Cu mortu’n casă… adică, pe balcon

Scris de Zaqk

Acum vreo cativa ani vine rostul de o plecare in Munchen, pentru o saptamana, delegatie normala, trecuta ca si pregatire profesionala, desi numa’ asta nu era. Dar mai putin important. Ceea ce conteaza este ca pe atunci, becher frumos si tanar cum eram – acum am imbatranit, restul a ramas la fel – beneficiam de ajutorul parintilor care mai veneau in vizita, mai trageau o curatenie generala in toata casa – mie revenindu-mi doar treaba cu intretinutul ulterior – spalau haine si tot ce mai era de rezolvat pe acolo.

Eu aveam avion duminica la pranz. Sambata dimineata ma trezesc cu ei – parintii – la usa. Si incepe distractia: curatenie, aspirat, aerisit, geamuri, tot tacamul. Duminica la pranz eu ma sui in taxi si plec la aeroport. Ei au ramas in urma, mama-mea cu ganduri sa spele si asternuturile patului, sa le puna pe balcon, timp suficient sa se usuce pana ma intorc eu.

Trece saptamana si ma intorc din delegatie. Ajung acasa, adulmec incantat mirosul de curatenie din toate camerele si ma uit pe geam pe balcon unde lenjeria de pat statea frumos la intins. Mi-e lene sa o adun atunci, asa ca o mai las o saptamana. Nu imi pun probleme, ca oricum balconul e inchis iar geamul lasat deschis pentru a primeni aerul este cu sita. Deci sigur 100%. Asta nu era chiar 100% adevarat, dupa cum am aflat mai tarziu.

Mai trece o saptamana si consider ca e timpul sa adun lenjeria de pat. Ies pe balcon si surprind un miros slab de amoniac. Hmmm… oare de unde o fi? Ma uit la geam, geamul in regula, sita la locul ei. Incep sa adulmec prin balcon si, in spatele unei cutii, mi se pare mie ca simt mirosul mai puternic. Dau cutia la o parte si gasesc vinovatul, un porumbel mort de ceva timp incat a avut suficient ragaz sa dezvolte si niste viermusori frumusei pe toata suprafata lui. Printre penele negre se vedeau indivizii cum colcaiau. Eh… acum e acum.

Prima problema: de unde naiba a aparut? Cauza era simpla si nu mi-a luat mult sa imi dau seama. Apartamentul era destul de recent cumparat si nu era inca renovat (renovare care a mai durat o gramada de timp ulterior, pentru ca am facut singur chestiile). Balconul fusese inchis de fostul proprietar  – sau de unul din fostii proprietari – din motive de porumbei. La etajul 10 gasesti multi din astia si nu ai vrea sa iti lase surprize in balcon, de exemplu. Ceea ce s-a intamplat, insa, a fost ca un geam lateral s-a spart cumva, lipsindu-I o bucata destul de mare din ea. Prevazator, peste ea a fost lipita temeinic, in urma cu mai multi ani, o folie de plastic pentru a-I tine pe sobolanii zburatori departe de interiorul balconului, numai ca, datorita timpului, lipitura a iesit din parametrii normali, facand usor pentru porumbel sa intre, dar prostul nu a mai stiut sa si iese, ca de… minte de gaina.

A doua problema: indepartarea cadavrului. Prima incercare a avut un success deosebit. Mi-am luat inima-n dinti si manusi de cauciuc pe mana si am incercat sa il prind pe individ de aripa, moment in care am ramas cu aripa in mana, cu viermi imprastiati pe podea si cu o nevoie stringenta de a vomita. Ceea ce am si facut, imediat ce am ajuns in baie, prelung, cu icneli, cu reveniri si arsuri in gat, dureri de burta si ce-o mai fi fost. Apoi m-am intors in balcon, inarmat cu o clema de haine pusa pe nas, cu crema chinezeasca sub nas si tot nu era suficient.

In cele din urma, nici nu mai stiu cum, am reusit. Mortul era in punga, pus bine, punga peste punga peste punga. 2 sticle cu domestos si-au gasit sfarsitul in coltul in care, cu nici 2 ore in urma, trona mortaciunea. Tot ce era pe balcon la uscat a trecut la spalat. De 3 ori! Programul maxim, la 90 de grade! Eu n-am mai mancat pana luni. Era sambata dimineata… Mirosul de mortaciune din minte mi-a disparut mai tarziu, dar am trecut peste, ca sa nu mor de foame, precum vizitatorul meu.

Anunțuri

Posted on Aprilie 29, 2011, in Cu ochii cât cepele. Bookmark the permalink. 12 comentarii.

  1. bai ce m-ai spart cu aripa ta cu tot!!! si mi-era asa de foame!!! m-ai terminat psihic, rad isteric sa nu vomit :))))))))

  2. las’ ca trece!

  3. 🙂 o experienta greu de uitat, nu gluma! Inseamna ca nu-ti place pescuitul cu viermisori dezvoltati pe cadavre de gaini :))))

  4. Ha, ha! Tare întâmplare! Eu am păţit-o cu un …şoarece! Care decedase (mama lui de escroc!) taman în..debaraua din bucătărie, într-un loc tare ascuns şi greu de ajuns. Când n-am mai suportat mirosul, am scos tot afară şi l-am găsit. Până atunci crezusem că vine mirosul de pe coloana aerisirii, că se mai întâmplase. Prostănacul se prinsese între perete şi piciorul raftului şi acolo şi-a dat duhul. Îţi dai seama ce poftă de mâncare să mai ai cu „mortu’-n debara”! 😀

  5. lady a: pescuitul de orice fel ar fi nu-mi place!
    alex: imi dau seama… ma intreb insa: ai aruncat tot din camara?

  6. Vorba lui Lady, io i-as fi pus in fborcanas pentru o partida la rapitor… :))

  7. Ce rapitor, bre ? La ora asta, tot ce misca in apa, pune botu’ la viermisori…!

  8. pai da, uneori trebuie sa invatam sa facem si meserii murdare. 🙂

  9. gabriela: pana cand am ajuns sa fac aia, credeam ca cel mai murdar lucru pe care l-am facut a fost sa ma bag pana la coate in motorul masinii sau sa schimb pivoti si planetare.
    apoi am dat de chestia asta…
    iar recent am atins un nou maxim de meserie murdara:
    https://buimacii.wordpress.com/2011/04/11/2064/

  10. zaqk… pe acesta il citisem. 🙂 vad ca iei lectii… de viata, as zice.

  11. gabriela: fiecare trebuie sa isi cunoasca limitele… si mai mult 😀

  1. Pingback: Rhema Marvanne – Tatăl nostru « Gabriela Elena

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: