Isley Brothers

Astăzi, cu ajutorul lui Alexandru, inaugurăm o rubrică nouă, intitulată sugestiv:  Muzici de calitate.
De asemenea, aşteptăm şi din partea voastră sugestii, impresii, propuneri pentru postările noastre viitoare la această categorie!

Enjoy!

Componenţă: Ronald Isley, Rudolph Isley, O’Kelly Isley – grup vocal

Originari din Cincinnati se stabilesc la New York in 1956. În 1959 semnează un contract cu  casa de discuri “RCA Victor” şi scot  albumul “Shout” cu care obţin discul de aur.

În 1962, la casa de discuri “Wand” scot albumul “Twist  And Shout” cu care obţin din nou discul de aur.

Din 1966 colaboreaza la casa de discuri “Tamla Motown” cu Holland si Dozier si reuşesc împreună o grămadă de hitt-uri.

In 1969 mai obţin un disc de aur cu “It’s Your Thing” şi în 1973  cu “That Lady”

Pentru realizarea albumului “3+3” apelează la Erbie Isley (ch),Marvin (ch bass) şi Chris Jasper (clav) în formula de acompaniament.

Grupul a cântat până prin 2001.

Albume:

1959 – Shout

1962 – Twist And Shout

1966 – Take Some Time Out

1966 – This Old Heart Of Mine

1967 – Soul On The Rocks

1969 – Behind A Painted Smile

1969 – It’s Your Thing

1969 – The Brother Isley

1971 – The Isley Brothers

1973 – 3+3

1974 – Live It Op


Posted on Aprilie 13, 2011, in Muzici de calitate and tagged . Bookmark the permalink. 10 comentarii.

  1. dar ce sentâmplă aici ?
    faceţi pe elitiştii ?
    asta-i muzică ?
    ia lăsaţi-mă cu ăşteia că nu a auzit nimenea de ei.
    GUŢĂ ŞI SALAM MINUNE e meserie , toată lumeao ştie.

  2. Merge la fix cu vremea de afara! curata relaxare!

  3. Forma aceasta de prezentare imi aduce aminte de Radio Europa Libera unde Cornel Chiriac cu ale sale „Metronom” , „Jazz magazin” si „Jazz a la quarte” a luminat intru a le muzicii milioane de ascultatori aflati in inchisoarea rpr&rsr.
    Cand prezenta Cornel top Billboard 100 zicea o neuitata, de mine, formula: „Number one across the nation …”

  4. Later edit :
    Multumim Alexandru !

  5. Misulache,de la Cornel Chiriac am invatat!
    Multe din informatii sint scrise,la moment,in timp ce ascultam.Apoi am cautat si alte surse.Dar m-am oprit prin anii ’78 – ’80,cind toata muzica a avut o cadere calitativa.
    Cu placere!

  6. Buna ideea, sper sa tina…poate invata si copiii ce este muzica adevarata.

  7. Traiane, va fi in fiecare miercuri. O sa tina. Promitem!

  8. „Primul supergrup din istoria rockului aparea la mijlocul anului ’66, avand in componenta sa personaje binecunoscute si iubite de fanii celebrelor grupari John Mayall Bluesbreakers, Graham Bond Organisations sau Alexis Korner Blues Incorporated. Numele sau nu putea fi decat CREAM, asa cum va fi si creatia muzicala a puternicului Trio format din guitar-hero-ul Eric Patrick Clapp(ton) nascut pe 30 mai 1945 la Rippley, Surrey – chitara, voce, John Simon Ascher (Jack) Bruce nascut pe 14 mai 1943 la Bishopbriggs, Glasgow – voce, bas si bateristul Peter Edward (Ginger) Baker nascut pe 19 august 1939 la Lewisham, Londra. Cu o viata prea scurta, de nici macar trei ani grupul Cream a luat tot ce-a fost mai bun din scolile de blues ale lui Mayall, Bond si Korner. Cream a definit conceptele de POWER-TRIO si a deschis calea spre Blues-Rock Improvisations, dezvoltand temele de blues ale maestrilor si modelandu-le cu dinamica si spontaneitatea specifica Rock-ului. Clapton, Bruce si Baker au fost pentru blues-rock-ul de la mijlocul anilor ’60, ceea ce a fost in anii ’30, Robert Johnson pentru delta blues. Au impins mai departe granitele ambelor genuri, imbogatindu-le cu momente improvisatorice si experimentale, imprumutate din jazz.

    Clapton (membru fondator Yardbirds si fost la John Mayall’s Bluesbreakers si The Gonads) mare specialist in clisee de blues, a schimbat conceptul de R&B, ajutat de cunostintele muzicale ale lui Jack Bruce (fost la Graham Bond Organisations, John Mayall’s Bluesbreakers si Manfred Mann) poliinstrumentist foarte talentat, canta la violoncel, pian, contrabas, muzicuta, etc iar de la 17 ani in cluburi de jazz, si nu in ultimul rand de unul dintre cei mai valorosi bateristi din Europa, Ginger Baker (fost la Bob Wallis And The Storyville Jazzmen, Graham Bond Organisations si Alexis Korner Blues Inc.) care de la 14 ani canta la trompeta si era un mare iubitor de jazz, mare fan Dizzy Gillespie.

    La inceputul anului 1966 Jack Bruce ia parte la o sesiune de inregistrari organizate de vocalistul lui Manfred Mann Paul Jones (muzicuta), la care a luat parte, Eric Clapton – chitara, Ben Palmer – pian, Steve Winwood – voce (sub pseudonim-Steve Anglo) si Pete York – baterie. Au fost trase trei piese, I Want To Know, Crossroads si Steppin’ Out ce vor apare pe compilatia casei Elektra sub numele Eric Clapton and the Powerhouse. Ultimele doua le veti regasi in variante live, pe albumele Cream: prima pe celebrul Wheels of Fire discul doi, track one (Winterland, 10 Martie, 1968 din primul concert) si a doua, pe mai putin mediatizatul Live Cream Volume Two, track four (tot 10 Martie, 1968 la Winterland, San Francisco, dar din al doilea concert). La o intalnire Bluesbreakers din aprilie, Baker isi incearca norocul si bate excelent, lasandu-l pe Clapton mut de admiratie. “Este mult prea bun pentru mine, prea jazzy”. Si totusi, la propunerea lui Ginger de a forma un trio, Eric aparent inconstient de neintelegerile (din perioada Manfred Mann) dintre Baker si Bruce, accepta cu conditia de-al coopta si pe Jack in grup. Acestia prin minune s-au inteles, lasand la o parte toate diferendele dusmanoase. La prima vedere Eric si Jack, vazusera in Cream un posibil castig financiar (amandoi erau uimiti de Rover-ul cu care se afisa Ginger la repetitii), dar la fel de bine se gandeau la un pas inainte in creatia lor muzicala de pana atunci. Clapton era puternic impresionat de trio-ul bluesmanului de culoare Buddy Guy si se gandea la o idee similara, cu persoana sa drept frontman. Insa pe masura ce repetitiile se inmulteau, personalitatea muzicala a lui Jack iesea la iveala. La una din aceste repetitii, a fost chemat in secret Chris Welch (faimosul reporter de la Melody Maker) de Ginger si … titlul articolului a fost „A sensational new ‘Group’s Group’ starring Eric Clapton, Jack Bruce and Ginger Baker is being formed” in numarul 11 din iunie 1966. Astfel Eric, Jack & Ginger Team Up., dupa cum erau numiti de Welch, apareau in lumea muzicala britanica cu Jack Bruce ca posibil vocalist. Clapton si Bruce il vor surprinde pe John Mayall cu plecarea lor timpurie, acesta fiind dezamagit in special de hotararea lui Clapton, deoarece in iulie 1966 avea sa apara cel doilea album John Mayall, numit John Mayall’s BluesBreakers with Eric Clapton. Insa nu prea mult timp, pentru ca, dupa Eric Clapton, urmeaza … Peter Green … si se pregateste Mick Taylor, Jon Mark, Harvey Mandell, Jerry McGee, Coco Montoya, Walter Trout si virtuosul texan, din concertul de la Bucuresti – Buddy Wittington. Un potop de talente si acestia nu sunt decat chitaristii, daca mai adaug si numele basistilor sau bateristilor, scriu toata povestea blues-rockului si nu numai.

    Cream, al carui manager a fost ales faimosul Robert Stigwood, concerteaza cu mare succes la Twisted Wheel in Manchester pe 29 iulie 1966 si-si inregistreaza oficial debutul, la Sixth National Jazz and Blues Festival desfasurat la Balloon Meadow, Windsor Racecourse, pe 31 iulie acelasi an. Multa lume care-i considerau muzicieni foarte independenti, cu personalitati clar conturate, atat in viata cat si in concert, acum descopera o unitate in compozitie si un tonus vital corespunzator ambitiilor fiecaruia dintre ei. Prima lor realizare este un single Wrapping Paper/Cat’s Squirrel ce va apare in octombrie ‘66 (la casa de discuri Reaction), o compozitie Bruce pe versuri Pete Brown care buimaceste fanii si ajunge doar pe locul 34 in clasamente. Simultan cu primul LP, Fresh Cream din decembrie ‘66 este realizat al doilea single, I Feel Free / N.S.U., care va ocupa un onorabil loc 11, iar albumul, un record, nr. 6 in UK si 39 in Statele Unite. Fresh Cream este o mixtura de standarde de blues si materiale noi originale, remarcabile din toate punctele de vedere (I’m so Glad dupa Skip James, Rollin’ And Tumblin’- Muddy Waters, etc). Un album bun in intregime, caracterizat drept inceputul unei noi ere ale Blues-Rock Invasion si care independent de creatiile ulterioare dovedeste talentul si mai ales profesionalismul celor trei genii muzicale! Acest album a fost inregistrat la The Mairfair Studios si Chalk Farm Studios, Londra intre august si noiembrie 1966. Varianta cea mai buna pe CD o gasiti la casa de discuri americana DCC Clasics, disc ce contine si trei bonus-uri foarte rare: Spoonful, Wrapping Paper si The Coffee Song.

    In februarie/martie anul urmator, Cream vor sustine un turneu in Germania, Irlanda de Nord, Suedia si Danemarca, iar din 25 martie pana pe 2 aprilie concerteaza in State la Music in Fifth Dimension, promovati de deejay-ul Murray Kaufmann. Ii gasim tot aici pe Lovin’ Spoonfull, The Who, Mitch Ryder, Wilson Picket, The Chicago Loop si The Blues Project. Invitati de Atlantic Studios pentru inregistrari, Cream va imprima Hey Lawdy Mama si Strange Brew, piesa din urma fiind lansata impreuna cu Tales of Brave Ulysses, ca single in iunie 1967. Strange Brew a fost scrisa de Eric Clapton impreuna cu regretatul Felix Pappalardi si Gail Collins (sotia lui Pappalardi) si va intra in topuri pe locul 17. De acum producatorul grupului va fi Felix Pappalardi (ce ulterior impreuna cu Leslie West vor forma in 1969, celebrul grup MOUNTAIN), iar inginer de sunet va fi legendarul Tom Dowd. Baietilor le-a placut foarte mult atitudinea inginerilor de la Atlantic-ul lui Ahmet Ertegun – “sunt vrajitori muzicali, nu numai ingineri” – si-au luat hotararea ca urmatorul album sa-l inregistreze aici. El se va numi Disraeli Gears si a fost inregistrat la Atlantic Recording Studios din New York intre 8 si 19 mai si tocmai de aceea, mare parte din succesul acestui disc se datoreaza celor doi nou-veniti, Felix si Tom. Un briliant long-play, o creatie pura si energica si o prima recunoastere – disc de aur – cu care va ocupa noi pozitii de frunte in topuri, nr. 4 in US si nr. 5 in UK. Dupa lansarea sa din noiembrie, grupul concerteaza din nou in America pregatindu-se pentru alte noi inregistrari in lunile ianuarie/februarie 1968. Una din piesele tari ale acestui album a fost si este, Sunshine of Your Love, compozitie Bruce/Brown/Clapton, ce se distinge prin maniera deschisa si aparent simpla, prin care puterea trio-ului isi face simtita prezenta. Experienta celor trei muzicieni, inteligenta incursiune chitaristica a lui Clapton, vocile celor doi atat de bine conturate si imbinate, impreuna cu partea cea mai tare a piesei – ritmica coplesitoare a tandemului Bruce-Baker – converg spre o remarca comuna tuturor, ca aceasta perla componistica Cream, ce merita inclusa in galeria marilor hituri ale muzicii Rock.

    Cu dublul-album Wheels of Fire, Cream va ajunge la apogeul creatiei, aceasta culme fiind in scurt timp apreciata unanim ca unul cele mai mari acte culturale ale Rock-ului, alaturi de alte opere importante ale vremii, ca cele ale BEATLES-ilor sau a lui JIMI HENDRIX. Trio-ul Clapton/Bruce/Baker a dat nastere, in cazul acestui album, unui joc de contraste, pe de o parte primul disc inregistrat in studio (la IBC Studios, Londra si Atlantic, N.Y.) cel mai valoros album de studio si de cealalta parte o inspirata selectie din concerte, ce surprinde cele mai interesante momente din prestatiile live de la Winterland si Fillmore West din martie 1968. Cu acelasi valoros producator Felix Pappalardi (considerat al patrulea membru al grupului), ajutat de Tom Dowd si Adrian Barber la pupitrul tehnic, CREAM face dovada unei maturitati componistice remarcabile, majoritatea materialului de pe primul album fiind un experiment reusit, cu o intreaga varietate de instrumente, printre care se fac auzite violoncelul, glockenspielul, trompeta, orga sau clopotele. Wheels of Fire lansat in iulie 1968 si ajuns pe locul trei in UK, are in deschidere unul dintre cele mai mari hituri Cream, obsedanta White Room (compozitie George Harrison/Clapton), ajunsa doar pe locul 28 in U.K. si … pe 6 in U.S (fapt datorat presei de specialitate, ce sustineau asemanarea cu piesa Tales of Brave Ulysses). Alte piese de mare originalitate sunt: solo-ritmicul protest Politician, experimentalele Presed Rat and Warthdog, Those Were The Days sau variantele energice dar sincere, la blues-urile Sitting on the Top of the World (al lui Howlin’ Wolf) excelent gandita si interpretata sau Born Under the Bad Sign (Albert King), o alta mare piesa din universalitate, redata intr-o maniera potrivit-calduta si neexecesiv dinamizata. Cele patru piese ale discului live, de substanta vie pentru blues-rock si mare virtuozitate pentru protagonisti, Crossroads (dupa Robert Johnson), Spoonful (Willie Dixon) variante Clapton, turul de forta Jack Bruce in Traintime si ultima aleasa, Toad (de pe Fresh Cream), pentru incredibilul solo de baterie Ginger Baker (singura din concertul de la Fillmore West, 7 martie 1968) sunt marturii sonore unice ale improvisatiei proprii numai grupului Cream. Varianta cea mai fidela LP-ului este tot cea americana de la DCC Classics ce contine si un important bonus, piesa Anyone for Tennis, din coloana sonora The Savage Seven (atribuita grupului Cream – 1968), unde printre alte trupe ii gasim si pe creatorii celebrei In A Gadda Da Vida – Iron Butterfly.

    Din octombrie, grupul pleaca in turneu in State, incepand cu California, Iowa si terminand cu Madison Square Garden in 2 noiembrie unde vor primi recunoasterea oficiala primind discul de platina pentru Wheels of Fire. Insa, din pacate, Jack Bruce se hotareste pentru cariera solo, ultimul lor concert fiind in 26 noiembrie la London’s Royal Albert Hall cu Yes si Taste (Rory Gallagher) in deschidere. In culmea creatiei sale si a admiratiei publicului, Cream se vor retrage! Nici macar indemnul presei, God Save The Cream, nici chiar cei 5.000 de trandafiri aruncati la picioarele lor, nu le-au schimbat opiniile!

    Ca un ultim ramas bun, albumul Goodbye, din martie 1969, a fost realizat dupa dezmembrare si contine sapte piese din care trei in concertul sustinut in Los Angeles, 1968 si patru din studio, dintre care se distinge Badge, alta piesa scrisa de Clapton si George Harrison (inregistrari din IBC Studios, Londra din octombrie 1968) si din nou Anyone for Tennis, cu inregistrarea de la Atlantic Studios din octombrie 1967. Si totusi, acest inegal album, a primit note foarte bune, cucerind locul 2 in US si 1 in UK., dar cu toate acestea single-ul Badge/What a Bringdown obtine locul 18 in UK si numai 60 in State. In 1970 si 1972, vor aparea Live Cream si Live Cream Volume II, albume de selectii din concerte mai vechi din 1968 si o piesa de studio pe primul, Lawdy Mama imprimata din 1967 la Atlantic Studios din NewYork.

    Clapton si Baker s-au refacut in scurt timp pentru un nou supergrup, numit BLIND FAITH (din 6 mai 1969), realizat impreuna cu doi membrii marcanti ai grupurilor Trafic – Steve Winwood (nasc. pe 12 mai 1948, Birmingham) clape, chitara, voce si Family – Rik Grech (nasc. pe 1 noiembrie 1945, Bordeaux, Franta si dec. pe 17 noiembrie 1990) bas si vioara. Au debutat in fata a peste 150.000 fani exaltati in Hyde Park pe 7 iunie 1969, iar albumul omonim se va lansa 15 zile mai tarziu in UK la Polydor si la ATCO in USA. Coperta originala reprezentand nudul unei fetite de 11 ani ce tine in mana un falic model de avion, neacceptata de prea-pudicul spirit american a fost inlocuita (in USA) cu o fotografie a celebrului quartet! Un buchet de realizari componistice de exceptie, Winwood participa cu trei piese de mare rafinament, Had To Cry Today, Can’t Find My Way Home si mai ales Sea of Joy, apoi piesa de 15 minute a lui Ginger, Do What You Like (inca o noua demonstratie de mare baterist al rockului) si nu in ultimul rand, Presence of The Lord, un nemuritor evergreen al lui Eric cu al sau distins si tehnic solo. Un nou disc de aur pentru Clapton si noii sai colaboratori, din septembrie acelasi an, ce atesta cu siguranta valoarea fara egal a acestui album, care va ramane doua saptamani in ambele topuri pe primul loc! Insa dupa ultimul turneu din Hawaii, din octombrie, Clapton anunta plecarea cu Delaney and Bonnie, Grech ramane cu Baker’s Air Force, iar Steve Winwood re-formeaza grupul Traffic dupa 1970.

    Ginger Baker dupa o experienta jazz-rock de influenta africana, formeaza in ’74 power-trio GUN, cu Paul si Adrian Gurvitz, cu care va realiza trei albume, iar mai apoi cu valorosul chitarist Chris Spedding lanseaza albumul Eleven Sides of Baker. Din septembrie 1980, se alatura trupei Hawkind, cu care va realiza Levitation, iar in nume propriu va scoate album dupa album, cele mai importante fiind: From Humble Oranges (‘82), In Concert, Johnny Rotten’s Album 1986, Horses And Trees (’86), No Material, African Force, Palanquin’s Pole toate in ‘87, Ginger Baker’s Energy ‘(92). In ‘94, impreuna cu vechiul sau coleg Bruce si Gary Moore creeaza BBM si Around The Next Dream, formula imprumutata de la BBA adica Beck/Bogert/Appice din ’73, ce devenea DBA in 2000 – Derringer/Bogert/Appice, albumul Doin’ Business as…Triouri, Triouri…si iar, Power Trio-uri.

    Primul album semnat Jack Bruce a fost lansat in 1969, Songs From a Tailor dupa care a concertat in USA cu chitaristul Larry Taylor si bateristul Mitch Mitchell. Pentru o scurta perioada de timp face parte din grupul de fusion Tony Williams’s Lifetime, din care mai faceau parte John McLaughlin si Lary Young. Impreuna vor mai realiza in 1970 un album numit Things We Like cu doi fosti membri ai trupei Colosseum, Jon Hiseman si Dick Heckstall-Smith. Dupa dezmembarea Lifetime, Bruce inregistreaza si el un album cu Spedding – Harmony Row in 1971, dupa care va urma BBC Live in Concert 1971/1995. In 1972 se naste un alt trio de mare forta (Leslie) West, Bruce and (Corky) Laing si trei albume dintre care primul, Why Doncha este un veritabil urmas al spiritului Power Rock Trio invatat de la Cream. Dupa 1974, Bruce participa la realizarea albumului Apostrophe al regretatului Frank Zappa, iar apoi isi lanseaza mai multe discuri solo, Out Of The Storm, Live On The Old Grey Whistle Test 1975/1998, How’s Tricks 1977, I’ve Always Wanted To Do This 1980, B.L.T. si Truce cu un alt trio de marca Bruce/Bill Lordan/RobinTrower, Automatic1983, A Question Of Time 1989, Somethin Els (cu Clapton pe trei piese), Cities of The Heart (cu Ginger Baker, Gary Moore, Clem Clempson si Dick Heckstall-Smith) ambele 1993, Monkjack 1995. Ultimul sau efort din 2001, Shadows In The Air, ii reuneste pe Eric Clapton si Ginger Baker la doua dintre piese, cover-uri dupa clasicul Sunshine of Your Love si marele hit devenit epitaf, White Room.

    Zilele de 2, 3, 5 şi 6 mai 2005 au rămas şi vor rămâne în istoria rock-ului mondial ca fiind zilele reuniunii CREAM în celebra Albert Hall din Londra, unde, după 37 de ani de la desfiinţare, Eric Patrick Clapton, Peter Edward „Ginger” Baker şi John Symon Asher „Jack” Bruce au împlinit o dorinţă a fanilor şi (probabil că) şi a lor. Aceste memorabile concerte au fost lansate pe 4 octombrie 2005, în format dvd. În sala Albert, în primele rânduri, îl găsim pe Brian May extaziat, pe Robbie Williams privindu-i cu respect pe cei ce … i-au dat nume, alături de mulţimea încântată care strigă: “They are still there”. Piese ca “Badge”, “I’m so glad”, “Crossroads” sau “Sunshine of your love” s-au făcut foarte bine auzite, iar spiritul şi forţa acelor ani au rămas aceleaşi, în ciuda timpului trecut. Un sound puternic, dominat de secţia ritmică, atât de solidă şi pătrunzătoare, încât te întrebi firesc: Cum pot să sune atât de BINE in Trio ?!…, căci luaţi în parte, fiecare cu trupa sa sau cu diverşi invitaţi, muzicieni de studio cu experienţă, nici unul din cei trei nu poate egala energia dezlănţuită şi armonia solistică a grupului Cream. Răspunsul vine odată cu vizionarea (la nesfârşit) a celor 2 dvd-uri. Rămâi uluit de puterea de seducţie a celor trei, de profesionalismul şi verva cu care fiecare îşi susţine partitura, dar mai ales de solistica uimitoare. „It Was A CREAM Party!” şi publicul londonez a simţit în fiecare por sensibilitatea unui geniu al chitarei, a singurului alb cu voce de negru, a unicului toboşar metronom cu energii nebănuite, capabil la 66 de ani de aceleaşi solouri ritmice de excepţie (declarat revelaţia concertelor) şi a trăit nostalgia unui celebru basist, pianist, muzicuţist, leader, compozitor şi vocalist de geniu. Piesele grupului Cream au fost incluse în coloane sonore ale unor filme celebre, regizate de tot atâtea nume mari ca: Martin Scorsese („Good Fellas”), James Cameron („True Lies”) sau Ted Kotcheff („Uncommon Valour”). Reuniunea celor trei a fost la înălţimea numelui stimat şi iubit de o lume întreagă, de la generaţia anilor 70 şi până în prezent. Căci cei 37 de ani care au trecut nu fac decât sa dea o şi mai mare strălucire numelui CREAM!

    Pentru grupurile britanice de blues-rock si hard-rock si nu numai, CREAM a lasat un model de conduita si devotament pentru muzica ROCK, rescriind cu talentul si profesionalismul sau o importanta pagina de istorie muzicala, o erudita fuziune a rock-ului cu blues-ul, pop-ul sau psychedelia. Dupa perioada Cream, ERIC CLAPTON va deveni unul dintre cei mai buni muzicieni ai secolului XX, un superstar international cu o personalitate puternica si ispititoare. Din ianuarie 1993, Cream a fost inclusa in celebra Rock And Roll Hall Of Fame, la ceremonia organizata cu acest prilej cantand Sunshine of Your Love, Born Under a Bad Sign si … bineinteles Crossroads.”

  9. Felicitari!Esti bine informat.Pacat ca nu ai scris un articol de sine satator.Aici la comentarii se pierde.

  1. Pingback: Ioi, Istenem! « Teo Negură

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: