Chelia pubiană

Scris de papagigli

Fiți sinceri, văzând titlul, ați crezut că postul conține tot felul de limbi, blow job-uri și alte deserturi amoroase. E uite că v-am tras-o și n-am să abordez nici un fel de perversiuni sexuale, cu toate că-mi sunt atât de dragi. Titlul l-am ales mai mult pentru faptul că sună frumos, curat și, ce s-o mai scutur de prun, apetisant. Asta nu înseamnă că nu mă voi referi totuși la o anumită chelie. Dar la cea capilară, care este pe cât de sclipitoare, pe atât de dezgustătoare și obsedantă pentru unii. Evident, nu și pentru cei care n-o au și și-o crează benevol. Însă chiar dacă de câțiva ani buni e la modă capul de țestoasă, cei care-l au de la natură, îl detestă. Astea sunt, evident, observații asupra altora, întrucât n-am fost condamnat la astfel de decopertări forțate ca să o știu de pe propria-mi piele.

În fine, acum vreo două săptămâni mă duc la un party. Evident că am fost același grup de amici ca-ntotdeauna, care o punem de fiecare onomastică sau aniversare. Ei, și unul dintre amici are chelie, că asta are! Mare, nene, și enervant de netedă! Bine, are el și nevastă, dar chelia a fost subiectul convesației noastre și a postului de față, așa că doar la ea mă voi referi. Una peste alta, tipul și-a tras o plantație pe chelie. E adevărat, nu se poate spune că-i stă vâlvoi, dar oricum, se observă destul de bine. Cum plantațiile nu mai constituie de mult un bau-bau, nici măcar pentru negri, tipul și-a luat inima-n dinți și, răpus de oful cheliei, s-a prezentat la plantator. Dar să știți, din cele povestite de el, am dedus că implantul nu-i în niciun caz o simplă floare de bumbac la ureche. Treaba e complicată și chiar fascinantă. Fiecare fir de păr pe care-l posedăm are un anumit cod genetic. Toate codurile sunt înmagazinate undeva în creierașul nostru simpatic. Unele coduri au o viață scurtă și, dacă sunt programate să se ducă dracu’ devreme, se duc, indiferent cu ce le freci sau ce rugi înalți spre ceruri. Așa că transplantul ăsta constă în recoltarea firelor al căror cod genetic le ține-nfipte și după moarte.

Apropos, copil fiind, păduri cutreieram. Cutreieram pe dracu, nu cutreieram nimic, dar într-o zi m-a dus taică-meu la un muzeu. Tocmai aduseseră niște exponate de prin Egipt și, cum mumiile erau ca bomboanele de pe colivă, m-am repezit întâi la ele. Ce m-a frapat la prima vedere au fost unghiile și părul. Că vedeti voi, ale dracu’ cheratinoase nu mor o dată cu hoitul, ci continuă să crească până nu mai au cu ce se hrăni.

Dar să revenim la plantație. Iată cum se procedează: după discuții și desene, după explicații și sugestii, după calcule și evaluări, te prezinți la prima ședință. Spre deosebire de agricultura tradițională, în afacerea asta se începe de-a-n curulea, cu recoltatul. În primul rând, și  cel mai sângeros, ți se taie pielea capului unde mai ai păr. În cazul amicului, de la o ureche la cealaltă. Apoi, din crăpătura formată, îți extrage fire de păr, cu rădăcină cu tot. Evident, doar pe cele a căror rădăcină e expusă. Cu această ocazie, am aflat că la o ședință ţi se plantează în jur de 1800 de fire de păr, durează vreo opt ore și costă 6000 de dolari. Așa că, uitându-mă la mine, aș putea spune că am un păr de miliarde. Cum ziceam, după ce le recoltează, le selectează și apoi ți le înfige în chelie. Aceste fire vor cădea inițial, dar rădăcinile lor, al căror cod va fi recunoscut de creier, vor rămâne în plantație și, în curând, vor genera fire noi de păr care vor crește la fel ca și cele din zona din care provin. Tăietura de unde s-a făcut recoltarea va fi inobservabilă datorită părului care-o acoperă, că altfel, cu copcile în cap, ai arăta ca Chuckie. Procesul se repetă la interval de un an și fiecare ședință se lasă cu o altă tăietură, dar aproximativ pe locul cicatricei, pentru a nu-ți brăzda tot ogorul cranian. Evident că la a doua tăietură vor putea fi recoltate un număr mai mic de fire, dar e totuși de preferat unei noi cicatrice. Problema e că, după operație, nu prea poți să dormi așa cum ți-ar plăcea, ci așa cum ți se prescrie, ca japonezii, cu ceafa rezemată de un fel de cărămidă, ceea ce mie mi se pare inuman.

I-am spus amicului că, dacă aș fi în situația lui, nu m-aș fi încumetat la un astfel de supliciu, nici futut de asistenta doctorului. Și, chiar dacă, prin absurd, aș fi făcut-o, le-aș fi spus să-mi recolteze părul pubian, că și așa îl defrișez periodic. Din câte știu, cheliile din zona respectivă nu oripilează pe nimeni, ba mai mult. Decât să-ți pierzi cârlionții prin dinții altora, mai bine să-i vezi atârnându-ți rebeli și sexoși pe frunte. Abia aștept să văd dacă-mi urmează sfatul!

Anunțuri

Posted on Ianuarie 7, 2011, in Tichia de mărgăritar and tagged , , , , , , . Bookmark the permalink. 34 comentarii.

  1. Eu sunt încă mic şi nu mi-a crescut pe acolo părul… iar chelia mi din născare…

  2. Cred că aş fii chiar haios cu parul creţ… nu că aş avea chelie… sau batăr început… sunt încă tânăr Doamne…

  3. In mod preventiv, eu am renuntat la carare 😉

  4. ce bine ca’s femeie! 😀

  5. G
    Pai tu de ce crezi ca m-am operat? 😆

  6. Ce probleme mai aveți și voi, bărbații……
    Și mai ziceți de femei…..

  7. =))
    Numa’ ca nu mai cresc cheratinoasele, e doar o iluzie optica!
    In alta ordine de idei, eu am chelie. De fapt, un inceput promitator de chelie! Si toata vara am recurs la un mijloc de intretinere a ei: cap de broasca testoasa! O data la 2 zile am aplicat esenta de lama de ras.
    N-am complexe din astea!

  8. hai ma ca e frumos cu cheliuta..stai si-l pupi mereu acolo..

    The Goddess..ei vor par,noi nu stim cum sa scapam de el.

  9. ce probleme au unii! ar fi comic sa-i creasca fire din „alea” pe teasta. sunt convinsa ca nu s-ar vedea diferenta deloc sau codul genetic s-ar corecta automat pentru ca scalpul recunoaste provenienta 😀

  10. Vă zic io, că știu! Cu genetica nu-i de glumit.
    Cică odată, o tipă a născut un copchil. Niegru. Problemea era că și ea și bărba-su erau albi. Normal că ăla și-o manifestat nedumerirea.
    -Măi bărbate, să-ți explic: bunicu din partea mamei o fost alăptat de o negresă, că s-o născut în timpul unei expediții în Africa. Și uite așa, peste generații, o ieșit al nostru niegru. Genetica! Îi complicat de esplicat, da așa o fost.
    Bărbatul, mulțumit de explicație, se duce acasă și-i povestește maică-sii ce și cum. Adecă, cu genetica aia. La care, mumă-sa, răspunde:
    -Să știi că ai dreptate. Că uite, nici io n-am avut lapte destul, așa că ți-am dat de-ăla de vacă. Și uite ce bou o ieșit din tine…

  11. Scorpioano,
    Nu confunda parul cu mararul! 😉 😀

  12. Vezi Didino, cine n-are batrani…

  13. … să-și facă blog, hihihi! Că găsește acolo fel de fel de sfătoși!

  14. „Sfatosi” o fi sinonim cu buimaci? 😀

  15. eu pe persoana fizica,tot par zic..

  16. @Papa
    Dacă nu e, îl facem noi! După care o să-l comunicăm la Academie în sesiunea specială dedicață inovațiilor limbistice. Că nu degeaba suntem blog de informație științifică, cum zicea adminu.

  17. Cica paru prost paraseste capul destept !
    O fi valabila si reciproca? 😕

  18. pinguinu nuclear

    ai grija ca lama nu e buna. Nu la par, la piele. Nu o mai fa.

  19. pinguinu nuclear

    si eu am chelie. („buna seara. Ma numesc pinguinunuclear si sunt chelios. Cum? Alcoolicii anonimi? Un etaj mai sus?”) Nici pe gratis nu m-as lasa taiat pt. a avea par. Cu 6 mii de euro mai bine un transpalnt de creier, ceva, ca ajuta mai mult. Cu masina de tuns, reglata pe 2-3, o data la 2 saptamani. Si femeile ma iubeste.

  20. @domnu pepe
    Nu știu cum ie cu reciprocele ăstea, da am și io o întrebare: capu ăla pe care nu crește păr deloc… ăla știi matale care! Ăla-i prost de la început, nu? Sau se prostește cu timpu?
    Da păr bun există? Ăla părăsește capul prost, nu?
    Haidi, bre, că numa la asta mă gândesc de când te auzii. Io-s ca Agata aia care scria despre crime. Îmi vin ideile mai ales când spăl vasele. Și acu am slavă domnului ce spăla, că v-aț mociorlit în toate paharele și farfuriile. Pfii, cică lume bună! N-ai zice când vezi ce lasă dupe ei… Iote, parcă n-avuseră scrumere…

  21. Domnu pinguinu, pari om serios, cu experență. Fun aidi, ceva? Nu de alta da… nu te uita că port șurță de îngrijitoare.. asta-i numa așea de acoperire… io de fapt îs cercetătoare și mar interesa să văd cum ie cu fenomenu ăsta păros la bărbați. Deci măcar un număr de telefon așea… Discrețire garantată! …ca la ziar! 😉

  22. Didino, pai da! ca tu te-ai dus aseara si ti-ai bagat cornu’n perna iar eu am ramas cu cheflii !! Cine sa’i mai urmareasca? Acum mă ierţi că nu vin să te ajut dar îs cam ruptă de oboseală şi de mahmureală! Greu să fii gazdă!
    De aia zic: spor! :mrgreen:

  23. Ia lăsaţi analiza pilozităţii craniene şi spuneţi ce condiţii tre’ îndeplinite să mă alăturez buimacilor. Chel nu mai sunt da’ se poate rezolva. Dau zulufii jos şi îi scot la licitaţie. N-am probleme să mă pieptăn cu batista. Ziceţi repede că aş avea o idee de rubrică fixă. I pup you all de nu vă vedeţi.

  24. Victore
    Conditia unica e sa faci o analiza competenta a pilozitatilor craniene. 😆

  25. Intră pe mailul nostru (sus, la Contact) și zi-ne ce idee ai!

  26. pinguinu nuclear

    multumesc didina, chiar am un id funny. Sotia mi l-a gasit. Din fericire nu am numar personal de tel, iar cel de lucru trebuie sa intreb sefu daca ma lasa sa il dau in interes cercetatoresc.
    Cu chelia la barbati e simplu:
    1.o ai si esti complexat:
    a).
    cauti pe net retete, platesti 450 de roni ca sa primesti un cd pe care iti explica cum sa faci o crema imputita cu care sa te dai pe cap 2 luni, te uiti de 14 ori pe zi in oglinda sa vezi cat de mult ti-a crescut parul si astepti cu inima plina de nerabdare sa iti zica cineva ca ai parul mai des – nimeni nu o zice. Decat la misto. Si, apropo de misto, toti colegii de birou care stiu ca faci tratamentul te intreaba zilnic cat ai dat pe cd-ul cu reteta.
    b).
    aplici „suvita lui baselu”. Si arati ridicol
    c).
    faci transplant de par cu 6.000 de euro sedinta… hahahahahahahahahahaha
    2. o ai si ti se rupe de chelie. Cel mult incerci sa nu arati ridicol – te tunzi mai des, astfel parul pe care inca il mai ai sa nu iti creasca si sa arati ca un boschetar. Si razi la glumele sotiei care iti zice ca ai mai mult par in nas decat in cap.
    3. nu ai chelie. Ai alte complexe 🙂

  27. @Pinguinu
    Încep să intru la idei!
    Deja multe dintre comentariile voastre-s mai mișto decât postările noastre. 😀
    Nu se poate, cred că băgăm cenzura! 😉
    Dacă am avea buton de like, ți-aș fi dat un vot. 🙂

  28. pinguinu nuclear

    ma magulesti… imi place. Nu am avut niciodata blog, dar sunt cateva pe care le-am urmarit sau inca le urmaresc, si nu pot decat sa imi imaginez ce greu este cu inspiratia. Mai ales daca e un blog funny. Voua, fiind mai multi, poate va va fi mai usor. Eu sper asta. Si intodeauna m-am bucurat sa raspund cu aceiasi moneda. :-). Asa ca la mai funny!

  29. Pai si pe fata cum este? Ca tot piele este!

  30. pinguinu nuclear

    pai daca e tot piele incearca sa te epilezi cu ceara pe fata :-). Daca te tunzi cu masina pe minim eviti taieturile la nivelul pielii (eventuale infectii). Plus ca mai lasi si putin par care, oricat ar fi de putin, protejeaza. Si din cate stiu eu, rasul distruge si restul de par ramas.

  31. Pinguinule, tu mai comentezi şi pe la Manţog, nu?

  32. pinguinu nuclear

    nu, nu am auzit de el. E vreun pinguin pe acolo? 🙂

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: