Cu Naşul la psihiatru – în varianta CFR

Scris de Teo

Fiind băiet, cu CFR cutreieram, la dus şi la întors. No… ăsta sport periculos!

De obicei, luam totul… personal, că n-aveam bani pentru accelerat. Ca timp, oricum, cam tot pe-acolo mă-nvârteam. Însă măi frate, eu zău că n-am văzut mizerie de tren mai mare decât lada aia frigorifică pe şine dintre Războieni şi Târgu-Mureş, sau crematoriul ăla ambulant, ce fusese-albastru-n vremurile bune, Galaţi-Timişoara (aaa, ar mai fi doar Foamea, adică Timişoara-Iaşi, cu care am avut „plăcerea” doar o dată).

Era-ntr-o iarnă de-aia de-o simţeai şi-n cel mai mic oscior de peşte, dacă ai înghiţit vreunul din greşeală, pe la cină. Ninsese ca-n Kremlin şi era frig de-ţi îngheţa şi gândul negândit în tine. Abia scăpasem de la ultimul examen şi jumulit de somn şi de s(tr)esiunea proaspăt dovedită, visam la patul meu de-acasă. Ne despărţeau doar 90 de kilometri, dar eu simţeam deja cum se-nfiripă iar idila între bătrânul arc ce mă-nţepa în dos, din când în când, prin orişice cearceaf şi tânărul rătăcitor, adică… moi.

Rebel, fără fular, mănuşi ori alte accesorii din astea inutile, cu blugi tociţi între picioare (mereu la petec ajungeam) şi mai ales cu o valiză cât un portbagaj, cu care mă cadorisise tata când cu marea schismă de patria natală (adică Marosvásárhely) eram în mare grabă, să nu care cumva să-ntârzii fix când se trezeşte trenul să facă pe nebunul şi să intre-n gară la ora cuvenită.

Şi când ajung la casa de bilete, dau eu de-o coadă de-mi venea să plec la „ia-mă nene şi pe mine”, însa mi-era c-ajung acasă cu promoroacă şi în suflet şi o s-aduc mult mai degrabă-a Yeti, decât a mine, şi-aşa nu mă văzuseră demult. Ce drac bălţat să fac? Gândeam la rece, mă ajuta şi vremea de afară-n sensul ăsta, aşa c-am hotărât să iau eu Naşul, c-o înţelege omul că era cât pe ce să scap maşinăria.

După travaliul ridicării măgăoaiei de valiză, mă hurduc şi eu în tren cu tot cu ea, o şi parchez într-un compartiment  şi mă postez cuminte, pe culoar, cu bani la îndemână, să mă tocmesc cu… Naşul. Nici nu apuc să-mi pregătesc eu şpaga de evazionist, că-l şi aud cu vocea ca un şmirghel fix pe creier: „Bu-nă zi-ua! Biletele şi abonamentele la control!” Al dracu’ prost şi-o lua bilet, dacă îşi face-abonament, gândesc, adică ori e una, ori e alta, dar ăla pare să o ştie doar pe-a lui.

Ajunge boacterul în dreptul meu, tot clămpănind în gol cu pişcătorul de bilete. E bruneţel la capul mic şi pitpalac la fundul mare. Se-opreşte intrigat. E clar că nu mă place. Huh, sfântă reciprocitate!

– Cu tine ce-i? se gâjâie după ce îşi scoate peptul la înaintare. Respiră greu şi sigur n-are iz de cupidon. Îl strange ori pantoful, ori un nasture.

– Păi ce să fie? Nimic, mi-e bine, răspund eu cu seninătatea papei Benedict.

– Biletul şi abonamentul la control! N-ai?!

N-am. Dar ne-nţelegem, îi zic eu neîncrezător, în timp ce mă abţin cu greu să nu mă umfle râsul, căci am descoperit ce nume poartă: Pandele Stelian, adica PS, ceea ce, dacă nu e poarta stelară, sigur e moartea scrisului, că zău nu mi-l imaginez ducând la bun sfârşit vreun proces verbal. Cât costă, Naşule?

– Nu costă.

– Ce om de treabă! Şi eu îl judec eronat…

– Nu costă pentru că te amendez, îţi fac proces verbal după Teiuş, cu mine nu te joci, ai înţeles, copile?

– Bă nu-s copilul tău şi nu mă cheamă nici Pandele, nici Panseluţă, nici Visarion. Ce naiba ai cu mine? Eşti în post şi nu iei şpagă sau doar nu-ţi place faţa mea?

– Bă mucea, ţie nu ţi-e bine, mai faci şi pe deşteptul, da’ las că vezi pe dracu’. Mă întorc acuş’.

Pe dracu’ îl văzusem, era şi tuciuriu şi necooperant, avea doar fundul mult mai mare decât îl prevăzusem eu prin gândurile mele. Lăudăros sau nu, mă aştepta la colţ cu un proces verbal. No ce mă fac?…

Gara Teiuş se-apropia şi zău că nu aveam de gând să-mi fie cap de linie. Din vorbă-n vorbă, îmi spune-un ţărănoi cu şubă şi mirosind a slană că trenu’ stă-n Teiuş vreo 5 minute, să las valiza-n grija lui şi să mă-nscriu la crosul peste şine, având drept premiu un bilet pe bune, că-i singura salvare cu idiotul ăla cu faţă de hemoroid. Nu-i timp de ş(p)agă, şi realizez şi eu că, totuşi, până şi Usain Bolt aleargă suta liber de contract cu vreun bagaj.

Aşa că las eu cu o strângere de inimă valiza părintească-n tren şi când opreşte ăla, ţuşti spre casa de bilete. Însă a naibii gară, era din alea cu garduri între linii, prevăzute cu ţepuşe-n vârf, şi uite-aşa, în loc de sprint, am parte de o cursă cu obstacole. Ba mă mai chinuie şi plosca plină, că n-apucasem să mă uşurez, tot aşteptând să vină Naşul. Zăpadă, frig, tepuşa îngheţată şi-ascuţită râvneşte la mine-ntre picioare, că e de genul feminin, dar nu m-opresc din blestemat şi-alerg, alerg, cu mintea la porecla-mi din liceu: „Run, Forrest, run!”

Şi dă-i şi luptă, şi dă-i şi luptă, până la casa de bilete, şi iarăşi peste linii, gard şi pietre, înapoi, cu lozul din carton în dinţi, să-l compostez cu strungă. Taman când fluieră musiu PS a pagubă plecarea, eu zvânc în tren victorios. De treabă ţărănoiul, nu-mi cotrobăise prin valiză, îşi terminase ceapa cu slănină şi deschisese geamul, că cică şi-aşa-i cald cu şuba si s-aerisească. M-aşez şi eu, nepăsător şi rumen în obraji precum o turtă dulce, că îmi făcusem încălzirea mai devreme. Şi simt că mi-e mai frig de undeva, pe undeva…

‒ Ha, ţi s-au rupt nădragii-ntre picioare, haha, începe-a se hlizi ca prostu’ mocanul cel slinos.

Futu-i, s-avem pardon, asta era, acolo mă răzbea pe mine vântul, pesemne o ţepuşă din gara aia ticăloasă era vreo rudă cu nemernicul Pandele. Deodată se deschide uşa compartimentului şi două distinse doamne-ntreabă dacă pot să stea aici şi sigur, dacă nu pot eu, că-s cavaler, să le aşez, acolo sus, bagajul. Ba pot, cum nu, dar nu închideţi voi o ţâră ochii? Nu vine vreun tunel, ceva? Că după aia stau picior peste picior, promit, să ştiu că fac chiar şi varice…
Continuarea: aici

 

Posted on Februarie 17, 2011, in Cu ochii cât cepele and tagged , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , . Bookmark the permalink. 12 comentarii.

  1. Teo, ai ales gresit linkul. Uite, ca un coleg bun care ma aflu, iti arat filmuletul corect:

  2. 😆 teo,ai legat o prietenie pana la urma cu fetele sau pantalonii rupti te-au incomodat?

  3. Mai, da’ vaz ca bagasi goneta maxima cu obstacole si timp fix ! Al dreaq nea Stelica !

  4. Măi Teo, măi, ești mare figură! Ai umor, chiar am râs, faine faze. N-am avut curajul să merg cu nașul decât o singură dată. hmmm…ghici cine m-a corupt? Mama! Și încă la clasa I și dând mită mică, deoarece tocasem banii pe la magazine!😆

  5. Multumesc mult, Sorine! E supeeer🙂
    Fetele erau de fapt niste stafidite ce aveau bsa-mi impuie capul cu retete de zacusca😀 Continuarea a aparut azi la mine pe blog🙂
    Daaa, am fost un atlet aproape desavarsit😀 Spun „aproape” din cauza nadragilor…
    Super faza cu banii tocati prin magazine, Mirela, ce mama nebunaaaa, super!

  6. Este placut pentru noi, acum cand citim. Ne amuza… 😛
    Dar cand ma gandesc la cei 100 de metri garduri, parcursi in statia Teius, pana la casa de bilete si inapoi, parca ma cuprinde jalea…
    Dar daca nu era asa, ce ne mai povesteai, acum?
    Mai radeam asa cu lacrimi? 😆

  7. Ti-am citit si varianta 2 ,de pe blog…Ambele pe gustu meu…. :))

  8. Măi Teo, tu aspiri să devii Ion Cristoiu al blogosferei românești! :))))))))))))))))

  9. Aoleu, aoleu, Mel, ce-ti casuna pe mine, mai? Pai chiar asa, ardei umplut ma vezi tu, doamna doctor? Pfuu, as fi zis c-aduc eu pana si a Stan Patitul, numai a Cristoiu nu, ca nu-mi plac vestele de niciun fel😛 Hmmm, fusesem sasait cand eram mic, dar am crescut😉
    @Visurverbalis Multumesc pentru vizita si comentariile de pe blog, aia e continuarea, nu varianta 2😉
    @Gabriela Nevoia te transforma si-n Serghei Bubka la o adica. Aaa, tu nu cred ca l-ai prins, sarea ala cu prajina si peste zidul stadionului, de era rost de vreun record😉

  1. Pingback: Magie aromată. Venezia, profumo di Laura Biagiotti « Mirela Pete. Blog

  2. Pingback: Ce-ai pierdut? « Gabriela Elena

  3. Pingback: Povești parfumate, parfumuri povestite « Mirela Pete. Blog

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: