Prima dată

Scris de Zaqk

Daaaaaaa, parca vad ca unii din voi, mai perversi, mai obsedati, va ganditi la un altfel de prima data. Dar nu, nu e vorba de prima data “aia” ci de prima data cu avionul.

La inceputul inceputurilor, mergeam in delegatie in Munchen cu trenul. Asta, pentru cine vrea sa isi inchipuie, este o calatorie de 18 ore – din care 3 si ceva asteptare in Budapesta – in care nu ai nimic altceva de facut decat sa stai. Si sa stai. Pe vremea aia nu aveam nici laptop, deci nu aveam ce sa iau cu mine ca sa imi scurteze asteptare, macar la nivel de impresie. Asa ca, stiindu-ma cu problemele astea, cand am fost anuntat prima data ca ma voi duce cu avionul in Germania, aproape am sarit in sus de bucurie. Aproape. Nu am sarit efectiv pentru ca trebuie sa tinem cont si de situatie, ori suntem profesionisti ori nu suntem. Eu am ales sa fiu!

Asteptam cu sufletul la gura momentul plecarii si ma gandeam ca e de doua ori un eveniment deosebit: prima data cu avionul si singur, prima data cu avionul. Partea cu singur nu a ramas in picioare pentru ca am fost anuntat ca mai este trimis un coleg to cu mine. Faptul ca tipul – din ce zicea – a mai avut experienta zborului a fost de natura sa indulceasca senzatia de nedreptate.

Toata lumea stie ca avionul presupune anumite etape care trebuie indeplinite. Dupa ce ai ajuns la aeroport – conditie esentiala si eliminatorie – mai treci prin niste pasi la fel de esentiali si eliminatorii. Primul este check-in-ul, apoi controlul de securitate pentru ca sa te imbarci pe urma in avionul care te duce la destinatie. Acel coleg, ca eu n-aveam de unde sti – stia ca trebuie sa fim anuntati pe undeva ca se face check-in-ul. Asa ca mi-a spus ca trebuie sa asteptam putin. Acum, daca s-a anuntat si noi n-am stiut sa ne uitam sau nu s-a anuntat deloc, nu am de unde sti. Cert este ca la vreo 20 de minute inainte de imbarcare, noi eram relaxati pe scaunele din aeroport, asteptand sa se faca check-in-ul. In momentul ala am auzit ca incepe imbarcarea in avion! Cum?!?! Putin nedumerit, m-am dus, cu geanta din dotare, sa ma imbarc! Inainte de a ajunge la partea in care trec prin detectorul de metale, am fost oprit de lucratorul vamal. Nu puteti trece! De ce, zic eu nedumerit. Omul se uita la mine ca si cum as fi picat din luna – si nu era departe de asta – si imi zice, calm, incet, ca la nebuni: nu ati facut check-in-ul. Eu ma uit la el, el se uita la mine, eu ma uit la colegul meu, caut o explicatie. Pana la urma ne-am prins care-i faza, dar cumva parea totul prea tarziu. Mai erau 15 minute pana la decolare, ceilalti erau in autobuz deja si noi … noi eram pierduti in spatiu!

Am apelat la ochii frumosi ai subsemnatului si m-am infipt in biroul Carpatair unde i-am explicat unei fete dragute ce belea mare facusem noi. Tipa se uita la mine ca la a 8-a minune a lumii, eu iau o privire spasita, de catel batut, si o intreb: “Nu se poate face nimiiiic?” punandu-mi in ochi intreaga speranta pe care o aveam la momentul respectiv. Evident, induiosata de atitudinea mea, pune mana pe telefon, intarzie avionul si ne rezolva problema. Ne trimite, in goana, sa facem check-in-ul si sa ne imbarcam. Normal ca gentile nu au mai fost predate. Direct cu ele, deja transpirati amandoi, ne ducem la controlul de securitate. Acum aveam tot ce ne trebuia (adica bilete). Trecem si de radiatii si ne urcam in autobuz, in privirile critice ale celorlalti, care au fost facuti sa astepte din cauza noastra. Drumul la dus a fost ok.

La intoarcere, insa, cumva nu ne-am invatat minte. Adica, am facut check-in-ul, am trecut de controlul de securitate si a intervenit viciul. Colegul meu fuma si simtea nevoia de o tigara. Dar asa, rau de tot. Asa ca hai sa ii cautam loc sa fumeze. Mai erau inca vreo 20 de minute pana cand incepe imbarcarea, deci, consideram noi, timp suficient. Nu prea, pentru ca s-au grabit! Asa ca, in timp ce el isi savura tigarea si eu o cafea cu mult lapte, aud in difuzoarele aeroportului: “Passagieren X und Y ….” etc. In prima faza mi se pare ca aud numele noastre. Apoi vine anuntul in engleza, pe care l-am ascultat cu mai multa atentie. Intr-adevar, numele noastre! Asa ca aruncam tigarea, unul, si cafeaua, celalalt, si fugim catre poarta de imbarcare. Acolo ne astepta o nemtoaica draguta de la Lufthansa, cu zambetul care vine in dotarea uniformei si, normal, autobuzul plin cu oameni nemultumiti de cei din cauza carora intarzie ei

Se mai intampla!

Anunțuri

Posted on Martie 12, 2011, in Cu ochii cât cepele. Bookmark the permalink. 15 comentarii.

  1. E drept ca se mai intampla, ati avut ceva noroc. Oricum pentru vitor sa stii ca din momentul in care iti auzi numele la difuzoare mai ai maxim 10 minute sa iti faci aparitia. Sa nu crezi ca te cheama pentru ca le pasa, ci pentru ca avionul nu poate decola cu bagajul tau dar fara tine ( terorism, bombe , etc ), deci cand te striga, deja iti cauta bagajul in cala sa il dea jos.

  2. si a doua oara tot prima data a fost?

  3. Mai Zack dar mi-ai furat ideea? Tocmai voiam sa scriu si eu despre primul meu zbor cu avionul in Olanda!

  4. @anowen: dupa aia mi-am dat seama ca nu era din cauza de „prima data” ci din cauza de coleg!
    @minoki: pai… ai patit ceva identic?

  5. Nu ma baga in boale omule, ca in vara vreau si eu „prima oara” si ma pusesi pa ginduri ! Daca…

  6. Atunci o sa postez special pentru Traian. Asa de incurajare! Hi, hi, hi !!!

  7. De la Minoki, orice e bine primit ! Hmm, aproape orice…

  8. Mi-a placut metafora. 😉 Si mie prima data mi s-a parut ca zbor si e adevarat, am fost putin intirziat, pina sa intru (evidenta nemultumirea „autobuzului”) 😆
    Abea astept sa citesc si experienta impartasita de Minoki 😉

  9. @traian: nu-ti fie teama, oricum in aer nu ramai!
    @papagigli: am si o relatare a sentimentelor traite cu avionul!
    nu stiu daca ajunge aici la buimaci, dar la mine pe blog cauta dupa „golurile de aer”

  10. Mai era sa aiba unu din voi rau de avion si se mai completa tacamu cu ceva.. :))

  11. Mie imi e frica sa zbor cu avionul si la inceput imi era rau. La aterizare si acum mi se face rau 😀

  12. @virusverbalis: ma crezi cand iti spun ca m-am pregatit cu emetostop la mine? N-am avut nevoie, din fericire!
    @strigo: alege avioanele mari, nu se simte cand aterizeaza 😉

  13. Faină întâmplare! Povestită cu mult umor.
    Eu am „zburat” prima oară cu un Antonov – avion „celebru” pe vremuri în flota românească. Nu pot să uit cum huruia ca un tractor şi scârţâia din toate încheieturile, de parcă mai avea puţin şi se rupea în două. Când am ajuns la sol, îmi venea să pup pământul (ca Papa Ioan Paul al II-lea), de mulţumire că am scăpat viu! 😀

  14. Zac, pai daca vin in ro, nu prea is avioane asa mari 😀

  15. Io prima-prima data cand am fost intr-un avion, am fost de fapt intr-un elicopter 😀
    Am avut un prieten parasutist si m-a luat cu el cand sarea. Era doar de vreo patru locuri.

    Mamaaaa ce nasol se simteau golurile alea de aer… dar cand ii vedeam pe aia cum sar parca mi se facea si mai rau :))

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: