Gafe și găfițe inofensive

Scris de Mirela Pete

Gafă= gest, atitudine sau vorbă nepotrivită, care poate constitui o indelicatețe sau o jignire neintenționată,  adusă cuiva (DEX)

A gafa=a da cu bâta-n baltă, a o face fiartă, a o face de oaie, a o nimeri (ca Ieremia) cu oiștea-n gard, a o scrânti.(DEX)

Dacă e neintenționată, normal ar fi ca cel vizat să nu fie jignit. Dar cum îl mai poți convinge, după ce-ai făcut-o (gafa) că era neintenționată?! N-ai cum, așa că cel asupra căruia s-a abătut năpasta, o va lua personal, foarte personal, cel mai personal și-ți vei face dușmani pe viață! Atâta pagubă, n-am chef de prieteni lipsiți de simțul umorului!  Dar dacă gafa se revarsă, aparent inofensivă…asupra directorului, șefilor, profilor, mamei soacre, etc?!

1.  Eram, cu cea mai bună amică, într-o alimentară arhiplină. În fața noastră, o super-femeie, vă jur că n-avea loc pe intervalul dintre rafturi, dar nu s-ar fi   dat la o parte de lângă biscuții trași în ciocolată, pentru nimic în lume…Am vrut s-o luăm pe alt interval, dar acolo erau alți însetați și înfometați, așa că am început să ne scuzăm, pardon, dar vă rugăm, dar ”NU ÎNCĂPEM de băsănăul dumneavoastră”! a strigat amica mea , care murea de sete, că era o zi toridă. I-a scăpat…oops. ”Vă rog să mă scuzați”, a îngăimat ea, adăugând (și făcând rahatul praf):”Știți, nu voiam să vă fac grasă, dar sunteți atât de imensă încât nici nu sunt sigură că am fi încăput în caz că ați fi avut amabilitatea să vă întoarceți din profil”.    Monicoooo, mai bine tăceai, mi-am spus eu, încercând s-o iau pe Moni și să zburăm de-acolo. Muntele de slănină a început să suduie:”Las că faceți voi copii, o să vedeți voi cât vă faceți, ce vă pasă, tinere și fără griji….” .Nu mai știu continuarea,   c-am ieșit râzând din magazin. Acum, gafa era comisă, așa că, măcar să ne râdem. Firește că toate muierile din alimentară s-au coalizat împotriva bietei mele amice. Așa că, am luat o apă de la bar, unde era de trei ori prețul!

2. Îmi amintesc de un coleg de școală, care toată  ora de mate s-a foit în bancă. Profa l-a întrebat ce naiba are, dar el făcea pe finuțul, pretinzând că e bine mersi. Când a sunat de ieșire, a tăbărât ca un uragan peste toată lumea, zburând către budă. ”Mă pișșșșșșșșșșșșș pe mineeeee! striga el în gura mare. A intrat și am auzit vocea tunătoare a directorului. Curioși,  l-am urmărit cum merge, spășit, către cancelarie. După o jumătate de oră a ieșit de la director, așteptând sentința. Ce făcuse? Păi s-a descheiat la șliț inainte să ajungă la pișoar, iar  jetul a țâșnit semicircular …direct pe chelia directorului, care căuta elevii fumători în budă (poate vă amintiți de raziile alea!). Finalul a fost fericit, dar câteva zile a…făcut pe el de frică!

3. În primul an de facultate aveam o profă la imprimeuri, durere! Nasoală, rea, neplăcută…ce mai, toți studenții așteptau fericita zi în care să scape de ea (s-a pensionat și am avut bucuria să fie înlocuită cu cea mai faină profă). Și  năpasta asta de profă se strecura în atelier pe nesimțite, ca să audă ce povestim, profitând de spațiul generos al atelierului, de vocile noastre, de muzică, etc. Nu odată ne-a ascultat poveștile, neplăcuta! Am prins mișcarea și eram atenți să ne oprim din vorbă, când apărea. Odată, intrăm noi în atelier, cu mare chef de pictat și de sporovăit.  Liniște și pace. Țipenie de profă pe-acolo. Unul din colegi a început să cânte preoțește: ”Ce bine-i făr de huluba pe lume și stau-ar și pe-acasă c-o coată cea cu coasă și bine-ar fi să nu mai vinăăăăăă”!”  Muream de răs! Un alt coleg, un timișorean,  a continuat: ”Când îi văd mutra aia de rahaaatttt cu ochi, când aud incultura revărsându-se copios din gura aia grețoasăăăăă, când îi văd dezgustul cu care privește lucrările noaaastreeee, neînțelegând nimic, simt că devin criminal în serieeeee”!  Ei bine, după ce 7 studenți ne-am vărsat năduful, madama a ieșit de după niște șevalete, zâmbind triumfător: ”Am auzit tot, haha! Veniți la toamnă la examen!”  Noroc că n-a fost necesar, pensionarea ei aducându-ne pe toți la normalitate și chiar la media 10, pe unii mai norocoși!

Voi aveți gafe la activ? Hai, povestiți-le, că au fost făcute fără intenție! Doar sunt gafe! (vezi DEX)

Anunțuri

Posted on Februarie 1, 2011, in Cu ochii cât cepele. Bookmark the permalink. 28 comentarii.

  1. O gafa din nenumaratele facute de mine , pentru ca la capitolul asta sunt experta, a fost ca eram odata la un party si la un momentdat,dupa ce am pus farfuria pe masa, am dat sa ma intorc nestiind ca in spatele meu se afla cineva si l-am lovit din greseala cu mana in partile lui …hai sa zicem …moi? In urmatoarea fractiune de secunda l-am vazut inlemnit in fata mea. Prima data am crezut ca era mut de admiratie vazandu-ma, dar dupa comentariile facute de ceilalti ,mi-am dat seama ca nu ii eram chiar asa de simpatica cum crezusem eu.

  2. Eu din multitudinea de gafe facute, am s-o declar doar pe cea care n-a fost fara intentie, dar cu toate astea, a fost o gafa doar in aprecierea rezultatului.
    Eram printr-unul din liceele frecventate si profa de english pune o intrebare. Cum nimeni n-a ridicat mina, a inceput sa ne ia la rind, pe fiecare. Eu, pentru ca aveam idei, imi zic „bai, daca ridic mina, va considera ca stiu si ma va passa” E, si cind ajunge la cel din spatele meu, ridic plin de incredere mina. „Da papa, ia sa te auzim!” E, atunci m-am ridicat in picioare, si pentru a nu parea chiar timpit, am spus-o rizind cu gura pina la urechi „vroiam doar sa va spun ca nici prin gind nu-mi trece care ar fi raspunsul”
    Nu stiu sigur daca interventia mea a fost pricina, desi eu am fost cel injurat de mama, dar dupa mine n-a mai fost intrebat nimeni, in schimb, ni s-a dat un extemporal fulger, la care 4, a fost majoritar. 😀

  3. Avem in vizita niste prieteni, cand deodata primesc telefon de la frate-miu care mai obisnuia sa sune si sa zica: „vin pana la tine” fara sa ma intrebe in prealabil daca pot sau daca vreau. In fine, ca sa scap eu de explicatii, il las pe sot sa-i raspunda. De data aia s’a intamplat ca nu de asta sunase. Se converseaza ei intr-o parere, termina discutia si sotul inchide telefonul., sau ma rog, asa am crezut pentru ca fiind telefonul de la Digi marca Huawei, tre sa apesi pe butonul de off de vreo 3 ori pana sa se inchida. S’am inceput: ” ce vroia? iar s-a autoinvitat, sunt sigura! ca asa face mereu, vrei nu vrei, tre sa bei agheasma si multe altele…” Dupa vreo zece minute, amuzat nevoie mare si satul de ce’a auzit, ma suna pe celalalt telefon si’mi zice: „inchide digi’ul ala”! Am inlemnit, va dati seama…

  4. pinguinu nuclear

    @georgiana – grija mare la telefoane…
    http://failblog.org/2010/10/04/epic-fail-video-buttdial-fail/

    Acum cativa ani buni (evenimentele de trista amintire de la Tg. Mures), o cunoscuta se uita la stirile „profesioniste” ce descriau acele… ciocniri intre unguri si romani. Nationalismul a cuprins-o si a uitat de bunul simt ce caracterizeaza in general relatiile interetnice in zona Banatului (fiind ardelean dupa sange, nascut si crescut in Timisoara, stiu ce zic si care sunt diferentele cu alte zone). Aproape ca a mers sa isi ascuta cutitele din bucatarie si sa pregateasca tortele. Furca nu a gasit. In timp de o dadea in sus si in jos cu „imputitii astia de unguri”, „cretinii astia de bozgori”,vecina si prietena ei cea mai buna a venit in vizita. Iar eroina noastra, cui sa ii destainuie gandurile sale de tras barbarii in teapa? A continuat cu „hunii bautori de lapte de iapa”, cu „mongolii ce au jefuit aceste meleaguri”, cu etc. Si cel mai grav lucru posibil: – Pizdele alea de unguroaice sunt toate niste curve! La care, vecina si prietena ei cea mai buna, a zis: – Tu stii ca eu sunt unguroaica, nu?

  5. Pinguinu 😀 😀 😀 tareeeeeeeee!

  6. Copilasi buimaci, cam adormiti azi… 🙂

  7. Georgiana
    Pe motiv de matoleala…!

  8. Elevă de liceu, clasa a zecea. Profa de franceză, vrând să se dea populuară, deschide vorba despre filmul din seara trecută, de la TV (”Jurnalul unei cameriste”). Și întreabă:
    -Oare câți ani are Jeanne Moreau?
    -Ooo, e bătrână, mă dau eu mare (aveam toată colecția revistei Cinema și știam o mulțime de prostii…) Are 40 de ani!
    Inutil să adaug că profa era sărită binișor de vârsta asta, așa că a fost foarte încântată de informația pe care i-am dat-o. Și mai ales de tonul meu convins. 🙂

  9. Mirela, pe unde ne umbli???

  10. Buna, Buimacilor, nu mi-ati spus ca veti posta azi articolul!
    Nu-i nimic, odata am s-al postez si pe blogul meu.
    Acum, va voi raspunde pa rand! :)))))

  11. @Minoki , sa știi ca gafa am facut-o multi! E tare de tot, una din cele mai răspândite. Parca te vad așteptând cuvinte de…admirație! :)))))

  12. @Buimacii, am fost la o cabană, dar e prea frig și ne-am întors repede! Am fost la pârtia de schi de pe Feleac, Cluj, e foarte frig, ger, nici acolo nu-i de stat.Mama mă-sii de iarnă! 😆
    Măi…dar să nu-mi spuneți voi că intră articolul meu. M-am supărat. Da-mi trece imediat! :)))))

  13. @Papagigli, stai bine la caapitolul gafe! Eu cred că doar cine se respectă, gafează! Parol! Eu sunt maestră! 😆

  14. @Georgiana , asta da gafă, unde te-ai ascuns după?? 😆

  15. @pinguinu nuclear , și-a dat arama pe față, de fapt! 😆

  16. @silavaracald, o gafă de zile mari! Și mie mi se părea bătrână orice profă trecută de …30 de ani! :)))))

  17. Mă gândesc la ce s-o fi gândit directorul ăla când l-a văzut venind atât de hptărât pe individ, descheiat la șliț și pus pe fapte mari! 😆

  18. @Xaba…Uite, la asta nu m-am gândit! 😆

  19. Cât despre faza de la magazin, cu obeza care nu se dădea la o parte, am și eu la activ! ”a drege bucuiocul”, i se mai spune. Adică:”nu am vrut să te fac grasă, dar ești de-a dreptul imensă”! Bună! 😆
    Unuia i-am spus odată că nu-i chiar prost, dar e atât de stupid! gafă! 😉

  20. he he he!
    ”nu ești tâmpit, dat ești tont!” am auzit-o la tv, la unul din talk showurile acelea. Noroc că nu eram la mine acasă” 😆
    Apropo, talk showurile alea sunt niște…GAFE? Întrebare! 😉

  21. Niște enormități, aș zice. Cu mult mai mult decât gafa.
    Gafa îți scapă din întâmplare și te străduiești apoi să n-o mai repeți. La talk-showurile alea nu mi se pare că-și face careva probleme de genul ăsta. 😀

  22. Silavaracald , așa este.
    Ar fi prea simplu să li se zică…gafe! 😆

  23. discutie intre colegi cu sefa printre noi, ea fiind un pic mai ponderala si se discuta despre teo trandafir, la momentul ala in duet cu mircea badea la emisiunea de dimineata. la care un coleg satul de disertatiile pe marginea emisiunii zice „cum sa-mi placa asa ceva?ce sa vad la grasa aia???”
    s-a facut liniste, ne-am bagat sub birouri fortandu-ne sa nu radem, sefa s-a facut ca ploua!

  24. Vaaai, faza cu pisatul pe chelia aluia e antologica, m-am distrat de numa :))

  25. Chiar aveam nevoie sa ma inveseleasca ceva la ora asta tarzie.

  1. Pingback: Dor ucigaş « Cristian Dima

  2. Pingback: Jucărie « Un blog cu năbădăi

  3. Pingback: Parca-mi-aş odiseea « Blogul lui Teo Negură

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: