Category Archives: Buimăceli din lume luate şi înapoi la lume date

Ioi, Istenem!

Scris de Teo

Nu-mi plac neserioşii. Da-n general nu-mi place mai nimic din ce e „ne-“. Cu toate astea, pe ăia veşnic încruntaţi, cu băţu-n fund şi-n consecinţă constipaţi la… zâmbet nu i-am avut nicicând la inimă.

Un fel de sport extrem, în facultate, zău… cel mai tare chef mi se părea fix ăla din sesiune. Prin anul II, deja nu-mi mai făceam atâtea griji, că n-o să am eu timp să-nvăţ la nu ştiu ce examen: de fapt… în facultate-nveţi să-nveţi, să ştii, să poţi şi chiar să te distrezi.

Fireşte, asta-i teoria mea, pe care Ciobi, al meu coleg de cameră, n-o-mpărtăşea nici câtuşi. Aşa că pentru el, toceala din „stresiune” era sfântă, iar timpul trebuia cu maaaare artă drămuit între cantină, pat şi sala de lectură.

Timp de o lună, în care se căznea cu 7-8 examene, iar eu dădeam vreo 12-13, nimic din lumea asta, nici chiar ficatul ciugulit al amărâtului de Prometeu, nu-i întrecea sisificul destin. Aşa că-şi uzurpa de bunăvoie orice libertate, orice iluzie de evadare şi devenea, absurd, aş spune, robul întemniţat al propriei celule, cu gratii şi cu ziduri mari… din cărţi.

În seara aceea, se întorsese ca un lup flămând acasă, visând probabil la costiţa cu fasole din conserva ce-o ţinea de-o vreme de-amuletă, să-I poarte de noroc chiar înainte de cel mai important examen. Zicea că are nevoie de mai multă energie, să fie „Zen”, hrănit şi odihnit…

Eeee… noi, văzându-l de atâtea ori cum mai c-o mângâia şi o pitea apoi în spatele cutiei cu margarină la comun, tot plănuisem, jinduind la caloriile îmbietoare şi dătătoare de… ştiinţă, s-o mătrăşim.

Zis şi făcut. Dar l-am asigurat, văzându-i disperarea din ochii de husar prădat, că ne-a fost poftă, că cina a fost bună şi că la următoarea bursă, dacă îmi iau examenele ca şi pân-acum, îi cumpăr o conservă şi mai mare, de 850 de grame.

‒ Şi… n-a rămas nimic la mine, o babă de fasole măcar?

‒ Nuuu, niciun moş! Ce boaba mea, mă Ciobi? Am fost doi! Da-i chef în seara asta în cămin, poate se dă mâncare, hai!

Acuma… vă daţi voi singuri seama ce dileme se învârtoşau în spiritul disciplinat din fragedă pruncie, cum toate-nvăţăturile deprinse mai cu vorba bună, mai cu nuiaua de la naghi mama şi opuko îi şuierau în creieri şi îi strigau reproşuri cu duiumul! Ce spiriduşi toreadori se înfruntau cu foamea cât un taur a bietului honvez! Într-un final, mâhnit că trebuie să lase ultima lectură a cursului pe mai încolo, abdică învins:

‒ No gherem, dar io mănânc şi nu stau să dansez, nu beau nici palinca de este, eu înapoi întorc in cameră la învăţat!

‒ No hai ş-om mere, ungure! Să fie cum vrei tu, doar n-oi dormi flămând, că dacă nu mănânci, să vezi că uiţi în 12 ore tot ce-ai învăţat, cic-au făcut un studiu pe la Harvard!

‒ Ioi, Istenem!…

Va urma

Anunțuri

Viaţa bate filmul

Scris de Vlad

Periodic merg la cinematograf. Asta îmi trădează memoria scurtă şi-mi tratează, de fiecare dată, iluziile demontându-le brutal.

Scurta mea prezenţă în sala de cinema e aidoma convieţuirii de la bloc: nu-ţi alegi vecinii, ci-i capeţi după cum ţi-o fi norocu! N-aş vrea să cred că asta e măsura norocului meu dar, dacă e să mă iau după ultimele  experienţe, s-ar putea spune că n-am avut niciodată şansa să calc într-un rahat. De regula îmi cunosc 4-5 vecini înainte de a merge la film, pe alţii îi identific şi-i înscriu la categoria “inofensivi” până să se ia curentu`, iar pe unii (de fiecare dată prea mulţi) îi descopăr în timpul filmului fie după nume sau poreclă, fie după apelativul amical “coaie”.

La coadă la floricele (pe stil vechi – cocoşei, cu stil – pop-corn) începe experienţa de cinefil ambulant şi cu deficienţe de memorie.

Dibuieşti coada cea mai scurtă, ocupi loc şi treci pe modul “pinguin”: paşi mici, 3 în lateral, unu`n faţă. Realizezi că, deşi esti al 3-lea în rând, cumperi al optulea; distribui încărcatura şi plecaţi la locurile voastre.

Reclame, promo, coming soon, începe filmul. Audienţa, conform înscrisului de pe ecran, generală; conform realităţii din sală, parţială. Înca se mai intră, lucru pe care dacă nu-l vezi, îl auzi: coaie, e pe partea cealantă! | mă-ta e pe partea cealantă! | coaie nu fi prost! hai fă, calcă azi!. Filmul continuă, telefoanele care vibrează nu se aud, celelalte da. Scenă plină de romantism, revoltă în rândul 8: coaie, ce morţii lui de film e ăsta?, răspuns promt: artistic coaie!. Te concentrezi la film, dramatismul e maxim şi, apoteotic, punctul culminant vine la pachet cu revelaţia vecinului de cu două rânduri mai sus: să-mi fut una, ăsta-i ta`su!. Într-adevar, e taică-su`, dar asta o ştiam cei mai mulţi dintre noi de prin minutul 17 şi nicidecum nu aveam nevoie de confirmare. Se termină filmul, unii îşi iau nu doar hainele, cei mai mulţi da.

Te gândeşti că mai bine mergeaţi în parc, acolo nu eşti silit să calci pe flori sau floricele, ba dimpotrivă.

Și atunci a început cearta

de la EL

Nevasta-mea statea linga mine pe canapea, in timp ce eu schimbam canalele.

M-a intrebat: „Ce mai e pe televizor?”

I-am raspuns: „Praf”…

…si atunci a inceput cearta!

––––––––––––––

Nevasta-mea tot incerca sa-mi sugereze ce-si doreste pentru urmatoarea aniversare.

Mi-a spus: „vreau ceva stralucitor, ce ajunge de la 0 la 100 in trei secunde.”

I-am daruit un cintar …

…si atunci a inceput cearta!

––––––––––––––

Cind am ajuns aseara acasa, nevasta-mea mi-a cerut sa o duc intr-un loc scump.

Am dus-o la o benzinarie…

…si atunci a inceput cearta!

––––––––––––––

Cind m-am pensionat, m-am dus la Oficiul de Asistenta Sociala sa ma inregistrez.

Tipa din spatele biroului mi-a cerut buletinul, sa-mi verifice virsta. Il uitasem acasa.

I-am cerut scuze, i-am spus ca ma duc acasa sa-l iau si ma intorc.

A fost foarte draguta: „Nu va mai deranjati, descheiati-va la camasa.”

Parul carunt de pe pieptul meu a convins-o si mi-a inregistrat solicitarea.

Incintat de solicitudinea ei, cind am ajuns acasa i-am povestit nevesti-mii.

Ea a spus: „Trebuia sa-ti scoti si pantalonii, poate primeai si ajutor pentru dizabilitati”…

…si atunci a inceput cearta!

––––––––––––––

Stateam alaturi de nevasta-mea la intilnirea de 30 de ani de la terminarea liceului si

ma tot uitam la o tipa bine, dar complet turta, ce-si legana nostalgic intre doua degete

paharul, singura la o masa de alaturi.

Nevasta-mea m-a intrebat: „O cunosti?”

„Sigur”, am oftat, „e prima mea prietena din liceu. Am inteles ca s-a apucat de baut

imediat dupa ce ne-am despartit, si de-atunci n-a mai fost treaza.”

„Dumnezeule!” a spus nevasta-mea. „Cine s-ar fi gindit ca o persoana poate sarbatori atita timp?”…

…si atunci a inceput cearta!

––––––––––––––

Am scos-o pe nevasta-mea la un restaurant.

S-a intimplat ca ospatarul sa ia mai intii comanda mea.

„Un cotlet mare de vita in singe pe gratar.”

M-a intrebat: „Nu va pasa de vaca nebuna?”

„Nu.”, am raspuns. „Poate comanda si singura”…

…si atunci a inceput cearta!

––––––––––––––

Nevasta-mea statea goala si se privea in oglinda din dormitor.

Nu se prea bucura de ce vedea si mi-a spus:

„Ma simt oribil! Atit de grasa si de batrina! Am nevoie de un compliment!”

I-am raspuns: „Vederea ti-a ramas perfecta”…

…si atunci a inceput cearta!

––––––––––––––

Nevasta-mea s-a dus la supermarket.

Am rugat-o sa ia si-un bax de Tuborg, de 18 lei.

A cumparat in schimb o cutie de L’Oreal DermaGenese de 24 de lei.

I-am spus ca berea ar fi ajutat-o sa arate mai bine in noaptea aia decit crema …

…si atunci a inceput cearta!

––––––––––––––

Nevasta-mea m-a intrebat daca rochia ii face fundul mare.

I-am spus ca nu asa de mare ca rochia de ieri …

…si atunci a inceput cearta!

––––––––––––––

Simbata dimineata m-am strecurat usor din asternut, mi-am facut pachetul si am coborit pe tacute in garaj.

Am legat barca la cirlig si am inceput sa dau cu spatele.

Abia cind am iesit cu totul din garaj am realizat ca ploua cu galeata si vintul batea cu 100 km/h .

Am deschis radioul si am aflat ca vremea avea sa fie la fel toata ziua.

Am tras inapoi in garaj si, tiptil, m-am dus inapoi in dormitor.

M-am strecurat la loc linga nevasta-mea si i-am soptit: „E o vreme groaznica afara.”

Pe jumatate inca adormita, ea a raspuns:

„Iti poti imagina ca prostul de barbatu-meu s-a dus la pescuit pe asa o vreme?”…

…si atunci a inceput cearta!

––––––––––––––

Am intrebat-o pe nevasta-mea unde ar vrea sa mergem pentru aniversarea casatoriei noastre.

Mi s-a incalzit inima cind am vazut-o topindu-se de bucurie.

„Undeva unde n-am mai fost de mult timp…” a spus ea, nehotarita.

Asa ca i-am sugerat: „Ce parere ai de bucatarie?”…

…si atunci a inceput cearta!

––––––––––––––

Urmaream in pat, linga nevasta-mea, „Vrei sa fii miliardar?”

M-am intors catre ea si am intrebat-o: „Vrei sa facem dragoste?”

„Nu”, mi-a raspuns ea.

„Asta e raspunsul tau final?”, am intrebat-o.

De data asta nici nu m-a privit cind mi-a raspuns ca da.

Asa ca am spus: „Atunci as vrea sa sun o prietena”…

…si atunci a inceput cearta!

Cuca

Posted by papagigli

Eu la munte am fost numai pentru petreceri si babardeli. N-am concurat niciodata capra neagra si nici cocosul de munte, desi cred c-as merita sa fiu considerat monument al naturii si implicit, ocrotit prin lege. Asa ca, atunci cind, prin anul doi sau trei, nu stiu care din colegi a zis “haideti bai la Cuca”, initial am zis ”pass”. Auzisem eu de studentii astia care-si rupeau cotoaiele prin bolovanii tarii in cautarea frumusetilor virgine si a libertatii. De frumuseti eram atras si eu, dar nu virgine iar drumul spre libertate, in acceptiunea mea, era cu ONT-ul, nu pe jos si cu ditai rucsacu-n spate. Pina la urma, dupa ce mi-au promis ca trenul are statie chiar in receptia cabanei, m-am indoit si-am acceptat. Primul semn ca am luat o mare teapa, a fost cind am dat cu ochii de ceilalti in Gara de Nord. Toti erau in bocanci si hanorace, in timp ce eu eram imbracat de discoteca. Zic “asa le-o place” si ma urc in tren. E si uite cum ajungem dintr-o gara-n alta gara, dar la dracu-n prasnic si care nu aducea de loc a receptie. Dupa ce injur intreb “si cabana unde cacat e?” Aflu ca mai sunt vreo…multi km pin-la ea. Vorba e, cu ce mergem? Pina la urma, il arvunim pe unu’ cu o basculanta imensa, care lucra la un baraj. E si uite-l pe papa, imbracat in figuri si calare pe bascula in drum spre Cuca. Dar ordilul n-avea sa se termine cu basculanta, care mi-a  torturat toate organele interne si pantofii. Dupa vreo ora de bitiieli, se opreste mastodontul si domnul “manivela” ne arata un drum prin padure, pe unde s-o luam spre cabana pizdii ma-sii. Cred ca am mers pret de o ora, ora care mie mi s-a parut saptamina si in timpul careia, mi-am etalat tot repertoriul de injuraturi. Ceilalti rideau multumiti de reusita farsei, ca alte motive de bucurie nu prea aveau nici ei, desi se dadeau zmei. Intr-un final si pe-nserat, reusim sa ajungem la nenorocirea aia, careia i se spunea cu multa bunavointa, cabana. Prima pornire pe care-am avut-o dupa ce mi-am luat patu-n primire a fost sa beau. Cum nu prea-mi rezist pornirilor, m-am facut pula, sa ma scuze doamnele. Si pentru ca nu stiam unde-i toaleta, am iesit pe balconul mansardei si i-am dat drumu’, pina cind a urlat cabanierul care tocmai imi receptionase jetul. N-as putea spune ce draci am facut in noaptea aia, dar dimineata eram in pat cu o colega. N-am intrebat-o si nici ea nu mi-a spus, asa ca n-am pus-o niciodata la socoteala.

(va urma)

Jocuri de cuvinte

Scris de Ratatouille

Încă demult, dinainte să apară reclamele astea „profi”, vinul roșu era asociat cu frichi-frichi. Numai ce mi-l aduc aminte pe nea Pantilimon … da, da, soțu’ la doamna Pantilimon (*) de la scara 3, cea  de la sifoane … cum îmi explica demult, în copilarie, cum stă treaba cu bărbăția după ce ai băut un pahar de vin. Roșu, se-nțelege! Parcă-l văd cu ochii minții cum filozofa acolo la scara blocului, explicînd cu pumnul strîns proletar și brațul îndoit în unghi drept, cît de vînos devine după un pahar de vin „Puterrrrrea Urrrrrsului”.

Dar totuși, acu’ parcă reclamele astea sunt mult prea fără perdea. Iaca aici, captură din clipul pentru „Sînge de Taur Forte”.

Oare numai mie mi se pare că STF ăsta este acronim de la alte prostii??

Nu ne place baschetul

Scris de Vlad

Nu că n-ar fi interesant, da’ e costisitor. Cumpără minge, cumpără bascheţi, închiriază teren, dă telefoane, adună oameni, dă cu banu, rişti să-l pierzi şi pe ăla, transpiră în haine, spală-le, spală-te, bani pe săpun, bani pe detergent, bani pe apă. Bani, bani şi iar bani!

Şi până la urmă care e şpilu? Dai cu băşica la coş, nimereşti mai mult nu, îi miroşi pe ăia mai înalţi la sub-braţ, pe ăia cu mult mai înalţi la buric şi pe ăia cu adevărat înalţi în chiloţi; plus că până să apuci a da la coş tre’ să nu faci dublă, să nu faci paşi, s-o baţi de pământ, s-o dai altuia, ăla ţi-o dă îndărăt şi tot aşa până se hotărăşte careva s-o arunce. Şi dacă nu nimereşte e nasol că iar tre’ s-o luăm de la capăt!

Într-adevăr, complicată treabă! Până la urmă e de înţeles repulsia noastră de-a arunca la coş, prea e o treabă total inutilă din moment ce trebuie să arunci la nesfârşit ceva ce oricum nu rămâne acolo.

Ceea ce nu ştiu şi nici nu vor să afle foarte mulţi este că s-a inventat un sport foarte asemănător, doar că mai util şi mai sănătos. Şi ieftin. Să mă scuzaţi, da’  îi zice fix aşa: aruncă-n .ula mea gunoiu’ la coş!