Ioi, Istenem!

Scris de Teo

Nu-mi plac neserioşii. Da-n general nu-mi place mai nimic din ce e „ne-“. Cu toate astea, pe ăia veşnic încruntaţi, cu băţu-n fund şi-n consecinţă constipaţi la… zâmbet nu i-am avut nicicând la inimă.

Un fel de sport extrem, în facultate, zău… cel mai tare chef mi se părea fix ăla din sesiune. Prin anul II, deja nu-mi mai făceam atâtea griji, că n-o să am eu timp să-nvăţ la nu ştiu ce examen: de fapt… în facultate-nveţi să-nveţi, să ştii, să poţi şi chiar să te distrezi.

Fireşte, asta-i teoria mea, pe care Ciobi, al meu coleg de cameră, n-o-mpărtăşea nici câtuşi. Aşa că pentru el, toceala din „stresiune” era sfântă, iar timpul trebuia cu maaaare artă drămuit între cantină, pat şi sala de lectură.

Timp de o lună, în care se căznea cu 7-8 examene, iar eu dădeam vreo 12-13, nimic din lumea asta, nici chiar ficatul ciugulit al amărâtului de Prometeu, nu-i întrecea sisificul destin. Aşa că-şi uzurpa de bunăvoie orice libertate, orice iluzie de evadare şi devenea, absurd, aş spune, robul întemniţat al propriei celule, cu gratii şi cu ziduri mari… din cărţi.

În seara aceea, se întorsese ca un lup flămând acasă, visând probabil la costiţa cu fasole din conserva ce-o ţinea de-o vreme de-amuletă, să-I poarte de noroc chiar înainte de cel mai important examen. Zicea că are nevoie de mai multă energie, să fie „Zen”, hrănit şi odihnit…

Eeee… noi, văzându-l de atâtea ori cum mai c-o mângâia şi o pitea apoi în spatele cutiei cu margarină la comun, tot plănuisem, jinduind la caloriile îmbietoare şi dătătoare de… ştiinţă, s-o mătrăşim.

Zis şi făcut. Dar l-am asigurat, văzându-i disperarea din ochii de husar prădat, că ne-a fost poftă, că cina a fost bună şi că la următoarea bursă, dacă îmi iau examenele ca şi pân-acum, îi cumpăr o conservă şi mai mare, de 850 de grame.

‒ Şi… n-a rămas nimic la mine, o babă de fasole măcar?

‒ Nuuu, niciun moş! Ce boaba mea, mă Ciobi? Am fost doi! Da-i chef în seara asta în cămin, poate se dă mâncare, hai!

Acuma… vă daţi voi singuri seama ce dileme se învârtoşau în spiritul disciplinat din fragedă pruncie, cum toate-nvăţăturile deprinse mai cu vorba bună, mai cu nuiaua de la naghi mama şi opuko îi şuierau în creieri şi îi strigau reproşuri cu duiumul! Ce spiriduşi toreadori se înfruntau cu foamea cât un taur a bietului honvez! Într-un final, mâhnit că trebuie să lase ultima lectură a cursului pe mai încolo, abdică învins:

‒ No gherem, dar io mănânc şi nu stau să dansez, nu beau nici palinca de este, eu înapoi întorc in cameră la învăţat!

‒ No hai ş-om mere, ungure! Să fie cum vrei tu, doar n-oi dormi flămând, că dacă nu mănânci, să vezi că uiţi în 12 ore tot ce-ai învăţat, cic-au făcut un studiu pe la Harvard!

‒ Ioi, Istenem!…

Va urma

Anunțuri

Posted on Aprilie 21, 2011, in Buimăceli din lume luate şi înapoi la lume date and tagged , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , . Bookmark the permalink. 2 comentarii.

  1. Multumesc, dragilor, astazi gasiti continuarea la mine pe blog, cand aveti voi chef o puteti prelua si aici 😉

  2. Ioi, Istenem, Teo. Dar cu fasolea aia efectul cred că era taman pe dos. Cunoștiințele alea, cât de țapene or fi fost, tot în vânt ajungeau! 😀

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: