Nimic interesant despre ziua îndrăgostiţilor

Scris de Doctor Gregorie Casă

Bine v-am regăsit. Probabil nu mi-ați dus dorul, dar să știți că am fost foarte ocupat în ultima perioadă cu diverse teste pe la cabinet. Păi, de exemplu, am testat câte capse pot fi capsate în linie dreaptă pe o foaie de hârtie A4. Treaba asta mi-a luat câteva zile, dar a meritat. Liniile și coloanele de capse, înfipte cuminți și ordonate pe coală, au transformat dreptunghiul de hârtie într-o veritabilă platoșă, drept pentru care am înaintat rezultatele testului la  Înaltul Comandament Militar Zonal pentru a continua cercetările sub egida Armatei.  Încurajat astfel de rezultatele obținute, am încercat apoi să determin cu exactitate numărul maxim de găuri care se pot da cu perforatorul pe o coală A4, fără a deteriora integritatea planară a bietei hârtii. Alte câteva zile pierdute, dar rezultatele au fost remarcabile, să știți. Probabil că sunteți curioși să vedeți ce rezultate am obținut la ambele teste, dar atâta timp cât încă mai am în lucru tezele și recenziile legate de ele, nu vă pot divulga nici cel mai mic amănunt. Să trecem însă la cestiune, pentru că timpul zboară și după cum vedeți este destul de prețios pentru mine, provocările apărând în fiecare clipă: am aflat adineauri, spre exemplu, că un nou record la Solitaire a fost stabilit ieri de cineva de la secția RMN a spitalului, deci am acum un nou pisc ce așteaptă să fie cucerit. În fine.

Eh, dar astăzi fiind Valentine Day, Ziua Îndrăgostiților, voi delecta exclusiv pe bărbații cititori cu diverse știri despre fotbal, bere, gadgeturi, mașini, pescuit, biliard, wrestling  și alte îndeletniciri preponderent masculine. Așa că, doamnele și domnișoarele pot renunța la această lectură, plictisitoare de altfel pentru domniile lor.

Bun, acum vă rog și pe voi, cititorii masculini, să fiți siguri că nici o doamnă sau domnișoară din anturajul dumneavoastră nu va citi ceea ce urmează. Gata? Totul este în siguranță? Bun, atunci să mergem mai departe. Sper că diversiunea mea cu subiectele masculine a funcționat.

Ei, bine, să vă dezvălui adevăratul subiect al prelegerii mele de astăzi: la solicitarea prestigioasei publicații ”Lovers Nuts& Bolts Magazine” am scris un studiu destul de detaliat privind Ziua Îndrăgostiților, implicațiile ei sociale și tulburările comportamentale create de aceasta. Am efectuat o mulțime de cercetări legate de acest subiect, unele cu rezultate absolut uluitoare, după cum veți vedea.

Dragii mei, se pare că suntem victimele unei conspirații vechi, milenare, care are menirea să ne facă pe noi, bărbații, să devenim, din punct de vedere afectiv,  robii femeilor. Nu este suficient că trebuie să le demonstrăm zilnic cât de mult le iubim și le apreciem. Nuuu, deloc. E nevoie ȘI de zile speciale pentru asta, iar Ziua Îndrăgostiților a fost creată special pentru a ne împila și mai mult pe noi bărbații, pentru a simți și mai bine cât de tare apasă papucul soției/iubitei pe grumazul nostru.

Credeți că luna februarie a fost aleasă la întâmplare pentru a sărbători acest eveniment? Deloc, dragii mei.  Au trecut două luni și ceva de la sărbătorile de iarnă, deci suficient timp ca și cel mai important sau extravagant cadou adus de Moș Crăciun să-și fi pierdut din importanță sau strălucire. Este timpul pentru ceva nou, care să stârnească interesul iubitelor noastre, să le demonstrăm din nou cât de mult le iubim. Iar acest lucru ne-a fost pus deja în vedere cu cel puțin două săptămâni mai devreme, nu-i așa? ” Ce surpriză îmi pregătești de Ziua Îndrăgostiților?” a fost întrebarea adresată nouă la începutul lunii februarie, pe când ni se servea micul dejun sau admiram prelung vreun nou model de mașină sau avancronica unui meci de fotbal. Calendarul lor funcționează cu precizie și, nu numai atât, dragele noastre știu cu EXACTITATE ce cadou le-ați oferit de-a lungul relației, încă de la bun început. Așa că, ferească Cel De Sus să vă repetați cumva cu cadourile, că va fi vai de voi: reproșurile vor veni în cele mai neașteptate și delicate momente. Din păcate timpul și spațiul nu îmi permit să dezbat mai pe larg acest subiect, dar voi reveni cu siguranță în jurul zilei de 8 Martie, o altă zi semnificativă pentru noi, bărbații înrobiți.

Pot însă să vin cu ceva sfaturi, atât pentru Ziua Îndrăgostiților cât și pentru zilele de 1 și 8 Martie care se apropie inevitabil. Încercați pe cât posibil să vă amintiți ce cadouri ați făcut iubitelor voastre în trecut. Pentru asta, în clipele de singurătate, faceți un raid rapid în șifonierul consoartei pentru a trece rapid în revistă, rochițele, poșetele, pantofii sau accesoriile așezate ordonat pe acolo, pentru a vă reîmprospăta memoria. Cu una-două zile mai devreme de fatidicul eveniment, luați o figură preocupată și căutați să răsfoiți, cu un aer absent,  diverse cataloage cu articole feminine. Știu, e greu, dar trece mai ușor dacă atunci când mimați acest act al căutării cadourilor pentru jumătatea voastră, vă gândiți la ceva plăcut: o bere rece, dumneavoastră la volanul unui Ferrari, sau altceva asemănător. Credeți-mă, zâmbetul și lumina de pe chipul dumneavoastră au un efect garantat. Nu în ultimul rând, aranjați cu un prieten sau coleg să vă sune în dimineața zilei îndrăgostiților și să vă ”invite” la o bere sau la ”vizionarea” unui meci de fotbal cu prietenii. Voi îl veți ”refuza” politicos pe amicul dumneavoastră, explicându-i că doriți ca în seara aceasta specială să fiți cu aleasa inimii voastre. Efectul creat este fantastic și, chiar dacă ceea ce îi veți oferi consoartei are o valoare mai mult simbolică, sacrificiul dumneavoastră va fi apreciat la valoarea sa maximă.

Cam asta a fost tot pentru astăzi. Că doresc să treceți cu bine peste Ziua Îndrăgostiților și să ne auzim cu bine zilele următoare pentru a ne pregăti sufletește și pentru celelalte pietre de hotar: 1 și 8 Martie. Succes!

Posted on Februarie 14, 2011, in Ghid practic de buimăcit lumea and tagged , , , , , , , , . Bookmark the permalink. 12 comentarii.

  1. Nu stiu daca sa rad sau sa va dau dreptate :))…dar hai sa va dau dreptate!
    Aveti maaaare grija astazi si sa zambiti toata ziua,pe langa ,,da,iubito” spus mereu! In rest? Bafta!

  2. cristiangheorghe

    E un text foarte greu. Abia am putut să-l citesc. După cum zice doctorul ăsta, sfârșitul lumii pare destul de aproape.

  3. Domnule Doctor, sunteti însurat????

  4. Oare de ce bărbaţii ăştia au impresia că noi, femeile suntem nişte naive?

  5. Deci, dacă eu l-aș vedea cu o față luminoasă și cu gura până la urechi în timp ce răsfoiește o publicație cu articole vestimentare feminine, fiți siguri că voi avea grijă să i le șterg mintenaș pe amândouă de pe figură. Ce, parcă nu știu că nu la modelul de tanga se uită el, ci la modelul de sub model, dacă înțelegeți ce vreau să spun!
    Deci, mai bine să-mi dea bani, că găsesc eu ceva pe care să-i ”stric”. Am zis!

  6. Pamela, când scriu pentru bărbații căsătoriți, mă identific cu ei și problemele lor. E un soi de empatie.

  7. Doctore
    Suna trist, dar din pacate adevarat. Si”cercetarile din spitale” si sentimentul de repulsie fata de manifestarile acelui sentiment fires de iubire. Rau e sa fii trist!😆

    Happy Valentine’s day, ladies!
    Sa fiti iubite si sa aveti o zi speciala astazi, ca omagiu adus frumusetii, talentului si sensibilitatii voastre!

  8. Mulțumim mult, Papa. :-*
    Să fii iubit!

  9. Multumim Papa drag! :*

  10. strigo
    Am bagat si poza😉

  11. Am inteles doctore… si apropo! ce cadou mi’ai luat?😀

  12. Doc, si ce faci de ai „norocul” ca muierea sa mai aiba si ziua de nastere nu mult dupa 8 martie =)) ?
    Atunci chiar ca esti „prsecutat”😀

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: