Teatru ad hoc

Mai avem puțin și se împlinesc 200 de ani de când Iancu Văcărescu scria (în 1819): „V-am dat teatru, vi-l păziți/ Ca un lăcaș de muze;/ Cu el curând veți fi vestiți/ Prin vești departe duse.//Cu el năravuri îndreptați,/ Dați ascuțiri la minte,/ Podoabe limbei noastre dați/ Cu românești cuvinte!” Încă nu s-au adeverit întru totul scrisele lui, așa că mai facem o încercare acum.

Scris de Papagigli

Doamnelor, domnișoarelor și domnilor,
Vom încerca de acum încolo, o dată pe săptămână, să o punem de-o comedie virtuală, pentru a scoate în evidență imaginația și talentul buimacilor. Iată cum: începând de Miercuri, 19 ianuarie, orele 19.00, vom iniția rubrica „Teatru ad hoc
Regulile vor fi următoarele:
1. La orele 19.00, Didina sau Pamela vor propune tema. De pildă: „Sâmbăta seara la Secția de Poliție”.
2. Fiecare-și alege un personaj, oarecare, dar care să se încadreze în topic.
3. Numele sau rolul personajului îl veti pune ca ID. De exemplu eu, cumasline, voi apărea ca „plutoniera Butoniera”. Altul va apărea ca „șoferul maiorului” sau „delicvent cu talent” sau „pulanul”, pentru că personajul nu trebuie să fie neaparat o persoană.
Eu voi căuta să dau startul, dar dialogurile pot lua orice direcție. De exemplu, putem începe cu „infractoru” și, din dialog, să ajungem de la secția de poliție la pârnaie, la magazinul de unde a furat sau la infraroșu, sau infrastructura sau cine mai știe ce.
4. Personajele nu sunt impuse, se crează pe parcurs, iar un participant poate juca roluri duble sau triple, trebuie doar avut grijă să schimbați ID-ul de fiecare dată când treceți de la o identitate la alta.
5. Deoarece vor fi probabil postări concomitente, scrieți numele celui căruia vă adresati. Ex: „Infractorule, scoate deștele din nas, dar ușor și cu palmele la vedere!”
Asta-i tot;  cred că va fi demențial după cât vă cunosc.

Posted on ianuarie 19, 2011, in Artă cu tendițe... artistice and tagged , , , , . Bookmark the permalink. 19 comentarii.

  1. În sfârșit, ne întoarcem cu fața spre cultură!
    Bine că și-au adus aminte Buimacii de ce s-au adunat aici! Întru propășirea națiunii pe calea buimăcelii! 😀
    La mai mare!

  2. Numa’ sa nu o punem de o comedie neagra, in stil romanesc!
    Ca va ia mama dracu’!

  3. Buimacilor!
    Am propus la Concursul Blog de Blog 2010, Blogul Buimacii la Categoria Cel mai umoristic blog.
    Vă rog să tratați cu seriozitate acest lucru! 🙂
    Adică să votați!
    Detalii la mine:
    http://mirelapete.dexign.ro/2011/01/blog-de-blog-2010/

  4. Zaqk, sperăm să ne ajuți și tu să nu! 😉

  5. floru' din grădină

    Eu voi fi uşa de ieşire în caz de urgenţă a teatrului.
    Na, că m-am ales cu rol principal.

  6. Copilasi,
    Intrucit eu la ora 19, a voastra, voi fi la serviciu de unde n-am cum sa ma comentez, va urez teatreala placuta. As fi vrut tare mult sa particip, dar fusul imi face figuri.

  7. Didina, Pamela
    Va trebui sa luati problema-n mina. N-am cum sa participez din cauza de IT americano-nenorocit 😉 😆

  8. suna interesant! sa vad ce masa/scaun/dulap/fereastra gasesc si eu ca personaj 😉

  9. papa 11:35: in felul asta vei putea continua tu piesa dupa ce-ti termini 8-ul productiv si tot in felul asta se va putea numi piesa de de teatru peste care soarele nu apune niciodata!

  10. cool
    7.5, ca eu nu-s la program de 8 😆
    Bai eu as fi vrut sa particip, dar cind ajung eu, voi sunteti in vise, cu unele exceptii 😀

  11. papa: mai sunt unii care au net si stau cu laptopu-n poala pina la ore tirzii

  12. Bună idee. Îs foarte cruioasă cum va răspunde lumea la chestia asta…
    Papa, cam nasol că n-o să poţi fi aici, cu noi, cu atât mai mult cu cât eşti iniţiatorul… 😦

  13. Lasă că-l mutăm la o oră când vei putea și tu participa.
    Deci, reprezentația din seara asta se anulează.
    Fain am început: cu o pauză! 😉
    @Floru
    Înseamnă că tu vei intra în scenă numai la sfârșitul reprezentației, după nesfârșita serie de bis-uri. 😉

  14. Mel buimaca
    Am citit aminarea, dar nu m-am putut exprima pe buimacii. Eu zic sa-i dati drumu la jucarie. Nu puteti incepe la miezul noptii. Eu pot participa la orele dupa-amiezii doar simbata si duminica, futu-i fusl ma-sii!

    am transmis de la papagigli si va rog mai usor cu ce mananca posta,da?

  15. floru' din grădină

    @ buimacii
    Sau după prima replică ?
    😀

  16. Haaa ! ce mishtoo! sa-ncepi programu’ c’o pauza! o tigara si-o cafea ! Mmmmmm !

  17. Păi depinde cine o zice. Ușa de la ieșire poate… 😀

  1. Pingback: Blog de blog 2010 « Georgiana

  2. Pingback: La club cu mătușa Luiza « Buimacii

Lasă un comentariu