Niște negrese bine făcute

La chefurile care se țin lanț aici, ne-am zis că e indicat să ne angajăm un bucătar. Nu de alta, dar șaorma din colț miroase mult prea des a detergent și nici ingredientele din care e făcută nu par de anul ăsta. Am pornit deci în căutare și, în cele din urmă, l-am găsit. Un vrai Chef. De fapt, o șefă, mai bine zis. Propunem s-o angajăm imediat. Nu de alta, dar experiența ei indubitabilă ne-o recomandă cu vârf și îndesat.

Scris de Arcadia

Sunt multe bloguri culinare, nu voi intra în competiţie cu nicunul dar, ca o excepţie, astazi vă propun o reţetă inedită. M-a inspirat reteta de-aici. Şi aluatul de aici.
(Folosiţi unt pentru că margarina e nesănătoasă. Dacă nu mă credeţi mergeti la doctor şi întrebaţi).

Aşadar, purcedeţi la treabă, e multă. Şi trebuie făcută conştiincios dacă doriţi nişte „crocănţele” delicioase, după care să vă lingeţi degetele.
Eu aşa am făcut. Mi-am adunat pe lângă mine ingredientele precum cloşca îşi adună puii şi m-am apucat de amestecat, de tăiat, de pliat, de împachetat, iar şi iar, ca Sisif. Gândul că papilele mele se vor întâlni, pe seară, cu crocănţeaua fragedă, că măselele mele o vor strivi treptat şi gustul se va prelinge încet, învăluind papilele avide şi vălul palatin, va îmbăta lueta, apoi va aluneca prin esofag şi se va cuibări fericită în stomac, isterizând pilorul care se va stenoza degrabă încercând să prelungească plăcerea, gândul acesta zic, îmi dădea aripi.

Când aluatul a fost gata, l-am întins frumos, l-am pensulat cu ou spumat, l-am presărat cu susan, l-am tăiat cu grijă în fâşii egale pe care le-am răsucit în jurul axei cu 360 de grade, le-am aliniat echidistant pe hârtia de copt şi-am băgat tava în cuptorul preîncălzit la 200*C. Am fixat timerul la 20 de minute şi-am plecat.

Am hranit şi periat câinele vreo 15 minute, am tăiat florile uscate la câţiva trandafiri în următoarele 10, am plivit nişte buruieni vreun sfert de oră, am măturat foişorul cam 10 minute, am udat ghiveciul cu rozmarin în următoarele 5 şi când să ud achimeneşii de pe pervazul de la intrarea în casă nările mi-au fremătat. Am inspirat şi-am realizat ce s-a-ntâmplat. M-am târât, lividă, până la uşa bucătăriei şi-am intrat. Fumul gros, negru, avea consistenţa aluatului de crocănţele iar mirosul, greu ca plumbul, zăcea lipit prin toate colţurile, pe toate rafturile, prin toate dulapurile, în fiecare cutie, pe fiecare farfurie. Până şi zahărul devenise brun, din bălai cum fusese.

Sunt o femeie tare, mă ţin bine cu firea, aşa că n-am sărit, impulsivă, la uşa cuptorului, cum ar fi facut o femeie panicoasă. Am analizat situaţia şi-am stabilit un plan: îmi voi pune mănuşile de silicon, voi deschide rapid uşa cuptorului, voi înhăţa tava şi-o voi goli ultra-rapid într-o pungă de hârtie (sunt ecologistă convinsă, evit cât pot plasticul), sigilez ca să nu împrăştii mirosul prin casă şi arunc coletul la gunoi. (În naiviteatea mea, credeam că mirosul a stat înghesuit în bucătărie, presurizându-se. De fapt supraplinul evadase demult pe sub uşă, prin gaura cheii, prin orice fisură care i-a ieşit în cale, cotropind întreaga casă).

Doi, trei, şi! Am deschis cuptorul, am smuls tava şi-am vărsat-o ultrarapid. Pe jos, pentru că punga şi-a închis orificiul cardic refuzând să înghită ce-i îndesam eu pe gât. Nici chiar în aceste condiţii nu m-am pierdut cu firea, am luat repede un prosop şi-am acoperit nenorocirea până am fugit în subsol după mătură. Calm, am început să împing pe făraş prosopul de sub care, din când în când, răsărea câte-un căpşor brunet care-mi zâmbea. Am strâns punga la gură, am dus-o la container şi m-am întors pe frontul de lucru.

Am spălat, pe îndelete, apăsat, cuptorul, mobila, rafturile, oalele, farfuriile, tacâmurile, sertarele, aragazul, faianţa, gresia, pereţii, totul. De două ori. Prima dată cu oţet, a doua oară cu detergent cu parfum de portocale. Totul strălucea. Şi mirosea. Nu a portocale, cum ar fi fost normal, ci a cal mort, răscopt.
Aşa că am reluat operaţiunea, adăugănd scorţişoară succesiunii anterioare oţet-portocale. Apoi am ieşit afară. Nu că mi-ar fi ars de plimbare la ora aia, dar voiam să-mi aerisesc alveolele pulmonare iar la întoarcere să măsor, cu ele curate, nivelul şi calitatea mirosului din bucătărie.
După jumătate de oră, am intrat, timidă, în casă. Da, mirosul nu mai era acelaşi! Acum mirosea a cal mort, rascopt, umplut cu portocale şi scorţişoară.

Era să clachez, dar sosirea colegului m-a adus rapid în simţiri. L-am întâmpinat zâmbitoare şi l-am poftit la cină: Astă seară, avem „Negrese”. Bine făcute.

Publicat de arcadia

Anunțuri

Posted on Ianuarie 21, 2011, in Artă cu tendițe... artistice. Bookmark the permalink. 16 comentarii.

  1. floru' din grădină

    Io cre’ că trebuie angajată.
    IMEDIAT !
    Că şi Didina şi Pamela de când au dat de traiul bun de pe acilea au devenit supraponderale.
    O bucătăreasă ecologică şi ” dietetică ” se cere anjajată de urgenţă.

  2. 15’+10’+15’+10’+5’=55′ > 20′ !!!! e roza, clar !

  3. Bai ce mi-a placut relatarea asta, lucru mare! 😆
    Mi-a mai placut faptul ca n-a deschis fereastra, nu de alta, dar ar fi imputit toata curtea si deabea o curatase 😀
    Am si o nedumerire, de fapt doua. Zice ca fumul a patruns prin toate crapaturile, pai sa inteleg ca…hmmm! la ce dracu de crapatura ma gindeam, c-am uitat 😀
    Si mai zicea ca sunt bune de ne lingem pe degete. Well, eu n-am nimic impotriva linsului, dar e musai sa fie degete? 😉

  4. Mishu
    Pai timeru’ trebuia sa stinga foc in 20′ !

  5. :)) am crezut ca numai mie mi se intampla asta..sa bag la cuptor ceva,sa ma dau dupa treaba si atunci cand simt fum sa zic ca or fi ars vecinii ceva..:)) sa imi vad mai departe de treaba mea si in momentul cand ajung in bucatarie,sa constat ca tai fumul cu cutitul si in cuptor totul e..negru!
    daaa..am crezut ca numai eu fac asta!

  6. Traian !
    Pai da ! Taimaru’ a oprit focu’ la 20′ da’ a mai stat 35′ in mediu’ ala ambiant, deh ! cum spuneam, roza , scleroza vine tiptil, doamne fereste de mai rau !
    Un caz a fi ca te-apuci sa faci o „treaba” , te pregatesti si nu mai stii de ce te-ai pregatit!!!

  7. Buimacime, am o provocare cu picioare 😉 Daca sunteti interesati, bagati-va! 😆
    http://v2valmont.wordpress.com/2011/01/21/provocare-cu-picioare/

  8. Recunosc că titlul m-a dus cu gândul în altă parte! Am păcătuit..cu gândul.

  9. Arcadia, you made my day! 😀 Am râs de m-am prăpădit!!

  10. Arcadia, felicitari pentru autoironia care tropaie prin tot ceea ce scrii. Esti o comoara pentru toti cei care au sansa sa le treci pragul.

  11. Traian, eu stiu că timer-ul doar te avertizează sonor la ora la care l-ai pus, nu opreşte şi focul. Nu ştiu la alţii cum o fi, dar la mine aşa funcţionează 🙂

  12. si cand ma pregateam sa preiau reteta de negrese…surpriza. M-am ales cu o portie de ras si de buna dispozitie. 🙂 E buna si asta. Si fotografia e bestiala. Cu decor cu tot!

  13. Sa mor de n-am crezut ca-s altceva! 😀

  14. Adevărul e că decorul face toți banii. Delicat și sugestiv, ca și negrele alea binefăcute! 😀

  1. Pingback: Iarnă cu flori colorate « Mirela Pete. Blog

  2. Pingback: La mulți ani! « Mirela Pete. Blog

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: