De ce NU iubim, uneori, femeile? (2)

Scris de Silavaracald

Devotata-devomama

O recunoşti încă de pe băncile şcolii; e fetiţa aia curăţică din primul rând, care soarbe cuvintele învăţătoarei/profesorilor şi şterge tabla în fiecare pauză. Nu-i prea deşteaptă, dar compensează prin conştinciozitate. Ajunsă adultă, se mărită repede şi, fie îl transformă pe bietul bărbat într-un neajutorat, fie într-un angajat-model, dintr-acela care dă pe acasă doar ca să-şi schimbe rufăria, după care pleacă la serviciu ca să facă ore suplimentare. Scapă doar când apar odraslele, momentul de glorie al soaţei, care-şi revarsă asupra lor întregul prinos de devotament. După ce mai cresc, şi încep să dea evidente semne de independenţă cum ar fi fuga de acasă sau notele iremediabil proaste de la şcoală, afecţiunea ei se transferă asupra celorlalte rude în viaţă, făcându-le să regrete că ramura aia a familiei nu s-a blocat cândva înaintea apariţiei ei pe lume. E nepoata/fiica/verişoara care nu-ţi uită niciodată zilele de naştere şi se înfăţişează la eveniment neinvitată, dar cu un tort făcut de mânuţa ei şi o buiotă pentru apă caldă. E aia care te freacă pe spate când nu te doare, dar nu-ndrăzneşti s-o opreşti, că după aia te priveşte cu privirea aia de câine bătut, de te simţi apoi ca un mizerabil că i-ai stricat bucuria.

Până şi cafteala pe care o mai primeşte de la bărbat o consideră ca un semn de preţuire, de aceea, când intervine câte cineva să aplaneze conflictul, e luat la rost cu formula clasică: “Tu ce te bagi?! El mă bate, el mă-mpacă!”

E mai degrabă negjijentă cu aspectul ei, dar este curată şi cu unghiile tăiate din carne, de parcă ar fi, din clipă în clipă, gata să intre în sala de operaţii unde aşteptă, pe masă, Omenirea, pe care urmează s-o vindece de toate hibele.

Singura ei mâhnire: că nu e canonizată din timpul vieţii, dar trăieşte cu convingerea că beneficiarii devotamentului său vor îndrepta această omisiune în viitorul apropiat.

Păpuşica Da-da

Poate fi luată cu uşurinţă drept o anexă a soţului/şefului/amantului. Nu are idei personale şi, în general, e mulţumită că a găsit pe cineva să gândească în locul ei. Executantă perfectă a ordinelor sau sugestiilor celui idolatrizat, devine feroce când te iei de el din motive întemeiate sau nu. Doar în acele momente acţionează oarecum după capul ei, aşa că nu-i de mirare că, deşi între timp misunderstandigul sau ciorovăiala ta cu soţul/şeful/amantul a luat sfârşit, ea continuă să te bălăcărească ori de câte ori te prinde. Când descoperă, în final, că nu mai are pentru cine lupta şi cui da dreptate, îl părăseşte fără regret pe fostul stăpân şi se-ndreaptă spre altul care dă semne că i-ar prii un sclav personal.

Din punct de vedere profesional, oricât de înaltă funcţie de conducere ar avea, se comportă tot ca un executant, instituind un regim de teroare printre angajaţi, pe care îi scaneză cu ochi critic, să-i depisteze şi anihileze pe toţi cârtitorii împotriva idolului ei.

Poate fi folosită fără grijă pe post de porta-voce, când vrei să-ţi expui mesajele fără a te umpli de cacao în public.

La prima vedere, pare o persoană drăguţă şi atentă cu aspectul ei. Când reuşeşti însă să o calci pe bombeuri, observi că porţelanul aparent al obrajilor îi este fisurat, ochii-s de mărgea ieftină iar sufletul de zgripţuroaică stearpă.

