar ne plăcea să evadăm, din când în când, din atmosefera de dictat a lunii de „stresiune”, pe care o sfidam cu salturi din tipare, fiecare după puteri, imaginaţie şi doza de ţicneală.

Cum toţi îl cunoşteau şi mai ceva decât pe Duckadam după penalty-urile apărate în 1986, lumea se entuziasmă ca turnesolul colorat când îl văzu pe Ciobi croindu-şi drum, cu gesturi largi, pocnind din degete, spre cele câteva tăvi cu clătite. Era un chef pe cinste…

‒ No ce faci, ungure, sari peste masă la desert?

‒ Păi tare bune şi acestea, că nehaliţii ăştia doi cu care am avut ghinionul să nimeresc în cameră mi-au devorat conserva de costiţă cu babe de fasole. Da’ o să iau mai multe, bine? Până nu se termină, că ele trag cu ochi frumoşi la mine.

‒ Ia câte vrei, Atilă, da’ vezi că-s…

‒ Az Isten boszom meg! Asta-i cu sare!!!

‒ Păi asta mă tot pregăteam să-ţi spun, că-s cu surprize unele, cum ai norocul să le nimereşti şi regula e să mănânci ce-ţi cade, n-ai voie să le-arunci decât dacă dansezi Lambada-n fundul gol :D

‒ Adică trebe s-o mănânc acum? Dar e greţoasă şi are sare multă. La dracu’ să vă duceţi, v-o mai lăsat ungurii sare în mine şi-acum vă răzbunaţi şi pe urmaşii lor!

‒ Hai, ia şi papă, Ciobi, nu toate sunt aşa, ziceai şi că ţi-e foame, poate oi nimeri vreuna cu dulceaţă sau cu brânză!

‒ Păi hunii nu renunţă-aşa uşor, se-mbăţoşă el mândru, în timp ce-nfulecă, flămând, înc-o clătită. Dar e cu ketschup care pişcă tare rău la mine, trebe să scuip, are piper, vreau apăăă!!!

‒ De scuipi, dansezi Lambada-n fundul gol şi-ţi vede şi Imola părul de pe fund, m-am repezit să-l pun în gardă. Mai bine mai încearcă una, e imposibil să mai dai peste surprize, cred că le-ai terminat pe toate!

‒ Mi-e foameee! Asta e ultima şi vă reclam şi la Consiliul Europei, că-nfometaţi şi însetaţi minorităţile!

Deodată însă-l văd senin şi-mi zic că e aproape imposibil, pesemne o fi luat-o razna, s-o fi obişnuit cu gustul… Dar molfăia cuminte, nu crâcnea.

‒ Ei, cum e, ai nimerit cu gem?

‒ Nuuu, n-are chiar nimic, e goală şi e super, numai că parcă are gust de pàlincă ori de ceva alcool anume…

‒ Fugi, mă, că ţi se pare! Ţi-am zis că o să ai noroc, vezi? E fără sare sau piper sau ketschup, putea fi şi mai rău! Mai vrei?

‒ Nu mai, m-am săturat, am zis că merg la învăţat, mâine examen greu aşteaptă dimineaţă…

‒ No baftă! O să călcăm pe vârful degetelor la întoarcerea în cameră, să nu-ţi stricăm odihna, mai zisei eu mânzeşte… Dar pân-atunci, dă muzica mai tareeee!!!

Peste o oră, în care uitasem şi de griji, adică şi de Ciobi, o oră-n care până şi clătitele se terminaseră, încă lucizi, mai s-amuţim când ghici cine trânteşte uşa ca buzduganul de perete…

‒ Nu pot să-nvăţ, nu pot să dorm, e gălăgie multă foarte şi sunt ameţit! Mi-e foame! Şi mai vreau clătite!

Pus la cămaşă şi cravată, cu un sacou verzui ca stema celor din UDMR şi încălţat cu cei mai lustruiţi pantofi din tot căminul, Ciobi al meu se revolta din prag ca Gheorghe Doja şi semăna perfect, în ipostaza asta, cu fiecare ursuleţ ce ne privea morocănos, gălbui, dintr-un albastru infinit al boxerilor largi.

‒ Să fiu al naibii, se auzi într-un sfârşit! E-n budigăi, nu are pantaloni, l-aţi imbătat, nebunilor, să cânte muzicaaaa!!!