About

Ne despart câteva sute sau chiar mii de kilometri și vreo câțiva anișori, nu suntem nici măcar de același sex, dar zici că suntem născuți din aceeași mamă, așa de bine semănăm la apucături. Suntem mai mereu buimaci.

Mă rog, unora li se trage din familie. Didinei, de exemplu. Trebuia s-o cheme, simplu și curat, Dina, ca pe o mare actriță de-i plăcea maică-sii când era însărcinată cu ea. Taică-sau însă, de ”bucurie” că i-a făcut nevasta fată, s-a încurajat o țâră cam prea cu spor, așa că, ajuns la primărie, a prins a se bâlbâi și a ieșit așa cum vă spusei.

Pamela. Cu ea, e cu totul altă poveste…
După cum probabil v-aţi dat seama, s-a născut încă de pe vremea când Dallas-ul era în mare vogă. După ce Apgar în mărinimia sa i-a dat nota maximă, copila a fost înfăţişată mamei, care la vederea podoabei capilare mult prea bogate, cu ultimele puteri, a exclamat: Pamela!!! Numele s-a dovedit ulterior a fi predestinat deoarece la numai şase anişori Pam, cum o alintă prietenii, a primit în dar un căţeluş pe numele său: Bobby, cu care… dar mai bine vă  lăsăm plăcerea să descoperiţi chiar voi pe parcurs ce și cum.

Gregorie Casă.

Deci, deocamdată, asta e trupa care se va strădui să buimăcească coordoneze lucrurile. Munca o vor face însă membrii echipei, adică, pentru început, Georgiana și SLVC (Șilavarăcald) şi Gregorie Casă. Pe parcurs, aceasta se va îmbogăți în funcție de cerere și ofertă. Orice laudă la adresa lor va fi luată ca o insultă, așa că… măsurați-vă vorbele! 😀

Publicitate
  1. Măi fraţilor! M-aţi buimăcit de tot! Al cui este blogul aista de drept si de fapt? Cine-i „propretarul”? Deci , după mintea mea crescută în arşiţă cruntă, aici se „vede” a fi patru şefi şi doi lucrători…( pentru început… cum citii mai sus ). Huiiii! şi când văd mutra ceea de pisic cu un bot căscat gata să înghită cinci şobolani o dată … leşin de râs! Zău că sunteţi şi alambicaţi nu numai buimaci… da-mi place… şi ce-mi place! Hai daţi-i drumul… PÂRTIIIIIIEEEEEE…. vin buimaciiiiiii…. săriţi cu comentariiileeee…. pe ei fraţilor…..

  2. Cred că ești singura care a priceput ceva până acum din blogul nostru. 😀
    Da, suntem două, cu patru șefi! Ca la români! 😀
    Ca în vorba aia: ”Doi pe-o babă, și-aia, slabă!” 😀

  3. Hi-hi-hi ! Ce fericită o fi baba ceea slabă!!!!

  4. Face cură de îngrășare acum, că nu mai poate nici ea… 😉

  5. Doar n-o fi toantă! Cine mai vine la ea dacă se îngraşă! haltere! genoflexiuni şi multe, multe ffffflotări !

  6. Ce de „colaboraci” are blogu’, frateeeee!
    Felicitari si la buna-ntelegere-ntre voi ca sa-ntelegem si noi ceva! 😀

  7. Și lista este încă deschisă, Gabriela-E! 🙂

  1. Pingback: Blog de blog 2010 « Blogul lui Teo Negură

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile cerute sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat: