Prima lecție de viață

Departamentul nostru medical continuă studiul unor stări patologice în rândul sexului masculin de data asta. Nu, încă nu se va ocupa de disfuncția erectilă, că au grijă de asta miile de spamuri pe care le primește oricine are o adresă de mail, ci de ceva mult mai delicat…

Scris de Casper, care n-are blog, să-l pinguim!

Medicul care a consultat-o pe mama și a ajuns la concluzia (logică de fapt: dureri de burtă, grețuri) că e bolnavă de enterocolită,  când era, de fapt, gravidă, e posibil să fi fost vreo ursitoare deghizată. Da, deghizată. Azi nu le mai ardem pe rug, dar dacă pun mâna pe ea…

Să-mi sortească mie așa ceva! Enterocolită! Boală mai jenantă ca asta cred că numai psoriazisul mai e, dar și pe ăla îl porți cu demnitate. Nu mă apuc acum să fac apologia unor boli decente, care prin durere îți aduc acea sticlire tristă și romantică în ochii înlăcrimați, grimasele ce-ți înnobilează chipul sau paloarea aceea inefabilă ce stârnește instinctul matern. Enterocolita nu are nimic din toate astea; e o boală ce stârnește râsul, o boală a penibilității depline. Greața produsă de ea nu are nimic din măreția unui ”dat la rațe” când ești muced, când colacul toaletei îți pare mai primitor decât brațele dalbe ale unei fecioare a nordului, răcorindu-ți fruntea înfierbântată în lupta cu paharele. Junghiurile ei perfide te lovesc chinuitor în cele mai nepotrivite momente, împăturându-te ca pe un briceag și smulgându-ți gemete patetice prelungi, făcându-te să înțelegi de ce testul suprem al unui războinic nipon este spintecarea acelor mațe. Da, durerea e mai presus de fire și totuși, nu aceasta este partea cea mai rea. Toată demnitatea ta de om stă într-un mușchi. Un singur mușchi  circular, fără sprijin, fără ajutor, fără pile. Un mușchi desconsiderat, subapreciat și denumit în scârbă ”gaura curului”. Da, el face diferența dintre decență și penibilitate, dintre admirație și scârbă.

Încercați să vă imaginați o persoană deosebită, admirată și respectată pierzând lupta cu enterocolita. Trist. S-a dus dracului toată admirația. Mușchiul acesta „ ultimul pe listă cu voia dumneavoastră” prin lupta lui titanică împotriva forțelor oculte  coalizate, de la perfidele glande salivare ce te fac să bălești ca o bestie idioată, stomacul tâmpit ce tot împinge încăpățânat, deși nu mai are unde, intestinul subțire, răzgâiatul acela ce se zvârcolește în spasme ca o râmă scoasă pe beton, până la machiavelicul  maț gros. Capul, sau mai bine zis partea opusă a răutăților, ce prin relațiile lui nepotrivite cu flora naște acea efervescență a revoltei răului împotriva demnității umane. Iar sfincterul e singur. El și cu tine. Tu, fără de vlagă, urmărindu-i eforturile cu sufletul la gură, rugându-te la toți zeii cunoscuți și ne, să-i dea putere, rezistență și zile multe. Mișcându-te ca o balerină pe ouă de teamă să nu-i distragi atenția, încercând să treci neobservat. Nu ai cum, trebuie să te resemnezi. Toti îți privesc deocamdată  cu milă chipul congestionat, mai mult pentru că nu poți ține ochii deschiși și nu îti văd sclipirea sinucigașă ce adastă în ei. Încerci să ajungi nevăzut și neauzit la limanul tuturor lucrurilor. Buda. Liman ce întotdeauna e mult prea îndepărtat. Un miraj, o fata morgana abia întrezărită prin lacrimile ce-ți îneacă ochii, la fiecare colț de stradă, în fiecare tufă. Sperând și rugându-te zeului suprem Vespasian, blestemându-i concetățenii ce au știut a face drumuri înstare să înfrunte mileniile dar o budă decentă la fiecare colț de stradă nu. Și ești singur printre mulți. Nu e o boală, e un blestem! O lecție de umilință creștinească. Nu poți fi un bun creștin dacă nu te-ai căcat pe tine măcar o dată. Abia atunci îți înțelegi adevărata ta menire, locul tău în univers și importanța pe care o ai în lume. Această lectie de viață o primești atunci când mândria și prejudecata își fac loc în inima ta, atunci când lumea se așterne la picioarele tale, atunci când crezi că totul e posibil, atunci când ești îndrăgostit.

Și eram, până peste urechi. Sfios și blând precum fecioarele sabine, priveam la ea cu venerație. Frumoasă peste poate, veselă, sprințară și plină de vervă. Regina visurilor mele geografice și stăpâna  de necontestat a timpului meu liber. Mă purta în plimbări nesfârșite, alintându-mi toate simțurile. O după-amiază de vară și o fată superbă ce mă ținea drăgăstoasă de mână. Ce-mi puteam dori mai mult? Eram deasupra cerului al nouălea. Credeam că totul începe și se termină cu mine. Mă simțeam egalul zeilor. Blasfemie! Cerurile și-au întors fața de la mine și blestemul a căzut asupra mea. A, nu. Nu dintr-o dată. Subtil. Cu mici gâdilituri și valuri de căldură ce se împleteau cu fluturii ce-mi zburdau bezmetici prin vintre. Până să-mi dau seama că nu e ceea ce pare, era târziu. Devenise o problemă existențială. A fi sau a nu fi bădăran. Sfiala a câștigat. Spre ghinionul meu. Subtil, cu tact și elocință, i-am sugerat stăpânei gândurilor mele să ne retragem spre casă. Pentru a-mi păstra onoarea neștirbită, trebuia să o predau nevătămată părinților ei. I se părea o impietate să pierzi asemenea clipe divine, dar, văzându-mi încrâncenarea și sticlirea din ochi, a încuviințat. Aveam de traversat orașul. Am făcut-o. Mareele durerii se ridicau și coborau aducându-mi lacrimi în ochi, valuri de căldură se izbeau de obrajii mei îmbujorându-i. Arătam ca o cireașă chinuită. Ei i-am părut apetisant. Și, în fața porții, pe sub teii somnoroși, m-a sărutat. Ar fi trebuit să fiu în rai plutind pe un norișor sidefiu. Dar nu! Blestemul mă aruncase în cea mai neagră hudă. Lipsa mea de reactie (aveam altă preocupare în momentul ăla: îmi încurajam disperat sfincterul) a jignit-o. Fire băiețoasă și voluntară, a reacționat prompt. Dar nu m-a pleznit, nu mi-a aruncat priviri furioase, nu a făcut nimic feminin și salvator. Nu. Mi-a dat un pumn. În burtă. Prea puțin pentru o dragoste atât de mare, prea mult pentru un sfincter obosit… Cu un pârâit  sinistru, lumea se prăbuși în jurul meu. Nu mai încăpeau cuvinte. M-am întors resemnat lăsând-o strâmbând din nas, consternată, și am coborât crăcănat în soarele ce apunea, cu obrajii dogorind, însoțit de hohotele ei isterice de râs.

Știam deja că nu voi mai avea niciodată nevoie de vreo poreclă. Eram căcat tot, dar liniștit.

 

Anunțuri

Posted on Ianuarie 13, 2011, in Cu ochii cât cepele and tagged , , , , . Bookmark the permalink. 10 comentarii.

  1. Teribil , monser !!! Imaginea, scriitura, finalu’ apoteotic!
    ( referitor la predoslovie : Si io am email da’ mai protejat, nu primeste spamuri d’alea, cumincior tare ! )

  2. @Domnu Caspăr
    Titlu lu matale m-ia adus aminte de o carte de am citi-to la liceu: ”Ultima noapte de iubire și prima de război”. Erea tot așea, cu dragoste, ca la matale, da na-m priceput dacă ultima și prima ereau una și aceiași sau dacă erea una dupe alta. La matale e clar: ie simultane. Și cu descărcări, că acolo erea totu mocnit.

  3. 😀
    omule, i feel for you! stiu cum e!

  4. Caspare, mi se pare evident, esti un om sensibil, doar ca n-am inteles daca pina la urma te-ai ales c-o sora, un frate sau daca era gravida cu tine. Spune-mi rogu-te-as, nu ma fierbe la mate, ca ma enterocolitez pe mine de curiozitate! 😆

  5. am crezut in primul moment ca mi s-a ratacit comentariul. induceti oamenii in oroare, nu mai stiu pe ce blog au fost si pe unde au comentat! treaba-i asta???

  6. Ha, ha! Am râs cu lacrimi, ţinându-mă cu mâinile de burtă! Noroc că stau bine cu „ghiventul” (vorba lui tataia despre „muşchiul” cu pricina) 😀
    Halal păţanie! Dar cine nu a păţit măcar o dată o asemenea belea? Care se mai şi nimereşte în momente tare nepotrivite. Eu nu mai mănânc îngheţată de ciocolată din clasa a VIII-a, când am păţit o adevărată „furtună în maţe” tocmai la o oră de meditaţie la mate. Iar profesorul credea că mă concentrez la probleme!!!

  7. =)) Păi dacă n-ai avut curajul să-i spui „iubi, mă c.. pe mine!”

  8. Superb scris, am râs cu tuse. Mai ales la faza cu fluturii dragostei ce se împleteau cu crampele stomacale precum ying şi yang. Da’ acuma fi sincer, nu a existat nici un pumn, nu-i aşa? Sărutul a fost catalizatorul, picătura care a umplut paharul.Tre să fi fost un sărut dat dracului de te-a făcut să te basculezi pe tine.
    Să mai scrii, Caspare, că o faci bine.

  9. Huuuf !
    Tan…, tanti Di.., tanti Didinaa ! Uite, itzi spui lu’ matale ca vaz ca iesti , ashea, mai destupata, de cu dimineata bine, faceam dush d-ala spre fierbinte sh’odata a ejaculat.. tare, asea cu buuff ! cu aburi, acu numa’ curge…bine ca terminasem. Dushu’. Pe la supapa de suprapresiune…Centrala termica. Am chemat servisu’, vine dup’amiaz sa mi-o rezolve. Sa puna iei mana. Da’ o sa ia tzeapa, tot azi ie si revizie cu curentu’n cartier, de la 13 la 17.
    Totusi am noroc, p’acilea ie primavara in ianuarieee ! ‘Oi face cu rece. Dush.

  10. @Domnu Mișu
    Ai vorbit matale codat, da tot pricepui la ce te referi. Cu rece e bine. Calmează. Da dă și cu talc dupe aia! 😉

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: