Cum am ruinat o zi de 8 Martie

Scris de dr. Gregorie Casă

Cu ceva ani în urmă, pe când eram un tânăr medic stagiar la o clinică renumită, iar actuala mea asistentă Helga încă nu era vizibilă cu ochiul liber de pe Stația Spațială ce orbitează în jurul Pământului, am cunoscut un medic mai în vârstă care, văzându-mă băiat deștept, m-a luat sub aripa lui ocrotitoare. Doctorul Kaplan, așa îl voi numi de aici înainte, devenise în scurt timp nu numai mentorul meu profesional ci și un fel de tată spiritual. Dumnealui mă iniția cu răbdare și pricepere în tainele specialității sale medicale dar îmi dădea și sfaturi despre viață, mai ales cum să mă port cu femeile, cum să le cuceresc și cum să casc bine ochii atunci când sunt în pericol să mă îndrăgostesc lulea și să ajung la scena aceea cu ” de bună voie și nesilit de nimeni”.

Doctorul Kaplan se apropia de 50 de ani de viață și părea să aibă o vastă experiență nu numai în practica medicală dar și în acest domeniu al relațiilor cu femeile. Era foarte popular cu asistentele, le făcea ochi dulci și făcea glume ușor indecente cu fiecare, dar ele nu se puteau supăra, deoarece mentorul meu era o persoană carismatică. În ciuda acestui aspect, doctorul Kaplan avea o viață de familie solidă: era căsătorit de mulți ani cu aceeași femeie și ambii erau fericiții părinți a trei fete și al unui băiat. Doamna Kaplan era casnică și se ocupa cu precădere de cele ale gospodăriei și de creșterea copiilor, două dintre fiice fiind deja la vârsta adolescenței. Își permiteau acest lucru, deoarece doctorul Kaplan câștiga suficienți bani pentru a întreține lejer o familie așa de numeroasă. Deși nu o văzusem niciodată, aș putea spune că o cunoșteam destul de bine pe soția mentorului meu, deoarece dumnealui, împărtășindu-mi din experiența sa de viață, ajungea inevitabil la diverse povești din căsnicia sa. ” Trebuie să înveți să fii bărbatul în casă, să te impui”, îmi povestea doctorul Kaplan. ” Nevasta trebuie să stea cât mai mult în baie, la spălat rufe, la bucătărie să gătească, în dormitor să ne satisfacă și să treacă foarte rar prin sufragerie, doar  atunci când o chemi să îți aducă o bere rece sau papucii și ziarul. Notează asta, tinere domn!”

Eu îl ascultam cu admirație pe Kaplan, îi invidiam stilul acela de bărbat-cocoș care face legea în ograda sa și care mai poftea din când în când la câte o puicuță din ograda vecină, pentru că da, domnul doctor mai înghesuia câte o asistentă amețită prin diverse cotloane ale spitalului. Mi se confesa des despre aceasta dar și despre aventurile lui înainte de căsătorie, despre ce femei a avut el parte și cum a reușit doamna Kaplan să-i pună capac și să reușească să-l facă să se însoare cu ea. ”Am iubit-o și o iubesc”, îmi zicea doctorul, ”dar nu mă pot abține să nu calc și pe alături. Trebuie să fii deștept, Greg! Nu trebuie să bănuiască nimic acasă. Și chiar dacă află, ce naiba, trebuie să înțeleagă că doar suntem bărbați și suntem poligami din naștere! Uite, nevastă-mea a aflat de câteva aventuri de ale mele și nu zice nici pâs! Am învățat-o să fie docilă și ascultătoare”

Eram departe să mă gândesc la căsătorie la vârsta aceea. Tânăr fiind, eram atras de anumite colege de vârsta mea, dar eram prea timid pentru a le arăta că le doresc. Mă confesam însă lui Kaplan care știa toate tertipurile despre cum să cucerești o femeie și să o aduci în așternutul tău. Sfaturile lui au dat roade și, în scurtă vreme, mi-am construit o reputație de cuceritor. Maestrul meu era mulțumit de mine, atât din punct de vedere al practicii medicale pe care o învățam de la dânsul, dar și din punct de vedere al modului în care aplicam sfaturile și tacticile de Don Juan pe care le deprindeam de la dumnealui. Aș putea spune că mă vedea ca pe fiul lui, ca pe urmașul său în toate aspectele vieții profesionale și personale.

Era ceva care totuși îmi ridica semne de întrebare: deși trecuse aproape un an de când intrasem sub aripa ocrotitoare a doctorului Kaplan, dânsul nu mă invitase niciodată acasă la el să-i cunosc familia. Pe doamna Kaplan și pe cele patru odrasle, le-am cunoscut doar din poze, descrieri, povești și doza zilnică de destăinuiri casnice ale profesorului meu.  Nu am îndrăznit niciodată să mă autoinvit, lăsând acest aspect la discreția mentorului meu  care, cu siguranță, va găsi momentul potrivit pentru a-mi face cunoștință cu familia sa.

Ei, bine, ocazia a venit mai repede decât mă așteptam: conducerea clinicii hotărâse să organizeze o mare petrecere de 8 Martie, cu ocazia Zilei Femeii, prilej cu care toți angajații și colaboratorii erau invitați să participe împreună cu perechile lor: soți, soții, iubite sau iubiți, după caz. ”Ah, cu siguranță, nevastă-mea nu va veni… Nu-i plac petrecerile,  doar știi asta. Preferă să stea acasă, să-mi calce cămășile și să pregătească de mâncare pentru a doua zi.”, mi se confesa Kaplan la vederea afișului enorm expus în holul de la parter. Îmi era ciudă și parcă simțeam un fel de compasiune pentru femeia aceea. Nu puteam să cred că într-o zi așa de specială cum este cea de 8 Martie, dumneaei să se ocupe de ceea ce face în fiecare zi: călcat, gătit, spălat, îngrijit copii, iar domnul doctor să flirteze cu asistentele și doctorițele mai tinere care vor veni singure la petrecere. Și atunci, mi-a trecut prin cap îndoiala: nu cumva Kaplan nu-și anunțase soția în legătură cu acest eveniment? Hmmm.. Trebuia să aflu acest lucru neapărat…

Într-una din pauze, am luat repertoarul cu numere de telefon ale clinicii și am sunat acasă la doctorul Kaplan. Mă rugam din tot sufletul ca doamna Kaplan să fie acasă și să răspundă ea personal, nu vreo servitoare de a lor. Telefonul sună de câteva ori apoi se auzi o voce feminină. ”Sărut mâna cu doamna Kaplan, vă rog!” am cerut eu, cu voce schimbată. ”La telefon, cine sunteți?” întrebă vocea feminină ce la celălalt capăt al firului. Interesant… deși din poveștile profesorului meu doamna Kaplan era descrisă ca o femeie docilă, tăcută și dominată complet de soțul ei, vocea de la telefon era puternică, melodioasă și ușor poruncitoare. ”Sărut mâna, sunt de la Clinică și v-am sunat în legătură cu petrecerea de mâine seară ce are loc la sediul nostru… Vroiam să știm dacăăă… dacă aveți preferințe legate de așezarea la masă sau de cei cu care sunteți învecinați… e totul în regulă?” A urmat o clipă de tăcere apoi întrebarea nedumerită: ”Petrecere? Ce petrecere? Soțul meu nu mi-a zis nimic de nici o petrecere! Cred că e o greșeală!”  Ah, deci avusesem dreptate! Acum trebuie să o dreg cumva, mi-am spus. ” Doamnă Kaplan, nu este nici o greșeală, dar… cred că soțul dumneavoastră vrea să vă facă o surpriză, de aceea nu v-a spus ÎNCĂ de petrecerea organizată mâine seară… Vă așteptăm așadar! La revedere!” am zis eu repede și am închis, înainte să las loc la noi întrebări.  Simțeam că pământul se învârtește cu mine… Doamne, ce am făcut? Dacă am făcut vreo gafă? Și totuși… dacă profesorul Kaplan vrea ÎNTR-ADEVĂR să-i facă o surpriză soției lui și să-i zică de petrecere în ultima clipă? Ufff… gândul acesta din urmă mă mai liniștea.

În dimineața zilei de 8 Martie, toată lumea vorbea la cafea despre petrecerea de diseară. Singurul tăcut și îngândurat era doctorul Kaplan, care acuza o ușoară indispoziție cauzată de o inexplicabilă durere de cap. În clipa în care m-a zărit pe hol, a zâmbit cumva forțat și m-a întrebat dacă vin diseară la petrecere. ”Nu cred că e cazul să pierzi vremea, va fi plicticos, te asigur” îmi șopti doctorul Kaplan. ” Mai bine te vezi cu o gagică, mergeți la un film, ceva și apoi… știi tu… fără prizonieri!” mă sfătui el, făcându-mi cu ochiul și bătându-mă pe umăr. ” Nici eu nu știu dacă vin”, îmi zise el în continuare, ”mai ales că… nevastă-mea… nu se simte prea grozav și cred că nici eu”, încheie doctorul Kaplan îndepărtându-se în grabă și tușind de câteva ori.

Voi fi scurt în a povesti ceea ce a urmat. Deși totul s-a întâmplat cu mulți ani în urmă, nu îmi face plăcere să-mi amintesc detaliile, deși totul este încă viu în mintea mea. Cu toate că i-am lăsat de înțeles mentorului meu că nu mă duc la petrecere, am fost acolo. Știam că va veni însoțit de doamna Kaplan și eram ros de curiozitatea de a o vedea pe femeia aceea, vroiam să văd cât de mult se potrivește adevărata doamnă Kaplan cu cea din poveștile soțului ei.

Perechea mult așteptată de mine și-a făcut apariția la vreo oră de la deschiderea petrecerii. Uimitor! Doamna Kaplan, o frumusețe rece, înaltă și dominatoare s-a dovedit a fi o prezență deosebită la brațul unui doctor Kaplan de nerecunoscut. Bărbatul acela falnic și carismatic care polariza toată atenția personalului feminin din clinică în viața de zi cu zi, se transformase într-un bătrânel gârbovit, cu zâmbet stânjenit care la brațul soției lui părea un cățel ținut în lesă. Faptul că eram și eu prezent acolo a fost o lovitură pentru el și atunci mi-am dat seama de ce nu vroia sub nici un chip ca nici eu și nici cei de la clinică să nu-i cunoaștem consoarta. Doamna Kaplan a atras atenția tuturor, prin lumina diafană pe care o radia, dar mai ales prin modul autoritar în care îl trata pe soțul ei, neprecupețind nici un moment în care să nu facă aluzii ironice legate de modul în care distinsul domn Kaplan uitase să-i spună de petrecere.  Mai mult, îl muștruluia tăcut pe soțul ei când acesta încerca să răspundă pe furiș ocheadelor trimise de vreo asistentă sau doctoriță trecută, în secret, în palmaresul amoros al doctorului Kaplan. Toată lumea râdea pe furiș, în fața acestui spectacol grotesc, în care rolul doctorului Kaplan era de a spune doar: ”Da, draga mea! Desigur, draga mea! Te mai servesc cu ceva? Auuuu! Nici nu știu cum o cheamă pe domnișoara aceea, crede-mă!”

Simțeam că lumea se prăbușește în jurul meu. Asistam la ruinarea unui mit, a unei legende, a unei persoane care devenise pentru mine un model demn de urmat. Și mai mult decât atât, pusesem umărul serios la asta. La finalul petrecerii, doamna Kaplan se apropie de mine și-mi șopti la ureche: ” Te-am recunoscut, băiete! Tu ești cel cu telefonul de ieri… îți mulțumesc pentru acest serviciu,nici nu știi cât de mult! Uite numărul meu de telefon, poate ai timp să treci pe la mine la o cafea, dacă-ți face plăcere…” Și după ce mi-a strecurat în mână bilețelul, mă ciupi discret de fund, iar la plecare îmi făcu cu ochiul, la fel de discret, și se depărtă la brațul unui doctor Kaplan, care arăta mai distrus decât economia africană.

Începând cu a doua zi, mentorul meu încerca să mă evite pe cât posibil. De câte ori trecea pe holul clinicii, îmi răspunde scurt la salut și se depărta în grabă, în râsetele înfundate ale asistentelor care se aflau prin preajmă. Doctorul Kaplan se izolă, cu timpul, din ce în ce mai mult de cei din clinică, iar cu mine nu mai schimba nici o vorbă. Era tăcut, abătut și avea o ținută neglijentă din ce în ce mai des. După vreo lună de la cele întâmplate nu l-am mai văzut deloc. Îmi făcusem griji, și încă din cele mai negre. Am aflat însă de la fetele de la Personal, că domnul Kaplan își ceruse transferul la o clinică din alt oraș, unde se va muta alături de familia sa.

Mă simțeam ușurat într-un fel și mă bucuram pentru deja fostul meu mentor: probabil cariera și căsnicia dânsului avea enorm de multă nevoie de acest ”reset”. Eram trist și dezamăgit totodată de cele întâmplate, așa cum sunt și acum. Nu voi uita niciodată de seara aceea de 8 Martie, în care personalitatea grandioasă a doctorului Kaplan s-a prăbușit zgomotos și cu mult praf în fața mea, ca un colos cu picioare de lut.

Posted on Martie 8, 2011, in Cu ochii cât cepele and tagged , , , . Bookmark the permalink. 32 comentarii.

  1. am banuit ca nu era chiar asa cum se prezenta. genul de cadru din armata care matura pe jos cu subordonatii, iar acasa stie doar doua cuvinte „da, mama!”
    e trist, insa parca si-a cerut-o😉
    dl gregorie, felicitari, o incantare povestirea dv!

  2. La multi ani tuturor doamnelor!

  3. Urit .

  4. Bine, bine, si ?! Biletzelu’, biletzelu’ de la doamna Kaplan il mai aveti?

  5. pinguinu nuclear

    n-ai distrus o viata, ai eliberat adevarul :-)))
    @mishulake – eu cred ca a returnat biletelul celei ce l-a scris… l-a returnat pe bucatele si in etape diferite :-))

  6. Gregorie
    Frumos scris, urit procedat.

  7. Ma bucur ca i-ai ruinat ziua/viata/casnicia/cariera unui domn. Daca era 8 martie si ii faceai asta unei doamne, ar fi fost de neiertat.😀

  8. Salutare, e unul dintre cele mai bune texte pe care le-am citit de cand ma delectez prin blogosfera, naturaletea cu care povestesti, lejeritatea discursului e una de-a dreptul seducatoare.
    Te felicit, mi-a placut mult :0 imi pare rau pentru bietul profesor, dar uite, pana la urma e o lectie de viata, o alta… din multele la numar😉

  9. Gregorie Casă

    Redsky, Teo, mulțumesc pentru aprecieri și laude.
    @Traian: ce e urât?
    @mishulake: încă mai păstrez biletul, are un parfum aparte.
    @papa: cine a procedat urât
    @pinguinu: adevărul distruge vieți de multe ori.

  10. Doc, nu ai ruinat o zi de 8 martie si cariera de „cuceritor” al metorului in acel spital :))

    Oricum e trist sa traiesti cu cineva cu langa care nu te simti bine. Atunci mai bine alte drumuri. O viata avem😉

  11. @Doc
    Hai s-o luam invers: e frumos? Ce ai facut tu, adica?

  12. Gregorie
    Tu coane, tu. Apreciez totusi sinceritatea. Eu n-as fi spus-o, dar in mod sigur nici n-as fi violat intimitatea unei familii.

  13. Mai, io vad lucrurile si altfel. „Ucenicul” vroia sa vada ce se ascunde in spatele fasadei. Din pacate, dupa multe fasade, pute. Si el a aflat-o intr-un mod, care si pe el l-a dezamagit. Cred ca „ucenicul” ar fii vrut cu totul o alta Domana Kaplan.

    Io ii iau apararea😛

  14. Strigo
    El n-a facut-o pentru a o ajuta pe femeie, ci ca sa-si satisfaca o curiozitate si pentru a-l defaima pe cel care-i impartasea din tainele meseriei. Cum poti admira un astfel de comportament? Nu stiu acum, dar atunci mi se pare ca stagiarul era o persoana de evitat. A tradat, a inselat increderea unui om. Aici e vorba de ce a facut el, nu de ce mintea profesorul. Adica daca eu as banui ceva despre tine, ar trebui sa sun pe furis la tine acasa si sa te dau in git? Bleah!!!

  15. Papa, io nu am zis ca il admir. Eu doar il inteleg ca a sunat sa se convinga daca indoieleile ii sunt adevarate sau nu. Nu a facut-o pentru a defaima (daca a facut-o pentru a defaima, atunci e nasol, dar asta nu reiese din text)

    SI apoi cine pe cine a tradat? Mentorul ca s-a dat „acasa” cine nu este sau ucenicul ca a incercat sa afle adevarul? Eu vreau sa stiu adevarul, chiar daca doare.

  16. Mentorul a incercat sa-i descrie o lume pe care si-ar fii dorit-o el, dar care cu realitatea nu are de-a face. Deci l-a mintit constiient pe ucenic, desi nu trebuia sa o faca. (o facut-o sa se simta el bine… stii cum numesc io asta? Onanie intelectuala! )

  17. Strigo
    Nu e asa. Intentia de a defaima a aparut in momentul in care i-a spus femeii despre ce e vorba. A incercat sa-l puna intr-o situatie penibila. Si inca o data, nu-l analizez pe profesor. De stagiar am vorbit si de motivatia gestului.
    1. A sunat pe ascuns
    2. A facut-o pentru propria-i satisfactie
    3. A vrut sa-i faca rau profesorului, spunindu-i nevesti-si.
    4. A inselat increderea celui care i-o acordase.
    5. A dat dovada si de cinism, venind la petrecere pentru a-si vedea profesorul umilit din cauza gestului impardonabil.
    De fapt in final, se pare ca personajul are ceva remuscari, ceea ce-i dovedeste culpabilitatea.
    Cam asta este😆

  18. Papa
    1. 100% de acord e un fapt
    2. 100% de acord, a sunat pentru propria satisfactie, vroia sa-si satisfaca curiozitatea.
    3. e in dubii… nici el nu stia daca ii face rau sau nu. Oricum a luat in calcul constient ca s-ar putea sa-i faca rau. Pretul satisfactiei e „un probabil rau”. Vazand lucrurile asa suna negativ. Totusi exista o posibiliate sa nu-i faca rau. Eu cred ca „ucenicul” a mizat pe acea posibilitate.
    4. In cazul asta eu zic ca s-au inselat reciproc. Ucenicul i-a acordat increderea lui mentorului si viceversa. Deci sunt cam chit si se cam merita unul pe altul😀
    5. Da, poate cinism. Ca profesorul a fost umilit, nu e vina ucenicului; el a provocat doar aparitia doamnei. Despre relatia celor doi, nu are ucenicul nici o vina. Si aici doamna putea fii chiar altfel, iar posibilitatea asta nu e exclusa.

    Partea finala, imi arata mie dezamagirea si tristetea. Il iau pe cuvant. Am avut si eu personaje care i-am crezut aproape un fel de semizei si cand incolo… si e nasol sentimentul asta de dezamagire. Poate nici macar nu e vina pesonajelor, ci a noastra ca ii credem, ii vedem prin niste ochelari mult prea „in ceata”, ii percepem gresit, cum am vrea noi sa fie, nu cum sunt ei😀

  19. Strigo
    Bun, deci hai sa lucram de la punctul trei in jos😀
    3. Din moment ce il deconspira in mod premeditat pe profesor, inseamna ca vrea sa-i faca rau. Ar fi putut s-o intoarca si sa spuna ca a fost o greseala. Dar nu. A vrut cu tot dinadinsul ca minciuna profesorului sa fie deconspirata, desi nu-l afecta in niciun fel pe el.
    4. Din nou iti atrag atentia, vorbim de stagiar si culpabilitatea lui. Daca vrei sa analizam atitudinea profesorului, o putem face separat. Deci am lamurit si punctul asta.
    5. La asta n-are rost sa ma refer intrucit remuscarile il pun deja intr-o lumina dostoievskiana😉
    Acum, presupunind prin absurd ca tu m-ai minti pe mine referitor la serviciul tau, iar eu as fi facut rost de # de telefon si as suna sa te verific si le-as spune alora cam ce minciuni ai tras. Ai mai fi fost de partea mea?😛 Nu-i asa ca m-ai fi intrebat „si care plm e problema ta ca am exagerat eu sau nu? cu ce te-a afectat pe tine, pentru a incerca sa-mi faci rau?”
    Profesorul mintise despre propria situatie, fara ca minciuna sa-l afecteze pe stagiar. Stagiarul a procedat miseleste. Asta se poate numi, respectind proportiile, a infige cutitul pe la spate.
    Gata, hai ca s-a calificat Barca si in loc sa ma bucur, imi pierd timpul cu nervozari😆

  20. pinguinu nuclear

    @papa – la hot de hot….🙂
    Fii serios, stagiarul a vrut doar sa isi satisfaca o curiozitate nevinovata. Ca situatia a scapat de sub cotrol – aia e partea a 2-a. Aici nu a mai fost vina lui, vina apartine „semizeului” si „semizeitei” in egala masura.

  21. pingu
    Asa e. Si stagiarul avea vreo opt anisori😆

  22. pinguinu nuclear

    nimeni nu te poate fute daca nu stai in pozitie, nu?🙂 Daca ai acasa o femeie puternica (si nu ma refer la puterea de a cara plase de la piata), atunci esti si tu mai atent ce faci pe langa mariaj. Iar ca femeie puternica, daca lasi lucrurile sa evolueze pana in situatia din poveste, esti degeaba puternica…🙂

  23. pingu
    clear as mud😀

  24. Papa, nu te lasi ha? =)) Misto😉

    3. Chestia cu „inseamna ca vrea sa-i faca rau.”, e pura presupunere. Nu stim. Nici chiar el nu stia. Vroia doar sa stie „ce lula mea de nevasta are asta de se da asa tare si mare la mine…” mai devreme sau mai tarziu trebuia sa vina curiozitatea asta, ca ucenicul nost’ nu-i un tampit. Nici macar nu stia ca ce-i povesteste maestrul sunt gogosi umflate, fara nica inauntru.

    4. Culpa stagiarului consta in curiozitatea lui, dupa mine. No, si daca asta e o culpa, atunci ma rog. Oricum si stagiarul i-a acordat increderea lui maestrului.

    5. Foarte frumos exprimat. Numai ca din povestea noastra nu reiese remuscare, ci dezamagire.

    Mincuna profesorului l-a afectat pe stagiar. Si inca mult. L-a dezamagit si i-a stricat increderea in mitul ce-l construise maestrul. As compara-o ca si minciuna pe care o zic parintii cu Mos Craciun si apoi iti dai seama ca nu exista de fapt. Ai vrut intotdeauna sa stii cum aduce Mos Craciun bradul si te-ai uitat pe gaura cheii. Si cand i-ai vazut pe ai tai cum impodobesc bradul, iti era ciuda pe tine si pe curiozitatea asta, ca ai vrut neaparat sa stii. (cam asa a fost ma mine😀 )

    Daca ai suna si ai vedea ca io de fapt is spalatoreasa de vase si ma dau cine stie ce, banuiesc ca ori ai fii dezamagit ori te-ai gandi „am stiut io ca ceva nu-i in regule”, deci ar fi o confirmare a banuielii. Cum as reactiona io? Probabil ca orice om pe care-l prinzi in flagrant delict.

    Nu as fi fost nici atunci de partea ta, caci e normal sa ai o anumita curiozitate si sa doresti sa ti-o satisfaci. Increderea nu se face doar pe ce zice unul, ci prin faptul ca celalalt e convins de celalalt. Si asta se face in timp si tocmai cu mici „controale”😉 Dupa ce increderea e castigata, nu mai e nevoie de controale. Asa e peste tot si in orice domeniu😀

    PS: hai nu fii nevrozat, ca nu avem motive😉

  25. Pfuai, ce m-am desfasurat p’aci :))
    Daca nu-s aci sefele😉

  26. Strigo
    Don’soara, ce sa-ti spun, sa te conving ca minciunile profului erau inofensive, pe cind curiozitatea stagiarului era diabolica? Sa zicem ca proful era mitoman. Ei si? Trebuie sa-i sun nevasta? Dar daca mintea referitor la o vecina? Se ducea peste aia ca sa-l verifice?😆 Si cind a aflat ca nevasta nu stie, de ce a insistat? Ca sa-i faca un bine profului sau din alta curiozitate aparuta ad hoc? Ca pe prima si-o satisfacuse deja.
    Go Tottenham Go! 😆

  27. Papa, nu suntem fiecare putin diabolici cateodata (uneori chiar fara sa vrem sau sa ne dam seama)?😀

    Iar cum zicea Doc cateodata „adevarul distruge vieți” (in loc de vieti eu as zice relatii, asta in societatea in care traim noi, dar sunt alte societatii unde distruge chiar vieti).

  28. Strigo
    Ma aburesti?😀 Lasa generalizarile, ca nu-i scuza in niciun fel actul. Ti-ai dori astfel de amici si cunostinte? Eu nu.
    Adevarul nu distruge nicio viata.Interpretarea lui, da. Dovada, discutia noastra.😉

  29. Papa, cine si-ar dori prieteni care sa-l nu aiba incredere in el (ca asta dovedeste banuiala aia) ? Un om normal nu😛

    Acum directionez putin subiectul in alta parte, ca sa-ti zic la ce ma refer eu cu faza ca adevarul distruge vieti, dar nu in societatea noastra actuala. Sa ne gandim doar cu 25 de ani in urma, pe vremea lui ceasca. Atunci adevarul distrugea vieti.

    Ca adevarul distruge relatii, ma refer, ca daca cineva nu mai tine la sotul sau cum tinea, daca cineva nu se mai ma vede cu acea persoana impreuna, ca nu mai au pentru ce fii impreuna (poate el vede altfel), dar adevarul „unuia” distruge relatia si atunci se despart.

    Tocmai in asta consta si libertatea: tu sa vezi lucrurile asa cum le vezi tu (il iei mai tare pe stagiar), iar eu mai moale. Fiecare sa ii permita celuilalt sa vada lucrurile prin proprii ochelari😀 Iar poate „adevarul” e undeva la mijloc. Sau de partea ta. Sau a mea😉 Si totusi nu ne dam in cap si nici nu ne certam. Fiecare are dreptul sa ramana la ceea ce crede el🙂

  30. Strigo
    Nu, nu vroiam sa spun ca discutia noastra distruge amicitia, ci ca e un exemplu de interpretare diferita a adevarului, considerind ca relatarea e un adevar.

    Oricum, as vrea sa subliniez, pentru Gregorie, ca discutia nu se refera la el. E o discutie de principiu pe marginea unei intimplari nefericite. Stagiarul nu mai exista, e doar un personaj de poveste.

  31. Excelentă bucată! Rotundă, armonică, cu sens…
    Parcă mi-e și ciudă pe tine că te iei atât de puțin în serios ca scriitor! Of, te-aș bate dacă ai fi lângă mine!

  1. Pingback: Trudi « Buimacii

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: