Ghid de supravieţuire pe timp de criză

Pentru azi, am invitat un consilier de finanțe, pe care experiența de viață și profesională îl recomandă a fi cel mai indicat a ne da sfaturi privind depășirea crizei, mai ales că trăiește pe meleaguri străine, așa că poate privi problema detașat, obiectiv. (Dați-mi un premiu, vă rog, pentru fraza asta atât de alambicată, că-l merit!😀 ).

Scris de Ratatouille (Coolnewz)

Din când în când mă mai dau pe net în căutarea unor oameni pe care nu i-am mai văzut demult. Mai zilele trecute am dat peste un fost coleg pe care cred că l-am văzut ultima dată acu vreo 6 ani. Şi admirându-l eu cum se hlizea la lumea 2.0 din poza actuală pusă pe unul dintre site-urile astea care nu te lasă să stai liniştit nici în gaură de şarpe, mi-am adus aminte ce tehnici de supravieţuire avea băiatul ăsta pe vremuri. Tehnici care cu siguranţă îl fac să plutească mult mai uşor peste oceanul zilei de azi, atât de agitat de criza economică.

Aşadar, era unul dintre noi – nu-l dădeau afară banii din casă, dar cu toţii găseam de o pereche de blugi mai acătării, de o vacanţă sau o piesă de teatru, o masă la restaurant sau vreun hobby. The usual stuff, nimic extravagant. Şi, tot ca noi toţi, şi el era preocupat să pună un ban deoparte. Însă aici intervine deosebirea: făcea treaba asta economisind de unde nici nu te aşteptai şi mai ales, avea instrumente de economisire absolut surprinzătoare.

Instrumentul de economisire nr. 1: pe principiul mănâncă ce/unde poţi pe gratis!

Mâncam zilnic la cantina instituţiei unde semnam condica. O masă caldă pentru maţele noastre, un preţ mai mult decât rezonabil. Ba mai mult, cantina oferea for free boluri cu salată şi pâine. Acu nu vă inchipuiţi că era cine ştie ce salată: frunză goală şi un dressing amărât deasupra. Ei bine, în timp ce noi eram cu împinge tava cu câte o zeamă caldă, o fasole cu o ciosvirta ceva şi un desert sleit, băiatul venea cu câte 2-3 boluri de salată şi o sacoşică plină cu pâinea gratis şi băga sănătos şi, mă repet, gratis, la ghiozdan.

Instrumentul de economisire nr. 2: dacă eşti nevoit să cheltuieşti, fă-o eficient!

După masă urma obişnuita pauză de cafea, eveniment social central al 8-ului nostru productiv. Aici ostilităţile se desfăşurau cam aşa: fiecare trecea printr-o strungă unde era un automat de cafea de unde îţi alegeai fie o cafea, fie un espresso, fie un şi-mai-mic-şi-mai-tare ristretto. Toate însă la acelaşi preţ şi în acelaşi fel de ceaşcă. Mare greşeală! Amicul nostru oricum era nevoit să plătească preţul respectiv aşa ca îşi punea ristretto de vreo 3 ori (a se citi cât încape) astfel încât umplea ceaşca până la nivelul … unei cafele.

Instrumentul de economisire nr. 3: cunoaşte-ţi trupul!

OK, din acest moment aţi făcut deja cât de cât cunoştinţă cu personajul. Dacă sunteţi la masă sau mai slabi de înger, mai bine vă opriţi aici!😀

Ne întâlnim noi într-o seară de vineri sau sâmbătă, ca băieţii, la individ acasă. Cunoaşteţi procedura, înainte să ieşi prin cârciumi şi cluburi te trotilezi bine de acasă, că berea vodcă-i de 10 ori mai scumpă de îndată ce-ai trecut pragul propriului bârlog. Cum vă spuneam, toţi eram preocupaţi să mai punem un ban la teşcherea. Şi ne îmbibăm preţ de vreun ceas … două … cine stătea sa le numere … cu bere, cu vin, cu ce cocktail-uri ne mai fătau minţile noastre tinere gen cola-ness-vodcă şi vine şi ceasul în care unul mai lucid îsi dă seama că noi de fapt vroiam să mergem să ne etalam „talentele” prin ceva cluburi.

Ne îmbrăcăm, dăm să ieşim … când amicul de care vă povestesc ne face ştrengăreşte cu ochiul dându-ne de înteles că mai are ceva important de luat. Belim ochii cât cepele când scoate dintr-un sertar … să tot fi fost vreo 10 OB -uri de calitate, le înmoaie tacticos în vodcă, le împachetează într-o pungă de plastic cât de etanş îi permitea alcoolemia lui la acea ora şi le ia … misterios … cu el.

Drept este că la momentul respectiv totul era destul de relativ aşa că nu ne-am pus prea multe întrebări. Am să păstrez misterul precum Blaga (Lucian, nu Vasile), nedistrugând corola de minuni a lumii şi am să mai adaug doar atât: toată seara băiatul s-a bucurat de un nivel suficient de ridicat al alcoolului în sânge încât să se simtă bine spre foarte bine, senzaţie la care a contribuit şi faptul că nu a dat un sfanţ pe alcool! Şi nici tampoanele alea nu le-a mestecat! Parol!

Întrebare: la ce i-au folosit tampoanele?

Posted on Ianuarie 13, 2011, in Ghid practic de buimăcit lumea and tagged , , , , , , , , , . Bookmark the permalink. 48 comentarii.

  1. Grea întrebare!😀

  2. Hai, mă, că doar nu le înmuia în ceai!

  3. nu cumva pe amicul in cauza il cheama mr.bean?

  4. Le-a folosit sub forma de supozitor??

  5. Exact la asta mă gândeam și eu, Alexa, dar mi s-a părut chiar scârbos…😀

  6. SLVC, daca nu mi le arata cand le scoate, e ok!😀

  7. @tetrise
    Ia uită-te tu în dreapta-jos și zi-mi dacă-ți place ce am pus!😉
    Fără asistență tehnică de data asta!😀

  8. Le-o fi stors deasupra vreunui pahar de suc de ananas, de exemplu?
    Dar pentru soferi nu ai un ghid de supravietuire?

  9. Ce-s elea, 10 OB-uri ? ca vodka stiu .

  10. Tampoane vaginale, Mishulake.

  11. Mishulake, din alea de se baga in interior… Un fel de vata condensata in forma de falus mic. Acum ai inteles?

  12. la ce iau trebuit ?,sa şi le bage în urechi să nu m-ai audă atâtea prostii

  13. Pai alea au snur; le-a dat drumu’ pa gat si s-a machit!

  14. wow, ce fel arata cu diacritice! Tre sa le implementez si eu!

  15. deci … care-i mai doctor pe aici? Sa ne indice niste locuri unde absorbtia alcoolului se face eficient!

  16. Cool, zici ca nu şi le-a stors în gură?

  17. Cool, în buric???😀

  18. Le-a băgat in suc de roşii să sugă şi el un Bloody Mary?

  19. Ahs, deci avem bulina rosie di tat :))

  20. Sailor, tot la bludi meri ma gandeam si io =))

  21. nu, nu, nu! Si iarasi nu! Un indiciu: instrumentul de economisire se cheama „Cunoaste-ti trupul!”
    (de fapt mai sus cineva a fost aproape …)

  22. Cool, nu-i aşa că eu îs aia care-o fost pe aproape?

  23. Păi Laura, stiu si eu nişte lipoveni care au băut alcoolul de la girocompasul(un fel de busolă) de pe vapor .Şi au făcut-o filtrat prin vată, că era vorba despre tampoane aici.

  24. Cool, în nas? A prizat cumva? Şi le-a stors în nas, adică?

  25. Ce inventivi pot fii unii cand e vorba de alcool😀

  26. Georgie, in naaaas? Bleac!

  27. ok, parca jucam rece-cald! Apare in curind Rata cu un indiciu mai mult decit explicit!

  28. În fund, bre!
    Că de-aia a și murit Marylin Monroe, după o clismă cu Nembutal. Doza nu era mare, dar s-a absorbit în cantitate mult mai mare decât dacă l-ar fi înghițit.

  29. Cum sa’si bage alea imbibate de alcool in fund? Nu ustura? Duamni iarta-ma!! C’am trait s’o aud si pe asta!!!

  30. Bumacilor, hai bre… chiar asa zgarcit? apoi am si io o intrebare, ala sigur nu are vreo pretina, ca paote ar trebui sa plateasca un suc sau ceva si e cam scump ;))

  31. Farmacologia alcoolului

    Absorbtia alcoolului incepe chiar de la nivelul mucoasei bucale si esofagiene, desi in cantitati foarte mici. Cea mai mare parte a alcoolului ingerat este absorbit in partea proximala a intestinului subtire, la nivelul jejunului. La nivelul stomacului si colonului absorbtia este in cantitati moderate, mai ales daca este consumat in timpul sau dupa mese (absorbtia la nivelul stomacului scade si mai mult) .

  32. Di pa gugl !

  33. ratatouillecoolnewz

    si uite-asa ne apropiem de iesire! care pt unii e … intrare!

  34. Iooi Doamne ce scarbos… si voi ati stat cu ala la masa😕😕😕

  35. Ia vezi la 20.58! Ne apropiem cât de cât?

  36. ” La nivelul……………… colonului absorbtia este in cantitati moderate,”
    Suficient pentru personaju’ coleg ? Al dreaq ! Acu-i milioner, a ? ( Sa „bei” obeuri !! )

  37. lumea se uita la el ca la un ciudat de cind aparea impertubabil de fiecare data cu salata + piinea gratis. Sau 3 x cafeaua. Ei bine, cind am realizat faza cu vodca … chiar mi s-a parut simpatic🙂 Acu nu stiu foarte sigur cit de eficienta era metoda … da omu era o sursa inepuizabila …

  38. Si vorba lui Mishu e acu milionar? Are pretina?

  39. Sau pretin?:mrgreen:

  40. habar n-am … Da’ atunci avea pretina! Japoneza!

  41. Laura & Georgia !
    La asa stil de economisire io cre ca are s-acu pretina / pretin , pa sora lu’ aia cu ceasu’ ! Nu tre sa cheltuie pa alte obligatii !

  42. Doamne feri! Pai cre ca nici o europeanca nu l-ar putea suporta😀

  43. pai poate cu ele e mina larga😉

  44. :)) am crezut ca si le storcea in pahar. bleahhhh!!!! ce scarbos!!!

  1. Pingback: BVLGARI sau expresia rafinamentului. Bijoux&parfum « Mirela Pete. Blog

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: