De ce NU iubim, uneori, femeile! (3)

Scris de Silavaracald

Cineva mi-a reproşat că de ce nu scriu şi de ce iubesc femeile, nu doar de ce le urăsc.

Dar eu nu le urăsc! Le critic, uneori, când am motive, dar nu le detest!

Faptul că nu le iubesc pe unele dintre ele, este mai degrabă un non-sentiment decât unul negativ, ca ura. Am doar o uşoară antipatie pentru sufragete, femeile alea uscate, nemachiate, mirosind a lipsă de apă şi săpun, cu o inteligenţă revendicativă şi sinucigaşă. Dacă nu erau frustratele alea, noi femeile eram încă noi însene, adică mai mult şi mai puţin decât bărbaţii, nu doar egalele lor. A trebuit să apară o ceată de zăltate care să-şi sumeată poalele fustelor şi să ne scoată din “sclavie”, să ne pună pe podium alături de învingătorii cu pantaloni! N-aveam nevoie de aşa ceva. Conduceam şi-aşa lumea din umbra iatacelor noastre tihnite. De-aia am şi renunţat la matriarhat. Era prea complicat: noi centram, noi dădeam cu capu’! Şi, în timpul ăsta, masculii noştri începuseră să se dedea lenei, să se moleşească, să se fleşcăiască, de ni se pleoştise cu totul libidoul, şi rasa umană era pe cale de extincţie. Atunci am avut noi momentul nostru de geniu în ale gândirii. Le-am pasat, pe nesimţite, sarcinile cele mai ingrate, i-am făcut responsabili (mă rog, că nu au reuşit ei să se ridice la înălţimea aşteptărilor noastre, asta-i drama lor, nu a noastră!), i-am încurajat să fie cel puţin atât de viteji cât am fost noi înainte de a le preda frâiele puterii… Doar sarcina de a naşte copii nu le-am cedat-o, că tare mi-i teamă că, de-am fi făcut-o, la cât de repede leşină ei la vederea unui ac de seringă sau a unei picături de sânge, specia omenească s-ar fi stins cu rapiditatea cu care dispar ei când aud că vrei să-i pui la treabă prin casă.

Deci, cu sufragetele am eu ce am! Că nu ne-au lăsat să croşetăm, să tricotăm, să complotăm, să fim frumoase, instruite şi iscusite, să schimbăm faţa lumii cu o simplă trăsătură de penel sau o scrisoare dibaci ticluită, trimisă cui trebuie, când trebuie… Nu, a trebuit să ne repună ele în drepturi, fi-le-ar drepturile astea ale dracului să le fie! La ce-mi foloseşte ăla de vot, de exemplu, când n-am pe cine pune ştampila fără să am impresia că mă prostituez! Ah, veţi zice că le-au dat o şansă femeilor din păturile joase! Haida-de! Câte dintr-astea de extracţie obscură vedeţi acum citindu-l pe Celine sau ascultându-l pe Rahmaninov? Tot la cratiţă, plozi şi bigudiuri le e gândul, chiar dacă se cheamă că sunt emancipate. Şi tot manele, populară sau dulcege love songs ascultă, iar acţiunea de lectură şi-o manifestă doar cu subtitrările telenovelelor sud-americane, aşa că: a se lăsa în pace!

Eu vreau să fiu Madame de Recamier, de Pompadour, Josefina sau Caterina de Medici, nu Rosa Luxenburg sau Margaret Thacher!

Nu vreau să fiu roşie, ci multicoloră!

Vreau să fiu lăsată să fiu femeie, nu mecanism de procreere şi îndestulare a nevoilor ştim-noi-cui! Vreau să am linişte ca să simt şi să gândesc în ritmul meu estrogeno-progesteronic, nu contracronometru, aşa cum am ajuns prin “amabilitatea” şi “grija” sufragetelor. Că, dacă îşi închipuie careva că ne-am uşurat viaţa devenind, oficial, egalele bărbaţilor, se înşeală amarnic. Înseamnă că habar n-au ce e femeia şi cu ce se mănâncă ea! Am zis!

Posted on Martie 3, 2011, in Cu ochii cât cepele. Bookmark the permalink. 10 comentarii.

  1. stim-noi-cui?? Cui? Cui?

  2. Mel, aici gândim exact la fel:”Eu vreau să fiu Madame de Recamier, de Pompadour, Josefina sau Caterina de Medici, nu Rosa Luxenburg sau Margaret Thacher”. Perfect!
    @Buimăcime, am uitat să vă provoc, da nu-i târziu, lăsăm până mâine!😉
    http://mirelapete.dexign.ro/2011/03/provocare-parfumata-en-avril-un-soir/

  3. Mmmda! Si mie mi-ar placea mai mult o Monica Levinsky decit o Hillary Clinton😆

  4. deci da,da,da,da!!!
    si acum daca tot am fost de acord, ma duc sa mai dormitez nitel😉

  5. pinguinu nuclear

    off-topic, cu permisiunea voastra🙂

  6. sufragetele merita batute!
    papagigli, si zi asa, mai degraba Monica? O fi ca din cauza buzelor?

  7. zaqk
    Nu coane, mi-a ramas un trabuc si acum ca nu mai fumez, nu stiu un’ sa-l bag😆

  8. Io facui o fixatie pentru A.Pora…O visez ceas da ceas si noapte da noapte..Leac o fi?

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: