La recoltat

Scris de Virusverbalis

Fusei si io, prin programul iniţiat de Guvern, să-mi fac analizele (sânge, urină). Documentat fiind de la fiu-meu, care fusese mai înainte la acelaşi laborator, referitor la cele trebuincioase, cu sufletu-mpăcat, poposii la prima oră la policlinică … Îmi dădură un bon de ordine şi, într-un final, ajunsei în sala de recoltări.

Faza 1:

– Sărut mâna, ştiţi, pentru analize…
– Urina aţi adus?
– N-am adus, că am aflat că aveţi recipiente sterile, aici, în laborator…
– Păi trebuia s-aduceţi, că s-au terminat ieri…
– Doamnă, dacă ştiam, spălam un borcan de castraveţi din debara şi veneam cu el aici…
– Nu fiţi agitat, că se rezolvă!
– Păi văd că dumneavoastră sunteţi agitată!
Mai bine tăceam. Mă privi cu nişte ochi mustrători şi-mi făcu semn să trec pe scaun să-mi ia sânge. “Am pus-o – îmi zic – asta ori îmi strânge garoul pe braţ până-mi ies ochii ca la melc, ori îmi ia dublu din venă.” Mă aşez pe scaun, nu înainte de a-l trage mai hacana decât era.
– Nu sunteţi ascultator! Aţi făcut armata?
– Am făcut-o, da’ de ce mă-ntrebaţi?
– Trebuia să lăsaţi scaunul cum l-am pus io!
Nu i-am mai dat replica, cu gândul că nu am sânge destul…

Faza 2:

– Cum rezolvăm cu urina?
– Luaţi parharu’ ăsta şi ieşiţi prima la dreapta, e o toaletă.
Iau io paharu’ (de unică folosinţă), ajung la toaletă; acolo, întuneric. În fine, până la urmă rezolv şi revin cu paharul în cabinet. Se uită la mine şi-ncepe să completeze un formular. Stau io ce stau, de parc-aş fi fost la o recepţie cu paharul de şampanie în mână  şi, până la urmă, nu mă las şi-i zic:
– Doamnă, cu cine trebuie să ciocnesc?
Mă fulgeră iar cu privirea şi-mi spuse s-o pun (proba) pe tăviţă la numarul 27. O las si plec, duce-m-aş… Ptiu!