La femme fatale

De mică i se spune că-i frumoasă, aşa că o fuşăreşte cu şcoala, atenţia fiindu-i îndreptată în mod obsesiv asupra perfecţionării trupeşti. Victimă a saloanelor de întreţinere fizică, ceea ce era iniţial cel puţin drăguţ se transformă în ceva ostentaitv şi jenant. Sânii ăia care, dacă i s-ar rotunji ademenitor sub mătasea bluzei, i-ar scoate din minţi pe bărbaţi, devin simple “balcoane”, “pepeni”, ţâţe sau mamele oferite pe tipsie oricui ar avea curiozitatea s-o privească. Şi curioşi există, har domnului…

Conversaţia ei e plată precum abdomenul modelelor pe care le admiră şi copiază, aşa că nu deranjează pe nimeni cu remarce cât de cât citabile decât ca perle din puţul gândirii.

Fără oglinjoară şi ruj intră în sevraj. Sau măcar într-o anxietate pe care încearcă să şi-o stăpânească oglindindu-se în orice suprafaţă lucioasă care-i iese în cale. E aia care se studiază în vitrinele care îi ies în cale, în oglinzile retrovizoare ale maşinilor, în învelitoarea nichelată a celularului. În orice, doar în ochii oamenilor din jur nu!

Se admiră neîncetat: când merge pe stradă, când dansează, când face dragoste, aşa că nu-i de mirare că iubiţii o părăsesc tot atât de repede cum au agăţat-o, orientându-se spre altele, mai puţin făţoase, dar cu care pot face echipă măcar în pat.

Când îmbătrâneşte, după o perioadă de zbateri aprige prin saloanele de spa, văzând că, totuşi, i-au luat-o “ştoarfele astea tinere” înainte, se transformă într-o bucătăreasă măiastră, viperă fără dinţi, păpuşică Da-da sau devotata-devomama, după cum îi e norocul…

Anunțuri

Posted on Februarie 24, 2011, in Cu ochii cât cepele. Bookmark the permalink. 13 comentarii.

  1. De fapt tu pana la urma ai facut o trecere prin trei generatii care s-au ridicat de prin anii ’60 si pana astazi.Faina postarea si mare adevar ai grait, oricum.

  2. iubim femeile doar cand nu sunt langa noi, indiferent de felul lor de a fi

  3. Interesant! Bine dracu ca n-am fost niciodata premianta. A, da’ ce vorbesc eu, ca de fapt nici femeie n-am prea fost! 😆
    Acum pe bune, nu m-am gindit niciodata sa le cer carnetul de note, inaintea intercorsului. Sper ca no-i fi ars fo d-asta pina acum, Doamne iarta si pazeste! Desi, dupa cum se spune, nu toate organele stiu carte 😉
    Haioasa dizertatia! 😀

  4. Asta este un fir despicat in mai mult decat patru…
    Ce fiinte complicate!
    Este clar ca traim in ignoranta!

  5. @Minoki
    Mulțumesc! 🙂
    @Papa
    Ce pudic ai devenit deodată! :))))))))
    @Virtual
    Păi, acum nu mai poți zice asta, că m-am străduit să te edific. 😀

  6. oare eu din ce categorie fac parte? 😀

  7. Noi suntem neînregimentabile în vreo categorie. 😉

  8. Intotdeauna mi-a placut umorul tau! 😛

  9. huh! mda, ai dreptate! nu ştergeam tabla, nu mă pocneşte soţul, nu sunt o bună executantă şi nu merg la sală. Recunosc însă că mi se întâmplă să mă admir în vitrinele magazinelor pentru că n-am acasă o oglindă mare în care să mă văd din cap până-n picioare 😀

  10. Buna radiografia..Se vede ca esti in sistem,doctor de suflete :))…Si mai e una:las ca unde dau io ,creste…Creste pe dracu!

  11. Hihihihi… mortal… iar cuvantula asta nou, imi place:
    NEINREGIMENTABILE :))

  12. @Gabriela
    Mersi! :-*
    @Geo
    Recunoaște că dacă n-ai avea ce vedea, nici nu te-ai uita. Eu am zile când nu îndrăznesc s-o fac. 😀
    @Virusache
    Păi, nici nu vreau să crească așa ceva, ci să scadă până la dispariție dacă s-ar putea. 🙂
    @Strigo
    Ți-l fac cadou! Mai am câteva… 😀

  13. Am scris si eu ceva aici http://dindilina.wordpress.com/2010/07/20/sunt-misovagina/ despre unele femei care m-o enervat taaare rau intr-o zi. Si asa m-am descarcat si mi-o sarit in cap “live” care s-o simtit “ofensata”, uofff fimeile estea

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: